Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 170

Reiau o analiză mai veche, pornind de la observația că electorarul român s-a săturat, pur și simplu, de corupția, miciuna, nesimțirea, trădarea de neam și țară, jaful generalizat și toate corelativele lor, instrumentate de la nivelul structurilor de putere, începând chiar din 1990. În toată această perioadă, a existat un singur moment de redeșteptare națională, care s-a dovedit ulterior o ambuscadă politică în care au eșuat, aproape iremediabil, toate speranțele unui popor umilit și obidit: în 2012, partidul lui Dan Diaconescu (PP-DD), a intrat în parlament cu 14,65% voturi în Senat (21 de senatori) și 13,99% la Camera Deputaților (47 de deputați).

A fost cea mai mare manipulare politică din ultimii 34 de ani, magistral regizată și genial valorificată de cei care au gândit-o, Legea Cojocaru fiind variantă socială a drepturilor naționale. Dându-și seama de potențialul electoral al acestei legi, Dan Diaconescu l-a invitat pe Constantin Cojocaru la OTV, s-o prezinte. A urmat un întreg serial despre Legea (varianta) Cojocaru, la emisiunea „Se întâmplă acum” a lui Tudor Barbu, în care marele economist a prezentat pe îndelete, punct cu punct, oportunitatea, necesitatea dar, mai ales, fezabilitatea acestei legi, adaptată la condițiile economice ale României anului 2010. Efectul de audiență a fost fulminant. Publicul a constatat brusc că există o soluție concretă de ieșire a României din prăpastie și de asigurare a bazelor unei bunăstări generale pentru toți cetățenii țării. Creșterea neașteptată de audiență l-a determinat, în februarie 2010, pe Tudor Barbu să declanșeze o campanile de strângere de semnături pentru susținerea „Legii Cojocaru”. O idée aparent lăudabilă dar care, în realitate, avea în spate un plan diabolic. La începutul lunii martie numărul semnăturilor era atât de mare (se adunau zilnic adeziuni de ordinal zecilor de mii) încât asta l-a determinat pe Tudor Barbu să treacă la Planul B.

La acel moment, pe site-ul lui Constantin Cojocaru era publicată doctrina proiectului de partid conceput de acesta, care se numea PARTIDUL POPORULUI (denumire împrumutată de la partidul mareșalului Alexandru Averescu, înființat în 1920). Pe 25 martie 2010 (dată la care se adunaseră 600.000 de semnături), Tudor Barbu a anunțat pe post că susținătorii Legii Cojocaru s-au hotărât să-și facă un partid. Numai că, pe burtiera emisiunii nu a mai apărut „Legea Cojocaru”, ci „Legea Cojocaru – OTV”. Ceea ce l-a deranjat pe autorul legii, care i-a reproșat lui Tudor Barbu maniera incorectă în care a procedat. Din acel moment, Constantin Cojocaru nu a mai fost invitat la OTV, deși emisiunile pe aceeași temă au continuat. În câteva luni, „Legea Cojocaru – OTV” s-a „transformat” în „Legea OTV-Cojocaru”, apoi, în final, în „Legea OTV”. A urmat, în luna iulie a aceluiași an, circul cu arestarea lui Dan Diaconescu care, în drum spre închisoare, a declarat presei că e arestat pentru că a susținut „Legea Cojocaru”.

„Spectacolul” a continuat după ieșirea acestuia din arest, când el a anunțat că, împreună cu colegii de celulă, a luat decizia istorică de a înființa PARTIDUL POPORULUI ROMÂN (cu Tudor Barbu premier și Dan Diaconescu președinte al țării). Erau strânse, la acel moment (23 iulie 2010), peste un milion de semnături pentru Legea Cojocaru. Intenția declarată de Dan Diaconescu de a-și face partid fusese devansată însă de Constantin Cojocaru, care înființase déjà (încă din 3 iulie), partidul cu denumirea PARTIDUL POPORULUI.

A urmat un război surd între Constantin Cojocaru și Dan Diaconescu, pe care l-a câștigat acesta din urmă, având atuul unui post de televiziune și complicitatea întregii mass-media, care l-a supus pe Cojocaru unui embargo total: niciun post de televiziune nu i-a acordat șansa de a denunța public uriașa escrocherie, prin care electoratul a votat pentru Dan Diaconescu, crezând că votează pentru Constantin Cojocaru.

Această șansă, mai exact acest drept elementar la replică, i-a fost acordat abia în februarie 2014, în cadrul emisiunii „Trezește-te, Gheorghe, trezește-te, Ioane!” de la NAȘUL TV (realizată și moderată de subsemnatul). A fost însă o reabilitare tardivă și cu o audiență extrem de limitată în raport cu impresia generală indusă de OTV: aceea de mega-escrocherie, prin care poporul român a fost furat grosolan, Constantin Cojocaru fiind „îngropat” în dejecțiile acestei manipulări sordide. Prin ceața toxică emanată de OTV, marele economist a fost perceput de opinia publică nu ca victimă, ci ca părtaș la această mega-escrocherie. Percepție greu de contracarat, chiar și astăzi.

Am făcut această digresiune din mai multe motive, dar unul e preponderant: acela de a sugera Dianei Șoșoacă și partidului S.O.S. România promovarea, atât în campanie, cât și la nivel parlamentar (dacă va fi să fie!) a Legii Cojocaru, care este nu numai o formă de atragere a electoratului, ci și un prilej de a onora memoria unuia dintre cei mai mari economiști pe care i-a dat acest pământ. Iar în sine (în cazul promulgării ei, cândva) o șansă reală de prosperitate pentru cetățenii României.

Precizez că atunci, în 1990, când a fost lansată „Varianta Cojocaru”, cei care conduceau România au preferat să adopte  „Legea Brucan” (Legea 15/1990), care continuă să-și producă efectele și care a adus țara în bolnița economică în care se află.