Autor: Col(r) Dr. MIRCEA DOGARU

Domnule Președinte,

Subsemnatul Dogaru Mircea, colonel al Armatei Române din anul 2000, mă adresez dvs. în legătură cu insultele inimaginabile aduse Rezervei Armatei Române, al cărei „comandant (fost) suprem” sunteți, de către numitul gl. Gheorghiță (al II-lea) Vlad, cocoțat politic în funcția de șef al SMA. Reamintindu-vă faptul că actuală Rezervă are în exclusivitate „vina” de a fi convins partenerii de astăzi să accepte România în NATO, în urmă cu 20 de ani, vă declar că nu îmi permit să comentez cele întâmplate. Aceasta, deoarece știu că în structurile militare, oricât ar fi de imbecil, „Ordinul se execută și nu se discută!”, iar un cadru militar nu are voie să iasă în public, fără ordin, cu opiniile personale, pe care le dezbate cu nevasta la un șpriț.
           Întrucât, cu decenii în urmă, am depus Jurământul Militar, care prevedea, ca și astăzi (Legea 446/30.11.2006, apărută în MO Nr. 990/12.11.2006): „Jur să-mi apar Țara, chiar cu prețul vieții!”, vă adresez, cu respectul datorat funcției pe care o dețineți, întrebarea din titlu. Așadar, s-a modificat cumva Jurământul Militar și noi nu știm? Cu alte cuvinte, textul citat a fost înlocuit, eventual, cu: „Jur să-mi pup în fund stăpânii, chiar cu prețul Țării!”?
            Dacă numitul Gheorghiță (al II-lea) Vlad și-a exprimat o opinie personală, fără să-și dea seama că implică, de la înălțimea funcției, întregul SAOPSN și pe dvs. personal, înseamnă că nu corespunde nefericitei numiri politice acordate și VĂ SOLICIT DEMITEREA IMEDIATĂ A NEFASTULUI PERSONAJ!
             Va reamintesc, domnule Președinte că sute, dacă nu mii de rezerviști, se află încadrați în partidele majorității care va sprijină, mulți dintre ei fiind și în Parlament. De asemenea, că se apropie alegerile, fapt ce presupune transformarea tuturor cadrelor în activitate, în rezervă și în retragere din SAOPSN, în adversari potențiali ai ziselor partide. În situația în care nu reacționați, vă garatez că vom avea suficientă forță să determinăm votul majoritar în așa fel încât coaliția pe care vă bazați să nu mai pupe Parlamentul! 
Am onoarea să vă salut!

Col(r) Dr. Mircea Dogaru
Președintele SCMD
Președinte Executiv al FNM

 2,300 total views,  2 views today