Autori: Șerban Popa / Miron Manega
Articole apărute în CERTITUDINEA Nr. 157
ȘERBAN POPA. Scoateți capul din nisip și luați taurul de coarne!
Scrisoare deschisă adresată membrilor Grupului pentru România
Sunt convins că dumneavoastră, cei cărora mă adresez, știți foarte bine (căci, altfel, nu ați avea ce căuta în agora în care v-ați instalat) că orice societate are la temelia ei PROPRIETATEA.
Mai ales, societatea modernă are ca fundament proprietatea asupra capitalului.
Capital care, în România este controlat în proporție covârșitoare de așa-zișii investitori străini, precum și de câțiva oligarhi autohtoni, aserviți străinilor. Și unii, și ceilalți comportându-se față de poporul român ca niște satrapi, în condițiile în care, în covârșitoarea lor majoritate, cetățenii României sunt lipsiți nu numai de proprietate asupra capitalului ci, mulți dintre ei, au ajuns să fie lipsiți până și de cele mai elementare mijloace de subzistență.
Și, cu toate acestea, nu v-a preocupat, nici anterior reînființări Grupului pentru România, nici după:
1) să arătați CAUZA pentru care românii au fost aduși în sapă de lemn
2) să comunicați SOLUȚIA pe care românii trebuie să o adopte pentru a ieși, din sărăcie și umilință,
Astfel, CAUZA pentru care românii au fost aduși în sapă de lemn: constă în FURTUL pe care statul român l-a comis în dauna poporului român, prin promulgarea de către ion ilici iliescu, la data de 7 august 1990, a legii 15/1990.
Lege care, ca instrument, a fost factorul determinant al unui plan de jefuire și înrobire a românilor, pus la cale cu mult înainte de contrarevoluția din decembrie ‘89 și pus în aplicare imediat după.
Lege care a fost inițiată de guvernul roman și votată de parlamentul ales în „Duminica Orbului”, parlament ai cărui cerberi se numeau dan marțian și alexandru bîrlădeanu.
Lege prin care întreprinderile foste așa-zise socialiste de stat (adică administrate de statul socialist) și aflate în proprietatea comună a întregului popor au fost trecute în mod ILEGITIM, ILEGAL, INFRACȚIONAL în proprietatea publică și privată a statului post-socialist. Transfer care a fost ILEGITIM, ILEGAL INFRACȚIONAL pentru că, la data efectuării lui, prevederile articolelor 5, 6 și 7 ale Constituției RSR din 1965 – articole privitoare la dreptul de proprietate al întregului popor asupra averii sale comune – se aflau în vigoare.
Dar pentru că furtul/infracțiunea NU înzestrează hoțul/infractorul cu drept de proprietate, atât întreprinderile furate – indiferent sub controlul infracțional al cui s-ar afla azi – cât și capitalul acumulat prin exploatarea infracțională a întreprinderilor furate, SUNT, și în prezent, proprietate comună a întregului popor.
Cu toate consecințele care rezultă din această stare de drept, eludată în mod infracțional.
În ceea ce privește soluția prioritară pe care românii trebuie să o adopte pentru a ieși, din sărăcie și umilință, ea constă în:
– RECUPERAREA integrală, în proprietatea comună a întregului popor a averii furate, inclusiv prin preluarea bunurilor rezultate din exploatarea infracțională a întreprinderilor și resurselor furate. Recuperare ce obligă la eliminarea/anularea legii 15/1990 și a întregii legislații subsecventă ei.
– DISTRIBUIREA gratuită, în proprietatea privată a fiecărui cetățean, a părții care îi va reveni de drept din averea comună a tuturor. VARIANTA COJOCARU, în una din versiunile ei inițiale din 1990/1992, adusă la zi, fiind modalitatea concretă de efectuare a distribuirii.
Așa stând lucrurile, dumneavoastră vă revine OBLIGAȚIA ca, măcar de acum încolo, să faceți ceea ce nu ați făcut până acum:
– să RECUNOAȘTEȚI dreptul de proprietate al poporului român asupra averii sale comune,
– să ACȚIONAȚI, prioritar, pentru recuperarea ei.
Fiindcă, nu (vă) ajută cu nimic să stați cu capul băgat în nisip, asemenea struțului.
Desigur, preocupărilor legate de spiritualitate, moralitate și identitate, sau de ridicare a standardelor privind calitatea vieții le va veni rândul. Dar după ce vom RECUPERA ceea ce ne-a fost furat și risipit. Invocându-le prioritar ca soluții „morale”, sau ca modalități de ieșire din criză, nu veți face altceva decât să puneți carul înaintea boilor. Pentru că cineva care are toate țiglele pe casă, nu poate crede că s-ar putea schimba ceva în bine câtă vreme pâinea și cuțitul se află în mâna statului INFRACTOR și a celor care profită de pe urma lui.
Cereți-vă deci iertare poporului român pentru rătăcirea de până acum.
Treceți de partea poporului – chiar dacă și el are partea lui de vină – și luați taurul de coarne, atacând CAUZELE racilelor care ne macină. Nu doar efectele lor.
Fiindcă numai așa veți putea fi iertați.
P.S. Scrisoarea este adresată, deopotrivă, și Dianei Ivanovici Șoșoacă, lui George Simion, Dan Puric, Florin Călinescu, precum și tuturor celorlalți asemenea lor, mai mult sau mai puțin cunoscuți, care afirmă că sunt preocupați de soarta poporului român și bagă capul în poza alegerilor, pretinzând că sunt: patrioți, naționaliști, suveraniști, antiglobaliști, anti(neo)marxiști, antivacciniști, incorecți politic…
_________________________________________
MIRON MANEGA. Auto-denunțați-vă, domnule Șerban Popa! Declarați-vă infractor!
Răspunsul „ispravnicului de concept” la scrisoarea lui Șerban Popa
Domnule Șerban Popa,
Tonul scrisorii dumneavoastră este total neavenit, ca să nu spun necuviincios. La o asemenea scrisoare de regulă nu răspunde nimeni, oricât ar fi de just fondul mesajului. Dar, întrucât sunteți un colaborator vechi și redutabil al revistei CERTITUDINEA, am să răspund eu în locul GpR. Dar nu în numele GpR, ci al meu personal.
Domnule Popa, ce vă legitimează să somați GpR să ceară „iertare poporului român pentru rătăcirea de până acum”, fiindcă „numai așa veți putea fi iertați”? În numele cărei instanțe impuneți Grupului pentru România „OBLIGAȚIA ca, măcar de acum încolo, să faceți ceea ce nu ați făcut până acum”? Până acum – de când? Căci GpR abia s-a reînființat! Dumneavoastră responsabilizați Grupul pentru România pentru ceva ce n-a făcut înainte de constituire, ceea ce nu e nici corect, nici legitim, nici logic. Fiecare dintre membrii GpR se legitimează, dincolo de competențele profesionale personale, printr-o luptă riscantă pe care a dus-o fiecare în spațiul public pentru o idee sau un principiu în care a crezut. În ceea ce mă privește, justificarea mea morală și existențială este CERTITUDINEA. Dumneavoastră știți de existența ei, căci publicați aici încă de la primele numere, adică de peste șapte ani, și știți foarte bine la ce riscuri majore m-am expus. Dar NU TOT POPORUL cunoaște asta și poate că nici toți membrii GpR (decât poate, ca simplă rezonanță la un ecou, dar nu printr-o lectură permanentă și consecventă). Ce să fac? Să condamn membrii GpR pentru că n-au citit număr de număr CERTITUDINEA, așa cum le imputați dumneavoastră faptul că nu au denunțat „CAUZA pentru care românii au fost aduși în sapă de lemn”? De fapt, „cauza” pe care o considerați dumneavoastră ca fiind primordială, căci eu cred altfel, cred că primordială este alunecarea spre amoralitate, pierderea proprietății fiind doar consecința neglijării unor rosturi fundamentale. Deci e un fel de sancțiune – hai să zicem divină – a celor care și-au abandonat dimensiunea comunitară. Sau poate e un decont în avans.
Să vă mai dau un exemplu. Știți foarte bine că, de la primul număr și până azi, CERTITUDINEA pledează, număr de număr, pentru Constituția Cetățenilor și pentru Legea Cojocaru în forma reactualizată, cea pe care dumneavoastră o respingeți, fiind adept al formei inițiale (ceea ce nu ne-a împiedicat să avem o colaborare fructuoasă). Ei, bine, ecoul a fost aproape zero la nivel instituțional și chiar public. Și ce ar fi trebuit să fac? Să mă supăr pe poporul român că e orb și surd la „adevărurile” clamate de mine, atât de evidente în viziunea mea, așa cum vă supărați dumneavoastră pe toată lumea, inclusiv pe GpR? Nu, domnule Popa. M-a întristat această situație, dar nu m-am supărat. Am învățat că rostul unei credințe este aceea de a o mărturisi, de a o semăna permanent, cu orice risc și fără condiționarea împlinirii ei pe termen scurt, căci nu cunoaștem timpul de germinație al acestor semințe. Poate fi mâine, poate fi peste o sută de ani. Noi suntem doar niște mărturisitori. În cazul Grupului pentru România, vom vedea cât ne ține conștiința și capacitatea de dialog, căci suntem toți diferiți în particular, dar ne unește conștiința de neam și îngrijorarea față de viitorul tenebros care ni se pregătește. Încercăm să nu ne impunem unii altora rețetele proprii, ci să găsim o rețetă comună, adecvată situației actuale.
În numărul anterior al CERTITUDINII (numărul 156) v-am publicat un articol în care acuzați „in integrum” poporul român că e un popor infractor (citez): „Ei, bine, trebuie să știți cu toții, inconștienți compatrioți, voi „simpli cetățeni”, cei care vă plângeți singuri de milă, că sunteți cel puțin la fel de vinovați, cel puțin la fel de infractori, ca și cei care v-au furat și vă fură. Pentru că i-ați lăsat și îi lăsați să vă fure. Pentru că achiziționați bunuri produse în întreprinderi furate de la voi de statul INFRACTOR și date pe nimic străinilor și «băieților deștepți» infractori ei înșiși. Pentru că astfel le sunteți complici și tăinuitori, atât guvernanților, cât și străinilor, sau oligarhilor autohtoni. Pentru că munciți în întreprinderile furate de statul INFRACTOR și date pe nimic străinilor și șmecherilor tranziției. Motiv pentru care sunteți membri ai unor grupuri infracționale organizate.
Cu alte cuvinte, deci tu, gheorghe, și tu, ioane, care din comoditate, lașitate și inconștiență vă prefaceți că dormiți, sunteți cel puțin la fel de TRĂDĂTORI ca și trădătorii pe care i-ați ales și acceptat să vă guverneze: ion iliescu cu banda lui de pseudobolșevici, emil constantinescu cu camarila lui de «„15.000 de specialiști», traian băsescu cu gașca lui de turnători și klaus verner iohannis cu al său „grup etnic” de schwei(n)ghoferi soroșiști.
Difenrența dintre voi și ei este aceea că ei v-au trădat și vă trădează pe voi, în vreme ce voi, pulimea, v-ați trădat și vă trădați pe voi înșivă! Și, odată cu voi, vă trădați moșii și strămoșii, copiii și nepoții”.
Aveți dreptate doar parțial, domnule Popa. Suntem, pe cale de consecință logică și juridică, infractori, dar în realitatea complexă doar victime. Suntem în situația în care niște călăi ne-ar tăia o mână, de exemplu, ar găti-o și ne-ar da să mâncăm din ea, fără să ne spună ce mâncăm. Pe cale de consecință suntem niște… auto-canibali, nu?
La unul din comunicatele GpR publicate pe site-ul certitudinea ro, un cititor care semnează Ionel Dima comentează imperativ: „Care sunt criteriile de selecție pentru a accede pe grup? Vine un jidan, spune că e patriot și gata, a intrat? Vine unul fără Dumnezeu, și gata, a intrat? Vine unul care crede in Mahomed, în Buda, în OZN-uri și gata, e representativ pentru poporul român?”.
La o asemenea abordare, răspunsul este: da. De ce? Pentru că așa am vrut noi.
La Comunicatul GpR nr. 5, un alt cititor (care semnează cu pseudonimul „Stan Pățitu”) ne dăscălește: „Domnule Manega, cu tot respectul pe care vi-l port, asta e frecție Diana la picior de lemn. Li se fîlfîie lichelelor de astfel de propuneri. Astea nu-i afectează cu nimic. Mîna pe par!”
De acord, domnule „Stan Pățitu”. Puneți mâna pe par, dacă tot ați venit cu propunerea! Dați exemplu personal! Sau măcar semnați cu numele real comentariile…
Domnule Șerban Popa, ați acuzat poporul român că e un popor infractor. Să zicem că aveți dreptate. În cazul ăsta și dumneavoastră sunteți la fel de infractor, „ca și cei care v-au furat și vă fură. Pentru că i-ați lăsat și îi lăsați să vă fure. Pentru că achiziționați bunuri produse în întreprinderi furate” de la dumneavoastră „de statul INFRACTOR și date pe nimic străinilor și «băieților deștepți», infractori ei înșiși. Pentru că astfel le sunteți complice și tăinuitor, atât guvernanților, cât și străinilor, sau oligarhilor autohtoni. Pentru că munciți în întreprinderile furate de statul INFRACTOR și date pe nimic străinilor și șmecherilor tranziției. Motiv pentru care sunteți membru al unor grupuri infracționale organizate”. În situația asta, domnule Șerban Popa, ca să vă căpătați legitimitatea de a denunța poporul român ca „popor infractor”, faceți dovada acestei acuzații. Autodenunțați-vă! Declarați public că sunteți un infractor!
2,924 total views, 2 views today
Faptele vânzării României s-au făcut preponderent prin Ordonanţa de Urgenţă Guvernamentală nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, adoptată pe răspunderea guvernului Victor Ciorbea şi transformată ulterior în Legea 99 din 1999, a înstrăinării economiei pe nimic.
Aceasta a dat cadrul privatizării masive a întreprinderilor şi economiei României, a înstrăinării totale, „pe un leu“ chiar, nu Legea 15/1990.
Legea 15/1990, a transformat fostele întreprinderi de stat din timpul regimului socialist în societăți comerciale sau regii autonome.
Procesul de privatizare propriu-zisă a fost inițiat apoi, dar în mică măsură încă, pe baza Legii nr.58/1991, creându-se 5 Fonduri ale Proprietăţii Private (viitoarele SIF-uri, care au preluat de 30% din capitalul social al fiecărei societăți comerciale constituite pe baza Legii nr.15/1990 prin transformarea întreprinderilor socialiste) şi Fondul Proprietății de Stat (FPS-ul, care s-a redenumit apoi APAPS, în 2001, şi AVAS / Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în 2004).
Până în 1998, FPS a administrat averea statului din societăţile comerciale, vânzând foarte puţin faţă de ceea ce a urmat după 1997.
Când mă luptam în instanţe (din 1998 până în 2007), împreună cu alţi colegi, pentru anularea unor privatizări / înstrăinări de societăţi comerciale făcute în batjocură, umblam în geantă cu un Monitor Oficial, şifonat de la prea mult citit, al Ordonanţei de Urgenţă nr. 88/1997, nu cu legile 15/1990 sau 58/1991.
Dacă ar exista voinţă politică s-ar putea îndrepta multe spolieri, dar ar trebui să avem un parlament pro-românesc, nu unul aservit intereselor străine.
Există, în mod indubitabil două alternative în a aborda problema:
1. Bunurile mijloace de producție și resursele de orice fel s-au aflat, în perioada 1948-1989, în proprietatea statului socialist
2. Bunurile mijloace de producție și resursele de orice fel s-au aflat, în perioada 1948-1989, în proprietatea comună – adică socialistă – a întregului popor, fiind DOAR administrate de statul socialist.
Alternativa 2 este CONFIRMATĂ FĂRĂ PUTINȚĂ DE TĂGADĂ de textul Constiituțiilor din 1948, 1952 și, cu precădere de textul Constituției din 1965 care, la articolele 5, 6 , (și 7) certifică FĂRĂ DUBIU că respectivele mijloace de producție și resurse s-au aflat în proprietate socialistă, adică în proprietatea comună a întregului popor. Și, pe cale de consecință, statul socialist a avut doar calitatea de administrator. Deci alternativa corectă este alternativa 2. Ceea ce înseamnă că alternativa 1 este GREȘITĂ !!! Legea 15/1990 NU a „transformat” întreprinderile socialiste aflate în proprietatea comună/socialistă a întregului popor în așa zise „regii autonome” și „societăți comerciale”, ci a luat în mod ILEGITIM, ILEGAL, INFRACȚIONAL, întreprinderile socialiste, aflate în proprietatea comună a întregului popor și le-a dat în proprietatea privată și publică (proprietate publică care este o formă contrasă a proprietății private) a statului, făcând din administrator, proprietar. În esență deci, a fost vorba de un colosal FURT săvârșit în dauna AVUTULUI OBȘTESC. Astfel, totodată, prin promulgarea legii 15/1990 a avut loc și „privatizarea” tuturor întreprinderilor, fapt recunoscut ulterior prin Decizia Curții Constituționale nr 1/1993. Așadar, domnul Cornel- Dan Nicolae, pur și simplu NU A ÎNȚELES FONDUL PROBLEMEI: statul socialist NU A fost proprietarul întreprinderile, ci DOAR ADMINISTRATORUL LOR și pe cale de consecință statul postsocialist și-a însușit în mod FRAUDULOS întreprinderile aflate în proprietatea comună a întregului popor. Deci procesul – în mod greșit numit de „privatizare” – este INFRACȚIONAL prin definiție, nu (doar) prin modul de „implementare” . La fel ca și procesul de „restituire.” Cu alte cuvinte, actele normative ulterioare promulgării legii 15/1990, nu au făcut altceva decât să pună în aplicare, într-un mod inexorabil INFRACȚIONAL, o direcție deja stabilită, tot INFRACȚIONAL, prin legea 15/1990. Nu pot decât să regret faptul că domnul Nicolae nu înțelege acest ADEVĂR FUNDAMENTAL, INDUBITABIL, IMPARABIL. Dar, dacă domnia sa dorește, îi stau la dispoziție pentru a-l lămuri, în amănunt, asupra tuturor dificultăților de înțelegere a problemei.
Ba am înţeles foarte bine, dar am subliniat că înstrăinarea întreprinderilor româneşti („privatizarea“ făcută mai ales în favoarea străinilor) nu s-a realizat efectiv prin Legea 15/1990.
Poate n-aţi înţeles cum trebuie intervenţia mea, sensul ei.
Pe de altă parte, cred şi că e pierdere de vreme teoretizarea aceasta cu neconstituţionalitatea Legii 15, cât timp nu se poate îndrepta nimic fără un control politic exercitat de voinţa unui Parlament pro-românesc. Sau să ai un Parlament de orientare comunistă, ceea ce e foarte improbabil, oricât de nostalgici ar fi unii români. Căci va fi considerată automat o întoarcere la socialismul „comunist“ ridicarea problemei neconstituţionalităţii Legii 15/1990.
Ceea ce se putea face în drept, prin instanţe, în această direcţie, se putea face mai ales în 1991 (ulterior am avut şi Constituţia de la finele lui 1991; nu acţiona retroactiv, dar încă nu se vânduseră întreprinderile înaintea ei). Adică să se obţină în instanţă nulitatea absolută a Legii 15/1990. Câştigarea ar fi fost însă doar o amânare, cât timp românii ar fi votat orice Constituţie le spuneau Ion Iliescu şi FSN-ul. Regimul aservit tot ar fi făcut transformarea spre „economia de piaţă“.
–
Chiar se putea cere oricând în ultimii peste 30 de ani „constatarea nulităţii absolute“ a Legii 15 (poate şi a celei relative, la început), de vreun grup de români care să-şi demonstreze calitatea de parte („interesul“) căci o asemenea acţiune este imprescriptibilă şi poate fi cerută „de orice persoană interesată“. Dar exista vreo şansă reală de reuşită? De a demonstra „interesul“ cuiva de a nu exista proprietate privată în marea economie românească?
Probabil că veneau juriştii statului aservit la instanţă şi ne spuneau, între multe alte motive de respingere a acţiunii, că:
„Privatizarea” a existat, chiar dacă minimal, şi înainte de 1990, prin repartizarea de „părţi sociale” (participaţie la proprietate) pentru salariaţii din întreprinderi, în baza Legi nr. 3 din 20 noiembrie 1982, care promova ideea de „Dezvoltarea proprietăţii socialiste” pentru „oamenii muncii” (era, totuşi, o înfrângere asumată de comunism), când oamenii au primit „Carnet de proprietar al părţii sociale” (nu mai ştiu dacă eu am primit carnetul, dar am dat bani pentru „părţile sociale“). Era neconstituţională cumva şi Legea 3 din 1982?
*
Cred că pentru recâştigarea suveranităţii româneşti ar trebui început mai degrabă cu o legislaţie care să folosească (să ţină cont de) legile existente, dar şi prin introducerea, printr-o lege specială, a unei „acţiuni de aur“ a statului român (cu puteri speciale, dar fără participare la profit, ca să nu fie denunţată ca naţionalizare forţată) la fostele întreprinderi şi afaceri deţinute de stat. Căci în legislaţia privatizării – asumată de cei care au cumpărat întreprinderile, activele şi afacerile româneşti – apare că orice (alt) acţionar poate ataca acea privatizare, cerând desfiinţarea ei, într-un termen dat (era mai mare termenul iniţial, dar l-a redus premierul Adrian Năstase la 30 de zile din câte ţin minte fără să mă mai documentez), care curge de la data realizării privatizării / vânzării sau de la „data naşterii dreptului“, adică de când cineva devine acţionar.
Iar legislaţia aceasta, existentă deja, poate fi chiar uşor „îmbunătăţită“ (modificată în interes naţional sau patriotic) de către un parlament cu adevărat naţional, care să pună în prim plan interesul românilor.
Deci am înţeles ceea ce aţi spus, dar cred că altele decât atacarea Legii 15/1990 ar putea fi acum soluţionările practice pentru supremaţia interesului românesc.
Nu mă interesează divergenţele pe care le aveţi cu alţii. Nu am intervenit în acest sens, pentru vreo parte.
PS
Mai mult, doar actele juridice realizate în baza Legii 15/1990 puteau fi eventual atacate de nişte simpli cetăţeni lezaţi în „interesul“ lor (care trebuia si acesta „dovedit”), atacând astfel implicit şi legea ca neconstituţională, dar cum privatizarea efectivă s-a efectuat după 1991, sigur că adversarii justiţiarilor ar fi invocat „voinţa poporului“ exprimată de noua Constituţie, instaurată în noiembrie 1991. Am văzut multe procese manipulate astfel, când judecătorii nu au mai ţinut cont cu precizie de litera prevederilor legale, ci mai degrabă de „opotunitatea“ aplicării stricte a acestor prevederi. Ar trebui văzut ce se poate face acum.
Domnule Niculae
În situația în care sunteți cu adevărat interesat de rezolvarea problemelor puse în discuție și considerați că acest lucru poate fi făcut prin conlucrarea dumneavoastră cu alte persoane interesate, vă pun la dispoziție telefonul meu: 0744911430 pentru a avea un contact direct și a stabili (eventual) direcțiile de acțiune comune.
Stimate domnule Manega, o singura remarca la replica Dvs catre Dnul Popa „și știți foarte bine la ce riscuri majore m-am expus”
Nu numai editorul unei publicatii ci si autorii se expun la riscuri egale. In fond, asta este frumusetea CERTITUDINEI unde se intilnesc spirite inrudite prin dragostea de adevar, cunoastere si curaj. Tot inainte!
Domnule Niculae
Aștept în continuare să mă contactați.
Dacă nu sunteți interesat de propunerea făcută, vă rog să-mi comunicați acest lucru
[…] P.S. Pentru a înțelege pe deplin acest articol, citiți și „POLEMICI PRIPITE. Miron Manega versus Șerban Popa despre Grupul pentru România” […]