Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 186

În numărul 183 al revistei CERTITUDINEA, am publicat, ca un semnal de alarmă privind direcția în care ne împinge Uniunea Europeană, terifiantele „Directive NKVD pentru ţările din Europa de Est”, elaborate de Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS la 2 iunie 1947 și purtând indicativul „Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicația NK/003/47”. Ceea ce este îngrijorător în acele Directive este asemănarea lor izbitoare cu… Directivele UE pentru Europa de Est… Și la fel de îngrijorător (ca să nu zic înspăimântător) e faptul că aceste Directive (fie ale NKVD, fie ale UE) au un reprezentant de forță în România de azi, iar acest reprezentant este Institutul Wiesel (INSHR – EW).

Obrăznicia cu care acesta se erijează în jandarm al gândirii, situat deasupra oricărei instanțe a României (chiar și deasupra CCR), folosindu-se de tot angrenajul de legi anticonstituționale și antiromânești pe care le-a „inspirat”, este pur și simplu inexplicabilă dacă n-ar exista un suport extern foarte puternic. Care ar fi acest suport? Faptul că există trei candidați la președinție care au legătură cu autoritatea supraponderală a acestui institut finanțat din bani publici (Crin Antonescu – inițiator al Legii 217/2015, Victor Ponta – decidentul înființării INSHR – EW și George Simion – vânzătorul pe față al intereselor României statului Israel), ar putea oferi o parte din răspuns.

Ultima mârlănie politică a lui Alexandru Florian, directorul Institutului, a fost plângerea penală împotriva unei case de licitații care a scos la vânzare publicații și cărți din perioada interbelică, pe motiv că acestea ar fi avut legătură cu Mișcarea Legionară. Plîngere s-a făcut și împotriva cumpărătorilor acelor obiecte, printre aceștia numărându-se și tânărul istoric Silvian Emanuel Man, doctor în istorie și președinte de onoare al Ligii Studenților din Iași, premiat de Mănăstirea Putna și apreciat publicat de președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și de Patriarhiul Bisericii Ortodoxe Române. Istoricul a răspuns public, printr-o postare video, din care publicăm câteva extrase:

„Domnul Alexandru Florian s-a supărat foarte tare că pe piața de antichități există cărți, reviste, care ar putea avea legătură cu mișcări social-politice din perioada interbelică, inclusiv cu Mișcarea Legionară.

Așa că a depus o plângere penală împotriva unei case de licitații și toți cei care am cumpărat de la casa de licitații respectivă, am fost luați „la bâză” pentru faptul că deținem bunurile respective. În cazul meu concret, este vorba despre trei publicații din perioada interbelică, care sunt destul de rare în momentul de față, în fondurile bibliotecilor central-universitare […].

Ei, bine, domnul Florin, în momentul de față vrea să ne limiteze de fapt libertatea de informare, pentru că noi, cercetătorii, cei care ne ocupăm cu istoria, de cele mai multe ori nu ne putem folosi de sursele existente în biblioteci sau în arhive. Apelăm, într-adevăr, la anticari, la colecționari, pentru a obține publicații, cărți în ediții mai rare, care nu sunt disponibile în fondurile de carte.

Aceste reviste sunt un fel de corpuri delicte. Mi s-a pus în vedere faptul că nu am voie să le întrăinez sau să le distrug pe perioada cercetării penale… și cu atât mai mult, nu am voie nici să le public […]. Eu am fost practic audiat în calitate de martor, în momentul de față, pentru investigarea unei infracțiuni de vânzare de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prevăzute de Articolul 4, aliniat 1, din Ordonanța 31 din 2002. Este celebra ordonanță prin care se condamnă toate faptele de antisemitism ș.a.m.d. […].

Domnul Alexandru Florian consideră că cercetarea trecutului istoric, care este legat de aceste momente sensibile din istoria noastră națională, ar fi apanajul exclusiv al unor instituții publice, că persoanele private și cercetătorii, dacă nu sunt afiliați unor astfel de instituții publice, iar cercetările nu fac parte dintr-un plan de cercetare, care este finanțat de către statul român, nu ar avea dreptul să facă aceste lucruri. Este efectiv monopol! Ba, mai mult decât atât, s-a insinuat ideea că eu, la fel ca alte persoane care au cumpărat obiecte vechi din diferite rațiuni, nu avem voie să deținem așa ceva. Dacă la un moment dat vrem să facem propagandă fascistă și extremistă? Dacă luăm o publicație din anii ’30 și ieșim cu ea pe stradă, arătând mesaje de ură rasială și religioasă?

Nu cumva oamenii aceștia au nevoie de niște antipsihotice?

Comentariile mele sunt exclusiv legate de plângerea domnului Alexandru Florian, pentru că el consideră că are drepturi, prin institutul pe care îl conduce, să dețină un monopol asupra istoriei. Așa ceva nu se poate! Nu poate exista monopol asupra trecutului și asupra dezbaterilor legate de trecut. Cea mai extremistă idee, de fapt, care există în societatea românească este fix cenzura, fix această dorință a unor persoane de a controla discursul pe anumite teme. În mod normal, într-o societate liberală, este respectată libertatea de exprimare, este respectat dreptul oamenilor de a spune tot ceea ce vor, evident fiind responsabili după aceea de consecințe.

Oare noi, istoricii care nu suntem afiliați cu domnul Florian, nu mai avem dreptul să ne dăm cu părerea, să emitem ipoteze? Domnul Florian consideră că aceste documente ar trebui confiscate de statul român, ca mai apoi să fie donate Institutului „Elie Wiesel” și să facă parte apoi din patrimoniul muzeului Holocaustului”.

Așadar, de-acum, cenzura s-a instituit și în anticariate, case de licitații și biblioteci. Arderea istoriei devine „arderea-de-tot”, adică Institutul Elie Wiesel desăvârșește ceea ce n-a apucat să termine stalinismul!