Un verdict implacabil: „Cum arată astăzi şcoala, aşa va fi mâine ţara”

La 15 februarie se împlinesc 175 de ani de la naşterea lui Spiru Haret – cea mai mare personalitate a învăţământului românesc din toate timpurile. Nu este o formulă festivă, ci o constatare istorică. Noi, Partidul S.O.S România, îl comemorăm, iar comemorarea noastră nu e un exerciţiu de protocol, ci un act de conştiinţă. Căci noi nu uităm…

S-a născut la Iaşi, în 1851, fiu de judecător. A fost matematician, astronom, fizician, profesor universitar, om politic, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, membru titular al Academiei Române. A fost primul român doctor în matematici la Sorbona. Teza sa – „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare” – a făcut vâlvă în presa europeană, fiind publicată în vol. XVIII al Annales de l’Observatoire de Paris. Meritele i-au fost confirmate și prin atribuirea, de către Uniunea Internaţională Astronomică, a numelui său unui crater de pe Lună, descoperit în 1959. Marele matematician francez, fizician, inginer și filosof al științei Jules Henri Poincaré a încercat să-l convingă să rămână profesor, alături de el, la Sorbona. Spiru Haret a refuzat, alegând să-şi pună geniul în slujba şcolii româneşti.

A înţeles că destinul unei naţiuni nu se joacă în saloane diplomatice, ci în clasă. A înţeles că reforma adevărată nu se face prin discursuri, ci prin instituţii. A înţeles că „învăţământul trebuie să formeze buni cetăţeni”, să cultive nu doar mintea, ci şi caracterul.

De trei ori ministru al Instrucției Publice, Haret a reorganizat învăţământul secundar şi superior, a introdus bacalaureatul, a profesionalizat corpul didactic, a reorganizat şcolile normale, a înfiinţat învăţământul profesional, a creat grădiniţele, a susţinut manualele accesibile, a ridicat – atenţie! – aproape două mii de şcoli în doar câţiva ani de mandat, iar în total 2.343. În toate se învăța românește în toate sensurile posibile: științific, social, istoric și identitar. În toate se învăța, programmatic și obligatoriu, istoria noastră, nu istoria altora. Pe vremea lui, Academia Română, Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Ministerul Justiției, Parlamentul și președinția nu erau filiale ale Institutului Wiesel. Astăzi sunt.

A mers în sate. A stat de vorbă cu învăţătorii. Nu s-a considerat şeful lor, ci colaboratorul lor. Spunea limpede: „M-am străduit ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă pe care s-o îndreptez întreagă contra stării de ignoranţă.”

Nu era un politician de paradă. A fost un tehnocrat sobru, precis, organizator excepţional. A înţeles modernizarea din interiorul societăţii ţărăneşti, prin instituţii adecvate. Iar instituţia fundamentală era şcoala.

Şi tot el a formulat avertismentul care ne priveşte direct: „Cum arată astăzi şcoala, aşa va fi mâine ţara”. A fost un verdict care, iată, s-a împlinit. Căci ce s-a întâmplat cu școala după 1990 (instabilitate legislativă cronică, reforme succesive care se anulează reciproc, manuale schimbate înainte de a fi evaluate, profesori descurajaţi, umiliţi birocratic, analfabetism funcţional în creştere) a generat un „mâine” implacabil, care este dezastrul României de azi.

Str. Gheorghe Manu Nr. 7 din București. Casa Spiru Haret înainte de demolare

Iar cea mai relevantă dovadă a degradării și nimicniciei statului român, este felul în care a tratat soarta „Casei memoriale Spiru Haret” de pe strada Gheorghe Manu nr. 7.

Omul care a înfiinţat, în 1904, Comisia Monumentelor Istorice, cel care a pus bazele protecţiei patrimoniului naţional, a devenit el însuşi victima unei batjocuri istorice.

„Casa memorială Spiru Haret”, care ar fi trebuit să fie monument istoric prin simpla ei încărcătură simbolică – a fost plimbată între instituţii, naţionalizată, transferată, retrocedată, abandonată deliberat, lăsată pradă vandalizării. Un scenariu bine cunoscut: degradare controlată, pentru a justifica înstrăinarea. Apoi vândută. Revândută. Speculată.

Casa Spiru Haret în perioada de „conservare”

Iar astăzi, în locul casei memoriale a lui Spiru Haret, avem un bloc cu şapte etaje.

Este o mare şi ticăloasă batjocură a statului român împotriva propriei sale istorii.

Cum e posibil ca fondatorul Comisiei Monumentelor Istorice să nu fie protejat de sistemul pe care l-a creat? Cum e posibil ca universităţi care îi poartă numele să nu reacţioneze? Cum e posibil ca Ministerul Culturii şi Ministerul Educaţiei să asiste pasiv?

Brâncuşi însuşi, care l-a cunoscut, a dorit să-i ridice o fântână – simbol al izvoarelor de lumină. Proiectul a fost respins. Nici fântâna nu s-a făcut. Și, iată, nici casa nu s-a păstrat.

Ce a păstrat statul român din Spiru Haret? Doar numele pe câteva frontispicii, citatul memorabil repetat festiv o dată pe an și o celebrare convenabilă și formală.

Subliniem ca și cum am urla: Spiru Haret nu a fost un politician de conjunctură! A fost un constructor de destin național. El a înțeles că educația este act de suveranitate. Că un popor educat nu poate fi manipulat ușor. Că școala este pavăza libertății.

Spiru Haret a construit. Noi demolăm. El a ridicat 2.343 de şcoli. Noi ridicăm blocuri peste memoria lui și închidem școlile. El a vrut să creeze caractere. Noi creăm analfabetism și conștiințe de robi.

Spiru Haret a trăit într-o Românie cu resurse limitate, dar cu voință. Noi trăim într-o Românie cu resurse incomparabil mai mari, pe care le facem cadou altor popoare.

La 175 de ani de la nașterea sa, Spiru Haret nu are nevoie de elogii retorice. Are nevoie de continuitate. Are nevoie de responsabilitate. Are nevoie de o Românie care să înțeleagă că școala nu este un câmp de bătălie ideologică, ci atelierul în care se modelează viitorul.

Iar dacă nulitățile din Ministerul Educației și Ministerul Culturii nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă aceste lucruri, vom face noi, Partidul S.O.S. România, ceea ce ar trebui să facă ei: vom restaura simbolic ceea ce ei au distrus și vom reinstitui responsabilitatea, rigoarea, continuitatea, respectul pentru professor, respectul pentru patrimoniu, respectul pentru memorie. Cum? Cu puținele noastre resurse, cu devotamentul membrilor noștri, cu voluntariatul unor dascăli minunați. La sediile filialelor noastre, se pregătesc cursurile de românism. Educaţia este infrastructură strategică a naţiunii. Iar reconstrucția este forma noastră de nesupunere civică.

Senator Dumitru Manea (Miron Manega)

Vicepreședinte BEX, Partidul S.O.S. România