Autor: DAN CULCER

Articol apărut în CERTITUDINNEA Nr. 133

Se poate admite că națiunii maghiare i s-a instalat de multe secole sentimentul tragic al pericolului dispariției, toată politica de maghiarizare a «vecinătăților interioare» de pe vremea dualismului fiind un răspuns inadecvat la această spaimă demografico-metafizică, cu efecte de criză identitară, cu răspunsuri violente de repurificare a «rasei» maghiare, după ce aceasta absorbise de-a-lungul secolelor evrei, slovaci, sârbi, croați, armeni ba chiar și români, pe calea acordării de privilegii indivizilor dornici de ascensiune socială în cadrul unui sistem închis.

Tentativa de «eliminare» a evreilor din corpul națiunii maghiare, din anii 30-40, în timpul unui regim de dictatură militară, este explicabilă ca un răspuns violent la fenomenul oportunist de masă al integrării prin maghiarizare a acestora. În România, situația a fost diferită, românizarea, integrarea evreilor nu s-a produs decât superficial. Iar sionismul activ, bine tolerat din România, țara unde a avut loc primul congres sionist mondial, a permis emigrarea majorității acestei populații. Se pare că evreii originari din România constituie una din cele mai mari comunități specifice din Israel, după cea a evreilor imigrați din Rusia sau Uniunea Sovietică. De aceea, poate, nici tentativa de purificare națională nu a avut aspecte atât de violente, în ciuda teoriilor cu privire la holocaustul din România. Comunismul a împlinit dorința de «repatriere» a evreilor români, care au plecat nesiliți de nimeni și nu au fost «vânduți», cum afirmă tot felul de propagandiști. Răscumpărați, da, ca și în cazul sașilor sau șvabilor colonizați cândva în Ardeal sau Banat, în măsura în care educația de care au avut parte gratuit în vremea deceniilor comuniste se acorda pe baza impozitului direct pe salarii plătit de toți cetățenii României înainte de 1989. Aceste teorii «holocaustice» reprezintă la noi, mai degrabă, un ultim efort al unor asociații de «supraviețuitori», susținute de așa-zisele «claims conferences», de ridicare a caimacului financiar derivat, care este folosit nu doar pentru ajutorarea bătrânilor ci pentru miile de burse de studiu dedicate iudaismului și în general studiului istoriei diverselor comunități diasporite, un efort cât se poate de laudabil, din unghiul intereselor strict etnice evreiști, care nu mai are de ce să fie susținut de statul român, adică de români.

În altă ordine de idei, legea pentru autonomia Ținutului Secuiesc, deși pînă la urmă respinsă de Senatul României, ar trebui analizată în detaliu de juriști specializați și liberi. Nu am găsit în lege nici o definiție a ceea ce se numește «secui». Sunt articole formulate atât de ambiguu încât ar fi putut avea consecințe imprevizibile. De pildă, generalizările cu privire la dreptul comunităților la școli în limba lor, ar permite introducerea învățământului în limba romani, adică țigănească. Limbă la a cărei uniformizare și impunere se lucrează în cercurile de intelectuali țigani de peste 30 de ani (Mă refer la declarațiile lui Marcel Courthiade din interviul pe care mi l-a acordat, publicat într-un suplimement al ziarului Cotidianul, 1990. Arborarea steagului țiganilor pe clădiri comunitare în România e doar o chestiune de timp. El există, ca și acela al secuilor. Etc. Faptul că legea nu a trecut de Senat e bine, dar că a fost votată anterior în pofida avizelor negative ale instanțelor de avizare nu poate fi uitat. Chiar dacă s-a profitat de nu știu ce chichițe și complicități.

Există vechi propuneri ale unor organizații ethniste inițiatiate de militanți catalani, de care nu se ocupă nimeni, pentru crearea unui stat al țiganilor în centrul Europei, cu segmente din România (Maramureș), Slovacia, Ungaria, Ucraina. Ideea în sine a unui teritoriu specific poate fi discutată dar modul de rezolvare propus, unul fără consultarea celor implicați, vaf fi sursă posibilă, ba chiar certă, în caz de aplicare, a unor conflicte etnice în centrul Europei, de amploarea celor dintre israelieni și palestinieni, în teritoriile din Orientul Apropiat. În aceleași surse ethniste se descria exact, acum multe decenii, dezmembrarea Iugoslaviei, așa cum s-a realizat ulterior. Am scris despre toate acestea în presă on-line și în cea tipărită. Aparent, fără ecou.

Unii lideri politici maghiari din România (pentru UDMR, Marko Béla) zugrăvesc în termeni idilici manevrele politice de subminare a statalității României, prezentate la diversele reuniuni ideologice și strategice al acestui club politic, executate apoi cu complicitatea liderilor unor partide române de guvernământ și prezentate în Parlamentul României (stat național unitar și indivizibil după Constituție). Există și alte formațiuni politice maghiare, vizibil radicale, Erdely Magyar Néppárt (Partidul Popular Ardelean) din conducerea căruia face parte și Tökés László, preotul despre care se delira, în 1990, că ar fi la originea Revoluției Române.

Mulți români repetă senini: nimeni nu ne poate lua Ardealul. Dar nu știu sau uită că Ardealul a fost deja recucerit economic și teritorial prin restituirile ilegale in integrum de după 1990, care au ignorat deciziile internaționale în Procesul optanților, ca și alte acte juridice valabile privind fostele proprietăți bisericești sau nobiliare așa-zis maghiare. Confuzie tipică întreținută între interesele comunitare și cele de castă ale preoțimii și descendenților foștilor nobili.

În fine, cred că o atenție sporită merită activitate de subminarea a statalității, sub acoperirea studiului și luptei pentru apărarea minorităților, a instituției cu sediul la Cluj-Napoca, numită Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale. Se poate porni de la analiza organigramei, dominată de maghiari și de români căsătoriți cu maghiare. Au editat cărți foarte interesante, documente etc. Dar perspectiva este destabilizarea, nu rezolvarea problemelor relațiilor cu minoritarii în mod armonios. Nu e o ipoteză ci o concluzie a mea după un deceniu de observarea a activității lor. Pericolul major pentru statul românilor, deci pentru români, constă în consolidarea unei uniuni dintre liderii principalelor minorități active actualmente, maghiari, țigani și evrei, o nouă Unio Trium Nationum, de un militantism eficient și tenace, față de care autoritățile României au reacții de blegi sau paralitici. Au dispărut secuii într-un interval foarte scurt (1920-1990) prin maghiarizare, una din entitățile participante la alianța antiromânească.

Acest militantism este, paradoxal, bazat pe o ideologie globalistă, finanțat parțial de instituții globaliste, al căror scop este folosirea etnismului pentru dezmembrarea statelor constituite în Europa sau în alte continente, pentru a facilita imperialismului financiar trans-național cale liberă spre controlul colonial al tuturor piețelor de desfacere și al surselor de materii prime de pe mapamond. Este un proces sistematic de slăbire a unității populare, naționale (prin inseminarea unor teze dezintegratoare, regionaliste, localiste, bazate pe raționamente economice false, pe tezele unei psihologii de birt, de tipul discursului lui Sabin Gherman despre superioritatea ardelenilor (români și maghiari deopotrivă) față de regățenii balcanici, bizantini etc.

Titlul original: „Maghiarii și românii sub semnul (auto)amăgirilor” (fragment)