Evenimentul e organizat de revista CERTITUDINEA, FUNDAȚIA ION I. BRĂTIANU și Asociația ART VERBA

Marți 6 septembrie, începând de la ora 16.00, marele savant francez de origine română DENIS BUICAN-PELIGRAD va susține, la Palatul Brătianu de pe Strada I.C. Visarion Nr. 4-6 Sector 1, Bucureşti (lângă Piața Romană) conferința cu titlul „Evoluție și involuție în viața biologică, socială, culturală și politică.

Precizăm că, în cursul anilor 2020-2021, au fost organizate, în onoarea sa, mai multe evenimente publice sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, evenimente în care profesorul Denis-Buican Peligrad a avut ocazia să cunoască și să fie cunoscut de publicul român: două conferințe publice în 2020 și una în 2021, acordarea distincției de ROMÂN UNIVERSAL, „pentru excelența competenței sale în spațiul Culturii Universale, ca exponent de vîrf al contribuției românești la Patrimoniul Mondial al Istoriei și Civilizației”, acordarea titlului de membru de onoare al UZPR, lansarea volumului antologic de poezie, „Seceriș târziu” (apărut la Editura UZP). Toate aceste acțiuni au fost coordonate personal de Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR.

Denis Buican are acum 88 de ani și locuiește în Franța, la Paris. În această perioadă se află în România pentru a-și revedea prietenii și locurile natale. Cu această ocazie, a răspuns propunerii noastre de a ține încă o conferință publică în București.

Pentru cei care nu au apucat să-l cunoască, reamintim câteva repere biografice și științifice:

  • Savant român/francez de talie mondială, DENIS BUICAN (pe numele întreg Dumitru Denis Buican Peligrad) s-a născut în București, la 21 decembrie 1934, fiind fiul lui Dumitru Peligrad, boier și filantrop din Mărginimea Sibiului. Este autorul unei noi teorii evoluționiste, „Teoria sinergică a selecției multipolare”, și al unei noi teorii a cunoașterii – „Biognoseologia”. Numele și lucrările sale figurează în toate dicționarele științifice de pe mapamond. A predat, ca profesor, timp de 20 de ani (1983-2003), Istoria Științelor la Universitatea Paris X-Nanterre din Franța, fiind, în același timp, și profesor la Sorbona.
  • Doctor în genetică (pionier al radiogeneticii din România), istoric și filosof al științelor, a fost naturalizat francez în 1972, consacrându-se unor ample studii în calitate de istoric și de filosof al științelor. Acestea s-au materializat în primul rând într-o teză de doctorat de Stat (1983), intitulată „Istoria geneticii și evoluționismului în Franța”, teză ce reprezintă o premieră absolută în materie de istorie veritabilă a acestei științe, realizată în Franța.
  •  „Am arătat că există o selecție multipolară la nivel genotipic – a declarat el, într-un interviu din 2018 apărut în revista CERTITUDINEA. Aici l-am contrazis pe celebrul genetician Jacques Monod, laureat al premiului Nobel, care a spus, în cartea sa, „Hazardul și necesitatea”, că nu se poate interveni la nivelul genomului uman, fiindcă e microscopic. Atunci, eu am scris un articol în „Nouvelle Revue Francaise”, în care arătam că, în selecția multipolară, se poate interveni și la nivel molecular. În `73, practica mi-a dat dreptate, fiindcă începuseră deja manipulările la nivel molecular în laboratoare, iar asta stă la baza teoriei sinergice”
  •  În 1989, cartea lui Denis Buican intitulată „Revoluția evoluției” a obținut Marele Premiu al Academiei Franceze. În 1997, el a prezidat secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres international de Istorie a Științelor (Liège).

Conferința „Evoluție și involuție în viața biologică, socială, culturală și politică” susținută de profesorul Denis Buican-Peligrad este organizată, anul acesta, de revista CERTITUDINEA, FUNDAȚIA „ION. I BRĂTIANU” și Asociația ART VERBA.

Reamintim: Conferința va avea loc marți 6 septembrie, începând de la ora 16.00, la Palatul Brătianu de pe Strada I.C. Visarion Nr. 4-6, Sector 1, Bucureşti (lângă Piața Romană). Intrarea în sală este liberă, în limita locurilor disponibile.

CERTITUDINEA

 2,181 total views,  2 views today