Autor: PAMFIL ȘEICARU

Articol apărut în revista CERTITUDINEA Nr. 86

Este evident că Europa occidentală şi Statele Unite ale Americii vor mai comite încă greşeli şi vor căuta un compromis. În spatele fastului retoric, Europa occidentală trebuie, ce-i drept, să se mulţumească cu măruntele expediente ale unei politici de azi pe mâine. Tresăririle de orgoliu ale Europei faţă de Statele Unite, pretenţia penibilă de a urma o politică independentă şi de a-şi asigura o poziţie neutră, de arbitru, într-un eventual conflict ruso-american nu este, în definitiv, decât mărturisirea indirectă a fricii de a adopta o poziţie, chiar şi numai defensivă, în faţa ameninţării ruseşti.

Această politică ce oscilează între panică şi speranţă, exprimă în realitate un sentiment de slăbiciune militară, o senzaţie de epuizare: panica provocată de expansiunea continuă a Rusiei Sovietice, speranţa în prezenţa masivă pe continent a forţelor americane care să poată suplini incapacitatea Europei de a se apăra.

În 1939, Occidentul a fost surprins de forţa şi de îndrăzneala germană. Incapabile să facă un efort, nutrind speranţa că jocul diplo­matic ar putea să înlocuiască puterea militară, Franţa şi Anglia s-au aflat dezarmate la 1 Septembrie 1939 în acelaşi timp, Hitler se întreba: „Vom reuşi să învingem moral duşmanul înainte de război? Pretutindeni, în ţările cele mai ostile, avem prieteni care ne vor ajuta. Vom şti să ni-i păstrăm. Confuzie, conflicte, incertitudine, panică, iată armele noastre”. Puţini au realizat atunci că era vorba de o plagiere a tehnicii bolşevice.

În ce măsură Europa occidentală a identificat astăzi politica de expansiune imperialistă a Rusiei Sovietice şi cum a reacţionat ea?

Europa imploră ajutorul militar american pentru că teritoriul său e mutilat, pentru că ea a fost lipsită de acea parte a sa din est care s-a călit la focul celei mai dramatice existenţe istorice şi unde sunt situate forţele sale combatante.

Două războaie mondiale au permis să se verifice valoarea militară superioară a elementului ţărănesc. Europa Orientală, compusă din popoare de structură agrară, lipseşte Occidentului. Elementul combativ, rezervele de energii ţărăneşti au fost sacrificate la Teheran şi la Yalta. Stalin ştia ce cerea, dar Roosevelt şi Churchill nu ştiau ce sacrificau.

Între 21 Iunie 1941 şi 7 Mai 1945, poporul român a trecut prin toate probele unui război sângeros. Numărul morţilor săi se ridică la cifra de 378.000. Nu există casă românească în care cineva să nu se gândească la un soldat îngropat undeva pe malurile Volgăi, în Caucaz, în Crimeea, în pusta ungară sau în munţii Boemiei. Aceste sacrificii imense nu sunt altceva decât un semn al energiei excepţionale a acestui popor.

Dacă analizăm popoarele Europei orientale, reuşim să le găsim trăsături comune, o anumită unitate de spirit şi un stil de viaţă formate de o dezvoltare istorică identică. Aceste popoare constituie rezervele Europei prin tineretul lor, prin zdrobitoarea predominanţă a elementului ţărănesc, ce continuă să ducă o existenţă patriarhală al cărei echilibru moral atinge seninătatea deplină. Trebuie să se ţină seama, în acelaşi timp, de factorul demografic. Populaţia acestor ţări nu încetează să crească între 14 şi 18 la mie (ca şi cea a Rusiei Sovietelor), ceea ce asigură Europei, pentru viitor, o reînnoire de forţe, o întinerire indispensabilă pentru a menţine zestrea sa spirituală, întâietatea sa politică şi militară. Energiile estului european împiedică Occidentul să se anchilozeze şi să se lase invadat de scepticismul inerent formelor de civilizaţie prea rafinate.

Palatul „Curentul”, inaugurat la 1 februarie 1938. Imaginea de atunci și imaginea de azi

În zilele noastre, toate războaiele Occidentului decurg din calcule de producţie, din pieţe, din plasamente, din socoteli complicate în raport cu un misterios echilibru politic; aceste scheme intelectuale elimină orice elan, orice convingere, orice ideal. Războiul implică totuşi sacrificiul vieţii; ori numai viziunea unui ideal poate anihila instinctul de conservare, poate să exalte voinţa de sacrificiu a individului şi a colectivităţilor. Occidentul este esenţialmente sceptic şi întâietatea politică şi militară a Europei nu putea fi menţinută de diletantismul rafinat al unui scepticism de calitate morală inferioară. Europa nu poate fi salvată prin artificii de propagandă, printr-o retorică de circumstanţă care glorifică principii în care toată lumea a încetat să mai creadă. Dogma „Drepturilor omului”, este astăzi unicul fundament al concepţiei occidentale despre viaţă. S-a creat chiar pe lângă ONU o comisie prezidată de d-na Eleonor Roosevelt, a cărei misiune a fost de a stabili principiile fundamentale în materie de „Drepturi ale omului”. Dar în spatele acestei faţade, ce se ascunde dacă nu absenţa oricărei credinţe, a oricărui ideal?

Sursă: Pamfil Șeicaru, „Să rămână doar cenușa – Dosarul unei țări satelit”, Editura FRONDE Alba-Iulia – Paris, 1996 (traducere după cartea apărută la Paris, în 1949, cu titlul „DOTLA” și subtitlul „Rien que des cendres”) Titlul original al eseului: „Europa şi ţările din estul Europei” (fragment)

 2,093 total views,  2 views today