Autor: Miron Manega

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 92

Comunismul a venit în România o dată cu cu tancurile sovietice, în 1944, iar din 1947 a confiscat aproape în întregime țara, cu complicitatea unui Occident în egală măsură vinovat. Toate acestea sunt confirmate documentar.

La fel de confirmat e și faptul că, de pe tancurile sovietice, au coborât foarte mulți evrei care au fost plasați în structurile de conducere ale țării, sub directa coordonare și protecție a Moscovei. Lista e imensă, comparativ cu cea a autohtonilor care făceau și ei simplă figurație în conducerea „de partid și de stat”.

Ilustrez cu doar câteva nume, pentru că, în general, acum sunt cunoscuți: Ana Pauker (alias Hanna Rabinsohn), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka László), Avram I. Bunaciu (Abraham Gutman), Leonte Răutu (Lonia Oigenstein), Gheorghe Stoica (Moscu Kohn), Miron Constantinescu (Meher Kohn),  Alexandru Moghioroş (Balogh Joszef, evreu ungur), Gheorghe Apostol (Aaron Gerschwin), Leopold Filderman, Victor Vezendian, Aron Braeşter, Jean Coller, Liuba Chişinevschi (lui Iosif Chişinevschi), Silviu Brucan (Saul Bruckner, redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia după război, cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare), Alexandra Sidorovici (acuzator public, la „Tribunalul Poporului”, soţia lui Silviu Brucan), Valter Roman (alias Ernst Neulander, tatăl lui Petre Roman), Alexandru Bârlădeanu (Goldenberg), Mihail Roller (vicepreşedinte al Academiei Române), Leonte și Hermina Tismăneanu (părinții lui Vladimir Tismăneanu) etc. Sunt mulți, foarte mulți, dar nu la ei vreau să mă refer, ci la cei care s-au implicat direct în terorismul de stat, adică cei care au condus Ministerul de Interne și Securitatea. Citez de pe o listă publicată de Florin Dobrescu într-o pagină de pe pe site-ul buciumul.ro (pagină care, între timp a dispărut dar, din fericire, materialul a fost preluat de alte site-uri)…

Ministerul de Interne a fost condus, între 1945-1952 atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele său adevărat BURĂH TESCOVICI;

Director General al Securităţii Poporului era general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;

Subdirector era generalul maior ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, pe numele adevărat BORIS GRUNBERG;

Subdirector era generalul maior VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;

Director al Secretariatului era maior WILHELM EINHORN, şi el evreu;

La Direcţia a V-a a Securităţii se aflau:

Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;

Şef de serviciu: căpitan MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;

Director adjunct: ANTONIU SAMI – evreu, anchetator între 1948-1952 – a emigrat în Israel;

RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;

NEIDMAN GINGOL – evreu, emigrat în SUA;

SIMON JAQUES – evreu, emigrat în Israel;

RUSU MIRCEA, anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;

DAVIDOVICI LEON (MUREŞAN) – anchetator între 1948-1956, a emigrat în SUA;

FRANCO SANDU – evreu, anchetator între 1948-1956, a emigrat în Israel;

LEON BARBU – evreu comunist, anchetator între 1948-1956;

MARCOVICI TEDY (MICLE) – evreu, anchetator între 1948-1956; a emigrat în Israel;

MAHLER WILLIAM – evreu, anchetator între 1952-1956; a emigrat în Israel…

 Nu-i mai amintesc și pe cei din conducerea Regionalelor de Securitate din ţară, de la acea vreme. Mă opresc aici pentru că, de fapt, vreau să adresez domnilor Andrei Vainer, Silviu Vexler și Alexandru Florian următoarea întrebare tranșantă: dacă eu afirm, despre acești evrei din structura Ministerului de Interne și a Securității Statului Român Stalinist, că au fost criminali sau torționari, se cheamă că sunt antisemit?… Evreii pomeniți în acest articol au venit în România cu tancurile sovietice, pentru a ne propovădui binefacerile bolșevismului internaționalist. O parte din urmașii lor ne învață acum globalismul și corectitudinea politică…

23-25 iulie 2021, la Sâmbăta de Sus:
Zilele Rezistenței. Ediția a 11-a
Cea de-a 11-a ediție a Zilelor Rezistenței, serie de manifestări cultural-memoriale organizate de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, va avea loc în intervalul 23-25 iulie 2021, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus și va avea ca temă centrală: „Centenarul Ana Gavrilă-Săbăduș. Închinare familiilor luptătorilor în Rezistență”

 3,070 total views,  2 views today