Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 175

Despre rolul  femeilor în realizarea Unirii de la 1859 s-a spus și s-a scris destul de puțin, deși numărul acestora a fost destul de mare (Luxița Florescu, Elena Ghica, Frosa Sarandy, Maria Rosetti etc.)  iar contribuția lor a fost uneori decisivă. Una dintre aceste femei speciale, din păcate așezată în penumbra istoriei, a fost Cocuța Vogoride (fiica poetului Costache Conachi) soția caimacamului Nicolae Vogoride, care a pus interesul națiunii mai presusde  interesele personale ale soțului ei.

Cine era Cocuța Vogoride

Ecaterina Conachi, pe care apropiații o numeau Cocuța, s-a născut în 17 august 1828. A fost fiica logofătului moldovean Costache Conachi şi a Smarandei Negri.

La 2 iunie 1846 s-a căsătorit cu Nicolae Vogoride, desemnat, după moartea lui Theodor Balş, caimacam al Moldovei, căsătorie aranjată de ilustrul său părinte, ostil cauzei unioniste şi apărător al intereselor otomane în Ţările Române.

Însuşi domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a participat la căsătoria celor doi, la moşia Ţigăneşti. Au avut împreună 3 copii, Emanoil, Maria şi Lucia.

Convingerile civice ale acestei „primei doamne” a timpului au devenit manifeste în contextul luptei pentru unire din Moldova. Atitudinea ei l-a determinat pe Nicolae Vogoride să renunţe la desemnarea lui Constantin Catargiu sau Nicolae Cantacuzino ca miniştri, ambii recunoscuţi antiunionişti, ameninţând în caz contrar, cu divorţul şi cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa, pierdută de soț în urma unor neinspirate plasamente. Iată ce-i reproșa Cocuţa Conachi „veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale. Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”.

„Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”

Ecaterina Vogoride a reuşit, prin violarea corespondenţei dintre soţul ei şi demnitarii otomani, să descopere şi să invalideze complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile din Moldova. Scrisorile au fost trimise spre publicare de către Costache Negri şi Dimitrie Rallet, prin intermediul ambasadorului francez, cotidianului «L’Étoile d’Orient» („Steaua Dunării”), care fusese interzis la Iaşi şi apărea la Bruxelles. Scurte review-uri în limba română ale acestor epistole care au făcut înconjurul Europei, au fost publicate şi în Moldova sub numele de „Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.

Urmare a gestului său de mare curaj, unioniștii au putut să aleagă pe Alexandru Ioan Cuza domn în Moldova, pas esențial în drumul spre Unirea din 1859 care a pus baza Marii Uniri din 1918.

Represaliile lui Nicolae Vogoride și ingratitudinea unioniștilor

Iată cum comentează scriitorul Vasile Ghica într-un articol publicat în Mesagerul de Bistrița Năsăud, îndrăzneața faptă a Cocuței Conachi/Vogoride:

 „La conferința de  pace de  la  Paris, ce a urmat războiului Crimeii (1856), cele  șapte Puteri garante,  divizate în privința organizării viitoare a Principatelor Moldova și Țara Românească, a unirii lor și a modernizării prin revizuirea Regulamentelor organice au decis consultarea populației prin alegerea unor divanuri ad-hoc. Deciziile adunărilor ad-hoc privind unirea Principatelor  urmau să fie examinate de Puterile garante într-o nouă conferință la Paris și consemnate într-o Convenție. În fiecare dintre cele două Principate se înfruntau partizanii unirii lor cu separatiștii.  

Nicolae Vogoride, caimacamul Moldovei (locțiitor al domnului) a falsificat, în  mod brutal, rezultatul testului  din 19 iulie 1857.  Victoria separatiștilor în Moldova anula șansele ca Puterile garante să decidă unirea Principatelor. De aceea, unioniștii moldoveni s-au străduit să demaște falsurile, să obțină anularea alegerilor și desfășurarea unor alegeri corecte. Demersurile insistente ale unioniștilor  au  rămas  fără  rezultat. Lipseau dovezile  certe de falsificare a alegerilor. Asta până  când, cu  prilejul unei  descinderi la Iași, Cocuța găsește în  seiful soțului niște  scrisori compromițătoare, venite  de  la  Înalta  Poartă  și de  la  ambasadorul Turciei la Londra. În  primele mesaje, Vogoride  era  sfătuit  cum  să-i  obstrucționeze  pe  unioniști. În  următoarele,  era  felicitat pentru „performanțele” obținute. Dovezile de imixtiune și trădare  erau  incontestabile. Cocuța  nu  a  ezitat  nicio  clipă. Nu o interesa demnitatea  de  primă  doamnă  a  Moldovei, care  o  aștepta. Chemarea țării  era mai puternică.

Prin  C.Negri, fratele  vitreg  al  Cocuței, și Dimitrie  Rallet,  scrisorile  au ajuns la ambasadorul Franței la București  și  apoi  la  revista „Steaua Dunării” de  la  Bruxelles. Europa a  luat  foc. Înalta Poartă a fost  nevoită, în  cele  din  urmă, să  accepte  repetarea  scrutinului,  sub  stricta  supraveghere a Puterilor  garante. Rezultatele au marcat victoria unioniștilor. Drumul  spre marele  vis al unirii s-a  netezit  instantaneu și a  devenit  realitate pe  24 Ianuarie 1859.   

Cocuța a suportat represaliile soțului. A rămas cu  trei  copii  minori și  cu averea  drastic  dijmuită  de soțul  ei.  

Din  păcate, în  entuziasmul lor  fără  margini, unioniștii  nu  s-au  grăbit  să-i adreseze  eroinei prea  multe  elogii, deși le  merita  cu prisosință. E drept că, în acel moment, sustragerea documentelor soțului nu era o faptă ce putea fi făcută publică, fiind cunoscută de puțini inițiați.Trecerea timpului schimbă datele problemei și permite repunerea eroinei în drepturile ce i se cuvin la recunoștința publică”.

Surse: Enciclopedia României, Buciumul.ro, Activenews.ro, Mesagerul.ro

 1,957 total views,  14 views today