Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 168

Ideea blasfemiei de la deschiderea Jocurilor Olimpice nu e nouă. A fost împrumutată de la Luis Buñuel, mai exact din filmul său, Viridiana, câștigător al Palme d’Or în 1961. În acest film apare pentru prima dată imaginea unei „Cine de Taină” desacralizată și grotescă, în care Iisus este înlocuit cu un cerșetor orb, iar ceilalți 12 apostoli (așezați exact în ipostazele din tabloul lui Leonardo Da Vinci) sunt înlocuiți, și ei, cu personaje de cea mai joasă speță umană. 

În blasfemia de la Paris este vorba însă de un „împrumut” distorsionat, căci organizatorii Jocurilor Olimpice au pângărit efectiv sacralitatea Cinei celei de Taină și au făcut-o asumat, cu intenția clară de a o pângări, pe când în filmul lui Buñuel e vorba de cu totul altceva. Marele și controversatul regizor spaniol a urmărit, pe de o parte, să lovească în ipocrizia și ineficiența Bisericii Catolice, iar pe de altă parte să-și expună crezul despre degradarea ireversibilă a speciei umane, pe care nicio faptă bună nu o mai poate salva. Omenirea întreagă este cea care blasfemiază iar cei curați sfârșesc prin a fi convertiți de ceilalți. Este răzbunarea lui Buñuel pentru nemernicia speciei umane care n-a făcut decât să distrugă și să pângărească tot ce a creat natura sau Dumnezeu. Un Dumnezeu în care, însă, Buñuel, ca și confratele său ateu, tragicul scriitor existențialist Albert Camus, nu crede, condamnând omul la dispariție prin înecarea în propriile dejecții.

Viridiana este, de fapt, o premoniție. Ceea ce a arătat Buñuel în filmul său să se întâmplă acum. La vremea aceea, Vaticanul a reacționat măcar, excomunicându-i pe toți cei care au jucat în film sau au participat la realizarea lui. Iată ce scria criticul de film Wael Khairy pe site-ul https://cinephilefix.com/ în articolul „Cina cea de Taină în „Viridiana” lui Luis Buñuel”: „Când maestrul suprarealist, Luis Buñuel, și-a proiectat satira socială, „Viridiana”, la Festivalul de Film de la Cannes, aceasta a zguduit lumea. Filmul a câștigat Palme d’Or, dar a fost interzis în țara natală și a fost complet denunțat de Vatican. Biserica Catolică a descris filmul ca fiind un blasfemie și i-a excomunicat pe toți cei care au lucrat la el. Curând după aceea, guvernul Franco a ordonat distrugerea imediată a fiecărei copii existente. Din fericire, nu toate exemplarele au fost distruse, iar „Viridiana” este la fel de șocantă astăzi ca și atunci”.

Așadar, cu toată ipocrizia ei, amendată drastic de Buñuel, Biserica Catolică a reacționat. În schimb, după mascarada de la deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris, Vaticanul a tăcut, deci a aprobat tacit. Ca și conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Departe de mine gândul  de a critica filmul lui Buñuel, care este o capodoperă. Dar la fel de departe gândul de a subscrie în vreun fel la mesajul negru al filmului. Regizorul are dreptate în diagnosticul necruțător pe care îl pune speciei umane, aflate la apogeul degradării sale, dar apologia deznădejdii pe care o promovează cu un cinism aproape sadic, este nerealistă și incorectă. Finalul filmului, care face trimitere la un promiscuu ménage à trois, este, după părerea mea, artificial și forțat, regizorul proiectând asupra personajului Viridiana propriul său abandon în fața unei realități crude, dar iluzorii.

Filmul, în ansamblu, este o provocare nemiloasă, care somează conștiințele să se raporteze la mesajul imperativ al deznădăjduitului regizor, care devine astfel un tragic slujitor al Diavolului.

Pe mine, personal, filmul m-a răvășit total, căci mă aflam, atunci când l-am văzut (prin anii ‘80), într-o luptă teribilă de recuperare a sensului pierdut. Am reușit, totuși, să fac față iar din această „confruntare” s-a iscat următorul sonet intitulat „Cina Diavolului”:

„Poftiți la masă domnilor! E seară.

Sună talanga-n cerul ponosit

Ca un lugubru muget: «Male sit!»

Al turmelor ce-n steme se coboară.

–

Luați și mâncați, vă fie cina sfântă,

Cât poate fi de sfânt acest festin

Ce-ncoronându-l, Orbul-Arlechin

Împarte zoaie orbilor la nuntă!”

–

Mai spune el, rotindu-și ochiul sigur

În noaptea care-i Noaptea-Dumnezeu:

„Ah, ciorba voastră pute! Și mă-nfrigur

De putrefactul bol leit în seu…

–

Vă mai e foame, domnilor? Desigur!

Poftiți o halcă din destinul meu!”

VIRIDIANA

(Povestea filmului)

Înainte de a deveni călugăriță la mănăstire, tânăra novice Viridiana este îndemnată să-și mai viziteze o dată unchiul, un văduv pervers, marele proprietar Don Jaime.

Acesta constată că Viridiana arată uimitor de asemănător cu soția sa, care murise în urmă cu zeci de ani, în noaptea nunții lor. El încearcă să o convingă pe Viridiana să rămână mai mult la el, dar ea insistă să se întoarcă cât mai curând la mănăstire.

În seara de dinaintea plecării, Don Jaime îi Viridianei să îmbrace rochia de mireasă a soției decedate, lucru pe care ea îl face. În această seară, Don Jaime îi declară Viridianei că o iubește, cerându-i să-i devină soție. Refuzul vehement al Viridianei nu-i lasă nicio speranță. Cu ajutorul menajerei Ramona, Don Jaime o narcotizează și o duce la culcare în dormitorul său. A doua zi, îi spune că a violat-o, în speranța că Viridiana, din cauza presupusei pierderi a virginității, nu ar mai fi considerată potrivită ca mireasă a lui Christos, prin urmare va rămâne cu el. Viridiana însă insistă asupra plecării ei imediate. Când să urce în autobuz, este înștiințată de poliție: Don Jaime s-a spânzurat de un pom din livada sa! (aluzie la sinuciderea lui Iuda).

În testamentul lăsat, Don Jaime îi numește ca moștenitori atât pe Viridiana cât și pe Jorge, fiul său nelegitim. Acesta, deși a sosit împreună cu prietena sa Lucia, totuși a pus ochii pe Viridiana. Care, potrivit educației primate la mănăstire, adună la conac o mulțime de cerșetori și vagabonzi, oferindu-le hrană și adăpost.

Când noii proprietari pleacă la notar într-o localitate mai îndepărtată, cerșetorii profită de ocazie și organizează o monstruoasă orgie între ei, se îmbată și vandalizează casa, fiind surprinși de proprietarii întorși pe neașteptate. Unul dintre cerșetori îl doboară pe Jorge, iar altul încearcă să o violeze pe Viridiana, tânăra lor binefăcătoare. Poliția sosită la chemarea slujnicei Ramona, reușește să împiedice o catastrofă și mai mare.

Deziluzionată, Viridiana care îl surprinde pe Jorge făcându-i avansuri indubitabile Ramonei. Prăbușită, învinsă, se așează cu ei la masă. Filmul se încheie cu un aluziv ménage à trois, Viridiana, Ramona și Jorge jucând cărți împreună.

 4,411 total views,  4 views today