Autor: H.D. HARTMANN

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 130

Deși de luni de zile, de la începutul războiului de agresiune al Rusiei la adresa Ucrainei mi-am impus tăcerea cu privire la eșecul european și anglo-saxon de a opri barbaria de la granița noastră, evenimentul organizat de minoritatatea maghiară la Băile Tușnad m-a scos din izolarea ideatică. De-a lungul carierei mele, fiind profiler de situații și integrator de proiecte speciale, discreția concluziilor s-a impus de la sine. Este natura semantică a meseriei mele de a nu spune public ceea ce analizele specifice scot la suprafață […].

Am fost extrem de atent la cuvântarea lui Victor Orban, cel care prin inteligența machiavelică și „meseria de a fi ungur” a reușit sa supraviețuiască politic nu numai în țara sa, dar și într-o Europa de apus aflată într-un proces vizibil de decădere. Victor Orban la Băile Tușnad a prezentat coerent, cu argumente atemporale, dar perfect modelate pe produsul final al politicilor sale, eternitatea valorilor ungare în fața valorilor europene. A lovit în mod absolut în latinitatea verbiajului contemporan de la Bruxelles, mai ales în cel non binar și non identitar, promovînd excepționalismul etern al destinului ungar, model de civilizație europeană. Victor Orban a prezentat, folosind nuanțele contemporane necesare noului limbaj cultural al unei Europe labirintice, aceeași strategie multi-seculară, aceeași construcție ideologică despre civilizația ungară, ca piatră de hotar al graniței dintre Orient și Occident. Și a vorbit în fața unei mulțimi minoritare în România, dar care, prin apelul la valorile eterne ale umanității, se consideră majoritară în spațiul istoric euroasiatic. Se consideră puternică și fundamental superioară prin prezența conducătorului său etnic și identitar în Europa estică.

Este pentru prima dată în ultimii 30 de ani de la căderea comunismului, când leaderul absolut al Ungariei va face netă despărțire lingvistică și ideologică de întreaga Europă, incluzând România cea traverstită la noile modele ideologice europene. Că este vorba despre Europa cea vestică sau cea estică, Orban a prezentat metodic și calculat diferențele ideatice, filosofice și materiale dintre civilizația ungară și cea latină/europeană fluidă, considerată irelevantă pentru stabilizarea destinului european al Ungariei.

M-a infiorat lipsa unui element crucial al monologului său. La Băile Tușnad, în anul 2022, Victor Orban nu a mai făcut apel la dialogul cu civilizația majoritară a teritoriului pe care se afla. Dacă până în acest an, Orban făcea apel, în timpul lungilor sale discursuri, de la deja tradiționala, școală de vară la o comuniune civilizațională, anul acesta acest liant nu a mai existat. Primul semnal că, în analiza lui Orban, deja România se află pe lista învinșilor noului pivot asiatic al Rusiei, a fost transmis minorității maghiare din România. Orban spune minorității maghiare din România, „nu vă faceți probleme, zilele civilizației statale românești sunt numărate” […].

Pentru a fi și mai clar, în anul de grație 2022, Victor Orban anunță etapizarea fundamentală a proiectului destatalizării naționale a României. El și spune o dată exactă. Pentru Victor Orban, anul 2030 este anul final al dezintegrării Europei barbare și non identitare/non binare la care România a aderat pompos și necalculat. În viziunea programatică a noului proiect EuroAsiatic, statul România mai are de trăit doar până în 2030. La București leaderii cu trabucul în mâini înmănușate de frica covidului pan european și al baieților pe tocuri natoiste nu aud și nu văd.

Orban spune sus și tare că „la noi tata este bărbat și mama femeie”. Este propoziția care impune o barieră de netrecut pentru latinitatea artefactului denumit Uniunea Europeană. Impunând legea biologică firească (practic de netrecut și imposibil de falsificat oricât ar dori promotorii noii latinități adepte ale amorului grecesc) ca lege filosofică (sensul imuabil al acestei decizii civilizaționale nu poate să scape ochiului avizat) și ca principiu politic de civilizație a viitorului, Orban anunță termenii conflictului deja angajat militar în Ucraina și deja declanșat în laboratoarele ideologice ale Europei.

Cine vede lumea în termeni non binari nu va exista mâine, spune clar Victor Orban. Căci biologia nu minte, celula nu se schimbă iar bărbatul nu poate purta copil. Simplu, în limbaj logic și perfect unghiular, civilizația euroasiatică care se construiește astăzi pe ruinele fumegânde ale Ucrainei, nu va permite dizidențe de la definiția umană, adică de la identitatea sa divină. Prin alegerea acestei poteci ideatice, Orban face, calm și ușor legătura cu identitatea divină a civilizației sale, spunând că ea, prin credința în Dumnezeu este egala marilor civilizații apărate de un Constantinopol demult pierdut și pe viitor reîntregit sub numele unei alte Rome. Iar maghiarii din România, supuși unei imense presiuni, asimetrice și percepută (de către ei) ca fiind colonizatoare și toxice, de partea Bucureștilor care vorbesc păsareasca latinității de apus, se simt apărați nu de guvernul lor legal, cel al României, ci de civilizația de limbă și religie a țării vecine. Prin acest proces de inginerie socială și de lingvistică politică se dă o lovitură fatală unității naționale și în special civilizaționale din spațiul istoric românesc.

Prin discursul său împotriva Uniunii Europene, de fapt Orban lovește în statalitatea României din Uniunea Europeană. Ca atare, atunci când, conform analizei lui Victor Orban, această uniune se va destrăma datorită aberațiilor sale filosofice și identitare, România va fi una din țările pierdute. Deci maghiari din România, semnalul dezintegrării Romaniei va fi dat de dezintegrarea Europei unite, iar acest lucru se va întâmpla in ani, nu în decenii. Iată esența mesajului lui Orban, pragmatismul și prognoza acestuia.

În acelați timp, niște români, fără să înțeleagă nimic din evenimentul la care participau, au scos un banner cu eternitatea românească a Transivaniei. Răspunsul lui Orban a fost umilitor si nimicitor, deschizând o fereastră asupra viitorului prognozat pentru români. Spune Orban „au fost scoși (grupul de români) de aici așa cum poliția ungară îi scoate de sub podurile din Budapesta pe drogați”. Citiți cu atenție această propoziție și încetați să urlați naționalist/identitar la unguri. Urlați la conducătorii României care la asemenea insultă la adresa poporului român nu au avut nici o reacție. Echivalarea unor manifestanți români cu drogații de sub podurile din Budapesta este insulta rasială și perfect identitară pentru Ungaria euro-asiatică pe care Orban și aliații săi doresc să o construiască.

Conducătorii români, cu medalii de la armate străine pe piept (căci cele românesti nu mai răspund natoismului internaționalist), miniștrii cu trabucele fine fumate în degete inmănușate, cei cu Europa în gură toată ziua, cei care se laudă cu democrația funcțională și cum este România apărată de NATO și UE nu au zis un cuvânt în fața arhetipului rasist și colonizator exprimat de către Orban.

Ne ascundem frica de a pierde o țară după poncifele imperiului roman de apus (dispărut tocmai datorită minciunii și corupției unei nemernice elite ilegsle și ilegitime care devenise toxică pentru două continente), ne mințim cu fraze sforăitoare despre sexul îngerilor, în timp ce afară, pe străzile Constantinopolului, ultimul împărat bizantin murea cu sabia în mână pentru civilizația și identitatea lumii lui (corpul ultimului bazileu nu va mai fi recuperat niciodată de pe străzile orașului, istoria înghițind lacomă și păgân sacrificiul său), semnând astfel dispariția celui mai înfloritor imperiu latin de răsărit, cel care a salvat, pentru 1000 de ani în plus față de Roma, civilizația europeană. A ne face că nu vedem vidul în care suntem aruncați de o latinitatea deja vândută noilor barbari ce ne impun mortea statului și a națiunii, înseamnă acum (și de acum înainte) act de trădare a civilizației poporului român.

Astăzi, noi, românii, ne furișăm în fața istoriei care va să vină peste noi, crezând că valurile distrugătoare ne vor ocolii cumva. Nu mai avem meseria de a fi român, suntem de meserie mercenari ai unei lumi devenită artefact blestemat aducător de lungi suferințe provocate de istoria viitoare. Această istorie din viitor va navălii, fără milă, peste statalitatea României nimicind o civilizație romană aflată în drumul noului Constantinopol Euro Asiatic. Dacă nu ne trezim acum, pulberea drumului, pe care caii aroganți ai noii lumi vor călca, va purta mitocondriile esențiale ale eternului românesc. Și nimeni nu își va mai aminti de România.

Sursă: Ziuanews.ro

Titlul original: „România aflată sub presiunea noii civilizații EuroAsiatice!” (extras)

 2,458 total views,  4 views today