Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 221

Ați observat, probabil, că ultimele numere ale CERTITUDINII au fost, practic, microantologii definite, prin denumirea colonpaginilor, ROMÂNI PE HARTA LUMII. E vorba de un proiect editorial inițiat pentru contracararea tuturor celor care ne contestă originea, primordialitatea și străvechimea identitară în spațiul carpato-danubiano-pontic, dar mai ales pentru a compensa, cu modestele noastre resurse, estomparea până la dispariție a manualelor formative din sistemul educațional (limba și literatura română, istoria și geografia) și înlocuirea lor, în special a istoriei, cu manuale… deformative. Nu am formulat foarte explicit, până acum, intențía acestui proiect (a fost mai mult o sugestie ilustrată cu frânturi disparate) pentru că nu eram sigur că-l pot onora în termenii propuși. O fac acum explicit, încercând o sinteză a tuturor valorilor românești care au contribuit la constituirea patrimoniului universal al culturii și civilizației.

Există și un motiv punctual, de fapt un impuls concret, care s-a menținut mereu viu în conștiința mea, ca o promisiune sau ca un angajament nefinalizat. În urmă cu vreo 15-16 ani, pe vremea când eu eram jurnalist la „Săptămâna Financiară” iar H.R. Patapievici era încă președinte al Institutului Cultural Român, l-am întrebat tranșant (în cadrul unui interviu care, până la urmă, n-a mai avut loc) cum se împacă „tezele” expuse de domnia sa în cartea „Politice” (apărută în 1999), cu poziția de director al ICR, prin care e obligat să apere și să promoveze valorile culturale ale poporului român, pângărite de el în carte. Precizez că nu se stinsese încă ecoul scandalului „Sex si zvastici promovate la Institutul Cultural Român de la New York”, expozitia de grafitti a unor tineri artiști români, găzduită la Galeria Româna din New York. Patapievici s-a enervat și mi-a spus, răstit, că s-a săturat de astfel de întrebări gen „România Mare”. Interviul s-a oprit aici iar eu, în articolul publicat ulterior, am „psihanalizat” atitudinea domniei sale din „Politice” ca fiind perpetuarea imaginii pe care o vede zilnic în oglindă. Adică ce vede el în poporul român este propria imagine, așa că i-am acordat înțelegere în termeni clinici.

Din nefericire, ororile publicate în cartea amintită au făcut „pui” și continua să facă. Denigrarea poporului român se întinde cu o rapiditate pandemică și nimic nu o contracarează căci, în școlile românești, materiile formative, așa cum am spus, aproape au fost desființate. Iată doar un citat din vestita carte a lui Patapievici (evit paragraful pe care-l citează toată lumea, pentru că pur și simplu mi-a devenit insuportabil): „Să fii român este un mod de a trăi condamnarea. Cu această boală nu există tranzacţie: spirocheta românească îşi urmează calea pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconştient, pînă ce mintea va fi în sfîrşit scopită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos. Cum bine spuneţi, a fi român nu este numai ingrat, este şi injust. Este, în orice caz, aproape o ocară […]. Avem însă și o mărturisire care confirmă aserțiunea mea despre perpetuarea în oglindă a propriei imagini a lui H.R. Patapievici, în care acesta recunoaște că e un ticălos: „Mă doare că tatăl meu s-a amestecat cu răul din jur pentru a mă creşte pe mine în belşug. Mă doare faptul că toate cărţile prin care eu am devenit altceva decît cei pe care îi dispreţuiesc au fost cumpărate cu bani cîştigaţi prin apostazia familiei mele. Ei s-au ticăloşit nu pentru a mă salva (asta a fost graţia lui Dumnezeu şi voinţa mea), ci pentru ca eu să fiu un ticălos şi mai mare, şi anume unul cu un somn liniştit. Numeau asta „te iubim” sau „îţi vrem binele”, iar binele lor era condamnarea mea (şi ei se prefăceau că ignoră asta)” (Extras din eseul „Cine suntem?” din volumul „Politice”).

Reducând poporul român la condiția propriei persoane, elucubrațiile lui Patapievici sunt explicabile, dar nu scuzabile. Merită reținută, totuși, întrebarea pe care și-o pune în carte, adresându-se celor necunoscători și sie însuși: „Noi, românii de azi, pe ce victorie ne putem întemeia naţionalismul?”.

La această întrebare încearcă să răspundă studiul de față, care va continua pe parcursul mai multor ediții. Încerc, așadar, să restitui conștiinței publice reperele românești ale culturii și civilizției universale, din ce în ce mai adânc îngropate în dejecțiile dușmanilor neamului, din afara și din interiorul spațiului cultural. Nu am pretenția că voi prezenta o listă exhaustivă a numelor reprezentative în acest sens, dar vă asigur că, atâta cât am reușit să surprind, panoplia acestor valori e impresionantă. Începem prin definirea termenilor de referință…

Orice încercare de a identifica personalitățile românești care au intrat în patrimoniul universal întâmpină, încă de la început, o dificultate fundamentală: ce înseamnă, de fapt, „universal”?

Cuvântul este folosit atât de frecvent, încât riscă să-și piardă precizia. Spunem despre un scriitor că are „valoare universală”, despre un savant că a făcut o „descoperire de importanță universală”, despre un artist că aparține „patrimoniului universal”. Dar între aceste afirmații există diferențe considerabile.

Valoarea nu este același lucru cu răspândirea, celebritatea nu este același lucru cu influența, nici prioritatea cronologică nu este același lucru cu întemeierea unui domeniu. Iar recunoașterea internațională nu înseamnă automat modificarea patrimoniului intelectual sau artistic al omenirii.

De aceea, înainte de a alcătui un canon, trebuie să stabilim ce măsurăm.

Prima precizare indispensabilă este aceea că nu există o instituție internațională care să clasifice personalitățile culturii, științei și civilizației după „gradul lor de universalitate”.

UNESCO protejează și promovează patrimoniul cultural și natural, material și imaterial, memoria documentară și anumite aniversări sau personalități asociate istoriei culturale, dar nu alcătuiește un clasament universal al oamenilor care au contribuit la civilizația mondială. Premiul Nobel constituie unul dintre cele mai puternice instrumente internaționale de consacrare în domeniile sale, dar nici Nobelul nu poate servi drept unitate generală de măsură a universalității, întrucât nici Tolstoi, nici Proust, nici Kafka, nici Borges, nici Gandhi nu l-au primit. Absența premiului nu i-a scos din patrimoniul universal. La fel, apartenența la o academie prestigioasă, numărul traducerilor, citările științifice, prezența într-un mare muzeu sau succesul internațional reprezintă indicatori, nu verdicte absolute.

Prin urmare, clasificarea utilizată în acest studiu nu trebuie confundată cu un standard UNESCO, Nobel sau cu o taxonomie academică internațională preexistentă. Ea reprezintă o grilă operațională proprie, construită din indicatori verificabili utilizați în mod curent pentru evaluarea impactului științific, cultural, artistic și intelectual.

În sensul acestui studiu, patrimoniul universal nu înseamnă doar personalități înscrise formal pe liste internaționale, ci ansamblul operelor, ideilor, descoperirilor, teoriilor, invențiilor, metodelor, instituțiilor, formelor artistice și faptelor istorice care au depășit durabil cadrul culturii sau statului în care au apărut și au devenit parte a memoriei, cunoașterii ori practicii omenirii.

Această definiție conține trei condiții esențiale: depășirea cadrului național, durabilitatea și integrarea într-un patrimoniu transnațional.

O descoperire cunoscută numai în România nu este universală doar pentru că noi o considerăm importantă. Un scriitor tradus întâmplător într-o limbă străină nu devine automat scriitor universal, iar un premiu internațional demonstrează recunoaștere, nu neapărat posteritate. Universalitatea începe atunci când contribuția iese din biografia creatorului și începe să aibă propria ei viață în lume.

Studiul nu este un clasament al „celor mai mari români”. El nu măsoară patriotismul, importanța morală, popularitatea în România sau celebritatea internațională de conjunctură. Și, mai ales, nu încearcă să stabilească dacă un matematician este „mai mare” decât un poet sau un voievod „mai important” decât un biolog. Nu există o unitate de măsură prin care o ecuație a lui Proca să poată fi comparată cantitativ cu Oedipe de Enescu, o sculptură a lui Brâncuși cu un eseu al lui Cioran sau apărarea Belgradului de către Iancu de Hunedoara cu descoperirile lui Palade.

Vom clasifica tipul universalității generate, nu valoarea absolută a persoanei.

O operă intră în patrimoniul universal atunci când nu mai depinde exclusiv de promovarea țării sale de origine. Exemple: Brâncuși este expus și studiat de marile muzee ale lumii; Ionesco este jucat în afara României fără ca publicul să aibă nevoie de o justificare națională a importanței lui; Enescu este interpretat în repertoriul international; Cioran este publicat, tradus și comentat ca autor european, nu doar ca scriitor român.

Acesta este pragul essential al intrării în universalitate: creatorul încetează să mai fie exportat de cultura sa și începe să fie revendicat de cultura mondială. Cu alte cuvinte, o contribuție universală trebuie să poată fi demonstrată și fără surse românești, căci universalitatea presupune, prin definiție, existența unei recepții exterioare.

Dacă-l găsim pe Alexandru Proca în manualele internaționale de fizică, pe Gheorghe Călugăreanu în cercetările internaționale asupra ADN-ului, pe Constantin Brâncuși la MoMA, pe Emil Cioran în istoria intelectuală franceză sau sau pe George Emil Palade în manualele mondiale de biologie celulară, nu mai avem nevoie să cerem cititorului să creadă pe cuvânt istoriografia românească. Universalitatea se demonstrează din afară spre înăuntru.

Prin urmare, acest studiu își propune să demonstreze că românii sunt mult mai importanți în lume decât am învățat noi la școală și, mai ales, să contracareze decât minimalizarea identității noastre care ni se induce pe toate căile. Concret, să stabilească ce au dat efectiv românii patrimoniului universal și să separe, unde este cazul, contribuția demonstrabilă de legendă.

Lista scurtă a românilor universali

Aș enumera, pentru început, înainte de a face o prezentare in extenso, numele personalităților descoperite la prima mână în lista valorilor universale. Nu vom menționa aici numele celor din zona militară a istoriei, adică acei lideri politici (voievozi) care au contribuit, prin intervenția lor excepțională, la apărarea și salvarea Europei de invaziile otomane. Îi vom prezenta în Partea I a studiului nostrum (vezi pagina alăturată), ca repere europene ale istoriei creștine. Până atunci, iată „lista scurtă”:

1. Literatura, filosofia și gândirea universală

• Mihai Eminescu – nu prin răspândirea comparabilă cu Shakespeare sau Goethe, ci prin valoarea intrinsecă a operei și locul său în romantismul european târziu.
• Mircea Eliade – unul dintre marii istorici ai religiilor ai secolului XX; influența sa academică este mondială.
• Emil Cioran – autor canonic al eseisticii și filosofiei existențiale europene.
• Eugène Ionesco (Eugen Ionescu) – unul dintre întemeietorii teatrului absurdului și unul dintre dramaturgii canonici ai secolului XX.
• Gherasim Luca – poet și teoretician al suprarealismului, cu influență internațională.
• Vintilă Horia – scriitor român de expresie franceză și spaniolă; „Dieu est né en exil” a primit Premiul Goncourt.
• Lucian Blaga – caz important, chiar dacă universalizarea operei sale a fost limitată de bariera lingvistică.
• Constantin Noica – important în istoria filosofiei europene, dar cu circulație mondială mai restrânsă.
• Ioan Petru Culianu – istoric al religiilor și al ideilor, continuator și critic al școlii lui Eliade.
• Matila Ghyka – cunoscut internațional prin studiile asupra proporției, esteticii și „numărului de aur”.

2. Arte plastice

• Constantin Brâncuși – incontestabil; unul dintre creatorii sculpturii moderne.
• Andrei Cădere (André Cadere) – artist conceptual român de circulație internațională.

Brâncuși trebuie însă pus într-o categorie aproape singulară: el nu mai este pur și simplu „un mare artist român”, ci unul dintre autorii care au schimbat limbajul artei universale.

3. Muzică

• George Enescu – compozitor, violonist, pianist și dirijor; personalitate de prim rang a muzicii secolului XX.
• Dinu Lipatti – unul dintre marii pianiști ai secolului XX.
• Sergiu Celibidache – unul dintre marii dirijori ai secolului XX.
• Constantin Silvestri – dirijor și compozitor cu importantă carieră internațională.
• George Georgescu – dirijor de anvergură europeană.
• Ionel Perlea – important dirijor internațional.
• Lola Bobescu – violonistă cu mare carieră europeană.
• Radu Lupu – unul dintre marii pianiști ai epocii contemporane.
• Angela Gheorghiu – una dintre marile soprane internaționale ale ultimelor decenii.
• Virginia Zeani – soprană de mare reputație internațională.
• Hariclea Darclée – prima interpretă a rolului Floria Tosca în premiera mondială a operei lui Puccini.
• Maria Cebotari – născută la Chișinău, în Basarabia; una dintre marile soprane europene ale primei jumătăți a secolului XX.
• Gheorghe Zamfir – caz aparte: a universalizat într-o măsură fără precedent naiul românesc.

4. Știință, medicină și biologie

• George Emil Palade – unul dintre fondatorii biologiei celulare moderne; Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, 1974.
• Victor Babeș – pionier al bacteriologiei și microbiologiei.
• Ioan Cantacuzino – bacteriolog și imunolog de anvergură internațională.
• Nicolae Paulescu – contribuție fundamentală la descoperirea hormonului pancreatic antidiabetic (insulina)
• Ana Aslan – gerontolog de notorietate mondială,
• Gheorghe Marinescu – pionier mondial al neurologiei și al filmului științific medical.
• Ștefan Odobleja – precursor al ciberneticii
• George Constantinescu (Gogu Constantinescu) – creatorul teoriei sonicității.
• Ștefan Procopiu – fizician, asociat efectului Procopiu și cercetărilor asupra magnetismului.
• Alexandru Proca – fizician de importanță mondială prin „ecuațiile Proca”, instrument fundamental al teoriei cuantice a câmpurilor; este fizicianul român care a dat fizicii ecuația câmpului vectorial masiv
• Horia Hulubei – fizician nuclear.
• Dragomir Hurmuzescu – fizician și pionier al cercetării radioactivității și electromagnetismului în România.
• Ștefania Mărăcineanu – savanta care a descoperit radioactivitatea artificială şi a provocat prima ploaie artificială.

5. Matematică

• Spiru Haret – contribuții fundamentale la mecanica cerească; primul român doctor în matematică la Paris.
• Gheorghe Țițeica – geometrie diferențială; suprafețele Țițeica.
• Traian Lalescu – ecuații integrale.
• Dimitrie Pompeiu – analiza matematică; celebra „problemă Pompeiu”.
• Simion Stoilow – teoria funcțiilor și topologie.
• Grigore Moisil – logică matematică, algebră și informatică.
• Dan Barbilian (Ion Barbu) – matematician important, pe lângă statutul de mare poet; „spațiile Barbilian”.
• Miron Nicolescu – analiză matematică.
• Ciprian Foiaș – unul dintre matematicienii importanți ai secolului XX în analiza funcțională și teoria operatorilor.
• Nicolae Georgescu-Roegen – matematician și economist, figură fundamentală a economiei ecologice și bioeconomiei.

6. Aviație, tehnică, inginerie și cucerirea spațiului

• Traian Vuia – pionier al zborului mecanic.
• Aurel Vlaicu – pionier al aviației și constructor de avioane.
• Henri Coandă – pionier al aeronauticii; numele său este legat universal de „efectul Coandă”.
• Petrache Poenaru – inventator, inginer și creator al unui brevet timpuriu pentru stiloul cu rezervor.
• Anghel Saligny – unul dintre marii ingineri constructori ai epocii sale, pionier al betonului armat și al construcțiilor metalice.
• Elie Carafoli – personalitate majoră a aerodinamicii.
• Anastase Dragomir – inventator al unei forme timpurii de scaun/cabină ejectabilă.
• Justin Capră – inventator prolific; una dintre invențiile sale a fost „rucsacul zburător”

7. Științele naturii, geografie, speologie

• Emil Racoviță – unul dintre fondatorii biospeologiei mondiale și explorator al Antarcticii.
• Grigore Antipa – biolog, zoolog, oceanolog și ecolog.
• Ion Borcea – zoolog și oceanograf.
• Gheorghe Munteanu-Murgoci – geolog și pedolog.
• Simion Mehedinți – geograf și teoretician al geografiei.
• George Vâlsan – geograf și etnograf.

8. Istorie, orientalistică, istoria religiilor

• Dimitrie Cantemir – caz extraordinar: principe, istoric, geograf, orientalist, muzicolog și membru al Academiei din Berlin; operă cu circulație europeană încă din secolul XVIII.
• Nicolae Iorga – istoric de productivitate și amplitudine excepționale, bizantinolog și balcanolog de reputație internațională.
• Vasile Pârvan – arheolog și istoric al Antichității.
• Mircea Eliade – trebuie repetat aici, deoarece impactul său principal universal ține de istoria religiilor.
• Ioan Petru Culianu.
• Alexandru Ciorănescu – comparatist și istoric literar de circulație internațională.

9. Sociologie, psihologie, economie și științe umane

Aici apar două nume uriașe, aproape uitate în România:

• Nicolae Georgescu-Roegen – figură fondatoare a economiei ecologice.
• Mihail Manoilescu – economist ale cărui teorii au avut o influență internațională considerabilă, în special în America Latină; evaluarea moștenirii sale politice trebuie separată de cea economică.

10. Film, teatru și cultura vizuală mondială

• Eugène Ionesco – teatrul universal.
• Jean Negulesco (Ioan Negulescu) – unul dintre regizorii importanți ai Hollywoodului clasic.
• Liviu Ciulei – regizor de teatru și film cu prestigiu internațional.
• Andrei Șerban – regizor de teatru de anvergură internațională.

11. Arhitectură

• Ion Mincu – important în istoria arhitecturii europene prin afirmarea stilului neoromânesc, deși influența sa universală este mai redusă.
• George Matei Cantacuzino – arhitect și teoretician.
• Haralamb Georgescu (Harlan Georgesco) – arhitect româno-american important în modernismul californian.

„Cercul de aur” al contribuției românești la patrimoniul universal

Chiar dacă ar trebui să reducem lista la personalitățile a căror contribuție a modificat efectiv un domeniu la scară mondială, tot ar rămâne un nucleu memorabil:

Constantin Brâncuși, George Enescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugène Ionesco, Dimitrie Cantemir, Petrache Poenaru, Anghel Saligny, George Emil Palade, Henri Coandă, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Emil Racoviță, Grigore Antipa, Victor Babeș, Ștefania Mărăcineanu, Nicolae Paulescu, Gogu Constantinescu, Spiru Haret, Traian Lalescu, Alexandru Proca, Dimitrie Cantemir, Nicolae Georgescu-Roegen, Mihail Manoilescu, Gheorghe Țițeica, Ștefan Odobleja, Ștefan Procopiu, Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Marinescu, Hariclea Darclée, Dinu Lipatti și Sergiu Celibidache.