Autor: VASILICĂ MILITARU
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 215
Președintele Israelului, Isaac Herzog, a venit, la sfârșitul lunii iunie, la Iași, pentru a participa la „Marșul Vieții”, eveniment prin intermediul căruia autoritățile locale comemorează 85 de ani de la Pogromul din 1941. A doua zi, pe 29 iunie, Isaac Herzog a venit la București unde, total neinspirat, a ținut în Parlament un discurs despre prietenie și solidaritate. Isaac Herzog este al cincilea președinte care vine în România în timpul mandatului, după Ezer Weizman (1990), Moshe Katsav (2003), Shimon Peres (2010) și Reuven Rivlin (2018).
Așadar Iașul a găzduit, în perioada 27-29 iunie, cea de-a XII-a ediție a „Marșului Vieții”. Evenimentul principal a avut loc duminică, 28 iunie, la Cimitirul Evreiesc din Păcurari, fiind marcat de prezența președintelui Statului Israel. Manifestarea a fost organizată de Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Comunitatea Evreilor din Iași.
„Marșul vieții” păzit cu pistoale mitralieră de militari Mossad
„Marșul Vieții este un moment unic în România, organizat ca o formă de comemorare, dar și de combatere a mișcărilor extremiste din iunie 1941, când zeci de mii de oameni au fost uciși doar pentru că s-au născut evrei – a declarat Mihai Chirica, în cadrul unei conferințe de presă. Organizăm acest eveniment și în acest an, chiar dacă contextul internațional este oarecum nefericit, dar combaterea extremismului, antisemitismului și a oricărei forme de luptă a omului împotriva omului trebuie făcută continuu. Asistăm, din păcate, tot mai des la mișcări extremiste. Data de 28 iunie coincide și cu vizita președintelui Isaac Herzog la Iași, iar, pe 29, la București. Ne onorează foarte mult”.
Bine că vă onorează, domnule Chirica, dar să știți că data de 28 iunie „aleasă” întâmplător pentru această vizită, mai coincide cu ceva: cu data de 28 iunie 1940, una dintre cele mai tragice zile din istoria României: ultimatumul sovietic. În urma pactului Ribbentrop-Molotov, Uniunea Sovietică a cerut și a ocupat Basarabia și Bucovina de Nord, declanșând o dramă națională și o retragere umilitoare a administrației și armatei române. Despre comportamentul extremist, criminal, al populației evreiești față de românii care fugeau spre România nu vorbește nimeni. O vom face cu siguranță tot noi, într-un alt context. Așa că reformulați exprimarea: „zeci de mii de oameni au fost uciși doar pentru că s-au născut evrei”. Nu pentru că s-au născut evrei, domnule Chirica, ci pentru că s-au comportat ca niște evrei! Înțelegeți ce vreți. Și n-au fost „zeci de mii”, ci câteva sute, executați de armata germană…
Și mai coincide cu ceva această dată: cu ziua de 28 iunie 1883, ziua în care Mihai Eminescu a fost scos cu forța din viața publică și băgat în cămașa de forță.
O zi plină de semnificații… Îl vom primi cum se cuvine pe domnul Isaac Herzog în România. Deocamdată printr-o informare corectă despre ce a fost și ce s-a mistificat cu privire la „pogromul de la Iași”. (Miron Manega)
______________________________
Textul prezentat mai jos este extras dintr-un studiu întocmit în iunie 2021 și trimis de Asociaţia Neamul Românesc, cu confirmare de răspuns, către Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului, Federaţia Comunităţilor Evreiești din România, Administraţia Prezidenţială, Academia Română, Consiliul Judeţean Iași, Primăriile Iași, Tg. Frumos, Podu Iloaiei, senatori și deputaţi din Parlament și altor instituţii. Asociaţia nu a primit nicio reacţie sau reclamaţie. Așadar studiul a fost validat prin aprobarea tacită a instituţiilor sesizate, inclusiv INSHR.
Este o certitudine faptul că evenimentele de la Iași din iunie 1941 au avut loc și sunt profund regretabile. Dar la fel de adevărat e că nu puteau muri mai mult de 3.468 de evrei, așa cum reiese din datele recensămintelor din aprilie 1941 și mai 1942. Din tendinţa de exagerare specifică, holocaustologii au umflat cu peste 400% numărul victimelor, ajungând la aberantul număr 14.850 de evrei morţi. De ce? Era nevoie de umflarea cifrelor pentru a obține mai mulți bani din victimizare? E cumva Holocaustul o afacere? O mare afacere?…
Revin la faptul că am trimis studiul tuturor entităților amintite. Singurul aspect remarcabil a fost că, în urma publicării studiului pe două platforme online, cercetătorii Holocaustului au desfiinţat site-ul pogromuldelaiasi.ro. Este cea mai relevantă probă a faptului că materialul a avut efecte devastatoare asupra falsificatorilor istoriei României. Așa-zișii cercetători ai Holocaustului nu deţin nicio probă judiciară privind faptul că 14.850 de evrei ar fi fost uciși sau ar fi murit în urma evenimentelor de la Iași din zilele de 29-30 iunie 1941. Aceștia au utilizat procesele verbale militare privind declararea decedaţilor din cele două trenuri în care au fost expediaţi evreii suspectaţi ca fiind comuniști (declaraţi teroriști în condiţii de război) din Iași. Aceiași cercetători evrei au omis să publice Raportul medico-legal al celor două gropi comune din Cimitirul israelit din Iași, unde au fost îngropate numai 254 de cadavre. Nimeni nu a demonstrat unde au dispărut 11.500 de cadavre ale evreilor care ar fi fost uciși în evenimentele de la Iași.
Cea mai mare falsificare istorică este denumirea acestor evenimente drept „Pogromul de la Iași“. Scopul subversiv este de a acuza pe nedrept că populaţia românească din oraș ar fi participat la uciderea acelor etnici evrei. Nu există nicio probă judiciară care să ateste acuzele mincinoase privind un pretins „Pogrom“. Până și Procesul din iunie 1948 instrumentat de autorităţile iudeo-bolșevice s-a numit „Procesul masacrelor de la Iași“.
În ceea ce privește culpa uciderii sau cauzării morţii acelor evrei, apare cea mai implacabilă întrebare: de ce guvernul german, în 1959, a acceptat să plătească pensii de Holocaust pentru pretinsele victime ale evenimentelor de la Iași? Este evident că guvernul german a acceptat faptul că armata germană și-a asumat uciderea evreilor din Iași, îngropaţi în Cimitirul Israelit. Iar în iulie 2017, în urma negocierilor dintre guvernul german și organizația internațională Claims Conference, supraviețuitorii „Pogromului de la Iași” și ai „trenurilor morții” au fost recunoscuți pentru prima dată ca eligibili pentru pensii lunare de compensare plătite din fondurile germane destinate victimelor Holocaustului. Ziarul Realitatea Evreiască nr. 502-503 din 1-31 octombrie 2017 anunţa că „evreii care au suferit persecuţii în timpul Holocaustului din oraşele Iaşi şi Tecuci pot primi o pensie lunară din partea statului german“.
În contextul desfășurării războiului din Gaza, ar trebui reformulate acuzaţiile privind uciderea unor evrei în evenimentele de la Iași. Sub pretextul unei lupte cu teroriștii Hamas, armata IDF a ucis peste 100.000 de palestieni. Dacă în evenimentele de la Iași au fost uciși sau au murit numai bărbaţi, în Gaza soldaţii israelieni au ucis peste 38.000 de femei și fete iar aproximativ 61.000 de copii au fost uciși sau mutilaţi (potrivit datelor UNICEF). Este momentul acceptării adevărului istoric.
Este cunoscut faptul că un grup numeros de evrei din Iași a fost supus unor violențe iar unii dintre ei au fost uciși prin împușcare în zilele de 29 și 30 iunie 1941. Mulți dintre supraviețuitori, unii fiind deja răniți, au murit în condiții inumane de transport, până la destinațiile Călărași și Podul Iloaiei, în cele două trenuri denumite „trenurile morții“. Prin amploarea și prin numărul de morți rezultat, este cel mai mare masacru asupra unor etnici evrei desfășurat pe teritoriul României, din toate timpurile. Numai că că redactorii „Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România“, publicat la Iași, Editura Polirom, 2004, au indus în eroare opinia publică românească și internațională, prin prezentarea falsă a numărului de 14.850 de victime în urma evenimentelor din 29-30 iunie 1941, cunoscute ca „Pogromul de la Iași“.
Conform datelor statistice ale vremii – Recensământul din aprilie 1941 și Recensământul din mai 1942 (la prelucrarea primului au participat și vreo două mii de evrei iar al doilea a fost organizat de Centrala Evreilor) – acceptate ca fiind valide și de către cercetătorii I.N.S.H.R. „E.W.“, în realitate, numărul victimelor din iunie 1941 nu poate depăși 3.468 de evrei uciși și morți la nivelul județului Iași.
Menționăm faptul că acest Raport Final „E.W.“ nu a fost adoptat niciodată de Parlamentul României și nici asumat de vreun Guvern al Statului Român. Deci el nu are valoarea unui document de Stat și nici nu are autoritatea unei legi sau a unui act normativ.
Deci, Raportul Final „E.W.“, care sună mai mult a sentință definitivă și irevocabilă, nu este decât un RAPORT PRELIMINAR al cercetărilor viitoare privind „holocaustul din România“. Regretabil este faptul că nici una dintre datele aproximate, avansate în Raportul Final „E.W.“, nu a fost corectată sau măcar apropiată de o dată precisă, după 15 ani de „cercetări asidue“ ale I.N.S.H.R. „E.W.“, plătite de la Bugetul de Stat al României. În mass media circulă, an de an, un veritabil folclor, amplificat până la hiperbola literară, privind numărul victimelor „Pogromului de la Iași“.
În spațiul public românesc s-a inoculat în mod eronat ideea că abordarea critică a datelor și informațiilor expuse în Raportul Final „E.W.“ ar constitui o infracțiune. Pe post de sperietoare pentru istoricii și cercetătorii români se află prevederile O.U.G. nr. 31/2002, art. 6, alin. 1): „Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă“. Dar O.U.G. nr. 31/2002 nu conține prevederi referitoare la vreo infracțiune, în cazul comentariilor aduse unor texte din Raportul Final „E.W.“, care nu poate fi decât cel mult o bază de lucru pentru cercetarea „holocaustului din România“. A indica niște date eronate utilizate de istoricii Comisiei Internaționale și de cei ai I.N.S.H.R. „E.W.“, inclusiv despre problema holocaustului, nu poate să constituie o infracțiune de negare, minimalizare etc., a holocaustului, ci un act de reabilitare a unui adevăr istoric.Așadar, de unde a apărut acest număr de 14.850 de victime?!
Este inexplicabil ca editorii Raportului Final – Tuvia Friling (Arhivele Statului, Israel), Radu Ioanid (Muzeul Memorial al Holocaustului din S.U.A.) și Mihail E. Ionescu (Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară și primul director al I.N.S.H.R. „E.W.“) – să expună, pe numai 7 pagini, ceea ce ar constitui cea mai serioasă dovadă privind uciderea în masă a unor evrei pe teritoriul României. În locul probelor documentate cu acribie științifică, editorii Raportului au preferat preluarea unei fabulații difuzate în anul 1946 de Matatias Carp, ducând în derizoriu un subiect marcant al comunității evreiești din Iași.
În CARTEA NEAGRĂ, Suferințele evreilor din România, 1940-1944, vol I, Carp afirma: „În zilele de 29 și 30 Iunie 1941, au fost omorâți la Iași, la chestura de poliție, pe străzi și în case, de către polițiști și soldați, români și germani, câteva mii de evrei“.
Același autor, în vol. II al CĂRȚII NEGRE, din anul 1948, avea să conteste această cifră avansată tot de el, catalogând-o „legendă povestită“.
După război, la Parchetul Curţii din Bucureşti, Cabinetul Criminalilor de Război, în temeiul Legii nr. 291/1947 privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de crime de război, împotriva păcii ori umanităţii, la 5 iunie 1948 a început „Procesul masacrelor din Iaşi“, în timpul căruia au fost judecate 57 de persoane: 8 cadre de comandă din cadrul Armatei, prefectul judeţului Iaşi, primarul oraşului, 4 militari, 22 de gardieni şi 21 de civili. La 26 iunie 1948 a fost publicată sentinţa.
Se poate deduce, din dosarul acestui proces, că autoritățile bolșevice nou instaurate la putere au descoperit în Cimitirul Israelit din Iași numai 254 de evrei îngropați în una sau mai multe gropi comune. Nici o sursă evreiască nu specifică despre această descoperire. Totul este trecut sub tăcere în acest caz. În anul 1945, nici unul dintre șefii Comunității Evreilor din Iași nu avea cunoștință de cei 14.850 de morți în „Pogromul de la Iași“.
Spre deosebire de asasinatele din Iași, din zilele de 29 și 30 iunie 1941, despre care Matatias Carp este foarte zgârcit cu informațiile concrete, acesta detaliază cu lux de amănunte cazul „Masacrului de la Sculeni“, județul Iași, care avusese loc pe 27 iunie 1941, cu două zile înainte de evenimente de la Iași.
În cazul Sculeni, Matatias Carp prezintă inclusiv un „Raport de Expertiză medico-legală“ cu privire la deshumarea cadavrelor din septembrie 1945, întocmit de dr. Vasile Hurghișiu, medic legist al Tribunalului Iași. Dacă pentru 311 de morți a fost nevoie de 3 gropi comune, descoperite la Stânca Rosnovanu, de câte gropi comune ar fi fost nevoie pentru înhumarea a 12.133 de victime asasinate în orașul Iași, în urma pogromului?
Cazul Sculeni-Stânca Rosnovanu ne-a atras atenția sub trei aspecte.
1. Comunitatea Evreilor din Iași a ținut evidența masacrelor din anul 1941, deci și a asasinatelor din orașul Iași.
2. În anul 1945, Comunitatea Evreilor din Iași avea posibilitatea să sesizeze autoritățile judiciare despre asasinatele produse în Județul Iași.
3. Autoritățile bolșevice nou instaurate aveau tot interesul să descopere toate gropile comune unde ar fi fost îngropați evreii uciși, mai cu seamă cei din orașul Iași, pentru a prezenta crimele fostului regim care trebuia denigrat public.
Din datele procesului, așa cum reiese din întrebările acuzatorului public Popilian în cadrul declarațiilor martorilor, în Cimitirul Israelit au fost îngropați numai 254 de evrei.
Este firească întrebarea: de ce nu s-au făcut săpături în Cimitirul Israelit din Iași pentru descoperirea cadavrelor din groapa sau din gropile comune unde ar fi fost transportați și îngropați peste 500 de evrei, cum au declarat martorii din proces? Iar dacă săpăturile s-au efectuat, de ce Matatias Carp sau un alt cercetător nu a făcut publice rapoartele medico-legale, ca în cazul Sculeni-Stânca Roznovanu?
Conform documentelor existente până la această dată, totalul general al evreilor decedați în evenimentele din iunie 1941 este de 3.281 de evrei victime ale „Pogromului de la Iași“. Adăugăm și pe cei 38 de evrei decedați în urma bombardamentelor din 26 iunie 1941 și iese un total de 3.319 evrei declarați morți, de autoritățile românești, în luna iunie a anului 1941 la nivelul Județului Iași. Cei asasinați și îngropați de la Stânca Roznovanu proveneau din Sculeni, de pe teritoriul basarabean.
Am descoperit în Caietele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Nr. 2(4)/2008, lucrarea autorului Viorel Achim, doctor în istorie și cercetător științific gr. I la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, membru al Comisiei Internaționale „Elie Wiesel“, lucrare intitulată Evreii în cadrul Recensământului general al României din 6 aprilie 1941, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Bucureşti, 2008.
Viorel Achim precizează: „Recensământul populaţiei a avut loc în ziua de 6 aprilie 1941, iar recensămintele speciale în zilele următoare. Recensământul populaţiei evreieşti s-a desfăşurat în zilele de 11 şi 12 aprilie” (și a purtat denumirea de „Recensămantul special al populaţiei de origine etnică evreiască” – n.n.)“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).
Aproape 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din aprilie 1941: „Prelucrarea datelor a început imediat după încheierea operaţiunilor pe teren. Institutul Central de Statistică a alocat pentru această muncă resurse umane şi materiale considerabile. Muncii depuse de funcţionarii şi diurniştii Institutului i s-a adăugat munca unui mare număr de intelectuali evrei din Bucureşti, care au fost repartizaţi la Institutul Central de Statistică în cadrul «muncii obligatorii». Cei mai mulţi dintre aceşti peste 2.000 de evrei au lucrat la prelucrarea recensământului din 1941“ (Viorel Achim, op. cit., p. 18).
Mai spune Viorel Achim: „În ce priveşte oraşul Iaşi, în aprilie 1941 aici trăiau 33.135 de evrei, iar în mai 1942, 32.369. Diferenţa (de numai 766 evrei – n.n.) este mai mică decât numărul victimelor pogromului de la sfârşitul lui iunie 1941 – estimat recent la cca. 15.000”. Explicația pe care tot el o dă („pentru că la Iaşi s-au stabilit evreii din zona rurală a judeţului, care au compensat în bună parte sub aspect statistic pierderile suferite la pogrom“) este însă necinstită și e contrazisă de recensământul din 1942 la nivelul întregului județ. Astfel, la recensământul din aprilie 1941 au fost numărați 37.474 evrei în tot Județul Iași, iar la recensământul din mai 1942 au fost numărați 34.006 evrei în tot Județul Iași. Rezultă o diferență de 3.468 de evrei, pe care-i și considerăm maximul de decedați în zilele „Pogromului de la Iași“.
Conform lui Viorel Achim, „recensământul din mai 1942 a fost efectuat de Centrala Evreilor pe baza decretului-lege nr. 3416/16.12.1941 publicat în M.O. nr. 299/17.12.1941 și a decretului-lege nr.344/30.04.1942, publicat în M.O. nr. 100/1.05.1942. Formular identic cu cel din anul 1941“ (Viorel Achim, op. cit, p. 34).
Rezultă că evreii s-au numărat singuri, ca fiind în viață 34.006, la recensământul din mai 1942 și au descoperit, conform teoriei „pogromului de la Iași” creditate de Viorel Achim, că „au înviat“ fix 11.532 dintre morți (diferența dintre 15.000 și 3.468). Numai Iisus Hristos, pe care evreii nu-L recunosc ca Dumnezeu, a mai făcut asemenea minuni de înviere a morților din morminte! Dar în număr mult mai mic: vreo doi sau trei consemnați de Evanghelii și un număr neprecizat după crucificare!
Menționăm la sfârșit faptul că au existat doi istorici români care au avut curajul să consemneze un număr de morți apropiat de realitatea prezentată de noi în acest studiu. Este vorba despre cercetătorii Aurel Kareţki și Maria Covaci care, la vremea respectivă, lucrau în cadrul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. Lucrarea lor se numește Zile însângerate la Iaşi. (28-30 iunie 1941), cu o prefaţă de Nicolae Minei, Bucureşti, 1978.
Este nevoie de o muncă asiduă de manipulare a datelor și informațiilor, ca să sari de la 3.281 de evrei morți în pogrom la „cel puțin 12.000“. Minciuna este trecută prin mai multe filtre credibile și transformată în adevăr de necontestat.
Încheiem cu vorbele memorabile ale directorului Adrian Cioflâncă, demne de reflecție asupra unuia dintre scopurile utilizării acestor date false în privința pogromului de la Iași: „De ce plătește Germania pentru pogromul de la Iași? Pentru că așa trebuie“.
Dacă ar fi acceptabilă metoda comparării recensămintelor din 1941 şi 1942 ca descoperirea a numărului de morţi evei de la Pogromul de la Iaşi din 1941, deşi metoda e o aberaţie din mai multe motive, fiind inspirată de comentariile de aflare în treabă ale holocaustologului rrom Achim, ar fi trebuit să se ţină cont că din judeţul Iaşi lipseau în 1942 nu numai morţii de la „Pogromul de la Iaşi“, ci, în afară de emigranţii evrei legali şi clandestini ai Aliyei şi de cei care aveau motive serioase să se ascundă, lipseau şi cei 1800 de evrei care au ajuns în 1941 în viaţă la lagărul de la Târgu Jiu (în alt judeţ) cu unul din „trenurile morţii“.
Şi alţi evrei din judeţul Iaşi au fost transportaţi la Târgu Jiu cu alte trenuri în 1941-1942, urmare Ordinului 4147 din iunie 1941 al mareșalul Ion Antonescu de „evacuarea tuturor evreilor între 18 și 60 de ani din satele situate între râul Siret și râul Prut” (judeţul Iaşi).
Dacă ei au ajuns în viaţă la Târgu Jiu (în număr de 1800, apoi unii redistribuiţi în alte centre), evident că au lipsit din judeţul Iaşi la recensământul din 1942. Cum poate atunci să fie aşa de ’generos’ Vasilică M. când îi trece, prin diferența dintre recensăminte, la socoteala lui de 3.468 de evrei „decedați în zilele Pogromului de la Iași“. De ce nu i-a scăzut din „diferența de 3.468” măcar pe aceşti 1800 ajunşi în viaţă la Targu Jiu, dacă tot e pe aritmetică? Şi acesta e numai unul din viciile de metodă.
Ordinul 4147 din 21 iunie 1941 a fost o directivă a Ministerului de Interne, emisă la ordinul lui Ion Antonescu, prin care se ordona evacuarea tuturor bărbaților evrei valizi cu vârste între 18 și 60 de ani din satele dintre Siret și Prut în lagărul de la Târgu Jiu.
Ordinul era în vigoare de o săptămâbă când avea loc „Pogromul de la Iași” la sfârșitul lunii iunie 1941, și a facilitat trimiterea evreilor din Moldova cu trenurile.
Majoritatea evreilor din zona Moldovei dintre Prut și Siret au fost socotiți, înaintea și după intrarea ceperea României în 22 iunie 1944 ca fiind neloiali și posibili sprijinitori ai Uniunii Sovietice, având simpatii comuniste.
Mareşalul Ion Antonescu cere de aceea șefului Marelui Stat Major, generalul Ilie Șteflea, la 19 iunie 1941 „să fie identificați pe regiuni [deci, și în Moldova] toți jidanii, agenții comuniști sau simpatizanți. Ministerul de Interne trebuie să-i știe, să le interzică circulația și să fie în măsură a face cu ei ceea ce voi ordona, când va veni momentul oportun.“
„Lagărul“ sau tabăra de la Târgu Jiu a funcționat ca principal loc de concentare pentru evreii din Moldova și Bucovina de Sud, iar o parte dintre deținuți au fost ulterior transferați în alte tabere de muncă forțată, la Călăraşi sau chiar în Transnistria. Unii, deşi trebuiau să ajungă la Târgu Jiu, au ajuns la Călăraşi cu trenul redirecţionat.
Sursele sunt foarte contradictorii privind cifrele, Astfel, la Călărași ar fi ajuns în viață „doar puțin peste 1.000 de supraviețuitori, într-o stare fizică și psihică extremă“, după varianta oficială conformă istoricilor evrei, alte variante dând cifre mai mari de supraviețuitori. După o vreme, acestia ar fi fost retrimişi la Iaşi, zic o parte din surse, deşi, conform altor surse, variante mai plauzibile, e că, fiind consideraţi periculoşi, ca iudeo-comunişti, au fost trimişi în Transnistria.
Nu există oficial, mediatizate, decât „surse aliniate propagandei, precum articolul din Adevărul «Drama evreilor aduşi la Călăraşi cu „trenul morţii“ pe 8 iulie 1941. „Trotuarele din Iaşi erau pline cu cadavre, iar deportaţii treceau peste ele“», bazat pe spusele holocaustologului Adrian Cioflâncă, director la CSIER – Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, deţinut de Federaţia Comunităţilor Evreieşti. Acesta spune că, pe baza cercetării lui, din peste 2.000 de evrei urcaţi forţat în tren în Capitala Moldovei, doar 1.111 au ajuns la Călăraşi“.
Totul apare, de aceea, ca un carusel aflat permanent în mişcarea de ameţeală şi de amorţire a gândirii prin cifrăraia holocaustologică, până şi acest articol bazându-ze tot pe materialul dat de holocaustologii de sistem, dar aceştia îl pot astfel contrazice oricând atât timp cât toate cărţile de joc sunt ale lor şi nu se joacă cu un pachet nearanjat din timp.
Ceea ce nu ţin cont asemenea abordări aritmetice bazate pe recensăminte, spunând hazardat că diferenţa în minus dintre recensămintele din 1942 şi 1941 de la Iaşi e egală cu numărul de morţi de la evenimentele tragice de război din iunie 1941, este, între altele, că şi din Iași s-a organizat și s-a desfășurat emigrarea evreiască Aliya spre Palestina în perioada 1941-1942, ca şi înainte şi după. Aceasta a avut un caracter clandestin (Aliya Bet), deoarece guvernul condus de Ion Antonescu a restricționat și a interzis formal mișcările sioniste, deşi a închis ochii la emigrarea clandestină până în 1943 (când sioniştii din ţară au început să ceară foarte insistent de afară şi arme, mai ales pistoale automate), iar Marea Britanie limita drastic, tot doar formal, de fapt, cotele de imigrare în Palestina.
Liderii mișcării sioniste din România au negociat aceste plecări în aparenţă prin coruperea poliţiei sau a jandarmilor etc., deşi unda verde venise în secret chiar de la cabinetul mareşalului Ion Antonescu, dar care încălca astfel voinţă aliaţilor germani, care insistau să preia ei mare parte din evreii din România.
Astfel, într-un document intern din 11 februarie 1941, venit de la cabinetul mareşalului Antonescu şi înaintat directorului general al Siguranţei Statului, intitulat „Expozeu asupra diferitelor faze prin care a trecut chestiunea emigrării evreeşti“, s-a concluzionat: „emigrarea trebuie sprijinită în mod intens pe orice cale, fie legală, fie clandestină“ (Arhiva C.S.I.E.R. Fond III, dos. nr. 1050 A/1939-1943 , f. 38)
Activitatea intensă a sioniştilor români în emigraţia clandestină este recunoscută şi expusă chiar de evrei în lucrări precum cea a lui Teodor Wexler şi Mihaela Popov „Anchete şi
procese uitate. 1945-1960. Documente“.
Şi în 30 ianuarie 1942, când este publicat Regulamentul de funcţionare a Centralei Evreilor din România (CER, supusă statului român şi înlocuind legal activitatea mişcărilor sioniste şi a fostei Uniuni a Comunităţilor Evreieşti din ţară), apare între „atribuţiunile“ CER şi „d) pregătirea emigrării evreilor“.
În lucrarea ‘Din istoria imigrărilor în Israel 1882-1995’, apărută în limba română în anul 1998 la editura evreiască Haseffer, autorul Carol Bineş din Israel scrie la pagina 50 că între anii 1939-1944 au migrat legal din România cu vapoarele 26.697 persoane. Aceasta e cifra de la vedere, aprobată oficial, dar concomitent a funcţionat, în paralel, şi imigraţia clandestină (Aliyah Bet), care folosea şi alte mijloace si trasee.
Aliyah Bet sau emigraţia clandestină evreiască a fost desfăşurată în parte şi prin Crucea Roşie internaţională. De aceea, chiar şi holocausticul evreu Carol Iancu (autorul cărţii „Alexandru Şafran şi Şoahul neterminat în România“, adică, altfel spus, holocaustul inexistent în România), acuză că în Raportul Comisiei Wiesel („Raport Final“ acceptat de preşedinţia României), se „ocultează în cea mai mare parte activitatea şef-rabinului Alexandru Şafran [cum] De altfel, sînt ocultate şi personalităţi care au jucat, totuşi, un rol de prim-plan fie în anularea ordinului de deportare a evreilor în Polonia, fie în protejarea evreilor români în timpul Şoahului: nunţiul apostolic Andrea Cassulo, delegaţii Crucii Roşii internaţionale Charles Kolb şi Vladimir Steiger, ambasadorul Elveţiei, René de Weck… În pofida acţiunilor lor [de salvare a evreilor], numele acestora nu apar nici măcar o singură dată [în Raportul oficial.“ (Carol Iancu, „Istoria Şoahului în România“ în Observator Cultural, nr.564.)
https://www.incorectpolitic.com/evreii-din-romania-extrasi-prin-operatiunile-clandestine-ale-crucii-rosii-au-fost-declarati-morti-ca-romania-sa-fie-pusa-sa-plateasca-despagubiri-pentru-pretinsa-ei-vinovatie/
Încă nu sunt desecretizate arhivele diverselor agenţii Mossad (Mossad LeAliyah Bet sau Ha Mossad) din perioada 1940-1948, care s-au ocupat de uriaşa operaţiune „Aliah Bet“, adică de strămutarea clandestină (secretă) a evreilor din România şi din întreaga Europa Centrală şi de Est, evrei care ar fi putut dispare astfel în secret, dar să fie contabilizaţi ca „victime ale Holocaustului românesc“. Din cei circa 50 de agenţi operativi evrei ai Mossad Le Aliya Bet, două treimi erau originari din România. Aceştia cunoşteau limba română şi aveau legături cu organizaţiile sioniste din ţară, fiind de aceea paraşutaţi în România în timpul războiului de spionajul britanic de la MI9, pentru a organiza emigraţia clandestină evreiască, pe mare sau pe uscat. Activitatea lor este surprinsă în documentarele video româneşti Aliyah DaDa (2015) şi Spioni de ocazie (2022), realizate de producătoarea Oana Giurgiu.
Şi de aici se poate vedea (dar şi din multe alte surse) că chiar şi britanicii, care formal opreau emigraţia clandestină evreiască în Palestina, o sprijineau direct în România prin serviciul lor secret MI9, care îi paraşutau în România în anii ’40 pe agenţii sionişti Mossad ai emigraţiei evreieşti clandestine ilegale
Mulţi evrei erau ascunşi la Iaşi şi e improbabil să fi participat la recensământul din 1942:
În schimbul de fi în armată şi a merge la război, evreii trebuiau să muncească în „interes obştesc“ sub controlul armatei, mai ales, dar şi al altor instituţii.
Cum au răspuns evreii la munca de interes obştesc, pe care aveau datoria legala sa o presteze in schimbul netrimiterii pe front, a devenit o problemă, prezentată la guvern ca „Dare de Seamă Generală“ de Marele Cartier General – Secţia I-a, Biroul 7B (de maior Popescu Eugen, şeful biroului), la 9 noiembrie 1941:
„Evreii au cea mai grozavă teamă de munca de interes obştesc, de aceea au căutat prin toate mijloacele să se sustragă de la această muncă, profitând de absolut toate împrejurările pe care caracterul lor infernal a ştiut să şi le facă favorabile, astfel:
a). Înainte de a fi luaţi: Au făcut cereri şi intervenţii peste tot, ca să fie scutiţi; Dacă aceste cereri nu li s’au aprobat, atunci au aşteptat răspunsul lor şi nu s’au prezentat la muncă. Numai măsurile drastice, comunicatele date de Marele Cartier General şi raziile i-au silit pe majoritatea să se prezinte la muncă. Totuşi, sunt şi acum foarte mulţi evrei neprezentaţi şi cu situaţia neclară, susceptibili a fi arestaţi.
b). Când s’au prezentat la Cercul de Recrutare: Au făcut tot posibilul ca să scape; Au încercat la vizita medicală, făcându-şi şi injecţii cu seruri maladive, ca să fie scăpaţi; Au încercat amânări…
c) Ajunşi în detaşamente [de muncă]: Au reuşit ca, pe motiv că umblă după alimente, să se ducă rând pe rând prin oraşele şi satele unde aveau interese; În trenuri, prin sate, unde au fost, purtarea lor a fost egală cu aceea a inamicilor ţării, răspândind veşti alarmiste, curente comuniste…; Au obţinut învoiri prin corupţie; Evreii bogaţi au plătit români, în locul lor, şi au mers cu spiritul lor infernal atât de departe, încât au lansat versiunea că guvernul «va româniza şi munca de interes obştesc».“
(document arhivat la ANIC, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri – Cabinet Militar, dosar nr. 566/1941, f. 1-12; d. Ottmar Traşcă)
În august 1942, armata de la Iaşi care recruta forţă de muncă a raportat că nu a găsit 13.868 evrei, pentru care nu exista evidenta ca ar fi decedat, printr-un raport al colonelului Ion Georgescu, şef al secţiei I-a a şefului de Stat Major, către Guvernul român, 8 noiembrie 1941 (?), – păstrat la Arhivele Statului, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Colecţia Cabinet, dosar 86/1941, f. 251.) Textul acestui Raport nu se găseşte nici măcar în lucrări importante, cu pretenţii, precum a lui Ottmar Traşcă „«Chestiunea evreiască» în documentele militare române. 1941-1944“.
Astăzi nu se arată acest fapt, dar evreii au făcut orice ca să se sustragă muncii pe vreme de război. Dacă nu se puteau ascunde sau sustrage altfel, unii se lăsau chiar muşcaţi de câinii, ca să acuze că ar putea fi luat turbarea, diagnostic greu de stabilit atunci. Cel mai des mituiau responsabilii sau chiar plăteau români care să-şi asume identitatea lor şi să muncească în locul lor.
A venit sarcina Siguranţei să afle de ce nu găseşte Armata evreii pe care îi ştia în viaţă din evidenţele sale (mai vechi), căci nimeni nu avea amintirea unui aşa de mare număr de morţi la Iaşi, în urmă cu numai 2 ani. Astfel apare suspectul raport al SSI Iaşi din 23 iulie 1943, arhivat la „Consiliul Securităţii Statului, fond documentar, dosar nr.3041, p.327“ (în Arhivele Naţionale, posibil şi la CNSAS). Holocausticii nu spun, însă (nu o spun mai ales în manipulatorul „Raport Final privind Holocasutul în România“, unde invocă această „dovada“ sau „probă“), ce a arătat descoperitorul acestui document, istoricul Cristian Troncotă, că sursa era doar o susţinere evreiască neverificabilă, nu o probă reală, de stat:
„Raportul întocmit la 23 iulie 1943, cu nr.1503, semnat G. Criticus şi I. Liveanu, rezidenţi ai Centrului Informativ Iaşi al S.S.I.-ului şi înaintat lui Eugen Cristescu arăta: «Avem onoarea a vă aduce la cunoştinţă că în zilele de 7-8 şi 9 iulie a.c., împlinindu-se după calendarul evreiesc doi ani de la dezordinile din zilele de 29 şi 30 iunie 1941, din localitate, familiile evreieşti ieşene care au avut morţi cu ocazia acestor dezordini au făcut parastase în toate sinagogiile locale, pentru pomenirea acestor morţi. Cu care ocazie s-a constatat, după tablourile de la toate sinagogile, că numărul acestor morţi a fost de 13.266, dintre care 40 de femei şi 180 de copii.»“ (Cristian Troncotă, „Eugen Cristescu, asul serviciilor secrete româneşti“, Bucureşti, 1997, pp.118-119).
Dar – cum aflăm din precizările generalului Troncotă – sinagogile ieşene au prezentat înadins acest număr mare de morţi, ca să îi acopere pe cei care nu voiau să muncească sau chiar plecaseră cu acte false din Iaşi, mai ales că religia iudaică, prin recomandările talmudice, îi îndeamnă pe evrei să îi mintă pe ne-evrei (pe goimi) dacă le este de folos ori dacă au nevoie?
Pentru stabilirea acestui număr de pretinşi morţi nu a fost folosită nici o bază de date a statului, precum înregistrările de la starea civilă a morţilor, în mod evident nefiind înregistraţi ca morţi, ceea ce ar fi fost o încălcare a legii, iar administraţia de stat era foarte eficientă şi nu ar fi lăsat morţii neînregistraţi.
Şi cercetătorul arhivistic şi autor Alex Mihai Stoenescu arăta că, în contradicţie cu acest „raport de la doi informatori evrei“ ai SSI, nu a reuşit să găsească „nici un document credibil care să ateste cifrele folosite de unii istorici evrei de 12.000, 13.000 sau 15.000 [de evrei morţi la Iaşi în iunie 1941], care mi se par oricum exgerate“.
Iar atâtea cadavre „între cartierul Tătăraşi şi Chestură [în Iaşi, «la pogrom»] ar fi însemnat ca distanţa să fie acoperită complet de cadavre, în proporţia trei cadavre pe metru!“, ceea ce nimeni nu a văzut (A. M. Stoenescu, Armata, mareşalul şi evreii, 1998).
În anul 2022, dl. general (r) SRI Cristian Troncotă a explicat şi cum s-a ajuns, în mod fals, să se creadă că cifra de 13 266 este „numărul total al celor decedaţi în urma pogromului de la Iaşi, inclusiv în cele trei garnituri de tren“, conform documentui SSI:
„Documentul explică şi cum s-a ajuns la această cifră. Doi agenşi SSI, în iulie 1943, când se împlineau doi ani de la tragicele evenimente, ocazie cu care evreii îşi pomeneau morţii, au copiat toate tabelele din sinagogi care comemorau pe cei dededaţ. Cum se explică numărul aşa de mare a celor atestaţi de acele pomelnice? Exista obiceiul la evrei, la fel ca şi la creştinii ortodocşi să treacă în pomelnice pe toţi morţii din familie, nu numai pe cei care decedaseră cu doi ani în urmă.“ (Informaţie inserată în studiul „Abuzuri şi Crime ale Evreilor Împotriva Românilor – Un Document al SSI Ignorat“, autor prof. univ. dr. Cristian Troncotă, publicat ca articol pe incorectpolitic.com in 2 iunie 2022 şi tipărit în rev. Certitudinea începând de la nr.117.)
Este deci fals faptul că acela ar fi numărul de evrei morţi la evenimentele din iunie 1941 la Iaşi, căci numărul provine din pomelnicele evreilor de la Sinagogă, care, depuse în 1943, avea trecute numele tuturor neamurilor evreieşti decedate vreodată, câţi mai erau cunoscuţi, rude îndepărate sau mai apropiate cu cei care depuneau pomelnicele. Dacă şi-l mai aminteau sau era cunoscut, putea fi trecut pe pomelnic şi un evreu mort în urmă cu o sută de ani.
Dar de ce să nu fi prezentat sinagogile ieşene înadins acest număr mare de morţi, ca să îi acopere pe cei care nu voiau să muncească sau chiar plecaseră cu acte false din Iaşi, mai ales că religia iudaică, prin recomandările talmudice, îi îndeamnă pe evrei să îi mintă pe ne-evrei (pe goimi) dacă le este de folos ori dacă au nevoie?
Mossad şi Aliyah Bet (emigraţia clandestină evreiască)
(dupa istoricul Florian Banu)
În general, publicul larg, atunci când întâlneşte sintagma „servicii secrete israeliene“, se gândeşte, automat, la Mossad – probabil cel mai cunoscut brand israelian în plan mondial. Puţini ştiu însă că denumirea exactă a acestui redutabil serviciu este HaMossad l’Modi’in u’l’Tafkidim Meyuchadim şi că o traducere aproximativă ar fi „Institutul de Informaţii şi Operaţiuni Speciale”.
În plus, lucrarea „Spioni împotriva Armaghedonului. Războaiele secrete ale Israelului” (de Dan Raviv si Yossi Melman) dezvăluie o serie de informaţii despre două componente „mai mici şi mai specializate” ale apărării secrete a Israelului. Prima dintre acestea, un serviciu pentru imigrări clandestine*, are misiunea de a-i ajuta pe evrei să exercite Legea Reîntoarcerii pe tărâmul străvechi al poporului lor şi îi protejează când au necazuri în afara graniţelor Israelului…
*Creat încă înainte de câştigarea independenţei statului Israel, acest serviciu a purtat numele de Ha-Mossad le-Aliyah Bet – Institutul pentru Aliyah B. La începutul anilor ’50 a fost desfiinţat şi atribuţiile sale au fost preluate de unitatea Bitzur (Fortificaţia), din cadrul Mossad-ului, şi de noua agenţie secretă Nativ (Poteca).
Aceste operaţiuni reprezentau „o misiune aproape mistică”, fiind menite să suprime străvechiul exil ce transformase un popor într-o diaspora, dar aveau şi un motiv strategic important: „imigraţia reprezenta o posibilitate rapidă de a întări şi spori, ca populaţie, noul stat”.
…
Ca urmare a acestei percepţii, structura specializată, Aliyah B, a devenit „un imperiu economic şi o capodoperă operaţională”. Aşa cum susţin cei doi autori, „nici o naţiune nu avea aşa ceva: o organizaţie uriaşă, implicată în transportul global al principalului activ al Israelului – oamenii”. Afirmaţia este pe deplin întemeiată, având în vedere că, fiind clădită în jurul unei masive agenţii de voiaj sub acoperire, structura deţinea „peste 60 de nave şi avioane, precum şi nenumărate automobile şi camioane ale căror mişcări erau perfect coordonate de o reţea mondială de transmiţătoare radio semilegale” .
În vederea atingerii obiectivelor, agenţii Aliyah B au stabilit relaţii directe cu lideri politici ai unor state oficial ostile: „nu numai cu prim-ministrul irakian, ci şi cu politicieni maghiari, bulgari, polonezi şi români.
Poziţia specială pe care s-a plasat România în acest complicat puzzle este evidenţiată de Dan Raviv şi Yossi Melman, care, în plus, oferă şi o serie de detalii privitoare la imigrările din România.
Agentul unităţii Nativ responsabil de „contul Ceauşescu” a fost Yeshayahu (Shaike) Trachtenberg-Dan, fost membru al Aliyah Bet. Născut în 1910, în Basarabia, acesta părăsise România în 1935 şi luptase în al Doilea Război Mondial pentru armata britanică, fiind paraşutat în spatele liniilor germane. S-a angajat cu toată energia în procesul de accelerare a imigrărilor din diaspora evreiască.
Domnule Cornel Dan Niculae, este regretabilă obsesia dumneavoastră coroborată cu lașitatea de a vă ascunde sub pseudonimele D.D. și Zorilă cu acuzatii sistematice la adresa mea. Vă pot prezenta o documentare cu toate comentariile murdare și neprobate. Cunoscând activitatea dumneavoastră editorială, aveati posibilitatea să întocmiti un studiu propriu cu toate ideile și datele prezentate în comentariile ample. Asumati-vă propriul studiu despre așa numitul Pogrom și publicati-l. Vă urez mult succes. Monahul Teognost vă transmite salutări din codrii Neamtului.
Vasilică Militaru face din nou dovada ticăloşiei obraznice şi a josniciei de caracter, care preferă întotdeauna atacul la o persoană, prin minciunăl, decât să răspundă la contraargumentele punctuale şi de ce îi acuză pe români de crimele pe care şi le-au asumat germanii, cum a făcut în scrisoarea adresată preşedintelui Academiei Române în care îi spune acestuia că el vrea ca românii să nu îşi repete crimele.
Căci în auto-promovarea sa, Vasilică Militaru se adresa preşedintelui Academiei în 2022, prin a acuza că românii au fost nişte asasini a mii de evrei la Iaşi (nu avea nimic de spus despre vreo vinovăţie a armatei germane, cea cu adevărat implicată de la început) şi că vrea ca românii să nu-şi repete crimele. E vorba de articolul “Iași, iunie 1941…” de pe ziarulnatiunea:
https://ziarulnatiunea.ro/2022/01/01/iasi-iunie-1941/
Nici măcar o singură dată nu apare cuvântul „german“ în articolul-mesaj al lui Vasilică Militaru, deşi armata germană este cea care a tras cu două mitraliere în evreii adunaţi în chestura de la Iaşi în iunie 1941, şi metoda „trenurilor morţii“ era tot germană.
În schimb, îi scrie Vasilică Militaru preşedintelui Academiei (dându-i lecţii?), cum apara în articolul din 2022: „Trebuie să recunoaștem greșelile trecutului ale unor români și ale unor autorități ale Statului român, tocmai pentru a învăța ceva din acestea și pentru a evita repetarea lor în prezent și viitor“.
Se zicea în surse mai vechi, chiar foarte vechi, ce nu mai sunt acum uşor de găsit pe Internet, sau nu sunt deloc, că pretextul (!) pentru care germanii au deschis focul pe 29 iunie 1941 cu două mitraliere în evreii adunați la Chestura din Iași, era că aceştia, consideraţi suspecţi de pactizare cu duşmanul sovietic, nu stăteau în arest, începând să plece din curtea chesturii de capul lor. Accentul acuzator s-a mutat încet-încet de la germani la români în ultima vreme.
Deşi V. Militaru arată şi preşedintelui Academiei că a fost inspirat de C-tin Olariu-Arimin în opera sa, el nu prezintă şi responsabilitatea sau implicarea germană la evenimente, cum face Olariu-Arimin în studiul său cu 4 ani mai vechi (2017) decât al lui Militaru în prima formă (2021), intitulat”
’„Pogromul de la Iași” o afacere cușer(kasher) de 200 milioane $ pe banii germanilor!’
Olariu prezintă şi documente de „importanță istorică“, din care concluzionează că „totul a fost o acțiune conspirativă de mari proporții organizată de populația evreiască din Iași cu 17 zile înainte de începerea luptelor, împotriva armatei române și a celei germane în trecere prin acest oraș, avînd drept scop crearea unei stări de haos și nesiguranță de care să profite trupe bolșevice aflate la cca 48 km.“
La data de 22 iunie 1941 dimineața – arată în continuare Olariu Arimin – la orele 4, soldații români și germani au atacat armatele bolșevice de pe malul stîng al Prutului în- cepînd eliberarea teritoriilor ocupate de aceștia cu un an înainte. Nota informativă din 30 iunie 1941 a Chesturii Poliției Iași către Ministerul de Interne (A – 345, 346, 347) dă o descriere precisă a ceea ce s-a întîmplat atunci, numit astăzi ,,pogromul de la Iași”.
,,În dimineața zilei de 28 iunie a.c. pe când o coloană germană, din trupele de asalt, mărșăluia prin cartierul Tătărași din orașul Iași, spre Ungheni, comandantul acestei coloane a fost informat că evreii din acest cartier, posedă aparate radio-emisiune și în legătură cu acest fapt, fac semnale ori de câte ori apar avioane inamice. S-a procedat la o percheziție amănunțită de către germani, la care a concurat și ostași din Reg. 13 dorobanți… În seara zilei de 28/29 iunie a.c. la orele 20,30 mi s-a raportat telefonic de către circumscripțiile de poliție că se trag focuri de arme și arme automa- te de prin clădirile unde locuiesc evrei și în întreg orașul. Faptul acesta ne-a fost adus la cunoștință și de către Comandatura germană, care a scos patrule dese în oraș. De către chestură, de asemeni s-a întărit paza, mărindu-se numărul gardienilor în teren și trimițându-se și patrule de jandarmi.
Menționăm că alarma aceasta a coincis cu zborul unui avion inamic care a lansat două rachete roșii, probabil semnalul începerii dezordinilor. Focurile de armă din partea agresorilor s’a întețit, la care se răspundea tot cu foc, de către patrule și unitățile militare în trecere prin oraș. Deși s-au făcut pânde cu toți gardienii de către patrule, totuși nu s’a putut descoperi nimic, orașul fiind complet în întuneric… Focurile continuau neântrerupt și se întețeau cu armele automate, mai ales în jurul instituțiilor, dând impresia că se intenționează ocuparea autorită- ților, ceea ce ne-a determinat să întărim paza la Societatea de Telefoane, Poștă, Prefectură, Chestură, etc… În zorii zilei de 29 iunie a.c., o coloană militară română ce mărșăluia pe strada Lascăr Catargiu, a fost prinsă de un foc viu de mitraliere, punând coloana în dezordine, dar punându-se iar în ordine, s’a deschis foc drept răspuns și din partea coloanei. Același lucru s’a întâmplat și cu o altă coloană ce mărșăluia pe strada Carol; fiind trimiși să o însoțească Lt. Col. N. Niculescu, din Inspectoratul de jandarmi Iași cu un pluton de jandarmi și secretarul Chesturii, Gheorghe Stănciulescu, cu o echipă de gardieni, care în dreptul localului ,,Corso” de pe strada Lăpușneanu au fost primiți cu un violent foc de arme automate și grenade, de prin toate clădirile locuite de evrei-comuniști. Cu această ocazie în coloană s’a produs oarecare panică, dar comandantul fiind energic și cu sînge rece, a ordonat trupei să se culce la pământ, după care s’a răspuns cu foc în direcția din care se tră- gea asupra coloanei, trăgându-se și cu foc de tun de 53 mm. Din acel moment (ora 3) s’au format echipe de jandarmi, militari și polițiști, înconjurând clădirile de unde se trăsese focuri, începându-se controlul tuturor persoanelor găsite în acele clădiri. La acest control au colaborat și unitățile germane în mod foarte conștiincios, arestându-se evreii ce au fost găsiți în clădirile de unde se trăsese focuri…
Textul întreg al lui Olariu Arimin e la:
https://www.academia.edu/40144562/Constantin_OLARIU_ARIMIN_Marea_escrocherie
Inculparea doar a românilor de către Vasilică Militaru, nu şi a germanilor, poate că nu este aşa de întâmplătoare, ci e o misiune spirituală de însănătoşire“, căci Asociația Neamul Românesc a lui V. Militaru – poziţia 60195 în Registrul Asociaţiilor -,are în Statut, încă de la înfiinţarea din 16 iunie 2011:
la art.1 – “…Însănătoşirea neamului românesc în toate domeniile”;
la art.2 – “conştientizarea cetăţenilor români, apartenenţi ai neamului românesc, că este necesar să accepte convieţuirea paşnică şi constructivă a indivizilor şi colectivităţilor aparţinând altor neamuri” sau “înlăturarea barierelor de natură religioasă, ce au condus în trecut la dezbinări şi învrăjbire între indivizii aceiaşi neam; crearea unui climat moral religios sănătos”.
Poate de aceea i s-a spus măgulitor la SOS că este “eliberatorul Bisericii”.
Cuvântul “Românesc” din numele asociatiei lui Militaru nu putea fi înregistrat decât cu acordul sistemului, respectiv numai cu acordul prealabil al Secretariatului General al Guvernului, conform legii.
Căci legea nu permitea şi nu permite nici acum înscrierea unei asociații folosind în denumirea să cuvintele „național” sau „român” ori derivate ale acestora decât cu obţinerea în prealabil a acordului Secretariatului General al Guvernului.
Interdicţia şi posibilitatea de derogare primită de la guvern sunt prevăzute la alin. 3^2 al art.7, introdus în Legea Asociaţiilor de art.I din Legea 34 din 8 martie 2010.
A prezentat Militaru aşa mari ‘garanţii’ puterii încât a beneficiat la data înfiinţării asociaţiei sale de 3 membri, iunie 2011, de acordul special de la secretariatul guvernului de a folosi cuvântul „românesc“ în denumirea asociaţiei?
Secretariatul guvernului era condus atunci de ‘securista’ Daniela Andreescu (fostă Zisman), sau „şefa de la guvern“ a guvernului PD ‘Boc2’, fost „agent imobiliar” la negru (şi Vasilică Militaru a fost agent imobiliar la Bacău, înainte de a se stabili ca amploaiat la administraţia mânăstirii împreună cu nevasta printre călugării de la mânăstirea Petru Vodă.
Daniela Andreescu-Zisman, secretara guvernului în iunie 2011, şi-a atribuit familiei sale case şi spaţii de la stat, iar soţul ei, tot cu funcţii la stat, era Aurel Teodorescu, vechi ofiţer de Securitate din Bucureşti preluat de SRI (în acest sens se dau informaţii în articolul lui “Securiştii lui Băsescu“ din Cotidianul ro).
Când Elena Udrea l-a însoţit pe premierul Boc în vizita oficială a acestuia în Israel din 23-24 noiembrie 2011, ea şi prietenele sale din delegaţia românească – precum această secretar general al guvernului român, Daniela Nicoleta Andreescu, fostă Zisman – au depus rugăciuni la locul Templului lui Solomon, la Zidul Plângerii (Templul lui Solomon), binecunoscutele amidah, rugăciunile evreilor.
ASOCIATIA NEAMUL ROMÂNESC
14031/A/2011 NEAMT – COMUNA POIANA TEIULUI – SAT PETRU VODA
Militaru Vasilica presedinte – Militaru Luminita secretar
https://www.just.ro/wp-content/uploads/2026/06/16iunie2026_asociatii.pdf
„conştientizarea cetăţenilor români, apartenenţi ai neamului românesc, cã este necesar sã accepte convieţuirea paşnicã şi constructivã a indivizilor şi colectvitãţilor aparţinând altor neamuri“, deşi e formulată ca din puţ, pare să spună de fapt cã Asociaţia acţionează pentru ca românii să accepte migranţii sau străinii (‘colectvitãţi aparţinând altor neamuri’).