Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 159

Toată viața am mers pe contrasens. Mai exact, așa am fost văzut de cei din jurul meu. Am avut însă credința, pe care o am și acum, că ceilalți mergeau pe contrasens, iar eu circulam corect. Adică respectam semnele de circulație. Și, de fapt, chiar așa era. „Semnele de circulație” sunt, pentru mine, valorile identitare, corelate – ca să păstrez analogia până la capăt – cu „semnele de circulație” ale altor popoare, ale sistemului lor de valori.

Până la un moment dat, se circula bine pe drumurile europene și nu prea erau reclamații, căci semnele erau cam aceleași. Acum văd că nu mai este așa. Toată lumea a început să meargă pe contrasens și m-am trezit ca la început, când cei din jur mă acuzau pe mine că merg pe contrasens.

Mărturisesc că, în cei 34 de ani de presă, am mai încălcat regulile (morale) de circulație. Am mai depășit viteza, să văd cât poate „motorul”, am mai staționat în locuri nepermise, am depășit ilegal, ce mai, am comis infracțiuni. Am mers chiar și pe contrasens, dar numai experimental. Nu mă laud cu acele experimente jurnalistice, deși unii le consideră performanțe. Păi, da, că erau pe contrasens, adică pe sensul lor de mers.

N-am avut nicio satisfacție, nu mai vreau. Acum, mai mult ca oricând, detest mersul pe contrasens. Caut certitudini. Nu sunt multe, dar sunt: Dumnezeu, mama, strămoșii, neamul, istoria, Eminescu. Într-o lume bolnavă de dileme, eu am descoperit și am pus în practică CERTITUDINEA. Adică revista mea de suflet, de conștiință, de destin. Înhămat la ea, trag din greu pe drumuri desfundate, respectând cu încăpățânare semnele de circulație. Dar, într-o lume care merge pe contrasens, circulația normală e taxată ca infracțiune.