Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 151
Joi, 30 noiembrie, instanța supremă a Rusiei, Curtea Supremă de la Moscova a scos mișcarea LGBT în afara legii, declarând-o oficial „extremistă”. Activitățile mișcării au fost interzise pe teritoriul întregii țări.
Măsura face parte dintr-o serie de restricţii din ce în ce mai severe în Rusia privind exprimarea orientării sexuale şi a identităţii de gen, inclusiv prin legi care interzic promovarea relaţiilor sexuale „netradiţionale” şi care interzic schimbarea legală sau medicală a sexului.
Nu este prima decizie luată de regimul Putin împotriva activismului LGBT.
În 2013, Rusia a interzis expunerea „relațiilor sexuale ne-tradiționale” în emisiuni și publicații la care au acces minorii.
În 2019, Vladimir Putin declara că guvernul rus că nu are „nici o problemă cu persoanele LGBT”, adăugând că fiecare om trebuie lăsat „să își trăiască viața așa cum crede de cuviință” dar, în ceea ce privește propaganda LGBT, el a afirmat că a-i învăța pe copii că „pot juca cinci sau șase roluri de gen” i se pare prea mult.
În 2020, guvernul rus a interzis căsătoriile homosexuale. Iar într-un discurs susţinut anul trecut, el a declarat că Occidentul n-are decât să adopte „tendinţe destul de ciudate, noi şi ciudate, cum ar fi zeci de genuri şi paradele gay”, dar nu are dreptul să le impună altor ţări.
Deși termenul „mișcarea internațională LGBT” nu este clar definit, experții internaționali cred că decizia Curții Supreme de la Moscova permite autorităților să închidă organizațiile militante ale minorităților sexuale finanțate din exterior și să îi supravegheze pe liderii acestora.
Înainte de anunţarea deciziei instanţei, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor, că Kremlinul „nu urmăreşte” cazul şi că nu are niciun comentariu de făcut pe marginea acestuia.
Curtea Supremă de la Moscova a luat decizia interzicerii mișcării LGBT în urma solicitării depuse de Ministerul Justiției la începutul lunii noiembrie, în care se arăta: „În activitatea mișcării LGBT de pe teritoriul Federației Ruse au fost identificate diverse semne și manifestări de orientare extremistă, inclusiv incitări la dezbinare socială și religioasă”
Curtea a avut nevoie de aproximativ cinci ore pentru a se pronunţa, după ce şi-a deschis şedinţa la ora locală 10.00 (şi a României). Procedurile au fost închise pentru presă, dar reporterilor li s-a permis accesul pentru a asculta decizia finală.
Bibliografie: ziare.com, activenews.ro, ziuanews.ro