Autor: NAGY ATTILA-MIHAI
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 186
Am citit pe fb articolul unui jurnalist român, Silviu Tudor Samoilă, în care spunea cât de bine era în Secuime, cât de primitori erau oamenii, că vorbeau românește…
Scopul jurnalistului Silviu Tudor Samoilă cu „experiența” bună în Secuime era unul politic și cu scop electoral. Pare o paralelă cu vizita lui Crin Antonescu. Lauda jurnalistului la adresa secuilor și lauda lui Antonescu parcă sunt legate.
Dragii mei, voi ne manipulați de dragul puterii. E vorba de susținerea coaliției UDMR-PNL-PSD. Ăsta e scopul ascuns al articolului.
I-am răspuns lui Silviu Tudor Samoilă că în capul secuilor se ascunde o altă imagine, mult mai șovină față de români, pe care o exprimă între ei și în comentarii pe net. Unii, de pildă, mai speră în revenirea Ardealului la Ungaria.
Cineva m-a ironizat spunându-mi că sunt „cititor de gânduri”, ceea ce m-a făcut totuși să reflectez asupra „acuzației”.
Cel care a formulat tâmpenia „ești cititor de gânduri”, nu știe că resentimentele istorice ascunse, refulate, neexprimate direct, sunt cele mai periculoase. Dovadă este destrămarea Iugoslaviei, care era considerată un paradis al conviețuirii, dar care ascundea resentimente istorice refulate. În ce fel anume? Chiar datorită „bunului simț” al conformismului, din frica de a asuma trecutul, umbra istorică a fiecăruia, pe care o ascunde conformismul, fuga de probleme.
Conformismul ascunde, în inconștientul fiecărui popor, român, maghiar sau altă etnie, resentimentele istorice cauzate de niște traume istorice. În cursul istoriei ne-am traumatizat reciproc. Revoluția maghiară în 1848/49 în Ardeal a fost un război româno-maghiar, din cauza neascultării cerințelor românilor din Ardeal. Traumele acestora se simt și azi.
Evenimentele din Târgu Mureș au avut la bază niște traume, resentimente istorice refulate în inconștient. În astfel de cazuri se vede că schimbarea gândirii doar la suprafață, la exterior, nu e suficientă, căci problemele se ascund mult mai în adânc și demonii revin în anumite conjuncturi tensionate. Ca și în fosta Iugoslavie.
Nu putem ascunde, fariseic, după deget, faptul că traumele istorice se ascund în morminte frumos văruite, dar putrede în interior. Și morții revin, ca în cazul Valea Uzului. Acolo problema era pusă fals, pe tema cine are dreptate. Niciunii! Problema este reciprocă. Ne-am traumatizat reciproc în cursul istoriei. Noi, ungurii, cu asuprirea românilor, ei cu revanșa. Exemplu: la Gheorgheni, în anul 1940, secuii au decapitat 58 de români. După aceea, la Aita Seacă, românii i-au decapitat pe secui.
Trebuie să recunoaștem reciproc traumele fiecăruia și să nu ne ascundem după deget, după falsul „bun simț”, că, vai, ce bine era în Secuime! Căci resentimentele sunt cel mai ușor de manipulat, când intervin interesele obscure ale puterii.
Și nu credem că nu se poate întâmpla ceva rău, pentru că suntem mai civilizați, cum ar spune C.G. Jung, psiholog elvețian. Asta e cea mai mare capcană, căci se refulază traumele, resentimentele.
Traumele trebuie recunoscute reciproc și discutate deschis. Dacă le refulăm, dosarul identitar devine o umbră istorică ce stă la baza noilor conflicte. Căci umbra colectivă, cum spune Marie-Louise von Franz, psihologul jungian, se proiectează reciproc, iar de aici ies mai întîi tensiuni, iar după aceea războaie.
Sursa războaielor o purtăm în noi, în gânduri nenăscute, care trebuie conștientizate ca să evităm războiul. Și nu să ne batem joc de cineva care vrea să atragă atenția, zicându-i „ești cititor de gânduri”, căci așa refulăm traumele și resentimentele.
Merită vizionat filmul lui Gheorghe Naghi „Doi bărbați pentru o moarte”, regizat după nuvela lui Sütő András, care dă o pildă extraordinară cum trebuie confruntate traumele cauzate reciproc.
