Autor: Gen. Mr. Av. RADU THEODORU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 150

Închei acest serial care se adaugă serialelor anterioare dedicate Bisericii Ortodoxe Române și credinței noastre milenare, capitol fundamental al supraviețuirii noastre în istorie. Biserica ortodoxă, credința luminată hristic a cimentat românitatea jertfelnică și eroică explicând simplu misterul supraviețuirii noastre într-o lume vrășmașă. Suntem legați de pământul și cerul nostru. Pe această temelie spirituală am clădit o cultură și o civilizație umană, generozitatea, ospitalitatea, întrajutorarea, legătura fecundă cu pământul mumă, cu universul în care ne-am prisosit virtuțile trecându-i culorile în veșmânt ca să le avem mereu la inimă, obiceiuri și cântec, tot și toate sunt acum scoase la vânzare pe tarabele soioase ale unor Iuda travestiți în arhierei, după cum urmează.
Dacă nu stăm umili și neclintiți sub prapurii ortodoxiei și sub tricolor ne-am pierdut urma batjocorindu-ne 10 veacuri de luptă pentru supraviețuire. Semnatarii actului de decreștinare nu sunt arhierei ai bisericii noastre. Trepădușii globalizatori, slugi perfide, nici măcar disprețul de obște nu-l merită.
Ascultați, citez din declarația complementară, litera d din Supermemorandum-ul din Creta: „Procedăm la metamorfozarea statelor și a entităților bisericești autocefale, drept pentru care ne bucurăm având în vedere că urmează să schimbăm întreaga structură bisericească și statală. Inaugurăm de acum noua eră și începând cu data de 01.05.2016 vom inaugura și noua stare de facto”.
Declarație complementară, litera e: „Ne asumăm răspunderea referitor la reforma administrativă și bisericească și referitor la reînființarea bisericii celei una. De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înființarea forțelor armate – ia să fim iarăși atenți! – și milițienești multinaționale în vederea menținerii ordinii și a siguranței pe drumurile și piețele publice și-n toate orașele din țările membre ale Uniunii Europene. La fel vom proceda și referitor la apărarea tuturor bisericilor de către forțele amintite mai sus”.
Declarație complementară f: „Noi, semnatarii religioși și politici ai prezentului înscris ne luăm angajamentul de a colabora strâns și intens cu poliția mondială, așa cum aceasta a fost înființată la data de 21.09.2001 și-și are sediul provizoriu la Washington, precum și cu Forțele Federale Americane pentru Gestionarea Situațiilor Speciale cu sediul la Washington și Baltimore, așa cum acestea au fost înființate la data de 17.11.1984, în colaborare cu Armata Europeană înființată la Constantinopol la data de 26.10.2001 și având sediu provizoriu în localitatea Mons, Belgia și cu celelalte autorități militare europene și locale. Forțele armate mai sus nominalizate vor asigura ordinea și siguranța în toate – aici români, să fiți atenți, să fiți atenți de 1000 de ori! – fostele state naționale ale Uniunii Europene și-n toate bisericile creștine, precum și pentru toate dogmele și religiile de pe teritoriul Uniunii Europene”.
E clar, am trecut de la protecția divină la protecția forțelor militare înființate (nu știu dacă opinia publică a fost înștiințată de înființarea acestor forțe special) deci, am trecut de la protecția divină la protecția polițienească și la protecția militară. Este semnificativ, hai să vedem mai departe.
De trei ori atenție vă spun! Treziți-vă ! Citez în continuare: „De asemenea, ne asumăm răspunderea de a proceda la monitorizarea tuturor cetățenilor în vederea asigurării și garanției întru care se va realiza prin montarea de camere de supraveghere de ultimă generație în toate instituțiile europene, în toate orașele Uniunii Europene, în mănăstiri, biserici și-n instituții publice”. Deci, drăguții de arhierei care au semnat acest Supermemorandum își iau angajamentul să supravegheze, să contribuie la supravegherea întregii populații prin instalare. Și se specifică foarte exact: instalare de camere de vedere de ultimă generație în locuri publice, în instituții, în școli, în biserici și-n mănăstiri. Este preludiul la dictatura absolută pe care și-o asumă oameni ai bisericii. Iarăși, atenție arhierei, monahi, monahii și preoți de mir!
Citez mai departe: „De asemenea, ne asumăm răspunderea referitor la înființarea poliției religioase”… Vă vine să credeți ? Acești arhierei și, mă rog, trecători miniștri care au semnat documentul, își iau răspunderea să înființeze o poliție religioasă. Să dea Dumnezeu să-ți mai faci semnul crucii pe ortodoxie că poliția religioasă te paște… „Noi, semnatarii prezentului înscris ne angajăm, începând cu data de 1Iunie 2016, să asigurăm siguranța și ordinea publică”. Eh, ce ziceți români? Ce zici comisare?
N-am crezut c-am să viețuiesc într-un regim în care va exista o poliție religioasă. Și acum, finalul serialului dedicat apărării credinței ortodoxe.
Binecredincioșilor români, la începutul acestui serial am identificat cele două comandouri pregătite de serviciile speciale străine încă de prin anii antedecembriști să destabilizeze biserica ortodoxă și cultura națională. După lovitura de stat semnificată la nivel bicontinental, comandoul religios al ecumenistului Ciobotea, secondat de arhiereul Anania și plevușca de rigoare de tip Baconsky, a afișat un titlu pompos și un program de renaștere a Bisericii Naționale sclerozată în dogme învechite și în oficierea unui cult în care sunt slăviți sfinți antisemiți și se practică naționalismul. În serial dedicat aventurii patriarhale, a ecumenistului Daniel Ciobotea, aventură riscantă având în vedere spațiul fizic, social, spiritual și istoric în care s-a desfășurat făcând victime un patriarh Teoctist, un mitropolit Anania, câțiva monahi și arhierei din care îl amintesc pe părintele Emilian Ganciu din Frumușani, iradiat după ce i s-a dat foc la casă. În acest serial am deslușit scenariul în care patriarhul a fost obligat să joace scenariul care să conducă la catolicizarea noastră sub ordinele papei, să ne salte în noua religie universală clocită în clocitorile ocultei iudeo-financiare.
Comandoul lui Andrei Pleșu cu plevușca lui de tip Patapievici (subliniez din nou: cei doi lideri, unul patriarh, celălalt direct ministrul Culturii, unul practicând un ecumenism deghizat, celălalt un post-modernist importat din Franța, violent, vulgar, atacând toate personalitățile emblematice de la cele politice la cele culturale și artistice) au colaborat sincronizându-și planurile până când patriarhul a intrat în pierdere de viteză… Deci, comandoul lui Pleșu are condiții ideale de acțiune. Nu poate fi cenzurat de mase. Comandoul Ciobotea, în schimb, poate fi și este cenzurat de masa binecredincioșilor, stârnind mânia lui Pleșu care, după ton și comportament (se pare că pe linii interioare, cum scrie la tactica infanteriei), îi este superior patriarhului.
Adăugați serialul de față la scrisorile deschise pe care le-am adresat patriarhului și vă veți lămuri ce înseamnă alinierea Sfintei Învieri la Paștele catolic.
Soldatul care sunt vă spune clar: pierdem ortodoxia – pierdem România. Treziți-vă ! Treziți-vă! Treziți-vă! Cu asta am terminat.
[…] *Articol apărut în revista Certitudinea, nr. 150 […]