Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 162

Imaginile alăturate nu necesită comentarii. Poate doar niște întrebări:

Cum e posibil?

Până unde poate merge nesimțirea culturală – a factorilor de decizie, dar și a noastră, a fiecăruia dintre noi în parte?

Îi merităm, oare, pe Alecsandri și Marin Preda, ale căror case memoriale se prăbușesc sub apăsarea timpului și a uitării noastre? Sau nici măcar nu mai știm cine au fost?

Dacă primatelor de la Ministerul Culturii, din consiliile județene sau locale, puțin le pasă care este diferența dintre Marin Preda și găinile din ogradă, sau dintre casa lui Alecsandri și groapa de gunoi a satului, VOI, cei care v-ați ales edilii pentru un kil de zahăr și o sticlă de ulei, VOI, cei care treceți zilnic pe lângă  mărturia nepăsării voastre, de ce tăceți? Sunteți morți? Sunteți beți? Sau v-ați dus cu toții la păcănele?

Iar la sfârșit, o dureroasă și necruțătoare întrebare: dacă ei, cei care sunt atât de săraci în personalități, le cultivă cu atâta respect memoria (așa cum se vede privind casa memorială Elie Wiesel), noi, urmașii nevrednici ai unor uriașe personalități, nu cumva merităm să fim slugile cele mai de jos ale celor dintâi?

Priviți-vă în oglindă și răspundeți!

 2,526 total views,  2 views today