În cursul zilei de 10 decembrie, fiica regretatului general maior (retr) RADU IOAN THEODORU a publicat pe fb următorul mesaj:

„De pe data de 10 decembrie 2025, la o zi după decesul generalului maior( rtr), veteran de război Radu Theodoru, fratele meu Horia Theodoru a început demersurile pentru organizarea funeraliilor cu onoruri militare conform legii și regulamentelor militare având în vedere gradul de general maior ( rtr) și veteran de război al tatălui nostru.

De la Garnizoana București, trimis la Centrul Militar Giurgiu ca în final să se ajungă la Garnizoana Mihai Bravu , județul Giurgiu, astăzi 11 a XII-a 2025 am făcut toate formalitățile solicitate la Comandamentul Garnizoanei . Comandantul Garnizoanei a menționat că aprobarea trebuie dată de forul ierarhic superior, respectiv Statul Major al Forțelor Aeriene . Nici până la această oră nu am primit răspuns , fapt ce ne trezește suspiciuni. Noi sperăm că România încă mai este conform ART 1 din Constituției , paragraful 1 România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”.

Joi seara, la ora 20.00, familia a primit, în sfârșit,  de la MApN următorul răspuns:

„[…] Domnul general-maior (rtr.) Radu Ioan Theodoru a servit România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, într-un context istoric dificil. Evenimentele din acea perioadă fac parte dintr-un capitol important al istoriei militare, capitol pe care îl recunoaștem și îl respectăm.

Totuși, Ministerul Apărării Naționale are obligația de a respecta cadrul legal și valorile oficiale ale statului român. În acest sens, instituția noastră trebuie să distingă categoric între cariera militară a unei persoane și activitatea sa publicisuică și ideologică ulterioară, atunci când aceasta contravine adevărului istoric și principiilor democratice.

Statul român, prin adoptarea Raportului Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, și-a asumat responsabilitatea pentru tragediile acelei perioade. În consecință, orice formă de negare sau minimalizare a Holocaustului este incompatibilă atât cu legislația în vigoare, cât și cu angajamentele morale ale României.

În acest cadru, activitatea publicistică și declarațiile domnului Radu Theodoru au fost menționate explicit în Raportul amitit ca exemple de negare a Holocaustului. Astfel de poziții se află în contradicție directă cu valorile fundamentale ale Armatei României, instituție ce are datoria de a apăra statul de drept, memoria istorică oficială și principiile demnității umane.

Vă asigurăm că situația a fost analizată cu maximă obiectivitate. Cu toate acestea, având în vedere prevederile OUG nr. 31/2002 și ale obligațiilor instituționale ale MApN, nu putem aproba organizarea funeraliilor cu onoruri militare. Decizia este fermă și rezultă din nevoia ca Armata României să rămână consecventă principiilor sale și adevărului istoric asumat de statul roman […]”.

În noaptea aceleiași zile, în acord cu familia generalului Radu Theodoru, Av. DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ, președintele Partidului S.O.S. România, și senatorul Dumitru Manea (Miron Manega), vicepreședinte S.O.S. România, au trimis către Ministerul Apărării Naționale, următorul COMUNICAT-SOMAȚIE:

COMUNICAT OFICIAL

Somație publică adresată Ministerului Apărării Naționale

În numele familiei generalului Radu Ioan Theodoru, în numele onoarei militare a Armatei Române, în numele dreptului și al Constituției României, se transmite următoarea somație și notificare prealabilă:

1. Ministerul Apărării Naționale RETRAGE un drept legal fără a invoca vreo hotărâre judecătorească

MApN comunică, într-un limbaj birocratic împănat cu „valori oficiale”, că refuză onorurile militare pentru un general-maior (rtr.) și veteran de război, întrucât activitatea publicistică a acestuia „ar contraveni adevărului istoric și principiilor democratice”.

Precizări necesare:

  • Generalul Radu Theodoru nu a fost niciodată condamnat, în nicio instanță din România sau din lume, pentru nicio infracțiune prevăzută de OUG 31/2002 sau pentru orice altă infracțiune.
  • Nicio instanță nu a stabilit vreodată că declarațiile sau scrierile sale ar constitui vreo faptă ilegală.
  • Legea 44/1994 este explicită: veteranii de război beneficiază de onoruri militare, fără excepții ideologice, politice sau interpretative.

Prin urmare, MApN își arogă competența – ilegală și abuzivă – de a SUBSTITUI puterea judecătorească, comportându-se ca un tribunal politic.

2. Solicităm oficial Ministerului Apărării Naționale să precizeze:

În baza cărei hotărâri judecătorești, definitive și executorii, i-au fost retrase generalului drepturile postume prevăzute de lege?

Dacă nu există o asemenea hotărâre – iar noi știm cu certitudine că nu există – atunci refuzul MApN reprezintă:

  • abuz în serviciu,
  • discriminare pe criterii ideologice,
  • încălcarea dreptului la memorie militară,
  • încălcarea art. 1 și art. 16 din Constituție,
  • sfidarea Legii 44/1994,
  • încălcarea separației puterilor în stat, prin transformarea MApN într-un cenzor și judecător politic.

3. Raportul Wiesel NU este lege, nu este hotărâre judecătorească și nu poate restrânge drepturi

MApN invocă Raportul Comisiei Wiesel ca argument pentru refuzul onorurilor.
Reamintim:

  • Raportul Wiesel NU are valoare juridică.
  • Raportul Wiesel NU produce efecte asupra drepturilor persoanelor.
  • Raportul Wiesel NU poate substitui nicio instanță de judecată.
  • Raportul Wiesel nu poate constitui temei de decizie administrativă ce afectează drepturi constituționale.

Invocarea unui raport politic pentru anularea unui drept legal este ilegală, neconstituțională și reprezintă un precedent periculos pentru libertatea de opinie, presă și istoriografie.

4. SOMAȚIE FORMALĂ ADRESATĂ MApN

În intervalul cuprins între primirea acestei somații până la ora la care începe slujba de înmormântare (12.12.2025, ora 12.00), solicităm:

  1. Aprobarea onorurilor militare, conform Legii 44/1994.
  2. Transmiterea în scris a hotărârii judecătorești pe baza căreia MApN decide să încalce drepturile unui veteran de război.
  3. Rectificarea publică a motivării ilegale transmise familiei.

În cazul în care MApN nu poate furniza o asemenea hotărâre – pentru că ea nu există – se confirmă caracterul abuziv, ilegal și discriminatoriu al deciziei transmise.

5. NOTIFICARE DE INTENȚIE: MApN VA FI ACȚIONAT ÎN JUSTIȚIE

În cazul nerespectării drepturilor generalului, familia va iniția acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale, solicitând daune morale în valoare de 200.000.000 EURO,
sumă justificată prin:

  • prejudiciu moral și de imagine,
  • ofensă adusă onoarei unui veteran de război,
  • discriminare instituțională,
  • umilirea publică și ilegală a unui general al Armatei Române,
  • violarea drepturilor garantate de Constituția României și de legea veteranilor.

Această sumă nu este negociabilă.
Ea reprezintă prețul moral al umilirii unei familii și al batjocoririi unui simbol național.

Banii vor fi direcționați familiei generalului, în contul reparației morale pentru abuzurile comise de instituția statului român.

6. Întrebarea fundamentală: CĂRUI STAT SLUJEȘTE ARMATA ROMÂNĂ?

MApN invocă „angajamentele internaționale”, „valorile democratice” și „adevărul istoric oficial”. Dar nu invocă NICIODATĂ – pentru că nu o poate face:

  • Legea română,
  • Constituția României,
  • hotărâri judecătorești,
  • principiile morale ale soldatului român.

Generalul Radu Theodoru a luptat pentru România, nu pentru „adevăruri oficiale” redactate pe baze politice, nu pentru servilism față de institute ideologice, nu pentru ca Armata Română să devină un instrument al cenzurii istorice.

Această Românie, care încalcă propriile legi pentru a respecta directive externe, nu ar fi existat fără oameni ca generalul Radu Theodoru.

7. DECLARAȚIE FINALĂ

Dacă Armata Română se supune altor legi decât celor ale statului român, atunci trebuie spus clar: nu mai avem armată, ci administrație colonială.

Prin această decizie, MApN nu îl judecă pe Radu Theodoru – își judecă propria decădere și își pune semnătura pe rușinea istorică a unei prigoniri care continuă chiar după moartea unui om care și-a slujit patria cu arma, cu trupul și cu conștiința.

SOMAȚIE PUBLICĂ TRANSMISĂ
cu avertismentul că lipsa conformării va conduce la proceduri judiciare și la solicitarea de daune morale în cuantum de 200.000.000 EURO.

Avocat Europarlamentar

DIANA IOVANOVICI ȘOȘOACĂ

Președintele Partidului S.O.S. România

_______________

DUMITRU MANEA (Miron Manega)

Senator, Jurnalist

Vicepreședinte al Partidului S.O.S. România

Loading