Autor: Miron Manega

Mă uit cu amară satisfacție la furtuna declanșată de publicația pe care o conduc, în calitate de „ispravnic de concept”: CERTITUDINEA. Pentru cei neavizați, ea părea ignorată de cerberii „sistemului”, ca o publicație obscură, pe care au și numit-o, de altfel, „fițuică”. Părea, dar nu era! Am cunoștință că revista era „scanată” și analizată cu lupa, de diverse institute (mai mult sau mai puțin alogene) pentru fiecare text, fiecare frază, fiecare virgulă. Acum, chiar eu sunt uimit de puterea acestei „fițuici”, care a reușit să provoace o alianță atât de virulentă împotriva ei. Nu înșir aici denumirile ziarelor, site-urilor, televiziunilor și rețelelor de socializare, care au demonizat, ca un un veritabil Tribunal al Poporului din anii ’50, revista „CERTITUDINEA”, pentru delictul de opinie al adevărului rostit cu orice preț și cu orice risc. A fost (și încă este) o canonadă fără precedent împotriva unei biete publicații care își permite, în epoca surogatelor sponsorizate, să trăiască exclusiv din vânzare. Singurii ei susținători financiari sunt cititorii.

Conform „programului”, CERTITUDINEA trebuia să fie strivită sub mormanul de dejecții al calificativelor de ziar extremist, antieuropean, antioccidental, antiglobalist, antivaccinist și, mai ales, putinist. N-a fost strivită (deocamdată), ba, dimpotrivă, a ieșit mai puternică, pentru că, în paralel cu „Tribunalul Poporului”, în jurul ei s-a polarizat o mișcare de solidaritate, egală, dar de semn contrar cu cea a detractorilor. Se poate spune, deci, că sensul și menirea revistei au fost îndeplinite. A fost un test de anduranță pe care CERTITUDINEA l-a depășit fluierând. Cei care au avut proasta inspirație să o atace n-au știut că vântul stinge feștila, dar întețește focul. Reacția de simpatie publică pe care a generat-o demonstrează că revista nu era o feștilă, ci ditamai focul. Care s-a transformat, iată, în incendiu.

Dacă ar fi să fac un top intuitiv al dejecțiilor aruncate asupra CERTITUDINII, până la ora actuală, din câte am citit (căci era imposibil să citesc tot, întrucât „armata de strânsură” a atacatorilor e imensă), pe la vârful clasamentului s-ar afla Europa Liberă. Cadrul în care au fost „ambalate” declarațiile mele sunt sintetizate în titlu: „Secretari PCR, parlamentari AUR și avocați promovați de Sputnik, autori ai revistei anti-UE distribuită la TNB”. Cât privește conținutul declarațiilor la întrebările capcană, în transcriptul de pe înregistrarea audio, autorii au sărit, din „greșeală”, negația „nu”, transformând astfel negația frazei în afirmație. O simplă scăpare, nu? Iar în altă frază, au introdus un cuvânt pe care nu-l folosesc: „promovare” în loc de „publicare”, ceea ce modifică sensul declarației. Nu intru în amănunte, voi publica aproape integral articolul din Europa Liberă, în numărul 109 al CERTITUDINII.

M-au sunat și de la Pro Tv, solicitându-mi acceptul de a mă lăsa înregistrat. Am spus că nu accept să răspund decât în direct sau în scris.

Din tot ce am declarat însă, nu au păstrat decât răspunsul la o singură întrebare: dacă am știut sau nu că acest ziar urma sa fie distribuit la TNB. Iar răspunsul a fost că nu.

Întrebarea la care nu le-a plăcut răspunsul (și, ca atare, nici nu l-au publicat) a fost următoarea: „Potrivit conducerii tearului și Ministerului Culturii, ziarul ar avea un conținut care «ar putea face propagandă unor interese străine României». Mai mult, potrivit reprezentanților teatrului, ziarul ar fi unul naționalist. Cum comentați aceste aspecte?”

Cum spuneam, „comentariul” meu nu le-a plăcut și nu l-au citat în emisiunea de știri, pentru că, probabil, nu avea „fisura” pe care o preconizau. Am să redau acel răspuns aici, întrucât mi se pare lămuritor pentru poziția CERTITUDINII în spectrul universului mass-media din România:

„Că acest ziar «ar putea face propagandă unor interese străine României» este o calomnie și nu detaliez. Pot să vă arăt, în schimb, „declarația de principii” a „CERTITUDINII”, publicată  atunci când a apărut. Nimic, absolut nimic nu s-a schimbat de atunci încoace (2009 – pagina web, 2017 – revista print):

« CINE SUNTEM. În sensul strict al iniţiativei acestui proiect cultural, suntem câţiva: subsemnatul şi „colaboratorii” din caseta tehnică. În sensul mai larg, al apartenenţei la o comunitate spirituală care desfide apologia deznădejdii, credem că e vorba de un popor. Există încă un popor român din care nu ne e ruşine să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi. Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură.

CE VREM. Nu ne propunem să aducem ceva nou sub aspectul originalităţii propriu-zise a textelor. Originalitatea nu poate fi inventată. Ea există sau nu există. Nu ne-am propus nici să alergăm după ştiri „exclusive”, pentru a intra în cine-ştie-ce competiţie cu alte publicaţii sau instituţii media. Nu vom „fetişiza” deci, în niciun chip această perspectivă caducă şi fără… perspectivă.

Avem îndoieli mari, căci numai proştii nu se îndoiesc, dar aceste îndoieli se referă la şansa de a reuşi, nu la justificarea morală a demersului, care este major şi smerit în acelaşi timp: încercăm, nu să ridicăm catedrale, ci să plivim buruienile din grădini şi cimitire.

Vrem să arătăm că realitatea românească profundă – aceea a preocupărilor, aşteptărilor şi deşteptărilor – este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare şi la televizor. Aceea este o realitate de nişă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură.

Vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat şi dimensionat, are şi target, şi audienţă.

Vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică tuturor celor care au ceva important şi coerent de rostit în urgisita cultură română.

Vrem, în ultimă instanţă, să susţinem demnitatea de a fi român, în locul ruşinii de a fi român, prin toate argumentele corecte ce ne stau la îndemână. Pentru că nu e sănătos să te simţi vinovat de faptele ruşinoase ale unora, aşa cum nu e corect să te baţi în piept cu performanţele altora. Dar felul în care ne raportăm la acestea, sensul şi scopul cu care lăudăm sau condamnăm, ne aşază pe fiecare în vecinătatea care ni se cuvine».

Acesta este tipul de nationalism al CERTITUDINII – căci ESTE naționalistă! Naționalismul, mai exact ROMÂNISMUL, în perspectiva acestei publicații, este adeziunea la un sistem de valori identitare și atât. Naționalism nu înseamnă URĂ față de sistemul de valori al altora, așa cum, dacă-ți iubești părinții, nu înseamnă că urăști părinții celorlalți. Pentru tot ce înseamnă paradigma urii există un alt termen, cu sens explicit (șovinism), termen care au fost oarecum scos din circulație, semantica lui fiind transferată naționalismului.

De-a lungul timpului, CERTITUDINEA a fost acuzată ba că e antisemită, ba antirusească, ba antimaghiară. Nimic adevărat în toate aceste acuzații. Pot să spun, în schimb, că este împotriva a tot ce este aniromânesc, conform unei inexorabile legi a simetriei”.

*

*                *

Revin la fondul problemei, pentru a încheia pe subiect. Toată campania asta împotriva revistei CERTITUDINEA este un eșec măreț, direct proporțional cu anvergura forțelor angajate în „concurs”. Îmi permit să-i întreb pe autorii acestei cabale sfruntate: doar atâta puteți? Nu încercați ceva mai eficient, mai stalinist? De pildă să interziceți, pur și simplu,  revista și să-l arestați pe autor?…

P.S. 1. Nu-mi dau seama cine a fost ținta, cine pretextul și cine contextul. Poate că toate la un loc. Dan Puric a închiriat sala de la Teatrul Național, plătind-o. Deci Directorul Teatrului Național nu avea autoritate asupra unui spectacol care-și plătise spațiul de desfășurare. În această situație, cine și de ce vrea să-l demită pe Mircea Rusu? Și cu ce drept, domnule Iulian Bulai? Cu acela pe care ți-l conferă statutul de „statuie vivantă a culturii române”? Sau miza e mai sus, la Lucian Romașcanu, ministrul Culturii…?

P.S. 2. În perioada 30 martie – 2 aprilie, la Palatul Brătianu de pe Str. Visarion Nr. 4-6, are loc Salonul Cultural 2022, organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, în parteneriat cu Fundația Ion. I. Brătianu. În cadrul evenimentului va fi expus și volumul 2 al Antologiei CERTITUDINEA, proaspăt apărut.