Autor: ADRIANA STOICESCU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 94
Judecătoarea Adriana Stoicescu, vicepreședinte al Tribunalului Timiș, este unul dintre puținii magistrați români care-și respect statutul profesional, în pofida și împotriva „curentului ”de corupție care a compromis și continuă să compromită instituția Justiției în România. Alături de ea au apărut și alte voci din breaslă, printre care Adina Lupea și Mădălina Afrăsinie, care încearcă să restaureze demnitatea profesiei de magistrat. Adriana Stoicescu este însă mai mult decât atât, după cum o recomandă faptele: este un luptător pentru normalitate, pentru apărarea drepturilor majorității, pentru conservarea principiilor umanității. După ce a criticat modalitatea agresivă prin care se încearcă impunerea agendei LGBT în spațiul public, judecătoarea a fost bombardată cu jigniri și amenințări, cărora le-a răspuns cu aceeași măsură, adică necruțător, în mai multe rânduri. Iată una din replicile ei:
Am agitat un cuib de viespi…
Numele străbunicului meu este Rosenfeld. Hai, curaj, antisemiților… Pe antebrațul Dorei, soția străbunicului meu, era tatuat numărul… Nu a convins-o nimeni, niciodată, că nu trebuie să mai strângă firimiturile când terminăm de mâncat. Așadar, nu-mi vorbiți despre minorități și drepturi fundamentale, despre prigoană și discriminare…
Nu mă puteți obligă să accept că omul trebuie lăsat să se simtă dumnezeu ca să fiți voi fericiți. Suntem miliarde cei care credem în El. Nu vă obligă nimeni să simțiți ca noi. Dar nici pe noi nu ne puteți obliga să acceptăm că vreți să schimbați lumea, așa cum a fost creată de Dumnezeu.
Ce faceți în dormitor, vă privește. Nu mă interesează că Ionică se iubește cu Petrică sau că Vasilica se iubește cu poneiul. E problema lor. Dar de ce trebuie să vă venerăm pentru asta? De ce trebuie să ieșiți în stradă iar noi să ne închinăm în fața voastră? De ce trebuie să dăm la o parte două mii de ani și o Carte? De ce trebuie să vă lăsăm să le vorbiți copiilor despre normalitatea voastră, dar noi nu le putem vorbi despre El?
Aveți tot dreptul să vă simțiți liberi. De 30 de ani nimeni nu vă mai incriminează. De ce trebuie să ne incriminați pe noi? Putem trăi împreună, știu asta. Dar voi vreți mai mult. Vreți să deveniți majoritari. Și e simplu. Copiii de 13, 14 ani sunt ușor de influențat și convinși că libertatea absolută e calea spre fericire.
Voi celebrați iubirea, noi celebrăm Iubirea. Marșul nostru se cheamă Înviere. Iubirea noastră e Iubirea Lui. Avem voie să spunem asta?
O mâna de politruci pătați la suflet a pornit un război cu Dumnezeu și vreți ca noi să tăcem? Nu putem. Voi vă serbați sexualitatea, nu iubirea, și nici libertatea. Sunteți îndreptățiți să o faceți. Dar lăsăți-ne și pe noi să ne serbăm Iubirea. Lăsați-ne să ieșim în stradă și să vorbim despre Cuvântul Întrupat.
Primul cuvânt rostit de prunc este mama. Oricât încercați să schimbați asta, peste milioane de ani va fi tot așa. Vreți să vă cununați? Cununia este o taină, la fel că preoția. Oricât încercați să schimbați asta, peste mii de ani va fi la fel.
Vreți să-L înlocuiți? Puteți să încercați. Nu veți reuși niciodată. Pentru că războiul ăsta nu este decât veșnicul război dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și cel căzut. La asta se reduce totul. La Dumnezeu.
Poate veți câștigă mici bătălii. Dar, în final, fiți siguri că va avea El ultimul cuvânt. Lapidați-mă! Mâine va apărea altcineva și va lupta în numele nostru!
