Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 186

„Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români”

În ziarul Lumina din 14 mai 1918, la câteva zile după moartea lui George Coșbuc,  Liviu Rebreanu scria, printre altele: „Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești. Ardelean a rămas toată viața. Până și în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi ședea bine. Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii … A răsărit deodată, fără să-l știe nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor și bisericuțelor bucureștene. Și a biruit împotriva tuturor celor scufundați în inimații și neputințe. A adus lumină, sănătate, voioșie. Scrisul lui Coșbuc trăiește și va trăi cât va trăi neamul românesc”.

George Coșbuc s-a născut la 20 septembrie 1866, satul Hordou din Districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud (azi, comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud).

În toamna anului 1884, se înscrie la Facultatea de Filosofie și Litere la Universitatea „Franz Josef” din Cluj, care avea pe atunci și o catedră de limbă română, condusă de preotul unit Grigore Silași. A continuat studiile clasice, frecventând cursurile de istoria vechilor greci, cele de traducere și interpretare din scrieri alese din Cicero, teoria și istoria retoricii la greci și romani, sintaxa greacă și istoria literaturii latine. A fost numit în comitetul Societății Iulia a studenților români din universitatea clujeană, timp în care își începe colaborarea la gazeta „Tribuna” din Sibiu. Aici lucrează ca redactor până în 1889 când,  la insistențele lui Ioan Slavici, Titu Maiorescu îl cheamă la București.  

În anul 1893 îi apare, la Editura Librăriei Socec, volumul „Balade și idile” (258 de pagini),  apariția fiind menționată în „Românul literar” (nr. 19 din 13 iunie) și în „Moftul român” (2 iunie 1893). Dar, în locul unor texte de întâmpinare a acestui adevărat eveniment literar, spre sfârșitul lunii august 1893, apărea o broșură subversivă intitulată „Adevărul asupra poeziilor d-lui Gh. Coșbuc”, scoasă la Iași de N. Lazu, prin care se contestă originalitatea unor poezii din volum. Intervenția lui Lazu, grefier judecătoresc la Piatra și fost coleg al practicantului Eminescu de la Tribunalul Botoșani, a stârnit un adevărat scandal literar, care a durat aproape zece ani. În apărarea poetului au sărit Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga, P.P. Negulescu  și D. Evolceanu, printr-o intervenție în numele „Convorbirilor literare”. Atacul invidiosului grefier, care nu era decât „un veninos asalt de pigmei în contra unui incontestabil talent literar” (P.P. Negulescu) a avut efectul contrar intenției. Presigiul tânărului poet venit din Ardeal crește vertiginos, poezia sa ajungând să fie cunoscută în toate teritoriile locuite de români.

Un rol de seamă în dezvoltarea culturii românești l-a avut G. Coșbuc prin vocația sa publicistică, în urma xperienței dobândite la revista sibiană „Tribuna”, unde a lucrat până în 1889. La București, el a făcut parte din conducerea revistelor „Vatra” (1894), „Lumea ilustrată” – publicație cu caracter enciclopedic (1896), „Foaie interesantă” (1897), „Sămănătorul” (1901) și „Viața literară”. Înființată la 1 ianuarie 1894, la București, revista „Vatra”, concepută în descendența Daciei literare și a Tribunei va apărea doar în 44 de numere, bilunare, până în august 1896, i-a avut ca directori pe I. Slavici, I.L. Caragiale și G. Coșbuc.

În august 1915 a murit Alexandru, fiul poetului, într-un accident de automobil. Coșbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează, încetează să mai publice. Nicolae Iorga consemnează: „O mare nenorocire a atins pe George Coșbuc. N-a fost om care, știind bucuriile și durerile unui părinte, care să nu-și șteargă o lacrimă atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide.”

O palidă și prea târzie compensație a durerii fără margini care l-a zdrobit continuu, până la sfârșitul vieții, a fost primirea sa în Academie. În ședința din 13/26 mai 1916, sub președinția lui Iacob Negruzzi, Secțiunea literară a Academiei Române a hotărât, cu 4 voturi din 6, să-l propună pe George Coșbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coșbuc. Vorbind în numele Secției literare, Duiliu Zamfirescu spunea în raportul său:

„Reputația sa literară e așa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate țările locuite de Români. Primindu-l în mijlocul nostru consfințim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coșbuc a dat poporului român, în mai puțin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem ușile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii și sunt originale.” George Coșbuc a murit la 9 mai 1918, în București, înainte de a vedea împlinită Marea Unire în care a crezut și pentru care a luptat toată viața.

CERTITUDINEA