Autor: DAN DIACONU
Articol apărut în revista CERTITUDINEA Nr. 86
Mi-am luat multe critici deoarece am înaintat ipoteza unui război în viitorul foarte apropiat. Spun criticii mei că în ziua de azi războiul clasic nu mai este o opțiune. Extrem de frumos! Aproape că-mi dau lacrimile.
I-aș întreba pe toți acești romantici naivi ce tip de război s-a desfășurat în Siria? Unul electronic, unul soft, cu lovituri punctuale sau unul clasic, în care plumbii au vâjâit prin trupurile soldaților? Ce tip de confruntare avem în Yemen? Dar în Libia? Vi se pare că acolo e altceva, dar că „la nivel mondial” lucrurile ar sta diferit? Sau cumva ați vrea să spuneți că „omenirea deja e plictisită de războaie, iar conștiința oamenilor a evoluat într-atât de mult încât un război nu mai e posibil”. Aproape că sunt mișcat. Știți de ce? Fix asta se spunea înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Și-atunci omenirea era deja sleită de un război care devastase Europa. Acum însă? Hmm. Tinerii au bărbi trendy, pieptănături de ciumeți, umblă cu gleznuța la vedere și pantalonii rupți „la mișto”. Ar putea ăștia să facă un război? Evident nu, dar sunt ideali pe postul de carne de tun […].
Cunoaștem că în orice conflagrație sunt două elemente esențiale: puterea militară și dușmanii pe care-i ai. Din punct de vedere al puterii militare, România stă mai prost decât la începutul Primului Război Mondial. Toate achizițiile pe care le-am făcut până acum au fost scumpe și uzate moral. Nu trebuie să mai amintesc că F-16 nu se poate ridica de la sol dacă e prea frig (doar ați văzut-o de atâtea ori de 1 Decembrie, inclusiv anul trecut!), că întreaga noastră escadrilă de fier vechi nu mai are prea multe ore de zbor rămase sau că MIG-urile, care ajunseseră să are ogoarele patriei sunt, din anumite puncte de vedere (de ex. radarul), mai bune decât F-16. Să vă mai spun că Patriot este un sistem depășit, cu care orice rachetă se joacă precum stăpânul pisicii cu mosorelul? Sau să vă readuc în față realitatea că, în afara unor mici excepții, armata română e compusă din alcoolici analfabeți care stau în cazarmă și fac strategii de rezolvare a navetelor de bere, a bateriilor de vin și a regimentelor de țuici?
Marea problemă pe care o avem este dată de evoluția tehnicii militare. La începutul Primului Război Mondial încă se lupta cu sabia, iar pușcociul era considerat util din pricina baionetei. La o adică, puteai să-ți internalizezi producția de arme și erai capabil să faci arme decente. Acum însă e imposibil deoarece, pentru a face față, trebuie să ai cercetare în domeniu, industrie matură și să te menții cât de cât în linie cu ceea ce se face la momentul actual. În ziua de azi n-ai cum să internalizezi peste noapte producția de tancuri, n-ai cum să-ți dezvolți bătând din palme echipamente antiaeriene, n-ai cum să produci avioane de luptă doar pentru că „necesitatea o cere”. Așadar, față de Primul Război Mondial suntem efectiv în fundul gol. Absolut nicio componentă a armatei române nu e capabilă să facă față niciunei invazii externe, indiferent de unde ar veni! Nu-i o glumă, e realitatea! Camionetele Toyota sunt mai bune decât orice vehicul militar v-ar arăta răcanii de la Apărare. Nu exagerez dacă spun că armata română n-ar face față nici măcar unei găști de derbedei care ar vrea să destabilizeze țara. O gașcă de câteva zeci de mii de mercenari antrenați ne-ar face praf în orice confruntare. Acesta e nivelul la care ne aflăm!
Să trecem acum la celălalt element, anume dușmanii. Bulgarii ne urăsc, ucrainienii la fel, ungurii ne-ar plăcea doar pe rug, în timp ce sârbii, în toată istoria de după Primul Război Mondial, ne-au așteptat la cotitură. Într-un fel e normal climatul. Nicăieri în lume vecinii nu se iubesc sincer. Ce te faci însă atunci când constați că România nu doar că n-are prieteni, dar are numai dușmani. O să vă explic în continuare tabloul real.
Rusia ne urăște. De fapt, e ceva mai mult: în orice conflict, pentru a câștiga adeziunea populației, orice conducător rus va începe cu decimarea României. Motivele sunt simple: țara noastră e slabă, ușor de distrus, iar ura acumulată la nivelul rusului de rând e atât de mare încât distrugerea României se constituie într-un element care ar întări adeziunea internă a Rusiei! E un dezastru ceea ce v-am descris, dar e adevărul gol goluț.
Probabil vă gândiți că suntem apărați de „umbrela NATO”. Aiurea, apartenența la NATO este o altă tâmpenie menită a ne adormi instinctele. NATO e o alianță depășită în care conflictele interne mocnesc din ce în ce mai tare. Aș aminti doar conflictul Turcia-Grecia ca să înțelegeți mai bine situația. Problema este că viitorul conflict nu va fi unul la nivel de alianțe, ci la nivel de țări. Mai mult, așa cum am văzut de-a lungul timpului, în funcție de arhitectura conflictului, alianțele se reclădesc „în teren”. Dacă Trump ar fi reușit să desființeze NATO ar fi fost un pas foarte bun pentru noi, deoarece ne-ar fi obligat să ne revedem prioritățile. Nereușindu-se acest lucru, rămânem în continuare sedați și prostiți.
Noi trebuie să înțelegem că avem dușmani în interiorul alianței. Cel mai mare și mai vizibil e Germania, țara care duce un război pe față împotriva noastră. Au motive istorice pentru asta: rezistența din Primul Război și trădarea din cel de-al Doilea nu le vor uita niciodată! Faptul se vede limpede, dacă înțelegem că Germania a ajuns atât de departe încât și-a impus spionul președinte al țării noastre. Individul de la Cotroceni face „pas cu pas” acțiuni ostile țării: subordonează justița pentru a reduce încrederea în capacitatea noastră de rezolvare a problemelor proprii (acțiune începută de jigodia băsescu, dar cimentată de Plăvan); secătuiește bugetul țării forțând achiziții militare aiuristice; sabotează pe față dezvoltarea infrastructurii țării; împiedică vădit atragerea de fonduri europene (vezi guvernaea Cioloș sau cea începută cu Orban de după lovitura de stat, în care, de asemenea, atragerea fondurilor europene a fost efectiv sugrumată!). Practic, fiecare acțiune a Plăvanului e una de dărâmare de la vârf a țării. Germania însă a pornit o campanie furibundă de demolare a țării și dinspre bază, impunându-și agenți precum Fritz în Timișoara. Atacul de aici e abia la început. Mai mult, a reușit să deturneze un partid politic istoric (PNL), care acum îi slujește cu jind interesele, dar, la fel de violent, a construit o organizație neomarxistă (USR) care-i execută cu exactitate planul de distrugere a țării.
USR e aliat cu formațiunea Plus, o coadă de topor a unui alt dușman al Româiei, anume Franța. De altfel „alianța” USR-Plus trebuie văzută ca un algoritm franco-german de jefuire și distrugere României. Cei care mai au în cap gărgăunii cu Franța care ne apără, ar trebui să-și facă rapid ordine în idei. Să ne amintim, oare, cum în Primul Război Mondial Franța ne cerea să capitulăm și să retragem conducerea țării în Rusia? Vă dați seama ce dezastru ar fi fost dacă i-am fi ascultat? Să ne amintim că după Al Doilea Război Mondial ne-au vândut fără nicio remușcare?
Ar mai fi ceva de subliniat: în orice conflict mondial, indiferent de participanți, Germania se va alia cu Rusia. E prea mare, de domeniul evidenței, apropierea dintre cele două țări. E o atracție teribilă între ele, astfel încât, iată un alt motiv pentru care apropierea noastră de Germania e nefastă […].
Practic am reușit performanța să fim urâți de toată lumea, să nu avem aliați de încredere și, în același timp, să ne distrugem industria de apărare. În aceste condiții mai aveți tupeul să spuneți că nu suntem proști? Ba da, suntem extrem de proști!
Marea problemă a României este că se află prinsă într-o alianță nefastă. Mai mult, ca efect al apartenenței la această alianță, va fi obligată ca, în perioada conflictului, să aleagă tabăra. Pentru că taberele se vor tranșa și între actualii aliați, iar aici din nou vom avea probleme întrucât, cum ne știm, vom căuta să împăcăm și capra și varza, pentru a mulțumi pe toată lumea, iar în final nu vom mulțumi pe nimeni. Dar cel mai mult ne vom nemulțumi pe noi, deoarece vom sta din nou capră și vom pierde așa cum am pierdut întreaga istorie.
Am spus-o în mai multe rânduri: România are nevoie, mai mult ca oricând, de independență absolută față de toate puterile militare și economice. Nu-mi spuneți că e imposibil. E o prostie: independența ne-ar detensiona relațiile cu absolut toate părțile. Mai mult, ne-ar obliga să ne înarmăm, să ne dezvoltăm industria proprie și să fim pe propriile picioare. Știu, sunt destui cei care-mi dau dreptate, dar sunt și mai mulți cei care îmi vor da cu realitatea-n cap […].
Într-adevăr, ar avea dreptate deoarece mi-ar pune în față realitatea dezastruoasă în care ne aflăm. Într-adevăr, asta e realitatea. Dar e bine să o vedem, să știm exact că am ajuns cârpa tuturor, proștii proștilor, imbecilii de care râd și curcile. E bine să ne cunoaștem dimensiunea deoarece, poate, cine știe?, s-o trezi și-n noi dorința să fim relevanți, să ne trezim și să nu mai preluăm ca proștii atitudinea de iobagi pe care o bună parte dintre români încă o mai are în sânge. Rețineți: fugiți de cei cu iobăgia-n sânge! Sunt mulți și toxici! E bine să știm unde suntem, dar e mult mai bine să înțelegem că istoria e lungă și un proiect pe termen lung e singurul care ne poate lega. Iar acest proiect nu poate fi început decât între cei care sunt români, își asumă asta și vor, mai mult decât orice, ceea ce au dorit și marii noștri strămoși: să aibă pământul lor pe care să fie stăpâni. Până nu vom înțelege asta vom rămâne în bătaia vânturilor, permanent tranzacționați, ca niște animale.
Sursă: trenduri.blogspot.com
Titlul original: „Noi și ceea ce vine”
Numai indobitoceala FASCISTĂ și RUSOFOBĂ v-a adus și vă ține în această stare.
Pot să se cace și în sus “patrioții” români dacă nu luptă pentru singura soluție care poate salva România:
Ieșirea din Imperiul Satanist-Fascist Occidental (UE, NATO, SUA)
și prietenia cu Rusia fără de care aceasta nu se poate face.
Totul în această lume ține de PUTERE. Nu poți scăpa de stăpânirea Satanei dacă nu te împrietenești cu PUTEREA care se poate opune Imperiului Satanist-Fascist Occidental.
Degeaba visați voi la nu știu ce “libertate” inchipuită, care în realitate este doar demoniacå și satanistă.
“Cine nu-I slujește lui Dumnezeu, automat va fi sluga Satanei, chiar dacă el se crede liber”.
Asta se petrece atunci cand esti prost si nu iti dai seama ca in realitate Rusia ti-a vrut numai binele si te-a eliberat de cateva ori din sclavia satanista-fascista. Voi nu aveti decat sa tot turbati nejustificat impotriva rusilor si veti ramane pe veci sclavi si slugi.
Totul în această lume ține de PUTERE. Nu poți scăpa de stăpânirea Satanei dacă nu te împrietenești cu PUTEREA care se poate opune Imperiului Satanist-Fascist Occidental.
Degeaba visați voi la nu știu ce “libertate” inchipuită, care în realitate este doar demoniacå și satanistă.
“Cine nu-I slujește lui Dumnezeu, automat va fi sluga Satanei, chiar dacă el se crede liber”. Si Lucifer tot “libertate” a vrut.