Autor: Pof. Univ. ION COJA

Articol apărut în CERTITUDINEA nr. 106

Vă mai amintiți că, în 2013, Gigi Becali a fost condamnat în dosarul sechestrării hoţilor, pentru că a vrut să facă justiţie privată? Fusese acuzat că, în 2009, a sechestrat trei oameni care i-au furat maşina, un Mercedes. Pedeapsa propriu-zisă aplicată de Gigi Becali  fost o morală sănătoasă la un pahar de whyski , în schimb condamnarea sa a fost cât se poate de severă: 3 ani de închisoare cu suspendare şi 8 ani sub supraveghere. Motivația de fond a acestei condamnări a fost discreditarea instituţiilor statului. „Toată activitatea de recuperare a bunului s-a transformat într-o justiţie privată, instrumentată de inculpatul Becali George, dând astfel impresia că orice persoană se poate erija în rolul de judecător, organele statului fiind astfel considerate ca ineficiente”, se arată în motivarea ICCJ.

Practic, Gigi Becali a fost condamnat pentru că a îndrăznit să efectueze o justiție paralelă cu cea a statului român. Nu contează dacă dreptatea lui Becali a fost sau nu corectă, contează DOAR că a comis acest gen de justiție. Așa cum nu contează că justiția statului este de cele mai multe ori ineficientă, de foarte multe ori nedreaptă și uneori chiar criminală, contează doar că e legală. Pe cale de consecință, acceptăm (sau ni se impune să acceptăm) o crimă, cu condiția să fie legală și să fie comisă/decisă de Justiție.

Dar până la urmă putem accepta și asta, dacă ea reprezintă NORMA întregii societăți. Numai că în România justiția paralelă este practicată la nivel aproape de masă iar Justiția oficială nu mai aplică NORMA. De ce? Pentru că justiția paralelă este practicată de două comunități entice cu statut de stat în stat: EVREII și ȚIGANII. Această anomalie socială e analizată de Prof. Univ. Ion Coja în studiul care urmează, dedicat de autor „lui Petre Cleja, ţigan evreu şi redutabil publicist” (Miron Manega)

_________________________________________

La Bucureşti s-a însăilat un monument memorial, dedicat holocaustului de care cică ar fi avut parte ţiganii şi evreii din România. Un veritabil templu al minciunii.

Cum însă cele omeneşti nu sunt niciodată perfecte şi fără cusur, nici ticăloşia celor care au imaginat acea mizerie în inima Capitalei nu poate fi desăvârşită. Oricât de tare s-au logodit ei cu minciuna, fără voia lor le mai scapă şi câte un mic adevăr. În cazul de faţă, singurul adevăr din hruba de pe malul Gârlei este acela că între ţigani şi evrei există o mare asemănare în ceea ce priveşte destinul şi firea lor. Meritau deci să fie puşi împreună. O asemănare de care până acum nu ne-am dat seama. S-ar putea spune că monumentul are de fapt sau capătă în chip neaşteptat această menire: să-i facă pe evrei şi ţigani să se simtă solidari şi asemănători în cuget şi simţire, cum şi sunt, probabil, iar pe noi să ne facă să ne dăm seama de asta. Mărturisesc că niciodată nu m-aş fi gândit la aşa ceva şi, cu atât mai mult, nu aş fi înţeles cât de adâncă este comunitatea de suflet şi destin iudeo-ţigănească dacă nu mă trezeam cu ditamai oroarea în calea paşilor mei rătăcitori prin Bucureşti.

Ţiganii şi evreii seamănă într-adevăr foarte mult. Ei sunt, se zice, popoarele cele mai oropsite de pe pământ, cele mai exploatate, supuse celor mai multe şi mai dureroase discriminări. Instrumentul discriminării în societate sunt legile, poruncile care îţi rânduiesc viaţa, adică ţi-o încorsetează, te cenzurează şi îţi impun o sumedenie de restricţii. Deseori absurde! Absurde rău! De ce vorbesc aşa? Pentru că – lăsând deoparte Israelul, putem spune că cei mai mulţi evrei şi toţi ţiganii nu au o patrie a lor, trăiesc pretutindeni în ţara altora. În mod normal, evreii şi ţiganii au obligaţia cetăţenească de a se supune legilor din ţara unde sunt cetăţeni, mai mult sau mai puţin egali în drepturi şi obligaţii cu ceilalţi. Dar egali, în principiu. Adică egal de exploataţi în numele statului, al guvernului etc., care, pentru a funcţiona, are nevoie de taxele şi impozitele percepute de la oameni. Și mai are nevoie ca aceştia să fie ascultători faţă de regulile bunei convieţuiri. Adică restricţii peste restricţii şi mâna statului vârâtă în buzunarele noastre până la cot! Inclusiv în buzunarul ţiganilor şi al evreilor.

Numai că pentru bietul ţigan sau nefericitul de evreu nu se termină aici lista de obligaţii contractate încă din momentul naşterii lor. Conform unei tradiţii străvechi, trăitori mereu în mijlocul altor seminţii, atât ţiganii, cât şi evreii au dezvoltat o formă de guvernare strict proprie, exclusivistă etnic vorbind, numai pentru ei, diferită de cea a „gagiilor”, respectiv a „goimilor”. (Sunt destul de puţine popoarele care au în limba lor cuvinte similare lui GAGIU „persoană de altă etnie decât cea ţigănească” şi GOIM „persoană de altă etnie decât cea evreiască”. Detaliu semnificativ în acelaşi sens: similaritatea de care vorbeam mai sus.) Astfel că ţiganii au anumite obligaţii de ascultare şi cotizare la STABOR, iar evreii la CAHAL. Cele două instituţii, staborul şi cahalul, funcţionează ca stat în stat, cu o autoritate mult superioară statului… gagiu sau goi(m). Oricum, există la ţigani şi evrei o legislaţie şi o administraţie discretă (ca să nu zic secretă), care nu dă nimănui socoteală, niciunei autorităţi din ţara gazdă, guvernare lipsită de orice suport democratic, paralelă celei oficiale şi mult mai aspră în deciziile ei punitive decât legislaţia de stat. Subiectul este destul de bine cunoscut, nu eu îl descopăr!

Dacă odinioară, vreodată, staborul şi cahalul vor fi avut rolul lor benefic – dacă, am zis! – , un rol poate chiar salvator pentru seminţia ţigănească, respectiv evreiască, în vremurile de azi şi, cu siguranţă, în cele de mâine, nu mai poate fi vorba de aşa ceva, funcţionarea în continuare a acestor instituţii devenind anormală, dar şi inacceptabilă pentru spiritul veacului nostru şi viitor.

Unul dintre efectele nefericite ale acestei situaţii este educaţia şi antrenamentul mental pe care îl capătă atât ţiganii, cât şi evreii, năravul de a judeca şi de a se comporta după un „dublu standard”, mereu cu părtinire pentru cei de-un neam şi, la foarte mulţi dintre ei, cu adversitate programatică faţă de ceilalţi (Să nu uităm, în ceea ce îi priveşte pe evrei, că strămoşul lor Moise este autorul primului asasinat din raţiuni rasiste, etnocidul sau genocidul punctând ciclic istoria vechilor evrei. Nu cu evrei victime ale genocidului, ci cu evrei executori şi beneficiari ai genocidului…). Acest mecanism mental, al dublului standard, spun psihiatrii, duce la neputinţa de a-ţi însuşi anumite scrupule morale fireşti şi frecvente la oamenii ceilalţi, obişnuiţi, „normali”! Duce la un soi de schizofrenie, cu efecte nefaste în plan comportamental. O mulţime de texte din Talmud confirmă funcţionarea acestui dublu standard, faptul că anumite restricţii şi scrupule evreii le au numai ei înde ei, iar faţă de goimi nu le mai au. Cu siguranţă la fel este şi la ţigani, cu deosebirea că ţiganii le glosează pe cale strict orală, după ureche, iar nu pe… note , adică în texte scrise!

Întrebarea care se pune este următoarea: se simt bine ţiganii şi evreii având de trăit această viaţă dublă? Sau: când se simte mai bine un ţigan/evreu, atunci când practică un comportament corect, cinstit, faţă de toată lumea, sau atunci când nu se simt constrânşi de nicio lege morală şi, vorba lui Jean Paul Sartre, văd în ceilalţi Infernul însuşi? În „ceilalţi”, adică în noi, gagiii şi goimii?!…

Probabil că pot fi identificate mai multe categorii de ţigani/evrei. Eu propun trei:

(1) ţigani şi evrei care practică cu plăcere şi nonşalanţă dublul standard, ca pe natura lor înnăscută. I-am putea numi pe aceştia ca fiind ţigani-ţigani sau evrei-evrei. A doua categorie sunt ţiganii şi evreii care se poartă cu toată lumea la fel. Acest „la fel” putând avea două înţelesuri: la fel de urât, de incorect, de parcă toţi oamenii, inclusiv ceilalţi ţigani/evrei, ar fi nişte nenorociţi de gagii/goimi! Sau la fel de frumos, văzând în fiecare om, indiferent de etnie, un „aproape” al său. Aşadar încă două categorii:

(2) ţigani şi evrei mizerabili, respectiv

(3) ţigani şi evrei oameni, oameni normali. Intră aici, sper, majoritatea. Cel puţin aşa credeam eu înainte de 1990… Cu altă ocazie i-am numit evrei „angelici”. Se potrivea şi denumirea asta. Inclusiv pentru ţigani!

După 1990 au ieşit la vedere, în clasa politică mai ales, o mulţime de ţigani şi evrei din prima categorie, a căror denumire este, în mod semnificativ, interşanjabilă, ei putând fi la fel de bine numiţi ţigani-evrei sau ever- ţigani, sensul este acelaşi!

Am (avut) mulţi prieteni şi colegi ţigani/evrei din ultima speţă, cea de ţigani/evrei oameni. Oameni şi punctum! La câţiva dintre ei le-am inspirat încredere şi momentul de sinceritate în care mi-au dezvăluit o parte din nefericirea în care trăiesc ţiganii/evreii obligaţi de tradiţie – ca să nu spun mai mult!, şi de practici ancestrale constrânşi să se discrimineze singuri faţă de ceilalţi. Să se discrimineze pe ascuns sau, în orice caz, cu multă discreţie. Aproape că s-au şi scuzat: o fac fără plăcere, nu li se pare normal ce fac, dar, deh, asta este situaţia, nu se văd în stare să o schimbe! Orice încercare de a ieşi de sub ascultare este periculoasă, este un fel de trădare de neam! Pedepsită ca atare! Nu de legile aplicate prin tribunalele ştiute de toată lumea, ci în instanţe bine secretizate şi ascunse faţă de noi, muritorii de rând şi de alt neam… În plus, oareşicât le mai şi convine din punct de vedere social, ajută în viaţă sprijinul celorlalţi, din „trib”. M-au asigurat însă că niciodată nu au fost incorecţi cu vreun gagiu/goim. I-am crezut şi am rămas prieteni…

Numai că eu îmi iau în serios calitatea şi calificarea mea ca prieten al ţiganilor şi, mai ales, al evreilor şi consider că este de datoria mea să lansez prin aceste rânduri un apel, adresat celor ca mine, adică gagiilor şi goimilor care au prieteni printre ţigani şi evrei, cerând să ne solidarizăm cu ţiganii şi evreii „angelici” şi să punem în discuţie publică situaţia inechitabilă în care se află ţiganii şi evreii, obligaţi să plătească impozite mai multe decât ceilalţi concetăţeni, obligaţi să dea ascultare la două legislaţii, mult diferite una de alta, să asculte de porunci şi constrângeri pe care nu le pot contesta nicăieri etc.

De existenţa staborului autorităţile româneşti ştiu foarte bine. Am înţeles din presă că poliţia română, în încercarea de a diminua infracţionalitatea, nu ezită să colaboreze câteodată cu staborul, cu bulibaşii locali etc. Întrebarea este cât ştiu şi câte nu ştiu autorităţile despre aceste structuri administrative. Mi se pare de domeniul evidenţei că aceste structuri, gen stabor sau cahal, încalcă drepturile omului, încalcă sistemul democratic, nesocotesc drepturile populaţiei din ţara gazdă, nesocotesc principiul transparenţei politice şi sociale. Și multe altele!

Cât priveşte cahalul, a cărui guvernare tiranică a avut ceva ecou în literatură, după apariţia sionismului se pare că s-a reorganizat, s-a modernizat, devenind şi mai discret, dar şi mai eficient. Israelul s-a construit nu numai cu entuziasmul unor idealişti, ci şi prin constrângeri subtile, dar categorice, ale căror victime nu au avut posibilitatea nici de a se opune, nici de a alege. Da, putem vorbi nu numai de palestinienii victime ale Israelului, ci şi de evrei al căror destin a fost traumatizat de agenţii sionismului şi de însăşi participarea lor forţată la proiectul sionist numit Eretz Israel. Aşa a apărut categoria, paradoxală la prima vedere, a evreilor anti-sionişti. Din ce în ce mai mulţi, critici acerbi şi îndârjiţi ai metodelor sioniste de „convingere”, înrudite cu cele comuniste şi naziste, dar mult mai inventive şi mai drastice.

Existenţa acestor structuri opresive nu poate fi asimilată moştenirii culturale sau spirituale, tradiţiei identitare şi altor bla-bla-uri. Iar dacă cineva insistă că despre aşa ceva ar fi vorba, eticheta aceasta, de bun spiritual identitar, nu o putem accepta decât după ce aceste două instituţii, Staborul şi Cahalul, se vor supune de bună voie unui „control” public. Avem dreptul să ne dumirim dacă există la concetăţenii noştri ţigani sau evrei o ascultare şi supunere generală şi totală, a celor mai mulţi, faţă de legi şi directive al căror conţinut rămâne strict necunoscut pentru ceilalţi, pentru noi, populaţia gazdă! Aceste directive şi politici nu sunt difuzate prin mass media, nu sunt supuse dezbaterilor şi colocviilor publice, academice etc., rămân cu totul necunoscute nouă, celorlalţi.

Lipsa de transparenţă în viaţa comunităţilor de ţigani sau de evrei este bine cunoscută, dar acesta nu este un motiv ca lucrurile să rămână aşa la nesfârşit. Nu cumva aceste politici şi structuri tainice au un caracter antidemocrat? Antisocial? Antinaţional? Nu numai anti-evreiesc sau anti-ţigănesc, ci şi anti-românesc etc.? Nu putem accepta la nesfârşit că aceasta este o problemă internă! A cui internă? A unui stat care funcţionează ilegal, parazitar şi „pe blat” în trunchiul altui stat, cancerizându-l?…

La evreii de azi dorinţa de emancipare faţă de străvechile structuri oculte, veritabile relicve vii ale evului mediu, se pare că are o legătură directă, de la efect la cauză, cu tendinţa tot mai puternică, irepresibilă, de afirmare a etnicităţii khazare! Era şi timpul! Şi nu ne mirăm deloc dacă genotipul evreiesc, preponderent khazar (95% după unii evrei mai… khazari), se revoltă (în fine!) împotriva lanţurilor şi chingilor în care a fost prins cu circa 1.300 de ani în urmă, când, în mod cu totul nefiresc, trecerea la o nouă religie, cea mozaică, a însemnat şi asumarea unei noi identităţi etnice! Nu cunoaştem împrejurările în care s-a produs acest ciudat act de abandon de bună voie (oare?) al identităţii etnice, dar vedem în resuscitarea spiritului khazar, a identităţii etnice khazare, o nouă dovadă că sângele nu se face apă, cum au tot clamat şi sperat fel şi fel de năuci, teoreticieni ai metisării planetei.

Cred că atât ţiganii, cât şi evreii, pentru demnitatea lor de oameni, au nevoie de altceva decât de monumente care stârnesc contestaţii mai mult sau mai puţin îndreptăţite, de pe urma cărora discriminarea lor devine şi mai adâncă! Au nevoie să se elibereze de lanţurile în care raţiuni vreodată reale, corecte, i-au discriminat şi izolat, i-au ghetoizat în chip atunci salutar probabil, salvator. Azi aceste raţiuni şi-au pierdut de mult raţiunea!

Sursă: ioncoja.ro

Titlul original: „Emanciparea țiganilor și a evreilor”

 8,833 total views,  2 views today