Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 79
„Proiectul AUR a fost gândit și construit pe un set de valori, dintre care una este credința. „Fără eu nu există Dumnezeu”, spunea Mihai Eminescu. Noi credem și în reversul acestei afirmații, că fără Dumnezeu eul nu poate trăi cu adevărat, nu își poate împlini viața și destinul. Fiecare dintre noi este parte a creației. Trăim în Creația lui Dumnezeu și, din păcate, simțim că uneori mutilăm această Creație din interese meschine. Dacă Dumnezeu a creat lumea și ne-a dat-o în grijă, înseamnă că noi, oamenii, avem o responsabilitate mare față de lumea în care trăim. Într-un fel, AUR înseamnă că unii dintre noi ne asumăm această responsabilitate și vrem să protejăm creația lui Dumnezeu din care facem parte. Nu întâmplător una dintre direcțiile noastre de acțiune a fost și este protejarea pădurilor și afirmarea ideii că resursele naturale ale țării trebuie exploatate în mod rațional și responsabil față de locuitorii actuali sau viitori ai acestei țări”. (GEORGE SIMION)
______________________________________
Spiritualitatea românească a fost îngropată de partidele politice într-un negru neant. Aveți un program prin care să așezați această spiritualitate în prima linie a vieții publice românești și europene…?
Partidele politice care au guvernat România după 1989 au totala responsabilitate pentru situația în care am ajuns ca societate. Când 75% din oameni spun că direcția în care merge țara este una greșită, iar tu continui să mergi în răspăr cu opinia oamenilor, înseamnă că fie nu ai nici un fel de respect pentru cei pe care pretinzi că îi conduci, fie ești incapabil să înțelegi realitatea în care evoluezi.
Spiritualitatea unui popor nu se dezvoltă prin programe guvernamentale. Toată creația populară românească s-a dezvoltat fără să o stimuleze cineva în mod programatic. Este produsul ciobanilor și al neștiutorilor de carte, care au avut însă simțul transcendenței și al nemuririi, care au dat un sens mai înalt diverselor experiențe de viață de care au avut parte sau pe care au fost nevoiți să le suporte.
Din punctul meu de vedere, cred că oamenii și energiile acestei țări trebuie lăsate în pace să se manifeste. Ce este frumos și bun va crește și va dăinui. Noi trebuie doar să îndepărtăm piedicile și să-i încurajăm pe oamenii creatori, pe oamenii de valoare ai acestui popor să se exprime și să nu mai fie puși la zid sau ignorați pentru că ceea ce gândesc, spun și fac este în răspăr cu moda zilei sau cu ideologia dominantă a corectitudinii politice.
Pentru că ați adus vorba de dimensiunea europeană, vreau să spun foarte clar și răspicat un lucru. Noi nu trebuie să ne chinuim și să ne mutilăm sufletește pentru a ne pune în acord cu Europa. Noi suntem europeni pentru că suntem români și creștini. Suntem parte a Europei. Cred că cei din miezul Europei, birocrații de la Bruxelles sau Strasbourg ar trebui să-și lărgească definiția europenității cu care operează ca să ne includă și pe noi românii, și est-europenii în general, așa cum suntem, nu cum își imaginează ei că ar trebui să fim.
Aveți strategii de gândire prin care să vă puneți amprenta istorică pe toate sferele care determină cardinalitatea unei națiuni cu descendență milenară?
Nu am intrat în politică pentru a ne juca de-a politica. Împreună cu alți oameni am demarat cu acest proiect, AUR, când am ajuns la concluzia că toate mijloacele non-politice au fost epuizate și că altă variantă nu este decât să ne implicăm în domeniul din care ne vine mare parte din răul cu care ne confruntăm.
AUR este un proiect pe termen lung. Să intri în Parlament la doar un an de la înființare poate fi rezultatul unei conjuncturi speciale, însă nu se poate face fără foarte multă muncă, fără oameni care cred în tine și se implică alături de tine. Nu am luat niciodată în calcul ideea de a fi un „partid balama”, de 5-10% care să facă jocurile la momentul constituirii coalițiilor de guvernare. Cei care au gândit așa în trecut nu mai sunt astăzi în Parlament. În același timp, nu ne-am propus să fim un partid de lider, căci dacă dispare liderul, dispare și partidul. Tocmai din acest motiv avem o conducere cu doi copreședinți și am pus la temelia noastră un set de valori:â precum familia, credința, națiunea și libertatea. Oricine se regăsește în aceste valori, nu neapărat într-un lider, să vină alături de noi. Iar dacă eu nu voi mai fi mâine, îmi doresc să apară alți zece George Simion sau Claudiu Târziu care să ducă mai departe ce am început noi.
Vrem să fim partidul care va guverna într-o bună zi România, fie singuri, fie într-o coaliția creată în jurul nostru. Pentru asta va trebui să convingem și mai mulți oameni de seriozitatea și consistența acțiunii noastre. Suntem în plin proces de consolidare organizațională. Lucrăm la constituirea de organizații locale, la identificarea și selecția de candidați pentru alegerile locale din 2024. Ne-am propus să avem candidați în toate localitățile din România. Este un volum imens de muncă, depus chiar în clipa în care vă răspund. La fel acționăm și pe partea de program politic, de măsuri pe care să le promovăm fie la nivel parlamentar, fie la nivel guvernamental, atunci când vom ajunge în Executiv. Constituim grupuri de lucru specializate pe domenii, formate din cei mai buni profess ioniști pe care îi avem. Astăzi lucrăm pentru ziua în care vom ajunge la guvernare și vrem ca în acel moment să știm exact ce articol de lege să modificăm, ce hotărâre sau ordin de ministru să dăm, ce măsură să punem în practică încă din prima zi. Este un efort foarte mare, care nu se vede și care nu interesează în acest moment pe nimeni din afara AUR, dar pe care noi îl facem, iar într-o bună zi va da roade.
Apropo de doctrină, tocmai faptul că am reușit să transformăm valorile și principiile noastre politice în mesaj popular, ușor de înțeles de către oricine, este una din cheile reușitei noastre. Au mai fost și alte formațiuni politice conservatoare – sau pretins conservatoire – în fostul parlament sau în afara lui, care au avut o doctrină articulată și frumos redactată pe hârtie, dar care nu a convins alegătorii. De fapt, însăși adecvarea la realitate este un principiu după care ne conducem. Orice idee politică, oricât de frumoasă sau înălțătoare ar fi, dacă nu este transpusă în termeni ușor de înțeles, în acțiuni și măsuri concrete, care să spună ceva omului de pe stradă, devine irelevantă, literă moartă. Gândirea și acțiunea noastră politică sunt construite plecând de la nevoile și aspirațiile oamenilor. Este unul din motivele pentru care ne-au votat oamenii. Le-am vorbit despre lucruri pe care îi interesează și care au fost ignorate de celelalte partide.
A venit vremea unui sigiliu românesc prezent pe toate meridianele pământului… Știința diplomației este cheia victoriei în acest demers cu dimensiuni argonautice… Puteți puncta cu câteva elemente diplomatice dezideratul acestei identificări?
Imediat după constituirea AUR (1 decembrie 2019) ne-am gândit și la afilierea noastră la nivel european, inclusiv la dezvoltarea de relații cu alte partide europene cu care avem puncte comune sau compatibilități valorice. Din cauza contextului cu totul special al acestui an, racordarea noastră externă nu a fost o prioritate, recunosc. Fiind un partid mic, cu resurse puține, ne-am concentrat atenția pe situația internă și pe cele două rânduri de alegeri care au avut loc. Pe de altă parte, nici nu prea avea mult sens să ne canalizăm eforturile către realizarea de contacte externe, în condițiile în care noi nu reprezentam nimic, nu aveam nicio pondere politică. Am preferat să obținem rezultate, să ne facem o carte de vizită și abia apoi să ne prezentăm potențialilor parteneri externi. Suntem în curs de afiliere la Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, din care face parte și partidul de guvernământ din Polonia, Lege și Justiție. O direcție de acțiune pe care o luăm în calcul este inițierea de contacte și colaborări cu partide similare, cu ajutorul organizațiilor consistente pe care le avem în diaspora. Orice partid anti-federalist și care acționează pentru prezervarea identităților naționale și a specificului cultural și religios al Europei poate fi un partener pentru AUR.
Nu suntem împotriva UE, așa cum încearcă să ne catalogheze unii, ci suntem pentru o Europă diferită de cea dorită de socialiști și globaliști. Aproape în fiecare țară europeană sunt oameni și partide care gândesc ca noi și care își doresc o Europă căreia să nu-i fie rușine cu moștenirea și identitatea ei creștină. Cooperarea între statele naționale din Europa este fundamentul UE.
Domnule George Simion… sunteți o voce distinctă a românismului ponderat, care respect cultura și spiritualitatea altor națiuni. Sunteți totuși acuzați de exces de naționalism. Cu ce vă deosebiți de naționalismul rusesc, american, japonez, german, francez sau chinez?
Fericirea unui om nu se poate construi pe nefericirea altuia. La fel, iubirea față de familia sau neamul din care te tragi nu are nimic de-a face cu oprimarea sau jignirea celor de alt neam. Iubirea e o afirmație, nu o negație. Este firesc ca fiecare să-și iubească țara și națiunea. Nefiresc și straniu este să-ți ignori identitatea, să te rușinezi de ea și să încerci să pari altceva decât ești. Diversitatea lumii există și ne putem „hrăni” cu toții din ea, atât timp cât germanul rămâne german, francezul rămâne francez, iar românul rămâne român. Fiecare aduce ce are mai bun la masă și împreună ne putem completa lipsurile sau apăra interesele comune. Dacă apar subiecte pe care nu ne înțelegem, le abordăm cu respect reciproc. Pentru adversarii care mă acuză de exces de naționalism, am o singură întrebare: voi din ce popor faceți parte?
Faceți loc culturii în politica partidului dumneavoastră? Vă gândiți la un departament al Culturii Naționale în interiorul AUR-ului?
Da. În rândul departamentelor sau grupurilor de lucru care sunt în curs de constituire pe diverse domenii, va exista cu siguranță și unul dedicat culturii naționale. La un moment dat, Ministerul Culturii includea în denumirea sa și sintagma „identității naționale”. Acum se cheamă doar Ministerul Culturii, însă din punctul nostru de vedere, este evident că activitatea acestei structuri nu se poate referi decât la cultura națională. Sau așa ar trebui să fie. Apropo de cultură, acest domeniu a fost unul din cele mai grav afectate de măsurile luate de Guvernul Orban în pandemie. Artiștii, în special cei care lucrează în public și pentru public, cântăreți, actori etc. au fost foarte dur loviți, atât profesional, cât și economic. În același timp și publicul consumator de cultură a fost afectat. Oamenii au nevoie să meargă la o piesă de teatru, la un concert, la o expoziție sau să intre în contact cu cei care au pasiuni și preocupări similare. La fel cum și oamenii religioși au nevoie să-și trăiască credința. Pentru mulți e vorba de o hrană spirituală care îi ajută să treacă peste greutăți sau le oferă o experiență mai largă asupra vieții. Cu atât mai mult era nevoie în pandemie ca întâlnirea dintre public și artiști să nu fie îngrădită sau interzisă. AUR susține reluarea vieții culturale, așa cum susține și redeschiderea școlilor.
Se apropie Ziua Culturii Române și a Voievodului Spiritualității Române, Mihai Eminescu…! Veți marca în vreun fel această zi…?
Cu siguranță vom marca această zi specială, dar nu o vom face prin discursuri sforăitoare și plicticoase. Vrem să-l celebrăm pe Eminescu prin a arăta cât de actual este.
Am înțeles că veți sprijini orice inițiativă parlamentară, dacă aceasta este bună pentru România, indiferent din ce parte a eșichierului politic vine (PSD, respectiv coaliția-ghiveci PNL-USR-UDMR). Aveți în vedere și proiectul de lege privind antiromânismul, propus de PMP și rătăcit de câțiva ani prin sertarele Parlamentului? Aceasta în condițiile în care déjà există o lege împotriva antisemitismului („Legea Vexler”) și una împotriva antițigănismului, care a fost promulgată în primele zile ale anului…
Mi se pare o abordare greșită să facem astfel de legi. Să faci legi particulare, cu dedicație, pentru fiecare etnie sau minoritate poate da bine la presă sau la anumiți parteneri externi, dar cred că nu ajută în mod real. E mai mult o acțiune de fațadă. Mai degrabă le-aș elimina pe toate. Dacă cineva insultă sau discriminează pe criterii etnice sau de orice alt fel, cred că sunt suficiente prevederile din Codul civil sau Codul penal.
Având în vedere că parlamentarii AUR nu dețin toate cunoștințele privind soluțiile pentru ieșirea României din criza economică (și nici nu ar fi posibil așa ceva), vă păstrați disponibilitatea de a colabora direct cu specialiștii din societatea civilă, în condițiile în care aceste soluții EXISTĂ? Spre exemplu, soluția de termoficare elaborată de inventatorul Iuliean Horneț prin centralele EcoHornet, care transform gunoaiele în sursă de energie (cea mai ieftină posibil și cu cel mai scăzut grad de poluare), aceste centrale fiind déjà achiziționate de multe țări din lume. Ele există și în România, dar numai la nivel privat și la o scară nesemnificativă.
Este evident că nici un om și nici un partid nu au toate soluțiile pentru scoaterea României nu doar din criza economică, dar și din cea demografică sau morală. Departamentele specializate pe care le-am amintit vor face o parte din muncă și vor furniza o parte din soluții. Concomitent, suntem deschiși oricăror propuneri de colaborare sau semnale venite din zona societății civile, din societate în ansamblu. Oamenii care lucrează de ani de zile în zona asistenței sociale, ca să dau un exemplu, cunosc foarte bine problemele și paleta de soluții posibile. La fel se întâmplă și cu cei care lucrează în energie, agricultură sau orice alt domeniu.
Dificultatea constă mai degrabă în a identifica actorii relevanți, specialiștii care știau exact ce este de făcut și a-i diferenția de cei care doar sunt vectori de lobby sau au interese private. Avem însă capacitatea de a separa grâul de neghină. Încurajez și chiar fac un apel public la diversele asociații sau organizații profesionale sau de breaslă să ne caute, să ne spună propunerile și soluțiile lor. Dacă este cazul, vom merge noi la ei să-i întrebăm. Soluțiile există și nu trebuie să reinventăm roata de fiecare dată. Este vital ca oamenii potriviți să ajungă în pozițiile potrivite, și specialiștii reali, care de multe ori sunt necunoscuți marelui public, să aibă un cuvânt de spus.
L-ați amintit pe domnul Horneț, marele nostru inventator. Ne bucurăm că face parte din echipa AUR și vom promova soluțiile lui de transformare a gunoaielor în sursă de energie.
Ca o nuanțare a întrebării anterioare și pornind de la proiectul de țară „Hrană, apă, energie” al lui Călin Georgescu (propunerea dumneavoastră pentru funcția de premier), cum gândiți că poate fi instrumentat acest proiect, prin soluții legislative și practice?
Acest proiect este unul amplu, care vine dintr-o viziune de ansamblu privind evoluția României pe termen lung. Când ai 10% din Parlament, e foarte greu să promovezi o lege; nu mai vorbesc de un proiect de țară așa cum este „Hrană, apă, energie” al lui Călin Georgescu, care presupune o regândire a unor sectoare economice, a unui întreg sistem economic și social. Un astfel de proiect poate fi promovat și pus în practică din postura de partid de guvernământ. Aceasta este ținta noastră pentru 2024, să ajungem la guvernare ca partener principal. Până atunci, vom face opoziție constructivă, vom învăța din greșelile actualilor guvernanți și ne vom pregăti instrumentele de a ne pune în aplicare propriul nostru program.
O ultimă întrebare, care vizează instrumentarea soluțiilor: cum veți valorifica sau promova proiectul de Lege a Educației al profesorului Florian Colceag, elaborat cu un grup de specialiști în domeniu și care acum se află postat, spre dezbatere public, pe site-ul Camerei Deputaților. Precizare: profesorul Florian Colceag este și specialist internațional în managementul crizelor…
Îl vom susține public și vom vota „pentru” dacă va fi supus votului Parlamentului. Mă aștept însă ca actuala coaliție de guvernare să nu susțină proiectul domnului Florin Colceag, nu pentru că nu ar fi bun, ci pentru că profesorul Colceag este naționalist. Vor veni probabil cu un alt proiect, însă noi ne vom bate și în comisiile de specialitate, dar și în plen pentru a încorpora în viitoarea lege a Educației cât mai multe din propunerile d-lui Colceag. Nicio reformă și nicio schimbare în bine nu se pot face fără oameni și nu are sens decât dacă sunt făcute pentru oameni. Este motivul pentru care educația este atât de importantă. Nu doar că educația trebuie să facă parte dintre prioritățile naționale; ea trebuie să fie prioritatea zero, prioritatea absolută, fără de care abordarea celorlalte domenii nu poate fi făcută la modul serios. Vrei să treci la o economie digitală sau la o economie bazată pe cunoaștere, capabilă să producă cât mai multă plus valoare? Ai nevoie de resursa umană necesară, pe care nu ți-o poate furniza decât Educația.
Toate partidele au susținut în public ideea că educația e prioritară, însă rezultatele guvernărilorde până acum sunt dezamăgitoare. Ba chiar aș spune că școala românească funcționează sub cota de avarie, ceea cea devenit o problemă de securitate națională. Așa cum este proiectat și cum funcționează el astăzi, sistemul de învățământ din România produce oameni pentru economia globală, ușor de exportat pe orice meridian. El nu mai produce cetățeni ai României, indivizi conștienți de datoria pe care au față de această țară, față de semenii lor și bine pregătiți profesional. Acest lucru trebuie să se schimbe. Educația clasică este baza civilizației pe care s-a construit lumea în care trăim. Întoarcerea la fundamente nu este un moft, ci calea de a reveni la o dinamică a dezvoltării.
Au formulat întrebările: dr. Mădălina Fărcaș, Laurian Stănchescu, Miron Manega
4,545 total views, 4 views today
„am pus la temelia noastră un set de valori:â precum familia, credința, națiunea și libertatea. ”
Observati lozincile identice cu ale GeorgieiMeloni, cu care s-a si”infratit” George Simion. Ce face Georgia Meloni acum? globalism.
Ce va face George Simion dupa ce va „castiga”? Globalism.
Aveti mare grija oameni buni! AUR nu este o optiune, avem destui patrioti adevarati dintre care sa alegeti, nu vopsiti ca George Simion si al sau AUR.