Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 172

În data de 31 august 2024, de Ziua Limbii Române, în Piața Libertății din municipiul Satu Mare, a avut loc un eveniment care ar fi trebuit să fie înălțător: dezvelirea Monumentului Limbii Române, realizat de sculptorul Radu Ciobanu. A fost însă un eveniment mai degrabă umilitor, chiar dacă a fost onorat prin discursuri de prefectul județului Satu Mare, Ioan Tibil,  și Robert Laszlo, Directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare. Au fost și două momente de ceremonial religios, oficiate de un sobor de preoți în frunte cu părintele Ioan Socolan, protopop al Protopopiatului Ortodox Satu Mare, și de vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice Maramureș, părintele Florin Fodoruț, paroh la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Satu Mare.

Spuneam că evenimentul a fost mai degrabă umilitor decât înălțător, pentru că această statuie a mai fost dezvelită odată, în 2016, dar nu a putut fi așezată la locul cuvenit (adică în parcul Libertății unde este acum) din cauza opoziției autorităților locale și județene.

Monumentul a fost așezat (de fapt, depozitat „provizoriu”, timp de 8 ani!) în curtea Muzeului de Artă din Satu Mare, timp în care în oraș au mai apărut două monumente: unul dedicat poetului Sándor Petőfi (care e ipostaziat cu sabia în mână) și altul dedicat politicianului și scriitorului  Szekenyi Istvan, camarad de arme cu Lajos Kossuth, conducătorul revoluției maghiare din 1848.

Nimic ilegal, evident, pentru că oricând se poate da vina pe birocrație. Dar asta nu e mai puțin strigător la cer, căci e vorba, pur și simplu, de o batjocorire prin ocultare a drepturilor românești ancestrale pe treitoriile locuite de ei într-o țară care încă se numește România. Iar monumentul „celebrat” în 31 august era dedicat LIMBII ROMÂNE. Batjocura adresată limbii române de autoritățile majoritar maghiare (cu complicitatea cozilor românești de topor) e îmbogățită de faptul că monumentul n-are soclu. E înfipt direct în pământ.

Iar culmea batjocurii e îngroparea (din rațiuni de stabilitate, în absența soclului) a unei părți din monument. Numai că, parcă pentru a scoate și mai mult în evidență ostilitatea maghiară și indolența românească, pe acea porțiune îngropată în pământ se află încrustate cuvintele lui Miron Costin, citate de Eminescu în articolul „Memorialul comitetului”, apărut în ziarul Timpul la 4 noiembrie 1882: „Cel mai frumos și mai corect dialect românesc și cel mai apropiat de graiul romanic se vorbește la Sătmar”. Textul, ca să fie amintit totuși, a fost reprodus pe o tablă și montat la suprafață, lângă statuie.

Sándor Petőfi și Szekenyi Istvan

Iată, așadar, ce au îngropat edilii orașului Satu Mare din țara încă numită România – din care a rămas numai firma, cum ar fi spus Eminescu. Putem conchide și noi, parafrazându-l pe Alexei Mateevici, că, la Satu Mare, „Limba noastră, limbă sfântă, e-ngropată în pământ!”.

 1,737 total views,  2 views today