Autor: NAGY ATTILA-MIHAI

Articole apărut în CERTITUDINEA Nr. 170

Intenționat nu scriu despre împăcarea celor două națiuni, ci de împăcarea maghiarimii cu românii, pentru că mai întâi ungurii ar trebui să se împace cu ei înșiși, și după aceea cu românii. După care și românii se vor împăca cu ungurii. Împăcare ce pare imposibilă, din cauza traumei Trianonului. Și mai ales din cauza reînflorarii durerii traumei.

După atâtea eșecuri în istorie, fiind asuprită și de turci, și de austrieci, maghiarimea e tarată de o mare neîmpacare cu sine. În vremea revoluțiilor, în anul 1848, au gândit că a venit și vremea lor ca să-și creeze un stat independent, ca să pună capăt acestei frustrări, acestei nemulțumiri de sine istorice. Totul ar fi fost legitim și normal, dacă nu ar fi sărit ei peste cal, cu caracterul imperial al acestui proiect de stat, bazat pe asuprirea naționalităților din Ungaria.

Explicația psihologică e simplă: când ai eșec după eșec, timp foarte îndelungat, încerci să-l compensezi prin umflarea egoului, în cazul maghiarimii, la dimensiuni imperiale.

Revoluționarii, Kossuth, au crezut că totul este justificat de ideea eternității unui stat maghiar medieval. N-au observat că însuși spiritul revoluționar pe care se bazau contesta drepturile medievale, crezute eterne.
Revoluția maghiară din 1848/49 a creat acel hybris maghiar al dominării altora, iar acest hybris e responsabil pentru conflictele noastre, ale maghiarilor, cu națiunile din jur și ne ține în conflict cu acestea și astăzi. Eșecurile istorice din ultimii două sute de ani se datorează setei nestăpânite a maghiarimii de a domina. Ignorarea realității ne arată caracterul compensatoriu, adică bolnăvicios, al acestei ambiții, pe care Trianonul a agravat-o.

Aceasta este, de fapt, greșeală noastră istorică: setea compensatorie de a-i domina pe alții, fenomen declanșat în 1848. Greșeală pe care o fac toate națiunile în istorie se datorează hybrisului. În sensul acesta, a învăța din istorie ar trebui să însemne asimilarea miturilor hybrisului în conștiința colectivă. Altfel, devii posedat de arhetipul hybrusului. Iar ungurii se comportă, într-adevăr, ca niște posedați de hybrisul lor imperial.

Am mai făcut noi greșeli în istorie, dar greșeli simple, de proastă organizare față de inamic. Marea greșeală ce am comis-o în istorie, se datorează însă hybrisului imperial. Grav este nu doar că consecințele acestuia se simt până și azi, ci mai ales faptul că hybrisul încă stăpânește, în mare parte, conștiința colectivă a maghiarimii.

Unii nu înțeleg (sau se fac că nu înțeleg) de ce deranjează pe români arborarea drapelului maghiar, imnul secuiesc și drapelul secuiesc. Eu nu ezit să spun de unde provine acest sentiment de deranj. Românul simte în aceste simboluri intenția stăpânirii din partea ungurilor, aceeași stăpânire pe care a simțit-o timp secole din partea grofilor. Totul vizează intenția de continuitate prin simbolurile de azi ale minorității maghiare și secuiești.

Deci nu simbolurile în sine sunt problematice, ci încăracătura subiectivă a dominării, pe care o și transmit către români. Un istoric maghiar, Novák Zoltán, zicea, într-o conferință istorică pe tema 1 Decembrie că, dacă simbolurile naționale dau sentimentul dominării față de altă națiune, răspunsul de refuz e garantat. Trebuie menționat că simbolurile statului sunt altceva, ele reprezintă autoritatea statului respectiv.
În concluzie, răspunsul la întrebarea: în ce constă greșeală noastră față de români, atât în istorie, cât și în prezent, este intenția dominării. Astăzi ea e mușamalizată sub pretextul drepturilor minoritare. Căci noi, ungurii, nu am renunțat niciodată la această ambiție și, pe căi ascunse, tot vrem să o impunem.

De aceea, cu românii nu va fi pace atâta timp cât ei simt setea de dominăție maghiară asupra lor și simt, pe bună dreptate, cum Ardealul e amenințat de acest hybris maghiar. Setea aceasta de dominație a alimentat revizionismele maghiare în toate timpurile, inclusiv azi, în Ungaria lui Orbán Viktor.
În majoritatea cazurilor, hybrisul este născut dintr-o traumă, iar cea mai proaspătă traumă a ungurimii este Trianonul, care alimentează acest hybris compensatoriu al dominării.

Până când această traumă nu se va vindecă, și până când ungurimea nu va renunța la intenția dominării, nu va fi pace cu românii. Pentru împăcarea cu românii e nevoie mai întâi să se împace ungurimea cu sine. Momentan e imposibil, din cauza acestui hybris imperial, prin care românii sunt considerați de unguri o „rasă” inferioară lor. A reproșat-o și Emil Cioran, într-un interviu cu filozoful maghiar Fejtő Ferenc. Din păcate, această atitudine de superioritate față de români se simte printre rânduri și în ziarele maghiare de azi.

Deci, atâta timp cât avem această raportare „nazistă” față de români, nimeni nu poate să se aștepte la o împăcare reală, ci doar la una conformistă, exprimată de stereotipul „am prieteni unguri, ne înțelegem bine”. În concluzie, deocamdată, împăcarea ungurimii cu românii e imposibilă.

 2,703 total views,  4 views today