Comunicat de presă al partidului PRR, 22.11.2023
Partidul Români pentru România – PRR, condamnă cu fermitate toate atacurile brutale care au avut loc și care continuā sā se desfășoare atât în Israel, cât și în Palestina și promoveazā cu toată convingerea necesitatea de a contracara orice acțiune teroristā și de agresiune militarā inițiatā atât pe teritoriul Israelului, cât și pe teritoriul Palestinei.
Ca urmare a situației extrem de tensionate create în zona de conflict, dar și a manifestațiilor de mare amploare ce au avut loc zilele acestea în toată lumea și care au promovat susținerea Palestinei în contextul dat, solicităm o „pauză umanitară” a conflictului și subliniem că orice atac armat indiferent din partea oricārei părți beligerante, care este inițiat asupra civililor și a infrastructurii civile, asupra personalului medical prezent în teatru de conflict și a jurnaliștilor, reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și trebuie sancționatā ca atare.
De asemenea, regretām profund pierderea a sute de vieți nevinovate și rănirea altora în explozia de la spitalul episcopal Al Ahli din Gaza.
Cerem imperios și sprijinim inițiativa unei anchete la nivel mondial independent realizatā în temeiul dreptului internațional pentru a stabili dacă a fost vorba de un atac deliberat al unei organizați teroriste, o crimă de război și care dintre cele două părți beligerante se face vinovatā de acest atac criminal. Solicitām ca toți cei responsabili să fie trași la răspundere de organisme internaționale, la care cele două parți în conflict sunt parte.
Totodată, exprimām deschis cererea noastră adresatā comunității internaționale ca să continue și să sporească asistența umanitară acordată populației civile din zona de conflict.
Nu suntem de acord și condamnām orice fel de atac militar terestru sau pe cale aeriană cu rachete și susținem cu toatā fermitatea forma diplomatică de rezolvare a conflictului.
PRR considerā cā se impun luate māsuri urgente pentru detensionarea tuturor cauzelor care au dus la declanșarea acestui război cu consecințe devastatoare pentru întreaga omenire.
PRR susține orice inițiativă pentru ajutoare de ordin material acordate de UE populației civile din Palestina. De asemeni, facem cunoscut sprijinul nostru ferm pentru intensificarea asistenței umanitare către populatia din Fâșia Gaza.
UE trebuie să se implice și sā ofere solutii și sprijin pentru consolidarea păcii și a stabilității în regiune.
Considerām ca fiind de maximā prioritate găsirea și negocierea unor soluții extraordinare pentru coexistență a celor douā state – Palestina si Israel, necesitatea relansării imediate a procesului de pace.
Cele două state trebuie sā rāmânā două state suverane, democratice, să conviețuiască în pace și în condiții de securitate garantată.
Solicităm Comisiei Europene și tuturor țărilor UE să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta siguranța cetățenilor evrei, dar și a celor palestinieni.
Propunem stabilirea cu maximā urgență a unei conferințe de pace care sā rezolve vechea problemă palestiniană prin aplicarea formulei ,,două state pentru două popoare’’ și o demonstrație care sā reuneascā mișcările palestiniene și israeliene din Țara Sfântă.
Acestea sunt propunerile lansate de Partidul Români pentru România-PRR, formațiune politicā de centru cu doctrină suveranist-distributistă, ce promoveazā dialogul între diferite grupuri și fracțiuni opuse, dezarmarea și menținerea unui climat de pace la nivel mondial.
Suntem conștienți cā acest conflict israeliano-palestinian reprezintă un punct de cotitură militar radical care va aduce noi victime alimentând ura și dezbinarea, fără a rezolva cauzele care, timp de aproape un secol, au copleșit populația și pământul Palestinei, dar și al Israelului .
Acest conflict armat riscă să cuprindă întregul Orient Mijlociu și sā se transforme într-un pericol la adresa pācii la nivel mondial.
Având în vedere că datoria Statului Român este în primul rând față de cetățenii săi, iar în teritoriile aflate în conflict se află cetățeni români atât de naționalitate israeliană, cât și palestiniană, propunem și susținem ideea unui plan național de protecție a acestor cetățeni români și soluții concrete și rapide pentru a putea să le oferim toate drepturile si libertățile care le sunt garantate de Constituția României. PRR susține și dorește sā reaminteascā lumii că România este o țară creștin-ortodoxă care promovează pacea, democrația, respectarea drepturilor și libertăților Omului, indiferent de naționalitate și credință. Persoana umană, ca parte din creația divinā, este menită a răspândi Iubire și viață.
Nicolae N. Roman
Președinte PRR
________________________________________________________
P.S. În învălmășeala parlamentară din Camera Deputaților din data de 22.11.2023, Nicolae Roman a ripostat la unele afirmații ale deputatului Silviu Vexler, rostind, de la tribună, următoarele cuvinte:
„Am ținut să iau cuvântul fiindcă sunt oripilat de faptul că unii colegi de-ai noștri se cred stăpâni ai Parlamentului. Eu am jurat credință acestei țări cu mâna stângă pe un drapel de luptă… Mâna stângă e aia din dreptul inimii… Este cel mai puternic jurământ pe care un bărbat, într-o țară, poate să-l depună… Celelalte intră la „etcaetera”… Drept urmare, Parlamentul României nu și-a făcut niciodată eroii criminali. Niște aserviți au introdus însă eroi ai neamului prin Hotărâri de Guvern pe care le-au publicat în Monitoare Oficiale. Îl atenționez pe colegul Silviu Vexler pentru faptul că, prin atitudinea repetată a domniei sale, aduce, în opinia noastră, grave deservicii etniei din care face parte”.
4,211 total views, 2 views today