Autor: SERGIU ANDON

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 180

Printre rostirile de neuitat asociate Evenimentelor din 89 se află și îndemnul murmurat de marele actor Ion Caramitru poetului dizident Dinescu: Mircea, fă-te că lucrezi! Formularea poate că e apocrifă, însă așa a prins în memoria tuturor și a căpătat valoare emblematică pentru cele ce aveau să urmeze, culminând cu zilele din această săptămână.

S-au făcut că privatizează și au ruinat economia națională, s-au făcut că restituie proprietățile imobiliare dar au creat o nouă categorie de șnapani, au lansat programe de genul România educată rezultatul fiind analfabetismul funcțional și deculturalizarea populației, s-au făcut că întronează DA – Dreptatea și Adevărul – că luptă cu corupția, că absorb fonduri europene, că dezvoltă infrastructura, că digitalizează, că fac drumuri, că ridică standardul de viață … Au amestecat făcutul cu prefăcutul în asemenea proporții încât rezultatul e că ne situăm constant pe unul dintre ultimele două locuri în toate clasamentele europene, ori pe primele locuri când e vorba de recorduri negative.

S-au făcut că desființează partidul unic. În realitate l-au clonat în mai multe formațiuni, unele sub denumirea fostelor partide istorice. Au același soft de extracție totalitară: conducere practic unipersonală, promovarea servilismului, mașină de vot, înlocuirea principiilor cu oportunismul, promovarea gargaragiilor şi marginalizarea oamenilor de valoare, etanșeizarea față de activul de bază.

 Încrederea populației în instituțiile statului a slăbit an de an. Nu și a guvernanților înșiși. Ei sunt tot mai îmbătați de convingerea că pot prosti la nesfârșit lumea și că trucurile de păstrare a puterii vor funcționa veșnic. Butaforia falsei democrații a fost completată sub Președintele Iohannis prin încropirea unei alianțe contra naturii care să eternizeze la guvernare partide doctrinar incompatibile. S-a vehiculat chiar teza că a trecut vremea doctrinelor. Nu era vorba însă de pedanterii terminologice, era vorba de a păstra dialectica democrației. Aceasta se bazează pe contradictorialitate și alternanță reală  nu pe închistare și absolutizarea stabilității cu orice preț, inclusiv al declinului.

În anul electoral 2024 partidele Alianței de carton nu s-au preocupat decât de ticluirea cât mai șmecherească a alegerilor. Se făceau că lucrează dar grija lor era cum să se discrediteze reciproc cu subtilitate, astfel încât chițibușărelile să favorizeze o gașcă sau alta dintre cele două dominante.

S-a amestecat și Marele Încurcă Lume, K.W.I. care, la finalul unui deceniu al suficienței de sine, căuta cu disperare cum să scape de anonimatul ce-l așteaptă.

Ce a urmat se știe.

În ziua de 24 noiembrie a survenit șocul cel mare, votul care a buimăcit clasa politică. Liderii ei ce păreau intangibili s-au pomenit cu pantalonii-n vine. (Regele e gol!). În finala prezidențialelor au intrat o subcotată și un necunoscut bizar. Era clar, clar de tot  un vot împotriva sistemului.

În loc să înțeleagă stigmatul popular și să se reseteze cât se poate de repede, dezumflații au acționat exact pe dos. S-au făcut că găsesc pricini și au anulat alegerile președințiale. Rămase fără șef al statului, instituțiile fundamentale au extins la maximum, până la riscul de implozie, procedeul Fă-te că lucrezi.

Noul Parlament s-a făcut că numește un nou guvern pe foarte repede-nainte. Negocierile, consultările la Cotroceni, propunerea și votarea listei de miniștri, depunerea jurământului și instalarea cabinetului au durat mai puțin de 12 ore.

Explicația acestei pripeli e simplă. În ziua de 22 decembrie ora zero, mandatul Președintelui Iohannis a încetat de drept. Găselnița că i l-ar fi prelungit Curtea Constituțională e stupidă. Punctul 22 din Hotărârea CCR nr.32 din 6 decembrie nu abrogă și nu avea cum să abroge art.83 alin.(1) și (3) din Legea fundamentală. CCR nu poate prelungi mandatul și nu-și poate aroga acest drept. De la miezul nopții de 21-22 decembrie, conform art.97 a intervenit vacanța funcției de Președinte corespunzător ipotezei „imposibilitate definitivă a exercitării atribuțiilor sale”.

Așadar, ca și în urmă cu exact 35 de ani (22 decembrie 1989) România a rămas fără Președinte. Și tot ca în urmă cu 35 de ani, decidenții au început să se facă a exista într-un fel sau altul. Guvernul a inventat Koaliția, Parlamentul a intrat în vacanță iar ex Președintele s-a făcut că plouă.

Am scris Koaliția cu K pentru a o deosebi de substantivul comun (coaliția) care e un termen normal și uzitat în practica politică. Noului termen i se atribuie o semnificație constituțională inexistentă. Koaliția a devenit modalitatea prin care Guvernul se face că lucrează. Zi de zi populația e informată că se va reuni Koaliția, că s-a reunit Koaliția, că s-a discutat în Koaliție, dacă va hotărî sau nu Koaliția … Apoi de la capăt: se va întâlni … șamd. Pe cetățeni i-ar interesa ce hotărăște organismul constituțional, Guvernul, nu ce se pregătește să discute și iarăși să discute liderii (!) Koaliției, structură sui-generis, fără prerogative instituționale, pretext pentru Marcel, fă-te că lucrezi.

Guvernul avea de rezolvat trei priorități urgentissime: bugetul, data repetării alegerilor președințiale, prezentarea unui program coerent. Stabilirea datei și calendarul alegerilor era o treabă de maximum trei sferturi de oră: grila operațiunilor e aceeași, calendarul nu oferea decât puține opțiuni, o consilieră destoinică pregătea draftul cât ai bate din palme. Sub paravanul Koaliției, decidenții s-au scremut 42 de zile.

Bugetul trebuia aprobat încă din octombrie (Premierul și majoritatea miniștrilor sunt aceiași). Suntem la începutul lui februarie, a trecut deja o lună din exercițiul bugetar pe 2025 și abia acum i se trimite Parlamentului. Care se va face că-l examinează, Koaliția având grijă să impună un asemenea ritm al simulacrului de analiză încât senatorii și deputații abia să aibă timp doar cât să întoarcă filele voluminosului proiect.

Noroc că sunt odihniți. Au fost în vacanță, deși România se afla și se află încă în cea mai inacceptabilă situație. Nu are Președinte interimar. E singura țară din lume ce nu are un șef al statului, nu este identificabilă pe plan internațional. Se vor face că legiferează, K.W.I se va face că promulgă, dar promulgarea va fi nulă de drept. Cum nulă de drept e și constituirea Guvernului din 23 decembrie.

Asta și explică de ce Guvernul se face că avem Președinte. Altminteri ar trebui să admită că negocierile, propunerea către Parlament și depunerea jurământului sunt nule de drept.

Prefăcătoria că am avea Președinte convine întregii clase politice. Înțepenit în scaun ca bunica lui Bulă la fereastră,  atrage indignarea şi dispreţul alegătorilor distrăgându-le atenţia de la inactivitatea generală și oferind opoziției muniție electorală suplimentară.

Consecințele sunt foarte riscante și vor produce aproape sigur situații haotice mai curând sau mai târziu. De-a lungul anilor, în oricare dintre procesele ce se vor judeca pe baza legilor adoptate în această perioadă, se va putea ridica excepția de neconstituționalitate prin nulitatea promulgării.

Parlamentarilor le place de obicei să se raporteze la art.61 din Constituție. „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român (…)”. Poporul român a rămas fără șef de stat din noaptea de 22 decembrie 2024 ora zero. Organul reprezentativ suprem trebuia să se întrunească în regim de urgență, să ia act de vacantarea funcției de Președinte, să constate preluarea instantanee a prerogativelor de către Președintele Senatului precum și aplicabilitatea celorlalte reguli ale interimatului prezidențial. Ca să se evite situații penibile, mai putea hotărî funcționarea provizorie a Președintelui interimar în altă clădire publică decât Palatul Cotroceni.

Înțelegând situația absurdă și riscantă, unele partide au inițiat un joc nou: Klaus, fă-te că pleci!  Unele îi cer demisia ?!), altele inițiază suspendarea (?!?), modalități ce nu au nimic comun cu aplicarea Constituției la situația existentă. Cineva care nu mai deține o funcție nu poate nici să demisioneze, nici să fie suspendat. Constatarea de către Parlament a vacantării funcției asta e rezolvarea. Fondată pe alte temeiuri de drept decât pretinsa îngăduire de către CCR nu există autoritatea de lucru judecat.             Klaus Iohannis a fost ales pentru nu provenea din cultura fă-te că lucrezi. Iată că s-a molipsit. Ar trebui să i se spună pe noua lui limbă: Klaus, fă-te că pleci! Săvârșești minut de minut infracțiunea de uzurpare de calități oficiale. Va veni timpul ca Parchetul, fie și a posteriori, să se sesizeze din oficiu, nu să se facă a nu vedea.