În perioada 7-13 iunie 2021 se desfășoară, la Craiova, cea de-a 11 ediție a Festivalului Internațional de Film Ecologist ECO FEST România – „Pentru Sănătatea Pământului”, organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociaţia Inițiativa Ecologistă Europeană, cu sprijinul Ministerului Culturii și Ministerului Educației. Partener principal: Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal. Având în vedere necesitatea respectării restricțiilor impuse de pandemie, ediția de anul acesta se va desfășura în format hibrid (transmisii online și participarea limitată a publicului cu respectarea normelor în vigoare la momentul organizării).
Programul ediției este împărțit în două secțiuni de proiecții de filme cu tematică ecologistă: „Competiţie” şi „Panorama”. În cadrul primei secțiuni, vor intra în competiție filme de lung și scurt metraj, jurizarea fiind asigurată de un juriu internațional format din specialiști în cinematografie și de un juriu format din 50 de elevi de la școlile din Craiova (care va decerna marele premiu al publicului), reunite atât fizic cât și pe grupuri închise de Facebook. După fiecare zi de proiecție se vor organiza dezbateri cu Juriul elevilor și publicul spectactor referitoare la tematica filmelor, la ideile generate, mesajul educațional.
Secțiunea „Panorama”, oferă hors-concours filme reprezentative cu tematică ecologistă, premiate la festivalurile internaționale de gen.
Pe lângă proiecții de film, se organizează workshop-uri educative și de creație, interactive, emisiuni TV, toate cu tematică ecologistă și culturală. De asemenea, în cadrul festivalului vor avea loc concerte folk și folk rock, precum și vizionarea unei piese de teatru susținută de Teatrul Excelsior din București.
Salvarea naturii face parte din programul vocațional al profesiei de jurnalist
Dacă planeta Pământ ar fi lăsată pe mâna distrugătorilor ei, copiii sau nepoții noștri n-ar mai avea unde locui. Sau ar locui într-un deșert. Căci, iată, pământul se deșertifică sub ochii noștri și chiar în țara noastră. Banatul, Oltenia, Dobrogea, au intrat déjà într-un asemenea process care pare ireversibil. Și va fi cu siguranță ireversibil, dacă nimeni nu i se opune. Cauzele sunt multiple și vin din toate părțile: tăierea pădurilor, otrăvirea râurilor, poluarea, gunoaiele.
Și, iată, la orizont, apare un pericol invizibil, cel mai îngrozitor, se pare, iar noi asistăm impasibili la extinderea lui mortală, iar unii dintre noi chiar îl susținem: tehnologia 5G, care este, de fapt, o tehnologie militară, invazivă, experimentală, nocivă vieții, nereglementată și nesigură, care pune în pericol siguranța națională. Nu realizăm că susținem propria noastră sinucidere. În zonele în care a fost implementată masiv o asemenea tehnologie, au început să dispară albinele. Or, se știe, dacă mor albinele, moare viața, căci nu mai are cine să facă polenizarea. Deci vor muri plantele, apoi animalele care se hrănesc cu plante, apoi cele carnivore. E o spirală a morții care ne va duce pe noi, oamenii, în situația de a alege, nu cum să trăim, ci cum să murim.
Spun toate acestea pentru a arăta cât de îngrijorați suntem noi, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, de curba ascendentă a distrugerii mediului, pe planetă în general și în țara noastră în special, și cât de implicați suntem în orice demers, din partea oricui ar veni, care se opune acestui vortex care ne poate înghiți pe toți. Lupta, pe calea jurnalisticii, pentru salvarea mediului are ca deviză, pentru noi, un vers tulburător al lui Adrian Păunescu: „STOPAȚI această competiție a morții!”
De aceea am salutat și ne-am alăturat cu bucurie și cu întrega noastră determinare, noului demers al Asociației Inițiativa Ecologistă Europeană care se angajază, din nou, cu toate forțele, pentru organizarea unei noi manifestări complexe, dedicată formelor de educație ecologică. Cu alte cuvinte, de promovare a unei vieți sănătoase, echilibrate, a respectului față de natură și conservarea ei, în slujba ființei umane și a celorlalte viețuitoare ale Terrei.
Este firesc pentru noi, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, care, printre obiectivele majore, culturale și sociale specifice breaslei, îl are și pe cel educativ, să ne alăturăm proiectului ECOFEST de promovare a educației ecologiste, pentru schimbarea de comportament social a viitoarelor generații de adulți, în atitudinea față de mediul înconjurător, dar și față de alte probleme grave ale umanității, pe care, de cele mai multe ori, ni le creăm singuri.
Știm că edițiile trecute ale acestei manifestări complexe – care a cuprins, tradițional, Festivalul Internațional de Film Ecologist, ECOFEST, work-shop-uri cu tematică ecologistă, acțiunile din „Zona liberă de indiferență” – s-au bucurat de o mare audiență și participare nemijlocită, ceea ce ne-a determinat, în acest an, să fim alături de ceilalți organizatori. Împreună, dorim ca prin atitudinea noastră comună să transmitem tuturor, cu precădere celor tineri, un semnal de alarmă față de distrugerile mediului, care se fac în mod curent, conștient, dar și o chemare pentru o implicare activă, pentru ameliorarea și stoparea unor astfel de intervenții criminale.
Ne situăm, împreună cu Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană și cu ECOFEST, acum și pentru totdeauna, în „Zona liberă de indiferență”, căci denunțarea publică a crimelor împotriva vieții pe pământ face parte din programul vocațional al profesiei de jurnalist. Acum, mai mult ca niciodată, distrugerea naturii este o sinucidere a Ființei umane!
Doru Dinu Glăvan
Președintele Uniunii Ziariștilor
Profesioniști din România