Autor: MIRON MANEGA
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 180
Această deviză se putea citi pe panourile expuse în Caracas și în titrările emisiunilor tv din preziua învestirii lui Nicolás Maduro Moros în al treilea mandat de președinte al Venezuelei (denumirea oficială: Republica Bolivariana de Venezuela).
Întrucât am fost acolo în zilele prilejuite de învestire, împreună cu delegația Partidului S.O.S. România (Diana Iovanovici Șoșoacă, Clement Sava, Alexandru Amititeloaie, Marvin Atudorei și subsemnatul) la care s-au mai adăugat alți doi invitați români (Florin Platon – analist geopolitic și jurnalist, și Silviu Crăiescu – expert în protocol, diplomație și operațiuni de informații), pot expune câteva impresii nemijlocite.
În primul rând nu cred în stereotipul că în Venezuela e dictatură și că Maduro ar fi dictator. Nu e dictator, e comandant. Dar asta pentru că situația o impune. Nemiloasa blocadă americană, care își argumentează represaliile economice invocând lipsa democrației, vizând, de fapt, resursele uriașe ale Venezuelei (petrol și gaze), pe care magnații americani vor să le ia gratis (cum se întâmplă și la noi), a avut efect invers, generând apariția succesivă a doi lideri puternici și carismatici: Hugo Chavez și Nicolás Maduro Moros. Aceștia au adoptat o ideologie politică proprie, de „bolivarianism” și „socialism al secolului XXI” și un proiect social cunoscut sub numele de „Revoluția Bolivariană”, care prevede punerea în aplicare a unei noi constituții, consiliile democrației participative, naționalizarea mai multor industrii-cheie, creșterea fondurilor publice de îngrijire a sănătății și educației și reducerea semnificativă a sărăciei. Ideologia și proiectul social au fost implementate de Hugu Chavez (președinte al Venezuelei din 1999 până în 2013) și continuate de Maduro (aflat, de acum, la al treilea mandat de 6 ani).
În al doilea rând m-a impresionat legătura solidă dintre președintele reînvestit și mulțimea prezentă în număr atât de mare (peste un million de oameni) la întâlnirea de lângă sediul Gărzii Naționale, încât merită generalizarea de popor. Jurământul rostit de Maduro a fost repetat, frază cu frază, de toată acea mulțime. Efectul a fost tulburător. Așa-zisa opoziție puternică de care vorbește presa occidentală (în primul rând cea din SUA), mi se pare propaganda ieftină. La protestul acestei opoziții din ajunul învestirii au participat câteva mii de oameni, dar nu un million, câți au venit la Maduro. Dacă liderul opoziției, María Corina Machado, a fost arestată sau nu, pentru câteva ore, n-am de unde să știu. Știu doar ce am văzut și, slavă Domnului, am destulă experiență ca să disting între un miting real de unul comandat.
„Nicolás Maduro își asumă un al treilea mandat contestat în Venezuela” – titra „Diario El Salvador” din țara cu același nume. Contestat, da, dar nu cred că în Venezuela. Poate la Bruxelles, unde a fost recunoscut ca președinte legitim Edmundo González Urrutia, contracandidatul său, susținut de SUA.
Mie, personal, mi-a plăcut Maduro. Este un lider autentic și carismatic. Înalt (peste, 1,90 metri), autoritar și empatic în același timp, este foarte apropiat de oamenii simpli și foarte simpli. Este liderul săracilor, care în Venezuela nu sunt puțini. A venit pe scena sălii unde a avut loc Festivalul Antifascismului și Antiiperialismului (un fel de Romexpo) încălțat în pantofi sport, cu pantaloni închiși la culoare și cămașă casual, peste pantaloni. Epatează, oarecum, prin simplitate. O simplitate sportivă care-l prinde. Râde, spune glume populare, cântă, dansează, se adresează direct oamenilor și nu se teme să intre în contact cu ei. Nimic din imaginea clasică a dictatorilor sud-americani, înhămați în uniforme de generali cu epoleți de aur.
Vizita oficială în Venezuela n-a fost lipsită de riscuri. Zeci de filtre care te scoteau din minți, pază severă, proteste, armată. N-am putut vedea nimic din ce are mai frumos Venezuela: cascadele, splendidele plaje, terminația nordică a Anzilor Cordilieri. Doar cât am putut vedea din mașina care ne-a dus de la aeroport la hotelul Marriott din Caracas (unde am stat aproape sechestrați tot timpul vizitei, cu excepția intervalelor în care aveau loc evenimentele). Eram păziți pas cu pas, ca să nu ni se întâmple ceva, ceea ce ar fi declașat un scandal internațional uriaș. Mai ales că Edmundo González Urrutia, contracandidatul lui Maduro, care tocmai fusese numit de Trump „președinte ales”, amenința ca va veni cu un zbor privat la Caracas, în încercarea de a depune el jurământul pentru președinție în locul lui Maduro. Motiv pentru care Venezuela a închis frontieră terestră și aeriană cu Columbia, de unde părea să vină pericolul. În același timp, Casa Albă tocmai ridicase prețul la 25.000.000 de dolari pe capul lui Maduro. În contrapartidă, Maduro a pus și el un preț pe capul lui Gonzales, ceva mai mic: 100.000 de dolari pentru orice informaţie care ar conduce la arestarea acestuia…
Cam acesta a fost contextul plin de hurducături în care am nimerit în țara cu cea mai blândă climă din lume și cele mai multe Miss Univers (pe care, de asemenea, nu am avut răgazul să le cunosc). Concluziile mele la prima mână, cât se poate de subiective, de altfel, sunt următoarele:
Venzuela este o țară extrem de bogată, cu o populație extrem de săracă (blestemul popoarelor care trăiesc în țări bogate în resurse).
Îmi place Venezuela, chiar așa, văzută prin geam și peste umărul bodyguarzilor.
Venezuela nu e un stat dictatorial, iar Nicolás Maduro Moros nu este un dictator, ci un commandant care luptă pentru suveranitatea țării sale. Iar suveranitatea nu este de stânga sau de dreapta, e pur și simplu suveranitate.
____________________________
Ce zice Inteligența artificială despre Nicolás Maduro
Întrucât este greu să delimitezi între cei care îl demonizează pe Maduro (interesați, desigur) și cei care-i ridică osanale (tot interesați, dar mai puțin vocali), am apelat la „arbirul” Chat GPT, care este, totuși, mai bine informat și are o perspectivă mai puțin politizată. Iată ce zice Inteligența Artificială:
Nicolás Maduro, președintele Venezuelei, este o figură controversată, iar percepția asupra personalității sale depinde mult de perspectiva politică și ideologică a celor care îl analizează. Totuși, din observațiile publice și relatările despre el, se pot evidenția câteva trăsături cheie:
- Lider autoritar: Maduro este adesea descris ca având o personalitate autoritară, fiind dispus să folosească măsuri dure pentru a-și menține controlul asupra puterii. Sub conducerea sa, guvernul a fost acuzat de reprimarea opoziției, închiderea vocilor critice și limitarea drepturilor democratice.
- Loialitate față de ideologia chavistă: Maduro s-a prezentat mereu ca un continuator fidel al politicilor și ideologiei lui Hugo Chávez. Această loialitate față de chavism și retorica antiimperialistă sunt aspecte centrale ale personalității și stilului său de conducere.
- Reziliență și tenacitate: În ciuda crizelor economice severe, protestelor interne și presiunilor internaționale, Maduro a reușit să rămână la putere. Acest lucru sugerează o capacitate de a rezista în fața adversităților și de a-și mobiliza susținătorii în momente dificile.
- Populism și charisma variabilă: Deși nu este considerat la fel de carismatic ca predecesorul său, Hugo Chávez, Maduro folosește frecvent retorica populistă pentru a-și menține sprijinul din partea unor segmente ale populației, în special al claselor defavorizate.
- Tendințe conflictuale: Stilul său politic este marcat de o abordare combativă față de adversarii săi politici, de mass-media independentă și de organizațiile internaționale critice la adresa regimului său.
- Control și supraveghere: Maduro este cunoscut pentru utilizarea structurilor de stat, inclusiv a armatei și a serviciilor de securitate, pentru a-și consolida puterea și a controla populația.
Criticii săi îl acuză de corupție, incompetență și de distrugerea economiei Venezuelei, în timp ce susținătorii îl consideră un lider care apără suveranitatea țării în fața ingerințelor străine. Această polarizare extremă îl face să fie perceput diferit în funcție de contextul și perspectivele celor care îl evaluează.
