Autor: VASILICĂ MILITARU

Președintele Israelului, Isaac Herzog, a venit, la sfârșitul lunii iunie, la Iași, pentru a participa la „Marșul Vieții”, eveniment prin intermediul căruia autoritățile locale comemorează 85 de ani de la Pogromul din 1941. A doua zi, pe 29 iunie, Isaac Herzog a venit la București unde, total neinspirat, a ținut în Parlament un discurs despre prietenie și solidaritate. Isaac Herzog  este al cincilea președinte care vine în România în timpul mandatului, după Ezer Weizman (1990), Moshe Katsav (2003), Shimon Peres (2010) și Reuven Rivlin (2018).

Așadar Iașul a găzduit, în perioada 27-29 iunie, cea de-a XII-a ediție a „Marșului Vieții”. Evenimentul principal a avut loc duminică, 28 iunie, la Cimitirul Evreiesc din Păcurari, fiind marcat de prezența președintelui Statului Israel. Manifestarea a fost organizată de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași. 

„Marșul Vieții este un moment unic în România, organizat ca o formă de comemorare, dar și de combatere a mișcărilor extremiste din iunie 1941, când zeci de mii de oameni au fost uciși doar pentru că s-au născut evrei – a declarat Mihai Chirica, în cadrul unei conferințe de presă. Organizăm acest eveniment și în acest an, chiar dacă contextul internațional este oarecum nefericit, dar combaterea extremismului, antisemitismului și a oricărei forme de luptă a omului împotriva omului trebuie făcută continuu. Asistăm, din păcate, tot mai des la mișcări extremiste. Data de 28 iunie coincide și cu vizita președintelui Isaac Herzog la Iași, iar, pe 29, la București. Ne onorează foarte mult”.

Bine că vă onorează, domnule Chirica, dar să știți că data de 28 iunie „aleasă” întâmplător pentru această vizită, mai coincide cu ceva: cu data de 28 iunie 1940, una dintre cele mai tragice zile din istoria României: ultimatumul sovietic. În urma pactului Ribbentrop-Molotov, Uniunea Sovietică a cerut și a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, declanșând o dramă națională și o retragere umilitoare a administrației și armatei române. Despre comportamentul extremist, criminal, al populației evreiești față de românii care fugeau spre România nu vorbește nimeni. O vom face cu siguranță tot noi, într-un alt context. Așa că reformulați exprimarea: „zeci de mii de oameni au fost uciși doar pentru că s-au născut evrei”. Nu pentru că s-au născut evrei, domnule Chirica, ci pentru că s-au comportat ca niște evrei! Înțelegeți ce vreți. Și n-au fost „zeci de mii”, ci câteva sute, executați de armata germană…

Și mai coincide cu ceva această dată: cu ziua de 28 iunie 1883, ziua în care Mihai Eminescu a fost scos cu forța din viața publică și băgat în cămașa de forță.
O zi plină de semnificații… Îl vom primi cum se cuvine pe domnul Isaac Herzog în România. Deocamdată printr-o informare corectă despre ce a fost și ce s-a mistificat cu privire la „pogromul de la Iași”. (Miron Manega)

______________________________

Textul prezentat mai jos este extras dintr-un studiu întocmit în iunie 2021 și trimis de Asociaţia Neamul Românesc, cu confirmare de răspuns, către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului, Federaţia Comunităţilor Evreiești din România, Administraţia Prezidenţială, Academia Română, Consiliul Judeţean Iași, Primăriile Iași, Tg. Frumos, Podu Iloaiei, senatori și deputaţi din Parlament și altor instituţii. Asociaţia nu a primit nicio reacţie sau reclamaţie. Așadar studiul a fost validat prin aprobarea tacită a instituţiilor sesizate, inclusiv INSHR.

Este o certitudine faptul că evenimentele de la Iași din iunie 1941 au avut loc și sunt profund regretabile. Dar la fel de adevărat e că nu puteau muri mai mult de 3.468 de evrei, așa cum reiese din datele recensămintelor din aprilie 1941 și mai 1942. Din tendinţa de exagerare specifică, holocaustologii au umflat cu peste 400% numărul victimelor, ajungând la aberantul număr 14.850 de evrei morţi. De ce? Era nevoie de umflarea cifrelor pentru a obține mai mulți bani din victimizare? E cumva Holocaustul o afacere? O mare afacere?…

Revin la faptul că am trimis studiul tuturor entităților amintite.  Singurul aspect remarcabil a fost că, în urma publicării studiului pe două platforme online, cercetătorii Holocaustului au desfiinţat site-ul pogromuldelaiasi.ro. Este cea mai relevantă probă a faptului că materialul a avut efecte devastatoare asupra falsificatorilor istoriei României. Așa-zișii cercetători ai Holocaustului nu deţin nicio probă judiciară privind faptul că 14.850 de evrei ar fi fost uciși sau ar fi murit în urma evenimentelor de la Iași din zilele de 29-30 iunie 1941. Aceștia au utilizat procesele verbale militare privind declararea decedaţilor din cele două trenuri în care au fost expediaţi evreii suspectaţi ca fiind comuniști (declaraţi teroriști în condiţii de război) din Iași. Aceiași cercetători evrei au omis să publice Raportul medico-legal al celor două gropi comune din Cimitirul israelit din Iași, unde au fost îngropate numai 254 de cadavre. Nimeni nu a demonstrat unde au dispărut 11.500 de cadavre ale evreilor care ar fi fost uciși în evenimentele de la Iași.

Cea mai mare falsificare istorică este denumirea acestor evenimente drept „Pogromul de la Iași“. Scopul subversiv este de a acuza pe nedrept că populaţia românească din oraș ar fi participat la uciderea acelor etnici evrei. Nu există nicio probă judiciară care să ateste acuzele mincinoase privind un pretins „Pogrom“. Până și Procesul din iunie 1948 instrumentat de autorităţile iudeo-bolșevice s-a numit „Procesul masacrelor de la Iași“.

În ceea ce privește culpa uciderii sau cauzării morţii acelor evrei, apare cea mai implacabilă întrebare: de ce guvernul german, în 1959, a acceptat să plătească pensii de Holocaust pentru pretinsele victime ale evenimentelor de la Iași? Este evident că guvernul german a acceptat faptul că armata germană și-a asumat uciderea evreilor din Iași, îngropaţi în Cimitirul Israelit. Iar în iulie 2017, în urma negocierilor dintre guvernul german și organizația internațională Claims Conference, supraviețuitorii „Pogromului de la Iași” și ai „trenurilor morții” au fost recunoscuți pentru prima dată ca eligibili pentru pensii lunare de compensare plătite din fondurile germane destinate victimelor Holocaustului. Ziarul Realitatea Evreiască nr. 502-503 din 1-31 octombrie 2017 anunţa că „evreii care au suferit persecuţii în timpul Holocaustului din oraşele Iaşi şi Tecuci pot primi o pensie lunară din partea statului german“.

În contextul desfășurării războiului din Gaza, ar trebui reformulate acuzaţiile privind uciderea unor evrei în evenimentele de la Iași. Sub pretextul unei lupte cu teroriștii Hamas, armata IDF a ucis peste 100.000 de palestieni. Dacă în evenimentele de la Iași au fost uciși sau au murit numai bărbaţi, în Gaza soldaţii israelieni au ucis peste 38.000 de femei și fete iar aproximativ 61.000 de copii au fost uciși sau mutilaţi (potrivit datelor UNICEF). Este momentul acceptării adevărului istoric.

Este cunoscut faptul că un grup numeros de evrei din Iași a fost supus unor violențe iar unii dintre ei au fost uciși prin împușcare în zilele de 29 și 30 iunie 1941. Mulți dintre supraviețuitori, unii fiind deja răniți, au murit în condiții inumane de transport, până la destinațiile Călărași și Podul Iloaiei, în cele două trenuri denumite „trenurile morții“. Prin amploarea și prin numărul de morți rezultat, este cel mai mare masacru asupra unor etnici evrei desfășurat pe teritoriul României, din toate timpurile. Numai că că redactorii „Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România, publicat la Iași, Editura Polirom, 2004, au indus în eroare opinia publică românească și internațională, prin prezentarea falsă a numărului de 14.850 de victime în urma evenimentelor din 29-30 iunie 1941, cunoscute ca „Pogromul de la Iași“.

Conform datelor statistice ale vremii – Recensământul din aprilie 1941 și Recensământul din mai 1942 (la prelucrarea primului au participat și vreo două mii de evrei iar al doilea a fost organizat de Centrala Evreilor) – acceptate ca fiind valide și de către cercetătorii I.N.S.H.R. „E.W.“, în realitate, numărul victimelor din iunie 1941 nu poate depăși 3.468 de evrei uciși și morți la nivelul județului Iași.

Menționăm faptul că acest Raport Final „E.W.“ nu a fost adoptat niciodată de Parlamentul României și nici asumat de vreun Guvern al Statului Român. Deci el nu are valoarea unui document de Stat și nici nu are autoritatea unei legi sau a unui act normativ.

Deci, Raportul Final „E.W.“, care sună mai mult a sentință definitivă și irevocabilă, nu este decât un RAPORT PRELIMINAR al cercetărilor viitoare privind „holocaustul din România“. Regretabil este faptul că nici una dintre datele aproximate, avansate în Raportul Final „E.W.“, nu a fost corectată sau măcar apropiată de o dată precisă, după 15 ani de „cercetări asidue“ ale I.N.S.H.R. „E.W.“, plătite de la Bugetul de Stat al României. În mass media circulă, an de an, un veritabil folclor, amplificat până la hiperbola literară, privind numărul victimelor „Pogromului de la Iași“.

În spațiul public românesc s-a inoculat în mod eronat ideea că abordarea critică a datelor și informațiilor expuse în Raportul Final „E.W.“ ar constitui o infracțiune. Pe post de sperietoare pentru istoricii și cercetătorii români se află prevederile O.U.G. nr. 31/2002, art. 6, alin. 1): „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“. Dar O.U.G. nr. 31/2002 nu conține prevederi referitoare la vreo infracțiune, în cazul comentariilor aduse unor texte din Raportul Final „E.W.“, care nu poate fi decât cel mult o bază de lucru pentru cercetarea „holocaustului din România“. A indica niște date eronate utilizate de istoricii Comisiei Internaționale și de cei ai I.N.S.H.R. „E.W.“, inclusiv despre problema holocaustului, nu poate să constituie o infracțiune de negare, minimalizare etc., a holocaustului, ci un act de reabilitare a unui adevăr istoric.Așadar, de unde a apărut acest număr de 14.850 de victime?!

Este inexplicabil ca editorii Raportului Final – Tuvia Friling (Arhivele Statului, Israel), Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din S.U.A.) și Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și primul director al I.N.S.H.R. „E.W.“) – să expună, pe numai 7 pagini, ceea ce ar constitui cea mai serioasă dovadă privind uciderea în masă a unor evrei pe teritoriul României. În locul probelor documentate cu acribie științifică, editorii Raportului au preferat preluarea unei fabulații difuzate în anul 1946 de Matatias Carp, ducând în derizoriu un subiect marcant al comunității evreiești din Iași.

În CARTEA NEAGRĂ, Suferințele evreilor din România, 1940-1944, vol I, Carp afirma: „În zilele de 29 și 30 Iunie 1941, au fost omorâți la Iași, la chestura de poliție, pe străzi și în case, de către polițiști și soldați, români și germani, câteva mii de evrei“.

Același autor, în vol. II al CĂRȚII NEGRE, din anul 1948, avea să conteste această cifră avansată tot de el, catalogând-o „legendă povestită“.

După război, la Parchetul Curţii din Bucureşti, Cabinetul Criminalilor de Război, în temeiul Legii nr. 291/1947 privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război, împotriva păcii ori umanităţii, la 5 iunie 1948 a început „Procesul masacrelor din Iaşi“, în timpul căruia au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de comandă din cadrul Armatei, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului, 4 militari, 22 de gardieni şi 21 de civili. La 26 iunie 1948 a fost publicată sentinţa.

Se poate deduce, din dosarul acestui proces, că autoritățile bolșevice nou instaurate la putere au descoperit în Cimitirul Israelit din Iași numai 254 de evrei îngropați în una sau mai multe gropi comune. Nici o sursă evreiască nu specifică despre această descoperire. Totul este trecut sub tăcere în acest caz. În anul 1945, nici unul dintre șefii Comunității Evreilor din Iași nu avea cunoștință de cei 14.850 de morți în „Pogromul de la Iași“.

Spre deosebire de asasinatele din Iași, din zilele de 29 și 30 iunie 1941, despre care Matatias Carp este foarte zgârcit cu informațiile concrete, acesta detaliază cu lux de amănunte cazul „Masacrului de la Sculeni“, județul Iași, care avusese loc pe 27 iunie 1941, cu două zile înainte de evenimente de la Iași.

În cazul Sculeni, Matatias Carp prezintă inclusiv un „Raport de Expertiză medico-legală“ cu privire la deshumarea cadavrelor din septembrie 1945, întocmit de dr. Vasile Hurghișiu, medic legist al Tribunalului Iași. Dacă pentru 311 de morți a fost nevoie de 3 gropi comune, descoperite la Stânca Rosnovanu, de câte gropi comune ar fi fost nevoie pentru înhumarea a 12.133 de victime asasinate în orașul Iași, în urma pogromului?

Cazul Sculeni-Stânca Rosnovanu ne-a atras atenția sub trei aspecte.

1. Comunitatea Evreilor din Iași a ținut evidența masacrelor din anul 1941, deci și a asasinatelor din orașul Iași.

2. În anul 1945, Comunitatea Evreilor din Iași avea posibilitatea să sesizeze autoritățile judiciare despre asasinatele produse în Județul Iași.

3. Autoritățile bolșevice nou instaurate aveau tot interesul să descopere toate gropile comune unde ar fi fost îngropați evreii uciși, mai cu seamă cei din orașul Iași, pentru a prezenta crimele fostului regim care trebuia denigrat public.

Din datele procesului, așa cum reiese din întrebările acuzatorului public Popilian în cadrul declarațiilor martorilor, în Cimitirul Israelit au fost îngropați numai 254 de evrei.

Este firească întrebarea: de ce nu s-au făcut săpături în Cimitirul Israelit din Iași pentru descoperirea cadavrelor din groapa sau din gropile comune unde ar fi fost transportați și îngropați peste 500 de evrei, cum au declarat martorii din proces? Iar dacă săpăturile s-au efectuat, de ce Matatias Carp sau un alt cercetător nu a făcut publice rapoartele medico-legale, ca în cazul Sculeni-Stânca Roznovanu?

Conform documentelor existente până la această dată, totalul general al evreilor decedați în evenimentele din iunie 1941 este de 3.281 de evrei victime ale „Pogromului de la Iași“. Adăugăm și pe cei 38 de evrei decedați în urma bombardamentelor din 26 iunie 1941 și iese un total de 3.319 evrei declarați morți, de autoritățile românești, în luna iunie a anului 1941 la nivelul Județului Iași. Cei asasinați și îngropați de la Stânca Roznovanu proveneau din Sculeni, de pe teritoriul basarabean.

Am descoperit în Caietele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Nr. 2(4)/2008, lucrarea autorului Viorel Achim, doctor în istorie și cercetător științific gr. I la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“, lucrare intitulată Evreii în cadrul Recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Bucureşti, 2008.

Viorel Achim precizează: „Recensământul populaţiei a avut loc în ziua de 6 aprilie 1941, iar recensămintele speciale în zilele următoare. Recensământul populaţiei evreieşti s-a desfăşurat în zilele de 11 şi 12 aprilie” (și a purtat denumirea de „Recensămantul special al populaţiei de origine etnică evreiască” – n.n.)“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).

Aproape 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din aprilie 1941: „Prelucrarea datelor a început imediat după încheierea operaţiunilor pe teren. Institutul Central de Statistică a alocat pentru această muncă resurse umane şi materiale considerabile. Muncii depuse de funcţionarii şi diurniştii Institutului i s-a adăugat munca unui mare număr de intelectuali evrei din Bucureşti, care au fost repartizaţi la Institutul Central de Statistică în cadrul «muncii obligatorii». Cei mai mulţi dintre aceşti peste 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din 1941“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).

Mai spune Viorel Achim: În ce priveşte oraşul Iaşi, în aprilie 1941 aici trăiau 33.135 de evrei, iar în mai 1942, 32.369. Diferenţa (de numai 766 evrei – n.n.) este mai mică decât numărul victimelor pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941 – estimat recent la cca. 15.000”. Explicația pe care tot el o dă („pentru că la Iaşi s-au stabilit evreii din zona rurală a judeţului, care au compensat în bună parte sub aspect statistic pierderile suferite la pogrom“) este însă necinstită și e contrazisă de recensământul din 1942 la nivelul întregului județ. Astfel, la recensământul din aprilie 1941 au fost numărați 37.474 evrei în tot Județul Iași, iar la recensământul din mai 1942 au fost numărați 34.006 evrei în tot Județul Iași. Rezultă o diferență de 3.468 de evrei, pe care-i și considerăm maximul de decedați în zilele „Pogromului de la Iași“.

Conform lui Viorel Achim, recensământul din mai 1942 a fost efectuat de Centrala Evreilor pe baza decretului-lege nr. 3416/16.12.1941 publicat în M.O. nr. 299/17.12.1941 și a decretului-lege nr.344/30.04.1942, publicat în M.O. nr. 100/1.05.1942. Formular identic cu cel din anul 1941 (Viorel Achim, op. cit, p. 34).

Rezultă că evreii s-au numărat singuri, ca fiind în viață 34.006, la recensământul din mai 1942 și au descoperit, conform teoriei „pogromului de la Iași” creditate de Viorel Achim, că „au înviat“ fix 11.532 dintre morți (diferența dintre 15.000 și 3.468). Numai Iisus Hristos, pe care evreii nu-L recunosc ca Dumnezeu, a mai făcut asemenea minuni de înviere a morților din morminte! Dar în număr mult mai mic: vreo doi sau trei consemnați de Evanghelii și un număr neprecizat după crucificare!

Menționăm la sfârșit faptul că au existat doi istorici români care au avut curajul să consemneze un număr de morți apropiat de realitatea prezentată de noi în acest studiu. Este vorba despre cercetătorii  Aurel Kareţki și Maria Covaci care, la vremea respectivă, lucrau în cadrul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. Lucrarea lor se numește Zile însângerate la Iaşi. (28-30 iunie 1941), cu o prefaţă de Nicolae Minei, Bucureşti, 1978.

Este nevoie de o muncă asiduă de manipulare a datelor și informațiilor, ca să sari de la 3.281 de evrei morți în pogrom la „cel puțin 12.000“. Minciuna este trecută prin mai multe filtre credibile și transformată în adevăr de necontestat.

Încheiem cu vorbele memorabile ale directorului Adrian Cioflâncă, demne de reflecție asupra unuia dintre scopurile utilizării acestor date false în privința pogromului de la Iași: „De ce plătește Germania pentru pogromul de la Iași? Pentru că așa trebuie.

Loading