…Sub semnul Dragobetelui – sărbătoarea dragostei la români

Acum niște ani, urmând chemarea „Treceți Prutul!” (n.r. spre București), mi-am asumat sarcini de suflet, menite să scoată în evidență fața frumoasă, profundă, pilonii de rezistență ai Basarabiei, personalitățile, oamenii ei, purtătorii de credință și sinergie nouă. Între acestea se înscrie și îngrijirea celor două albume din ciclul Eugen Doga „Mergând după soare”, intitulate „Dimensiunea unui dar providențial” de Eugenia Tofan și „Contemporani cu eternitatea”, apărute la editura UZP (editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România).
Am trecut împreună cu maestrul Eugen Doga peste amărăciunea trădării, atunci când înainte cu câteva zile de primul său concert de autor în România, intitulat „În oglinda clipelor” , la Ateneul Român( 31 mai 2008) am fost anunțați că orchestra și dirijorul ce urmau să vină de la Chișinău, au primit alte sarcini… Cu eforturi supraomenești, concertul, mult visat de compozitor, a avut loc, totuși, susținut de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, iar bucuria publicului și a compozitorului rămâne una de scris în legende.
De atunci, animați de aceeași dorință de a semăna bucurie și lumină în sufletele oamenilor s-a continuat cu „Toamnă romantică” și „80 de primăveri” la Ateneul Român, cu prima ediție a festivalului „Chișinău și București” la care a participat și ansamblul de dansuri „Codreanca”, în Piața „George Enescu”, cu marcarea Zilei Limbii Române în parcul Titan din București, cu Ziua Culturii Naționale în Aula Cantacuzino a Muzeului Național „George Enescu”, cu lansarea CD-ului și volumului „În oglinda clipelor”, a colecției de muzică „Eterna” la Institutul Cultural Român și „De Dragobete, de dragoste, de dor” la Sala cu Orgă din Chișinău, cu întâlnirile în cadrul seratelor „Eminescu Jurnalistul” la teatrul Excelsior, cu participarea la Gala Premiilor UZPR, cu interviuri la Radio și Televiziunea Română, cu zeci de concerte la Iași, Botoșani, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Craiova, Focșani, Oradea, Târgoviște, Craiova, Deva, Piatra Neamț, Vaslui, Brașov, Abrud, Bran și… la Paris, Viena, Bruxelles, New York, Budapesta, Ankara…
Aproape de compozitor de mai mulți ani, am parcurs împreună ceea ce ar vrea să însemne (re)cucerirea spațiului cultural românesc, maestrul înscriind autografe în inimi și în suflete.
Sub însemnul Dragobetelui – sărbătoarea dragostei la români – anunțăm cu bucurie lansarea, în Muzeul Național de Artă din Chișinău, a celor două volume „Dimensiunea unui dar providențial” de Eugenia Tofan și „Contemporani cu eternitatea”, apărute la editura UZP, București.
Răsfoind aceste două volume, cititorul va avea posibilitatea să descopere până unde pot ajunge visele, cât de profund sapă în suflet înstrăinarea, dar și recunoștința semenilor, cât de greu este drumul cunoașterii și recunoașterii de sine, cât de important este să urci treptele conștiinței naționale și umane.
Mulțumind tuturor pentru actul reciproc de dăruire. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România aduce în dar aceste volume Maestrului Eugen Doga, dorindu-i ani binecuvântați cu sănătate și har, întru triumful vieții și iubirii!
P. S. Regretăm că restricțiile dictate de pandemie nu permit accesul tuturor doritorilor la acest eveniment-MANIFEST pentru PACE și DRAGOSTE între OAMENI!
Iuliana Gorea Costin
