Autor: IOAN ROȘCA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 108

În „1984” (sau „Ferma Animalelor”) G. Orwell explică funcţionarea sistemului fermelor umane, în care, pentru a se menţine supunerea şeptelului socializat, se pune în valoare şi adversitatea – naturală sau artificială – între puterile concurente. Imperiul A îşi ţistuieşte/domesticeşte/exploatează/îndobitoceşte prizonierii, în numele apărării de imperiul B… care face acelaşi lucru (a se citi şi Francois Furet, „Trecutul unei iluzii”- pentru exemplul contrapunerii nazism/comunism; că de contrapunerea comunism/capitalism  el nu se leagă). Uneori, pentru manevre, e nevoie şi de a-l treilea jucător C, ca să se poată realiza alianţe A-B contra lui, urmate de alianţe A-C contra lui B şi B-C contra lui A – ceea ce face farsa mai eficace. Manipularea se bazează pe aplicarea parşivă a principiului terţului exclus: sînt numai două părţi (pe post de DA şi NU…), numai două alegeri: cine nu e cu noi e împotriva noastră.  „Poporul” trebuie să se supună unei oligarhii compradore şi să meargă la moarte pentru ea, dacă intră în conflict cu o altă bandă  (sau, dacă ambele tiranii jefuitoare regizează o confruntare, de care au nevoie pentru a se menţine, fiecare, deasupra societăţii aservite).

            România nu iese din această capcană. A servit păgubos ruşii, pentru a scăpa de dominaţia turcilor, pînă cînd au invadat-o salvatorii. A mers cu ei la război de eliberare… şi s-a pomenit fără sudul Basarabiei. S-a înţeles cu austriecii de teama ruşilor şi aceştia au sufocat românismul în Bucovina şi au sprijinit tirania maghiarilor în Transilvania. A intrat în primul război mondial contra austriecilor, alături de ruşi… care i-au trădat pe front din prima zi, lăsîndu-i în final în ghearele nemţilor. S-a bucurat de protectorii aliaţi, pîna cînd a constatat (în 1919) ca aceştia nu-şi respectă angajamentele, pe baza cărora sute de mii de români au fost trimişi la moarte, România Mare intrînd în agonie în chiar ziua naşterii – datorita condiţiilor dizolvante impuse de noii stapîni, rapacii „civilizatori”. A urmat alierea cu Hitler (care sprijinise pretenţiile ungurilor, la Viena) contra ruşilor (care ne luaseră Basarabia, cu acord german), aventură soldată cu un dezastru… Completată cu alierea cu adversarii nemţilor, care s-a terminat cu ocupaţia sovietică şi genocidul comunist. În fine, am reuşit performanţa smulgerii din ghearele URSS… pentru a ajunge la cheremul piranei occidentale, care ne-a lăsat la os, dupa 1989, satelizindu-ne distrugator. Veacuri de şiretenii şi slugăriri perdante.

            Şi, peste toate, intuiţia că, în spatele ciocnirilor „marilor puteri”, se ascunde adevărata forţă mondială, ocultă, care regizează războaie, reci sau calde, după nevoile caracatiţei bancaro-industriale. Semnalez, în context, ce voiam să-i spun acum cîteva luni domnului Coja, atunci cînd a lansat o scrisoare deschisă către Putin – întru o eventuală depăşire a diferendelor româno-ruseşti. Am înţeles că iniţiativa sa e făcută cu bună credinţă, în speranţa că o împăcare temporară cu Rusia ne-ar putea scoate din chinga americană. Însă domnul Coja nu pare a fi dat atenţia cuvenită informaţiilor (semnalate şi de domnii Ionescu sau Niculae) despre mediul de afaceri din jurul lui Putin, prin nimic diferit de acela de la Washington sau Kiev – cu care face corp comun. Oligarhii plantaţi la Moscova de Rich/Soros/etc. ne vor salva de Rotschild/Sachs/etc.? 

            Vom continua să ne sfîşiem între noi de cîte ori ne asmute unul din capetele hidrei către un alt capăt? Să ne aruncăm la picioarele cuceritorului care… ne scapă de fostul stăpîn? Sau descurcăreţii, slugoii de profesie care arendează plantaţia română (sau sînt ei arendaşi, după vînzare), decît să se chinuie pendulant în genunchi, închinîndu-se în toate direcţiile, pupînd pulpana turcă, rusă, austriacă, germană, americană,  etc., ca să cadă bine oricum,  se vor converti stabil la mondialism (progresism, cosmopolitism, iudaism,  etc.) ?

            În ciuda istoriei noastre (şi… în prelungirea ei), doctrinarii de serviciu nu găsesc argumente în favoarea suveranităţii – ca şi cum supunerea ne-ar fi adus vreodată avantaje. Neutralitatea e denunţată ca un păcat capital. Trebuie neaparat să ne punem la dispoziţia cuiva. Am pierdut uriaş la cazinoul luptelor de tauri imperiali – şi banaliştii politici ne îndeamnă să continuăm a paria/sluji perdant pe cîştigătorii vremelnici, în loc să ne apărăm/întărim autonomia/capacitatea de apărare – care să ne intimideze adversarii. Dacă nu în numele demnităţii/autenticităţii existenţei unui popor, măcar în numele interesului personal/colectiv de a nu deveni piese de manevră /carne de tun.

            Acesta este şi cadrul „crizei” actuale: sîntem invitaţi/provocaţi (de mercenari care o vor şterge la primul tunet sau vor întoarce camăşa propagandei pe dos – la nevoie) să ne sacrificam pentru unii sau alţii din străinii care vor să ne folosească/exploateze/aservească/jefuiască/distrugă. Să susţinem Rusia, după tot ce ne-a făcut? Cînd ştim foarte bine că ne-a răpit jumătate din Moldova, „alocînd” porţiuni din ea Ucrainei; şi că nu va renunţa la ambiţiile imperiale – ce o tot împing peste noi. Să susţinem Ucraina, care pretinde că deţine legitim teritoriile răpite nouă şi ne-a arătat constant duşmănie, purtîndu-se execrabil cu românii rămaşi sub opresiune? Dar tocmai răpirea teritoriilor deţinute abuziv de Ucraina… e crima cea mai mare a Rusiei faţă de noi! Să dorim împăcarea celor două neamuri care au cooperat contra noastră (ultima dată în Transnistria) şi ar putea pune de o Khazarie pînă la Carpaţi? Să susţinem imperialismul american, care e pe cale de  a elimina independenţa naţiunilor pe tot globul, transformîndu-ne pe toţi în roboţi supravegheaţi permanent… ca să ne apărăm de potenţiale agresiuni ruseşti? Să susţinem revenirea imperialismului rus, care ne-a trecut prin genocid, în numele combaterii nazismului (de care vorbesc şi azi), ca să scăpăm de aservirea americană?

Cam acestea sînt „alternativele” deplorabile pe care le ascund „polit-ologii”, dîrdiind evident de frică, ca nu cumva să le iasă pariul pe dos (caz în care cameleonii ar comuta propaganda, căci singurul lucru care-i interesează pe paraziţi e să rămână la putere în colonie, oricine ar ocupa-o/cumpăra-o).

            Situaţia este de-a dreptul dramatică, pentru că ne găseşte cu o parte din ţară sub americani şi cu cealaltă sub ruşi; albia Prutului fiind marele examen al naţionalismului, pe care un ultraş ca George Simion nu îl poate trece. Ce uşoară e demagogia: „Vreţi reunificarea? Votaţi-ne pe noi!. Deşi nu promitem nimic de fapt şi nu avem nici o idee despre cum s-ar putea face… Ia să-i vedeţi acum cum tac (tăcerea e de AUR, nu?), pînă se limpezesc apele şi pot relansa electoral cenaclul Flacăra.

Un rrromân de stadion nu poate nici măcar observa că ne-am pomenit pe cele două margini ale unei prăpastii, care împiedică formal unirea. România „integrată” în UE/NATO nu se poate întregi, fără acordul UE/NATO;  iar Moldova nu va îndrăzni să sfideze Rusia decît dacă muma pădurii e scoasă din joc pentru mult timp (ca în 1918). Propune cineva organizarea unui referendum, pe malurile Prutului (din nord pînă la mare) în care populaţiile prinse în trei ţări să fie întrebate dacă vor ca România să ceară UE încorporarea fostelor ei teritorii – ca să poată avea loc reîntregirea ţării – în cadrul UE?  Va vrea cineva să scoată România din UE, dacă numai aşa ne putem reîntregi? Acum, cînd acordul militar româno-ucrainian (o aberaţie sinucigaşă legiferată la 22.06.2021 de trădătorii cocoţaţi prazitar la putere şi impusă, evident, de NATO) ne poate arunca în infern… nu mai aud gălăgia despre Basarabia şi nici pîs despre dezrobirea românilor din Ucraina.

Nu vedeţi că mai nimeni nu are curajul să vorbească, așa cum ar trebui, de Bugeac şi Bucovina? Timoraţi, prudenţi, laşi, românii vor evita să-şi supere stăpînii „protectori”,  moldovenii vor menaja interesele ruseşti, bucovinenii vor fi sacrificaţi, Chilia va rămîne graniţă, toată lumea ostoindu-şi setea de fraţii de peste Prut, cu ţuică, lacrimi şi cîntece de cum n-a fost să fie. Vom trîmbiţa bucuria că ne apără NATO (înarmîndu-ne vetust ca să crăpăm pentru interesele lor)… de pericolul reunificării; iar iubirea frăţească (de bodegă) se va alina cu sucuri duse la graniţa la care sosesc femeile ucrainiene.  Asta în timp ce bărbaţii români pînă la 60 de ani, din Ucraina, sînt concentraţi şi vor fi din nou trimişi să lupte cu ruşii pentru ucrainieni, adică pentru apărarea ţării care îi separă de adevărata lor casă. Cu nimic mai legitim decît a muri luptînd contra ucrainienilor, pentru ruşii care ne-au răpit Bucovina. Dar la Bucureşti soarta românilor abandonaţi de ţară nu contează. Totul e o o farsă care acoperă jocul paraziţilor.

            Ne-a prins conflictul cu cîrma ţării în mîini străine, trăgînd de sfori politicieni marionetă. Nu ne-am învrednicit să clădim o ţară liberă, după 1990. Dimpotrivă, toţi parveniţii au pus umărul la distrugerea ei. Aşa că, pur şi simplu, nu contăm decît ca masă de manevră. Cînd vor termina cocoşii slavi zurba, se poate întîmpla orice – la masa verde de la care noi vom lipsi – în afară de ceva în favoarea noastră.

Pînă atunci, agenţii ruşilor sau ai americanilor vor  executa ordinele, vor derula scenariul, vor propovădui. Nu simetric – în media – căci „vectorii de opinie” de la noi sînt în slujba ocupantului american, care ne apără de cel rus (cel care ne apăra înainte de cel american…). Pe teren însă, frica de bocancul rus (care ne-ar putea re-apăra de cel american) va mai stăvili corul urletelor de slăvire a fanarului occidental. Se va manifesta greţos obedienţa mercenarilor bine plătiţi, acoperită cu teze reşapate despre patriotism (pentru re-educaţi şi sparanghelişti, patria fiind acolo unde pică mai gras, imperiul bun fiind cel ce plăteşte mai bine, sau care te lasă să jefuieşti/parazitezi în voie).

            Dar ce e de facut, la nivelul românilor simpli, cei care-şi duc viaţa mizeră de azi pe mîine şi nu au nimic de ciştigat/pierdut din schimbarea stăpînilor ţării? Un singur lucru, care corespunde şi tendinţelor fireşti ale oamenilor: să nu se lase sacrificaţi ca oile; evitind, pe orice cale, aruncarea în focul de care alţii au nevoie, ca să-şi încălzească conturile bancare. Ceea ce înseamnă, în măsura în care se poate, să combată la timp, cum pot (măcar de la om la om) propaganda provocatoare întru intrarea României într-un război păgubos şi mercenar, folosirea românilor ca lemne ieftine de foc.

Se infruntă Ucraina cu Rusia, doi adversari istorici ai noştri (a se vedea cum s-au purtat fiecare în 1918)?  Să le fie de bine. Noi nu am putea decît cere Bucovina şi Bugeacul – dacă ne-ar întreba cineva ce ne lipseşte. Cine mai vrea să moară pentru asta? Cei noi nu ştiu decît de interese personale, cei vechi ştiu cum a ieşit dăţile trecute… Dar măcar să nu murim pe direcţia inversă, luptînd împotriva reunificării şi eliberării de actualii noştri stăpîni. Nu avem de ce să ne băgam şi nici măcar de ce să chibiţăm părtinitor o luptă între cei care ne-au castrat ţara.

Pronosticurile sunt penibile. Oricum iese prost. Dacă Ucraina pierde, ruşii vor cîştiga dreptul de a încăleca iar ţările ţintă – trecînd eventual şi Prutul – mai ales dacă îi provocăm prosteşte. Dacă Rusia pierde, adio Bucovina şi Bugeacul, căci NATO vrea Ucraina Mare (probabil, repet, ca leagăn refăcut al Khazariei). Ce să speri? Se înfruntă imperialismul american cu cel rus, chibiţat de rahitica „Comunitate europeană”? Dacă pierde Rusia, nu mai scăpăm de mondializarea funestă, trecută de ultima redută. Vom fi toţi vaccinaţi şi marcaţi cu tot ce trebuie. Dacă cîştigă Rusia, URSS se poate reface sub sigla UE (chiar mai dihai ca acum). 

            Nu văd cine/ce ar mai putea salva o umanitate atît de degenerată. Nu vă bazaţi pe demnitate sau curaj – nu mai există! Domesticirea s-a împlinit. Nu pot folosi nici cuvintul „pace”. Prea  a fost invocat manipulator. Recomand doar ascultarea celui mai puternic instinct uman: cel de supravieţuire. Apăraţi-vă viaţa, nelăsîndu-vă băgaţi în cuptor. Depăşiti-vă laşitatea autodistructivă, manifestatîndu-vă plenar, la timp,  refuzul de a deveni gladiatori,  înainte să vă pomeniţi sacrificaţi cinic. Lăsaţi-l pe Iohannis să meargă pe front, împreună cu ceilalţi politicieni care v-au jefuit, împlinindu-şi obligaţiile acordului militar (pe care l-au semnat fără a avea mandatul poporului român: arătaţi-mi cînd şi unde şi-au anunţat electoral respectivele partide intenţiile belicoase); să îi însoţească şi militarii de carieră plătiţi atîtea decenii pe degeaba, deveniţi mercenari de lux ai cotropitorilor; şi eventual să li se adauge toţi îmbogăţiţii tranziţiei, cei potenţial afectaţi de o schimbare a regimului (confiscări ale prăzii jefuite?). Dar parazitaţii… de ce s-ar sacrifica pentru interesele paraziţilor?

            E lată, prudenţa vă poate ucide. De două ori degeaba aţi alerga, în izmene  (ca la Mărăşeşti), să-i salvaţi pe ucrainieni de fraţii lor ruşi. O dată, pentru că nu veţi avea de ce. Nu veţi primi decît pămîntul de deasupra. Chiar victoria ar însemna doar că Bucovina nu va mai fi a noastră. Apoi, nu veţi avea nici cu ce. Distrugerea capacităţii militare a României, operată trădător după 1989,  vă va transforma instantaneu în eroii unei cauze false. Faceţi ceva la timp pentru a impune neutralitatea ţării, căci va fi prea tîrziu, dacă „nu vă bagaţi”, cînd vă va veni la uşă ordinul de concentrare sau pe acoperiş prima bombă rusă… în timp ce scutul de la Deveselu vă va apăra de Iran…  

Titlul original: „Să vă apăraţi viaţa mai sînteţi în stare?”

 4,146 total views,  2 views today