Autor: MIRON MANEGA
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 177
Nu credeam că se poate întâmpla așa ceva. De fapt, cred că nu credea nimeni. S-a întâmplat culmea „corectitudinii politice”, corect semnalată de cineva în spațiul online: au candidat Călin Georgescu și Elena Lasconi, dar a câștigat Iohannis.
În decembrie 1989, după execuția (asasinarea) lui Ceaușescu, se scanda pe străzile Bucureștiului (și, de fapt, cam în toată țara), un slogan care acum mi se pare odios: „De Crăciun ne-am luat rația de libertate!”. Suntem la 35 de ani de la acel moment și trăim, iată, versiunea corectă a acelui slogan: „De Crăciun NE-AU LUAT rația de libertate!”. Și atunci, și acum. Mai ales acum. Trei lovituri de stat în mai puțin de o lună, e o performanță unică în istorie. Și, atenție: sunt trei lovituri de stat date de statul român împotriva poporului român! Să le enumerăm: eliminarea anticonstituțională a Dianei Iovanovici Șoșoacă din competiția prezidențială, renumărarea voturilor la prezidențiale după ce fuseseră validate și, în sfârșit, anularea candidaturii lui Călin Georgescu după ce câștigase la scor primul tur (cu amânarea alegerilor prezidențiale peste 90 de zile). E o performanță prin care Iosif Visarionovici Stalin e surclasat de Klaus Werner Iohannis iar Uniunea Sovietică e surclasată de Uniunea Europeană. Bravos națiune, bravos Uniune! Vorba ceea: N-aduce anul ce-aduce Plăvanul!
„Curtea Constituțională s-a decredibilizat definitiv” – a scris pe contul său de Facebook deputatul USR Emanuel Ungureanu. Întâi au scos-o ilegal pe Șoșoacă de pe buletinul de vot, apoi au decis renumărarea ilegală a voturilor din turul 1 și apoi au omorât definitiv democrația anulând turul 1 al prezidențialelor după ce l-a validat! Halucinant!Toată conducerea SRI trebuie demisă urgent, Iohannis trebuie judecat pentru înaltă trădare, alături de Ciolacu […]. Statul român a eșuat! Să ne spună Curtea Constituțională, dominată de PSD-PNL, cine ar trebui să fie viitorul președinte al României, de ce mai votează românii?”.
În deschiderea romanului său „Pentru cine bat clopotele”, Ernest Hemingway a ales ca moto tulburătoarele versuri ale lui John Donne din poemul No man is an island: „Niciun om pe lume nu-i doar un ostrov stingher şi de sine stătător. Fiecare om este o bucăţică din Univers, o parte din întregul cel de căpetenie. Dacă marea îi smulge cu valurile ei un bulgăre, Europa este împuţinată, aşa cum ar fi orice bulgăre de pământ, ori moşia ta, ori a prietenilor tăi. Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. De aceea, niciodată să nu întrebi pentru cine bat clopotele? Pentru tine bat”… Pentru tine bat, Klaus Werner Iohannis.
Sărbători fericite!
Deşi, în emisiunea de ieri de la DIS tv, a atacat-o furios pe lidera SOS Diana I. Şosoacă (DIS), pentru că nu ascultă indicaţiile sale de susţinere necondiţionată pentru C. Georgescu, Corvin Lupu, lider „Grupul pentru România“, nu a răspuns la întrebarea din public dacă Călin Georgescu l-a cumpărat pe Lupu la pachet, concomitent cu terenul de la Viştea de Sus, în 2022. Ïntrebarea aceasta a şi dispărut de la comentarii, fiind probabil scoasă de redacţia DIS tv:
„Ne spune dl Corvin Lupu ceva despre întâlnirile sale cu Călin Georgescu la Viştea de Sus, în Făgăraş, unde familia Lupu are mult pământ moştenit şi case, iar dl Georgescu şi-a cumpărat în anul 2022 un loc intavilan, în sat, de 4000 de mp, cf declaraţiei sale de avere? Ce discutau acolo, în munţi? Acolo, zice ziaristul Ionuţ Ţene că l-a chemat acum un an şi l-a anunţat dl Lupu că preşedinte al României va fi dl Georgescu, prietenul său. Iar din 2023 dl Corvin Lupu a apărut în public cu dl Georgescu, la Sibiu.
Articolul lui I Ţene „Călin Georgescu – noul suveranism dincolo de galerie!“ e în Napoca News: https://www.napocanews.ro/2024/11/calin-georgescu-noul-suveranism-dincolo-de-galerie.html “
Sau despre întâlnirile lui Lupu şi Gerogescu de la Sibiu, din 2023 şi 2024!
Da, e interesant cum publicatii “disidente” cenzureaza comentarii critice. Incorect Politic imi mi-a cenzurat citeva comentarii complet decente si pertinente la subiectele articolelor care le comentam. E clar ca disident, nu inseamna si independent, poate doar Certitudinea a mai ramas ne ingenunchiata.
E teren cu casa locuibila, ceea ce a cumparat Calin Georgescu la Vistea de Sus, unde C Lupu isi are si el casa de vacanta.
Elocvent? Cotidianul israelian Haaretz o prezintă doar pe dna Diana I. Şoşoacă ca „extremistă antisemită”, nu şi pe Călin Georgescu, care e prezentat doar ca „de extrema dreaptă“ în articolul din 9 decembrie 2024 „’The Reasons for This Guy’s Rise Were Real’: The Story Behind Romania’s Annulled Election“ („Motivele ascensiunii acestui tip au fost reale”: povestea din spatele alegerilor anulate din România”)
Astfel, Haaretz scrie:
– „Când curtea constituțională a descalificat-o pe Diana Șoșoacă – o extremistă antisemită de dreapta de la partidul S.O.S. România – din cursa prezidențială, extrema dreaptă a considerat decizia o manevră politică menită a-i asigura lui Marcel Ciolacu de la PSD o trecere fără probleme în turul doi. În cele din urmă simpatizanții ei au trecut la Georgescu, scoțându-l din cursă pe Ciolacu.“
– „Ascensiunea lui Georgescu ridică întrebări serioase despre vulnerabilitatea proceselor electorale europene la influențe străine. Ceea ce nu poate infirma totuși susținerea vizibilă de care se bucură în România candidații și partidele de extrema dreaptă… Filorus, admirator al lui Vladimir Putin, naționalist și virulent anti UE și NATO, el a candidat ca independent. “
Haaretz nu pare să fi aflat că Georgescu nu mai este, în declaraţiile mai recente, chiar anti UE și anti NATO.
Fara panica ! A inceput avalansha si shobolanii paduchiosi sunt prinsi in bulgarele de mizerie care va curata planeta albastra !
Pacea de la Budapesta este falsa , intre un D.Tramp fals si un jidan ungur
( ungurii sunt un trib de jidani care s-au mai civilizat intre europeni, dar tot spurcati raman ) !
Desigur, schimbarea de regim în cele mai mari trei țări ale Europei înseamnă și sfârșitul UE în forma sa actuală. Aceasta înseamnă că zilele celui mai important broker de putere satanică și președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sunt numărate. Aici o puteți urmări pe Ewa Zajączkowska-Hernik din Polonia spunând vrăjitoarei Ursula exact ce credem cu toții despre ea și despre agenda ei de vrăjitorie.
https://www.youtube.com/watch?v=InTn_7lxuDw
Regimurile se prăbușesc în Germania, Franța, SUA, Marea Britanie, Japonia, Coreea de Sud etc.
În următoarele săptămâni și luni, multe țări vor înceta probabil să mai existe, inclusiv Coreea de Sud, Irak, Siria, Arabia Saudită etc. De fapt, într-un fel, ceea ce asistăm la prăbușirea Imperiului Roman de Apus după aproape 3000 de ani de existență.
Slovacia este ultima țară care a declarat că „vaccinurile au fost un act de bioterorism”.
În Franța, guvernul s-a prăbușit săptămâna trecută. Franța este acum condusă de Jean Michel de Rothschild, care se prezintă lumii ca Brigitte Macron, potrivit surselor de informații franceze.
Președintele Emmanuelle Macron a murit în urmă cu doi ani și acum este reprezentat de un avatar. Sursele adaugă că acest lucru poate fi confirmat privind urechile. În orice caz, Jean Michel are o sănătate precară, potrivit surselor, astfel că regimul francez caută un nou lider. „Barca de tranziție este acum în doc uscat, dar va porni în februarie sau martie”, a spus o sursă apropiată de Jean Michel de Rothschild.
Acest lucru a fost convenit cu falsul Trump, care a vizitat Franța săptămâna trecută, a spus sursa.
Dar, după cum arată evenimentele din România, lupta nu s-a încheiat încă.
Există o luptă pentru putere acolo, deoarece candidatului independent Călin Georgescu i s-a furat victoria electorală de sataniști. „Sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față făcând un pact cu diavolul”, susține el. https://www.rt.com/news/608886-romania-georgescu-annulment-coup-detat/
O sursă CIA explică: România face parte din flancul estic al NATO și se află în fruntea eforturilor blocului de a amenința Rusia. Coasta României la Marea Neagră este o rută convenabilă pentru transportul de arme la Kiev. Granița sa cu Moldova permite NATO să amenințe Transnistria, o enclavă separatistă moldovenească situată între Moldova și Ucraina, unde este staționat un contingent de menținere a păcii ruși. Baza aeriană Mihail Kogălniceanu de lângă Constanța este în prezent în curs de extindere și urmează să devină cea mai mare bază militară a NATO din Europa. Cu toate acestea, după ultimatumul Rusiei către Occident în Malta, este clar că bătălia pentru România nu s-a încheiat încă.
Este pentru prima dată când Lavrov vizitează o țară din UE de la începutul războiului în Ucraina.
A fost acolo pentru a-i întâlni pe Cavalerii Maltei, care sunt moștenitorii Imperiului Roman sau complexului militar-industrial occidental. Acolo, el a cerut „crearea unei arhitecturi pan-eurasiatice, deschisă tuturor țărilor de pe continent și care să reflecte o nouă ordine mondială policentrică, care va asigura un viitor de încredere pentru țările și popoarele acestei regiuni”. https://tass.com/politics/1882769
La aceeași întâlnire, ministrul turc de externe Feridun Sinirlioglu a fost numit secretar general sau președinte al OSCE. https://tass.com/world/1883503
A doua zi, Turcia a invadat Siria. Este clar că Turcia și Rusia au prezentat NATO și SUA un ultimatum. Întrucât Europa nu va fi capabilă să se apere mai mult de câteva zile împotriva unui atac combinat rus și turc, ei nu au avut de ales decât să dea înapoi. O sursă CIA confirmă, spunând că „Întâlnirea Lavrov cu OSCE din Malta a fost mai degrabă o demonstrație de forță a lui Putin. Au fost câteva discuții pe margine.
În concluzie, Rusia a trasat o linie roșie către NATO și SUA: „Este timpul să punem capăt serviciului de
spălătorie în Ucraina și tot ceea ce vine cu el”.
Există multe în știri care confirmă că este vorba despre un joc de putere combinat turco-rus.
În primul rând, „jihadiștii care au răsturnat guvernul președintelui Bashar Assad în Siria au garantat securitatea bazelor militare și a avanposturilor diplomatice ale Rusiei din țară, a declarat o sursă de la Kremlin agenției de presă TASS”. https://www.rt.com/russia/609005-syria-security-guarantee-for-russians/
Erdogan spune: „Trebuie să tragem Israelul la răspundere pentru atrocitățile și genocidul său”. https://tass.com/world/1883365
Israelul își recunoaște strategia de curățare etnică în scopul curățării terenurilor în care să locuiască israelienii, folosind cuvântul german nazist „lebensraum”.
Erdogan va vedea că acești naziști se confruntă cu justiția.
Erdogan spune că Siria a avut destule războaie și că poporul sirian merită libertate, securitate și pace în patria sa. El adaugă că istoria va înregistra modul în care țara sa a trecut cu succes testul umanității „în ciuda tuturor propagandei contrare”. https://www.yenisafak.com/en/news/turkiye-does-not-have-eyes-even-on-pebble-of-any-country-president-erdogan-3695440
O dovadă suplimentară a războiului meteo KM: Ambasada Japoniei în Spania a trimis alerte prin SMS cetățenilor japonezi din Spania pe 28 și 30 octombrie, avertizându-i despre o catastrofă climatică la Valencia. Guvernul spaniol nu numai că nu a avertizat populația cu privire la ceea ce urma, dar, conform informațiilor poloneze, a stat alături și nu a făcut nimic timp de trei zile și jumătate.
Surse de la Pentagon spun că adevăratul Trump trebuie să determine Curtea Supremă să acționeze rapid în cazul Brunson pentru a pune capăt tuturor acestor ordine înainte de 20 ianuarie, pentru că „altfel Statele Unite sunt terminate”. Într-un nou interviu, el spune că va grația persoanele implicate în asaltarea Capitoliului din 6 ianuarie 2021, inclusiv pe cei care au pledat vinovați în prima zi de mandat. https://thehill.com/homenews/administration/5028872-trump-pardon-jan-6-rioters/
“Este clar că” aberezi, caci Turcia și Rusia nu “au prezentat NATO și SUA un ultimatum”, cum pretinzi, pe langa alte sminteli. Turcia a actionat in Siria si impotriva Rusiei si impotriva Iranului, mai degraba favorizand Isrelul si SUA. Degeaba sterge de zor Certitudinea adevarul care contrazice bazaconiile cele mai aberante ale lui “Mihai”, “sponsorul” ei la nebunie.
Certitudinea nu face astfel decat sa demonstreze ca a luat-o de mult timp pe aratura smintelii.
Turcia e membra NATO, ignorantule logoreic si gura spurcata, nu anti NATO!
Israelul e cela care profita acum de caderea Siriei.
Guvernul israelian a aprobat duminică un plan de extindere a coloniilor israeliene de pe Înălțimile Golan, declarând că a acționat „în lumina războiului și a noului front cu care se confruntă Siria” și din dorința de a dubla populația israeliană de pe Golan.
„Consolidarea Golanului înseamnă întărirea Statului Israel și este deosebit de important în acest moment. Vom continua să-l menținem, îl vom face să înflorească și să ne instalăm în el”, a declarat prim-ministrul Benjamin Netanyahu.
În prezent, peste 50.000 de oameni trăiesc pe acest platou stâncos, puţin peste jumătate dintre ei fiind evrei israelieni, iar restul, din minorităţile religioase ale druzilor şi alawiţilor.
Druzii tocmai au cerut ca teritoriile lor din Siria sa fie alipite Israelului, halucinantule.
“Întărirea Înălţimilor Golan înseamnă întărirea Israelului, iar asta este deosebit de important în acest moment”, a spus Netanyahu.
https://www.stiripesurse.ro/israelul-joaca-tare-si-profita-la-maxim-de-haosul-din-siria-extinde-coloniile-din-golan-si-pregateste-anexarea_3524271.html
,, Eugen Tănăsescu, preot și jurnalist, explică de ce nu este adecvat să folosim expresia „Crăciun fericit!” ‘’ https://www.bzi.ro/nu-trebuie-sa-uram-craciun-fericit-de-ce-fac-romanii-aceasta-greseala-banala-5144597#google_vignette
Daca e preot si zoiarist este clar ca este un Iuda care slujeste pentru Satana – Presa Vanuta, si vrea sa spuna ca si pentru Dumnezeu.
Cine mai crede in astfel de ,,preoti” tradatori ai ortodoxiei in frunte cu PREASATANISTUL Daniel Trafalet Ciubotea care in 2015 a fost la sinodul satanist din Creata, tradand ORTODOXIA cu acte semnate de satanistul Criminal Tradator Vanzator de copii ZoiANUS Rrtardatus si de Bautorul de Urina Tradatorul Satanist Ciolos, fost membru Missa al penalului Bivolaru.
Satanisti pe strada : https://www.activenews.ro/thumb-637?/articole/194183.jpg
Si Gadea este un zoiarist raspopit, asa ca si acest ,,preot” intra in categoria TRADATORILOR !
Ei vor ca Nasterea Domnului sa fie o nefericire pentru romanii ortodocsi.
Da, partial adevarat, daca ne uitam la ce s-a intamplat pe scena pulitica CRIMINALA TRADATOARE si PENALA, insa romanii se roaga cu inima si Dumnezeu ii va auzi, si va spulbera aceasta ADUNATURA de JIVINE spurcate in scurt timp !
Nenorocirile au venit dintotdeauna din Vest si Mantuirea din Est !
Ii rog pe Preotii Adevarati sa citeasca in noaptea de An Nou, in casele lor, Moliftele Sfantului Vasile cel Mare pentru a distruge pacatul adus asupra poporului roman prin UCIDEREA in prima zi de Craciun a cizmarului Ceausescu si a idioatei sale sotii CODOI ( CO2 Lenutza ), de catre autorii loviturii de stat: CIA, Mossad, MI6, Ungaria si KGB-ul satanistului Gorbaciov, ajutati de criminalii Ion Ilici Bolshevilici agent KGB – deja incinerat de 3 ani,; Bucan ( Brucner ) agent dublu KGB si CIA, si P.Roman, toti trei jidani khazari.
Sangele si sufletele celor 1300 de tineri au fost oferite Satanei Yehova intr-un ritual satanic facut inainte de Lovitura de stat, de catre rabinii talmudici si de vrajitorii masoni.
Preasatanistul Daniel Trafalet Ciubotea mason grad 33 a interzis din 2012 ca preotii sa mai citeasca Moliftele Sfantului Vasile cel Mare pentru a nu distruge vraja satanica din ’89 cazuta asupra poporului roman.
Acum este timpul sa ne rugam cu totii pentru a distruge acaesta vraja, citind doua rugaciuni pe care le pot citi ortodocsii.
Moliftele trebuie cititte numai de preoti.
„Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Sfint este numele Tău;
Vie împărăţia Ta; Facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi;
Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşelile greşiţilor noştri; și ne apara pe noi de ispită, și ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!”
,,Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Hristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă aproprii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el.
Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă. Amin!’’
“În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că acela a primit cuvântul tău, prin care, cu Dumnezeiască cuviinţă ai învăţat, firea celor în fiinţă ai lămurit şi ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor.
Părinte cuvioase, preoţie împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. Veniţi popoare să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a povăţuit pe poporul pe care l-a scos din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit. Sfinte Vasile, glăsuitorule de Dumnezeu vino în ajutorul celor ce vor să înceapă a cânta laudele tale. Ci tu, părinte, îngăduitor fiind, ca un părinte, ne dai har din belşug.
Săltarea cea pătimaşă a tiraniei trupului ai înfrânat cu dragostea de înţelepciune. Pentru aceasta locuieşti întru Împărăţiile cele nestricăcioase, Sfinte Părinte Vasile. Umblând pe calea cea aspră a faptelor bune, ai ajuns la Cerescul podiş, cel neted şi liniştit şi pildă tuturor te-ai arătat, Mare Ierarhe Vasile.
Patimile sufletului împreună cu ale trupului le-ai tăiat, Părinte Vasile, cu folos, cu sabia Duhului iar pe tine jertfă te-ai adus Stăpânului. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin!”
Prima grija a Satanei a fost sa-l convinga pe OM ca el, Satana, nu exista !
Craciun Fericit romani ortodocsi !
Nu ne-au luat nicio ratie de libertate, dle Manega.
A fost doar o manevra contra-cost (doua valize cu bani de la Soros pentru cei noua TRDADATORI de la CaCaRa, plus pentru Criminalul Tradator Jefuitor Vanzator de copii ZoiANUS Retardatus si clica lui de satanisti.
Exista metode juridice de indreptare a acestei nedreptati si vad ca exista juristi care se pun pe treaba si nu se smiorcaie pe TikTok ca vine Armaghedonul !
Trebuie adaugat ca ,,ratia de libertate” defineste foarte bine starea de lucruri din acea perioada, pe care numai parintii celor din generatia de astazi, care butoneaza telefoanele pana dau cu capul in stalp fara sa vada pe unde merg, isi mai amintesc.
In Romanica Tradata si Jefuita de astazi la acest moment este Raiul pe pamant fata de acea perioada pe care am trait-o.
Unele lucruri erau ok fata de prezent pentru ca Romania era o tara nu o colonie Rothschild, resursele ii apartineau, invatamantul era bun ca si sistemul sanitar si asistenta sanitara.
Atunci nu exista liberatea de a spune adevarul, asa cum de cinci ani ne este ingradit pas cu pas.
Atunci alimentarele erau pline doar cu conserve de peste: ,,Nicio masa fara peste”, si diverse conserve de legume, care erau fara E-uri, este adevarat.
In rest, in unele orase era ceva mai bine, dar in majoritatea tarii se manca cu RATIE de alimente.
Cu 500 de lei cumpara romanul mancarea pentru toata familia pentru o luna de zile, iar painea era tot cu ratie – o jumatate de paine de persoana pe zi.
Daca erai din alta localitate si voiai sa cumperi paine trebuia sa arati buletinul ca sa dovedesti ca nu esti din acea localitate care avea un anumit numar de paini pentru polulatie.
Daca vi se pare SF, va garantez ca este ADEVARAT.
Fiecare persoana avea dreptul la 0,5 kg de carne pe luna, 1/2 pachet de unt pe luna si cam asa erau toate dar am uitat RATIILE. Pana se vor baga din nou ratiile sper sa mai dureze macar cateva luni sa treaca sarbatorile, care pe atunci se faceau cu Mosh Gerila in loc de Mosh Craciun, ca de, jidanii conduceau si atunci Romania prin cei doi IDIOTI Nicu si Leana.
Asadar Ratia de libertate facea trimitere la aceste ratii, in care si Libertatea era cu Ratie.
Eu nu ma tem de spurcati din doua motive: am facut armata si am avut FB la trageri, si le gauresc scafarliile de la mare distanta daca incepe razboiul si pun mana pe o arma; apoi sunt obisnuit cu ratia de supravietuire si pot trai si in padure ascuns ca luptatorii anticomunisti.
Dar primii impuscati vor fi dusmanii din interior !
Vor primi Ratia de GLOANTZE indiferent pe ce calibru voi pune mana la vreme de razboi.
Razboi vor, razboi vor primi, la liber, fara ratie !
,,ADEVĂRATUL EMINESCU.
Eminescu nu este doar un poet așa cum învățăm la școală.
Poezia lui, deși genială și de importanță covârșitoare în literatura națională, totuși, analizată pragmatic, ea ocupă o parte minoră a scrierilor și preocupărilor marelui Eminescu.
În integrala scrierilor sale, ediția D.Vatamaniuc, cuprinde 11 volume cu un total de 12300 de pagini.
Din astea, poeziile intră aerisit într-un singur volum, în jur de 1000 de pagini, iar proza așijderea.
Până și corespondența sa e mai voluminoasă, având vreo 1300 de pagini.
Dar articolele din publicistica lui sunt împachetate în 5 volume burdușite, cu un total de 5300 de pagini.
Și aveau o forță cuvintele lui din articole, că nu era de mirare dacă se lăsau chiar cu demisii ministeriale sau cu remanieri guvernamentale. Deci nu era doar un poet sau doar un jurnalist.
Eminescu a fost (și este !) unul din voievozii spirituali ai acestui neam, un voievod de conștiință vie românească. „Țara asta să fie românească sau să nu fie deloc”, spunea el.
Deși profund național și naționalist, totuși prin orizontul său cultural, prin anvergura și temele gândirii sale, Mihai Eminescu este universal și universalist, atingând înălțimile tari ale geniului uman de pretutindeni. În plus este considerat de lingviști drept ctitor de limbă și de cuvinte.
După el limba română a devenit altfel. La propriu.
Limba pe care o vorbești tu azi cu copiii, frații, părinții și prietenii tăi este practic limba română posteminesciană. Toate astea poate le știai.
De aceea vreau să-ți spun câteva aspecte pe care poate nu le știi:
– Mihai Eminescu a condus o grupare secretă care avea și componentă paramilitară.
Este vorba de societatea Carpații, care milita și trăgea sfori pentru unirea Ardelului cu Principatele române. Ba chiar făcea trafic de arme spre românii din Ardeal.
– Era considerat indezirabil, persona non-grata, în Ardeal, fiind dat în consemn la frontiere.
– Era om înstărit, cu dare de mână.
– Ținea un ziar de mare impact. Cum ar fi o televiziune azi.
– Era pedant și ținea la eleganța sa. Avea peste 30 de costume de haine. Aproape jumătate din veniturile sale se duceau pe curățătorie și întreținerea garderobei.
– Era destul de mic de statură. Dar nu era vreun poet transpirat, palid și timid.
– Era direct și nu-i plăcea ploconeala. Nici în fața damelor.
– Era temut în public, vorbea cu înflăcărare și vervă, iar la nevoie dădea bine și cu pumnul.
Purta și pistol. Era legal atunci.
– A fost otrăvit cronic cu mercur și a supraviețuit.
– Apoi a fost internat abuziv într-un sanatoriu privat de boli psihice.
– În final a fost ucis acolo din ordinul celor care se temeau de inteligența, verticalitatea și puterea lui morală. Șocant, nu ?…’’ de Mircea Puşcaşu
Este clar ca Eminescu era putunist, si daca este nevoie si Legionar, chiar daca miscarea Legionara Crestina si Nationalista a aparut dupa 50 de ani. Nu conteaza !
Cu dispensa de la CSAT, Lichelele de la CâCâRâ pot da o decizie definitiva că Eminescu a fost legionar, coleg de cuib cu Zelea Codreanu, si chiar in Legiunea straina franceza, basca si intr-o Legiune romana pe timpul lui Iuliu Cezar ! Asa ca i se anuleaza dreptul de a fi ales pe ETERNITATE !
Sunt unii care sustin ca ,,Eminescu n-a existat’’, asa ca l-au scos din Uniunea Scriitorilor Bolshevizati si Vanduti Spurcatilor Paduchiosi Ucigasi de copii in Gaza.
Dar cineva care s-a dus sa moara putin a spus ca :
,,… A existat numai o tara frumoasa la o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe, ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori în care luna îsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare, sau mai simplu : ciobani si plugari, carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii – “Miorita” si “Luceafarul” si “Scrisoarea a III-a”.
Dar fiindca auzeau mereu latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii si cu avarii si cu hunii si cu lesii si cu turcii.
În timpul care le ramînea liber între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor jgheaburi pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei si ai altor tari românesti.
Au mai existat si niste codri adînci si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?
Acest tînar cu ochi mari, cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii, ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.
Au mai existat si niste tei, si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea într-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea TREBUIAU SA POARTE UN NUME, un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.’’ de Marin Sorescu
Femeia in politica este ca femeia inginer mecanic auto.
FEMEIA este inteligenta, studioasa, capabila sa inteleaga mecanismele dar cand ajunge la practica nu are puterea de a desface o piulitza ruginita si se rezuma sa lustruiasca shurubul, pentru ca pentru asta este facuta de Dumnezeu.
Am cititi mai de mult un articol din care imi amintesc bine ca se spunea cu argumente ca planeta Pamant a fost populata initial de HERMAFRODITI.
Cei care au creat genetic FEMEIA din gena unui hermafrodit, se pare ca ar fi locuitorii de pe planeta Venus, care locuiesc in interiorul planetei asa cum locuiesc Atlantii in interiorul Pamantului – lucru descoperit si confirmat oficial de un capitan aviator din armata SUA. Cel mai mare oras fiind Agartha, cu doua milioane de locuitori, inainatasii românilor. In Agartha se poate ajunge printr-un tunel care porneste de sub Sfinxul din Bucegi, un alt mare punct de interes pentru jidani, ca sa ocupe Romania.
Daca suprapuneti o plansa de anatomie cu corpul femeii peste o plasna cu corpul barbatului, veti observa ca toate sunt la locul lor doar ca vaginul este sub penis, adica ambele organe genitale pot coexista in corpul unui hermafrodit. Daca Hermafroditul este doi in unul, venusienii au facut doi din unul.
Prin urmare, ideea ca Eva a fost creata dintr-o coasta a lui Adam are un sambure de adevar.
Mai exista o diferenta intre femeie si barbat: fibrele musculare ale barbatului sunt asezate pe verticala iar cele ale femeii sunt asezate pe orizontala. Asadar poponarii care vor sa devina femei nu au cum, si nici femeile nu pot deveni barbati. EVA a fost creata pentru unicul scop de a NASTE copii vii si a inmulti lumea !
Poponarii sa nasca ei copii nu sa-i infieze. Dar de unde sa ia copii pentru infiat daca nu exista femei adevarate ci numai lesbiene din USR ?
Dumnezeu a creat FEMEIA pentru o MISIUNE sfanta si precisa, dar femeia a abandonat-o si s-a facut inginer mecanic auto, avocat, medic, profesor, etc, desi unele Eve sunt mai bune profesioniste ca multi Adami. FEMEIA este un DAR de la Dumnezeu pentru OM ! Omul si Femeia lui, spune Sfanta scriptura !
Pentru ca Eva are doua guri si un cap vorbeste dublu si gandeste o data, asa ca vor sari in sus spunand : ,,Adica femeia nu este OM ?’’ Intrebati-l pe Dumnezeu ca el v-a facut !
Dumnezeu nu i-a spus lui Adam : ,,Ai grija de ea, da-o la facultate, fa-o parlamentar sau presedinte !’’
Dumnezeu l-a setat pe Adam sa-si imprastie samanta pana ii sar dopurile din urechi Evei !
Daca Eva ,,este obosita sau o doare capul’’ sa gaseasca o alta Eva disponibila, pentru ca perpetuarea speciei nu asteapta sa-i vina cheful de harjoana Evei. De asemeni, si pe Eva a setat-o sa primeasca samanta pentru a perpetua specia, chiar daca Adam sta cu berea in mana la tv si o neglijeaza, ea trebuie sa-si indeplineasca misiunea si sa caute alt Adam disponibil, pentru ca perpetuarea speciei nu asteapta sa se termine campionatul de fotbal sa fie si Adam cu chef de harjoana. Harjoana face bine la cap si la trup asa ca este necesara tot timpul, fara a perpetua specia non-stop. Multe boli ale femiii sunt din lipsa de harhoana. Prostata la barbati se mareste din acelasi motiv. Brigitte Macron s-a operat de prostata acum peste doi ani. In Franta si ,,femeile are prostata’’.
Daca pe planeta nu ar mai exista ALBINA si FEMEIA, viata pe Pamant ar disparea in maxim 5 ani !
Revenind la OILE noastre vaxate, si analizand ce se intampla in lume si in colonia Romanica, eu anticipez ca alegerile prezidentiale nu se vor relua in acest format nici peste un secol, pentru ca si cele parlamentare vor fi invalidate de CURTEA MARTIALA INTERNATIONALA care va declara Legea Martiala pe toata planeta. Desi acest razboi se va incheia definitiv in 2027, pana atunci va fi deranj mare la nivel mondial pentru a starpi Spurcaciounile Paduchioase.
Privind in urma cu cateva luni, si vazand ca din pacate am avut dreptate, trebuie sa spun un lucru ,,tulburator’’, cum spun cliseele din presa Vanduta, si sa ,,rup tacerea’’, s-o fac bucati, asa cum suna multe titluri din presa scrisa de niste Nimeni pe drum denumiti ilegal ziaristi.
Situatia actuala de Noaptea mintii, cu anularea turului doi al alegerilor prezidentiale, i se datoreaza doamnei avocat europarlamentar Diana Ivanovici Sosoaca !!! Argumentez :
Inainte cu doua zile de a-si da demisia de la sefia NATO si a fi trimis in misiune Deep State tovarasu’ Agamitza Prostanache Geoana Poponarul Rujat, am avut informatii ca alegerile prezidentiale vor fi facute cu dedicatie, iar CIA si Mossad vor numara voturile pentru a iesi cine trebuie. Atunci i-am scris un comentariu injurios doamnei Sosoaca, pentru ca altfel ar fi fost cenzurat de zoiaristii de la BZI.
In acel comentariu in care o injuram ca orice Platit ca sa fiu veridic, am avertizat-o sa nu intre in tarate ca o
vor manaca porcii, adica sa se incheie la pantofi ca sa ramana in urma si sa intarzie sa se inscrie in cursa pentru Cotroceni, pentru ca biletele cu locuri s-au epuizat si au ramas numai locuri in picioare.
Doamna, fiind o EVA avocat, capabila, inteligenta si cu cohones in loc de ovare, a ascultat de sfaturile Grupului facator de NIMIC pentru Romanica si, a patit tot ceea ce i-am spus ca se va intampla.
Cand a depus candidatura i-am spus ca a ales o zi nefasta la indemnul aceluias grup plin de TRADATORI ascunsi dupa cativa oameni de mare valoare, dar arde focu-n paie ude nimeni nimeni nu
m-aude. I-am spus ca este sfatuita intentionat gresit, dar OMUL are doar o gura si doua capuri si nu poate striga mai tare decat o femeie, ca sa o faca atenta la ,,trafic’’.
CONCLUZIA : Daca doamna Sososca nu crea precedentul cu decizia ilegala a CaCaRa de intezicere a candidaturii, aparitia pe locul intai a dlui C.Georgescu ii lua prin surprindere maxima si, pana sa se gandeasca la o metoda in extremis de a-l opri, venea ziua alegerilor si acum am fi avut un presedinte.
Prima decizie ilegala le-a dat curaj TRADATORILOR si au vazut ca se poate, ca romanii nu protesteaza ca occidentalii daca nu-i mobilizeaza SRI, asa ca cine tradeaza o data va trada in continuare.
Desi o apreciez pentru curajul de barbata si pentru competenta pe care a dovedit-o, eu unul nu as mai vota-o NICIODATA pe doamna Sosoaca pentru ca NU VOI VOTA NICIODATA O EVA !
Nu o spun pentru ca sunt misogin, ba chiar imi plac femeile si le pretuiesc, mai ales dupa acesti ani de razboi biologic in care am vazut cat de importanta este FEMEIA pentru continuarea vietii pe planeta, dar Dumnezeu nu a facut-o sa fie OM ci FEMEIE ! Asa vad eu lucrurile :
,,Femeia are socotelile ei, ea să ţină de coada cârpătorului,
Să ţină oala de mănuşă, la foc, să stea ciucită la vatră
Să şteargă sticla lămpii, să alinieze clondirile pe corlată,
Să fie toate drepte, aşa să tragi cu aţa,
Să te tragă, să-ţi pună ventuzele şi să nu-ţi iasă din vorbă,
Şi să lase politica – de-asta ne ocupăm noi, asta e pentru OAMENI !’’
,, Cu toate că se afla în rai, Adam se plimba pe alei preocupat şi trist pentru că nu ştia ce-i mai lipseşte. Atunci Dumnezeu a confecţionat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam.
Şi primului om atât de mult i-a plăcut această minune, încât chiar în clipa aceea şi-a pipăit coasta imediat următoare, simţindu-şi degetele frumos fulgerate de nişte sâni tari şi coapse dulci ca de contururi de note muzicale. O nouă Evă răsărise în faţa lui. Tocmai îşi scosese oglinjoara şi se ruja pe buze.
“Asta e viaţa!” a oftat Adam şi-a mai creat încă una.
Şi tot aşa, de câte ori Eva oficială se întoarcea cu spatele, sau pleca la piaţă după aur, smirnă şi tămâie, Adam scotea la lumină o nouă cadână din haremul lui intercostal…’’
,, – Ce-ai lua cu tine, dacă s-ar pune problema să faci zilnic naveta între rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri ?
– O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne, dacă nu-ţi cer prea mult.
– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia ! Te-ar ţine de vorbă, ţi-ar împuia capul cu fleacuri şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
– Te implor, taie-mi cartea, o scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine o sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult !… Ce-ai dori să iei cu tine, dacă s-ar pune problema să faci zilnic naveta între rai şi iad,
ca să ţii nişte cursuri ?
– O sticlă de vin şi-o femeie, dacă nu cer prea mult.
– Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
– Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană ?
Mai bine tăiaţi-mi vinul, mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei…
Tăcere, minute lungi, poate chiar veşnicii, lăsându-mi-se timp pentru uitare.
– Ce-ai lua cu tine, dacă s-ar pune problema să faci zilnic naveta între rai şi iad, ca să ţii nişte cursuri ?
– O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
– Ceri prea mult, îţi tăiem femeia !
– Atunci taie-mi mai bine cursurile, taie-mi iadul şi raiul, ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad, dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt ?…’’
Fragmente din poezii de Marin Preda.