Autor: Prof. univ. emerit AFRODITA IORGULESCU

Articl apărut în CERTITUDINEA Nr. 213

– Scrisoare deschisă către Camera Deputaților a României –

Stimați reprezentanți ai poporului român, 

Vă adresez această scrisoare în contextul în care instituția dumneavoastră, în calitate de Cameră decizională, urmează să tranșeze soarta a două inițiative legislative care vor defini modul în care România își asumă istoria și își protejează viitorul democratic:

„Propunere legislativă privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter comunist și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra umanității sau de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului”  (B733/2025 •  L71/2026 • L262/2026) 

și 

”Propunere legislativă privind legitimitatea apărării intereselor naționale ale României”, care la Art. 4,  propune abrogarea Pachetului legislativ compus din O.U.G. nr. 31/2002 și legile de modificare sau completare (Legea nr. 107/2006, Legea nr. 217/2015, Legea nr. 157/2018 și recenta Lege nr. 241/2025 (Vexler). (B173/2026 • L295/2026)

• Vă solicit să nu repetați eroarea de logică și de parcurs comisă recent în Senat (care a respins ambele propuneri):

Interzicerea legionarismului în România este o decizie strict națională, nu una impusă de tratate internaționale post-război. Regimul Antonescu a fost primul care i-a scos în afara legii după rebeliunea din 1941. Regimul Comunist i-a vânat pentru a elimina singura opoziție ideologică radicală. În 1990,  s-a strigat „rebeliune legionară”, pentru a chema minerii să salveze „democrația” de studenții anticomuniști. Sistemul a adăugat termenul „legionar” în legea din 2015 tocmai pentru a-l putea folosi împotriva oricărei mișcări naționaliste care ar putea amenința status-quo-ul. În 2024, s-a strigat „pericol legionar”,  pentru a anula votul a milioane de români și a salva statul de un candidat incomod. În 2026, Senatul respinge legea anticomunistă și păstrează intactă legislația anti-legionară. 

Astfel, comunismul este protejat „la adăpostul” democrației , iar legionarismul este păstrat ca „țap ispășitor” permanent, pentru a distrage atenția de la originile reale ale actualei clase politice.

Nici comunismul, nici legionarismul nu au o condamnare globală. Totuși, comunismul este protejat, pentru că structurile sale au asigurat tranziția puterii după 1989. Legionarismul este pedepsit, pentru că este „inamicul perfect”: nu mai are o putere reală în spate, dar oferă politicienilor de azi un certificat de „bună purtare democratică” în fața partenerilor externi. 

Condamnând legionarismul (o mișcare fără avocați la marile puteri), clasa politică de la București poate să spună „Vedeți? Suntem democrați!”, în timp ce în realitate respinge orice lege care i-ar obliga să își asume propriile rădăcini comuniste. 

 Conform legislației, instigarea la ură este pedepsită. Totuși, în România anului 2026, vedem un fenomen paradoxal:

• Dacă un cetățean laudă un lider interbelic, poate fi anchetat pentru propagandă.
• Dacă un oficial sau un formator de opinie insultă milioane de votanți numindu-i „fasciști”, acest lucru este adesea prezentat ca „apărare a valorilor democratice”.

În esență, acesta este mecanismul prin care „lupta împotriva urii” devine ea însăși un instrument de instigare la ură. Prin folosirea etichetei de „legionar” ca armă politică (așa cum a făcut-o Iliescu în 1990 și cum s-a repetat în 2024-2026), se creează un climat de tensiune în care o parte a populației este încurajată să o urască pe cealaltă, sub pretextul protejării democrației.

Este frapant că, în timp ce nazismul nu este numit explicit în titlu, legionarismul este menționat separat de fascism. Aceasta arată că legea nu a fost scrisă pentru a combate o ideologie globală, ci pentru a avea o armă specifică împotriva unei mișcări autohtone. Menținerea termenului „legionar” în lege, la peste 80 de ani de la dispariția mișcării, servește exact scopului urmărit: să poată fi activat oricând împotriva oricărei forme de naționalism românesc, care devine prea populară.

Este o regie în care „legumele” (noi, cetățenii) sunt puse să urască o fantomă din trecut pentru ca sistemul să poată ignora monștrii din prezent. Dacă legea s-ar baza pe fapte și număr de victime, atunci  comunismul ar trebui să fie primul pe listă. Faptul că nu este, confirmă că nu vorbim de justiție, ci de inginerie socială.

Nu poți pretinde că aperi valorile democratice menținând legislația anti-legionară (prin respingerea L295/2026), în timp ce respingeți condamnarea juridică a crimelor comunismului (prin respingerea L71/2026). 

Din punct de vedere statistic și istoric, regimul comunist a produs un număr infinit mai mare de victime în România. Refuzul de a incrimina propaganda comunistă, în timp ce este păstrată cea anti-legionară, transmite un mesaj periculos: că unele crime sunt mai „acceptabile” decât altele, în funcție de interesele politice de moment.

Justiție înseamnă ori ambele legislații (pentru echilibru), ori – varianta superioară într-o democrație – niciuna. 

Legislația penală actuală este pe deplin capabilă să pedepsească orice act de violență, discriminare sau incitare la ură, și se poate îmbunătăți. Nu este nevoie de „legi speciale” pentru ideologii, care sfârșesc prin a fi folosite ca arme politice – așa cum s-a văzut în 1990 și 2024, prin invocarea obsesivă a „pericolului legionar”.

• De aceea, vă solicit:
• Respingerea L71/2026 (Legislația anti-comunistă): Deși crimele comunismului au fost masive, soluția nu este crearea unei noi legi care să îngrădească libertatea de gândire sau de exprimare. Nu trebuie să dublăm cenzura, ci să o eliminăm.
• Adoptarea L295/2026 (adică abrogarea OUG 31/2002): Această lege, prin Articolul 4, oferă singura cale spre normalitate: abrogarea legislației anti-legionare.  „Pericolul legionar” a fost folosit ca sperietoare politică în 1990 (pentru a justifica Mineriada) și în 2024 (pentru a anula votul a milioane de români). Este timpul să eliminăm acest instrument de manipulare din arsenalul statului. Prin aprobarea L295/2026, veți elimina „călușul” pus doar unei părți a istoriei și veți forța clasa politică să se lupte cu argumente, nu cu interdicții și etichete.

Legat de antisemitism, așa cum declarația Ambasadei SUA din 12 mai  2026 sublinia, „Antisemitismul nu are ce căuta într-o societate civilizată”. Parlamentul României poate și trebuie să emită declarații politice ferme de condamnare a oricărei forme de intoleranță. O astfel de asumare morală este mult mai eficientă decât un exces legislativ care riscă să provoace, prin reacție, exact sentimentele pe care dorește să le prevină.

Este relevant să observăm că, în Statele Unite, figuri istorice precum Henry Ford nu sunt stigmatizate sau șterse din spațiul public, în ciuda viziunilor lor controversate din epocă, spre deosebire de tratamentul aplicat unor personalități precum Octavian Goga, în România. Această dublă măsură arată că noi acceptăm  o formă de „cancel culture” (cultura anulării) care este umilitoare pentru patrimoniul cultural național, că  acceptăm impunerea de  standarde de „anulare” a istoriei pe care însuși partenerul strategic nu le aplică pe propriul teritoriu.

Decizia Senatului a fost percepută public ca fiind influențată de presiuni diplomatice, nu de interesul național. Camera Deputaților are ocazia să demonstreze că legea în România se scrie în Parlament, pentru cetățeni, și nu este rezultatul unor presiuni externe. O democrație în care parlamentarii  sunt percepuți ca simpli executanți ai agendelor externe își pierde sursa de putere: încrederea poporului.

Singura cale de a dovedi că nu ne tratați ca pe niște „legume” politice este să redați istoria românilor, lăsând faptele penale în grija Codului Penal, nu a poliției gândirii. 

Cu respect, prețuire și speranța într-o decizie rațională,

Dr. AFRODITA IORGULESCU

matematician, prof. univ. emerit