Declarație politică în Senat, 10 06 2026:
„… Dacă această inițiativă va rămâne izolată, documentul va avea doar valoare istorică. Dacă însă va fi urmată de alte contacte și de o eventuală reluare a negocierilor UE-Rusia, peste câțiva ani, Declarația de la Sankt Petersburg va fi privită ca unul dintre primele acte politice care au marcat începutul dezghețului diplomatic dintre cele două părți. Iar semnătura unui europarlamentar român pe un document care vorbește despre „normalizarea relațiilor UE-Rusia” va avea inevitabil o încărcătură politică mai mare decât ar avea aceeași semnătură venită din Belgia, Spania sau Portugalia. Semnătura europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă are o mare greutate, deoarece reprezintă singura participare a unui reprezentant politic român la un document comun care pledează explicit pentru reluarea dialogului și normalizarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Federația Rusă într-o perioadă de confruntare aproape totală între cele două părți…” (urmărește înregistrarea).
![]()
Ce este foarte grav este faptul ca Atentatul Nereusit cu dronele ucrainiene a fost pus la cale in primul rand cu Complicitatea Presidentiei, Guvernului si Sefii SRI si SIE. Numai Sfanta Precista a facut ca acest atentat satanic sa nu duca la explozia celor 1000 tone azotat de amoniu si celor 1 milion tone benzina stocate in Portul Constanta. Un sfert din Constanta era acum rasa de pe suprafata pamantului.
Razna, ca de obicei !
Zise zorila ploii ca sa se bage singur in seama.
Gelu ploilor murdare, de unde ştii tu să borăşti public că instituţiile statului român au pus la cale au au participat la o tentativă de aruncare în aer a portului Constanţa? E de ajuns că ai spus aşa ceva fără să aduci nici un indiciu pentru cea mai mica probă, ca sa fie clar că eşti… razna şi că locul tău e prin scorburi, hrube şi canale!
Venind cu asemenea bombe sinistre, fără absolut nici o bază, e clar ca tocmai tu eşti cel care o freacă singur prin public, în faţa tuturor, ca să fie băgat în zeamă, şi mai şi pretinzi ca alţii sunt ca tine, băgători-frecători.
Bineinteles ca autoritatile sataniste de la Bucuresti sunt partase la acest atentat terorist esuat prin vrea Celui de Sus. Cum e posibil ca Portul Constanta sa nu aiba paza militara 24 de ore din 24 de ore? Cum e posibil ca camerele de supravegehere din zona unde s-a intepenit drona ucrainiana sa nu functioneze? Cum e posibil ca drona sa fie descoperita la 6 dimineata si pana la ora 10 autoritatile statului sa taca malc? Cum e posibil ca traficul de unde radio sa nu fie urmarit non stop de autoritatile militare romanesti? Crezi ca bat campii dar Mucusor Biluta a declarat la inaugurarea ca Presedinte al Romaniei ca el serveste interesele Ucrainiei si Moldovei? Zdrelinsky vrea cu orice pret atragerea Romaniei in razboi contra rusilor si de aceea ucrainienii cu acceptul autoritatilor statului roman au lansat dronele respective . Daca aceasta drona cu 5oo kg TNT trecea de barajul respectiv si exploda langa depozitul de azotat de amoni si depozitul de produse petroliere demoland cam un sfert din Constanta automat Romania declara Razboi Rusiei. Drona fiind atribuita rusilor de tradatorii ce conduc tara.
Pentru suinele ce-i pupa-n dos pe satanistii ce conduc tara! “Dacă deflagrația în lanț, generată de lovirea Oil Terminal de către drona ucraineană, s-ar fi produs, dacă reacția în lanț ar fi avut loc, atunci ar fi dispărut practic toate dovezile care să incrimineze partenerul strategic Ucraina pentru atacul deliberat în inima Portului Constanța. Nu ar mai fi existat nicio probă din care să reiasă că, în conformitate cu sistemul de ghidare, în cinci chei, extrem de bine securizat al dronei, deci imposibil de spart, obiectivul acestei lovituri, care putea pulveriza orașul Constanța și nu numai portul, era Oil Terminal. Dar care era obiectivul final?
Am prezentat ieri, în analiza pe care am făcut-o, o serie întreagă de detalii tehnice care demonstrează, fără echivoc, dincolo de iresponsabilitatea părții române, care nu a securizat Portul Constanța, și dincolo de posibilele complicități ale unor demnitari autohtoni, că drona, care s-a împotmolit în flotoare la mică distanță de obiectiv, era programată de experții ucraineni să lovească Oil Terminal și să declanșeze o teribilă reacție în lanț prin explodarea depozitului de azotat de amoniu, cu cantități de șase ori mai mari decât cele de la Beirut, a rafinăriilor Petrom și Petromidia, precum și a depozitelor de cereale cu sute de mii de tone. Executanții acestei tentative de atentat, prin cele două camere instalate pe dronă, au putut urmări în timp real, zi și noapte, deplasarea acesteia prin sute de mile marine până la destinație. Cum se explică faptul că Ucraina, care este un partener strategic al României, conform unui document semnat recent de către Nicușor Dan, fără aprobarea prealabilă a Parlamentului, a pus la cale o asemenea operație?
Vrând-nevrând, intrăm într-o zonă a supozițiilor rezonabile. Ucraina a primit în ultima vreme mai multe somații și avertismente din Statele Unite pentru a face sacrificiile necesare în scopul încheierii acestui război care durează deja de aproape cinci ani și unde, în prezent, nu mai beneficiază de susținerea Casei Albe. Și economiile Uniunii Europene gâfâie și dau semne că nu mai pot susține financiar acest război de uzură. Pentru a încheia un tratat de pace cu Federația Rusă, Volodimir Zelenskiy trebuie să cedeze cel puțin Donbassul, un teritoriu care reprezintă cam 20% din suprafața Ucrainei și care, istoric, nu a aparținut acestui stat, ci este locuit în majoritate de etnici ruși. Dar liderul de la Kiev nu poate face acest lucru conform Constituției, în absența unui referendum. Un asemenea referendum, însă, ar trebui să fie simultan și cu alegerile prezidențiale, atât de mult întârziate încât, pe bună dreptate, până și Donald Trump a apreciat că Volodimir Zelenskiy este ilegitim în funcția pe care o deține. Alegeri pe care s-ar putea să le piardă, întrucât popularitatea sa a scăzut vertiginos, direct proporțional cu devoalarea uriașelor fapte de corupție săvârșite de cercul său de apropiați. Prin urmare, nu este deloc exclus ca Zelenskiy să se fi lăsat sedus de un scenariu disperat, care ar fi putut antrena de partea Ucrainei și, implicit, de partea sa o mare parte dintre statele NATO, prin activarea Articolului 5, în ipoteza în care o țară, în speță România, ar fi fost supusă unui atac devastator din partea Federației Ruse. În acest scenariu cât se poate de plauzibil, Dimitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, i-a servit lui Zelenskiy o neașteptată minge la fileu. După explozia dronei rusești deviate de ucraineni la Galați, reacția lui Medvedev s-a concretizat printr-o amenințare împotriva României și, respectiv, a statelor NATO, în sensul că acestea trebuie să se obișnuiască cu asemenea grave incidente. Rezultă că, dacă Portul și orașul Constanța sunt aruncate în aer printr-o lovitură bine țintită a unei drone de proveniență rusească, amenințarea lui Dimitri Medvedev capătă consistența necesară pentru a reprezenta o provocare majoră pentru statele NATO, care, solidarizându-se cu România, ar declara război Federației Ruse. Și aici, în acest scenariu, a intervenit un accident.
Drona a fost blocată de cele trei flotoare în proximitatea Petromidiei și tot ce a mai putut să facă partea ucraineană a fost să o distrugă parțial, explodând-o de la distanță. Au rămas însă urmele și celelalte dovezi care infirmă ipoteza unei drone a Federației Ruse. Și infirmă și ipoteza preluării controlului asupra dronei de către militarii Federației Ruse. Unul dintre cele mai suspecte indicii îl constituie faptul că Ucraina, încercând să sugereze că acest control ar fi fost preluat de ruși atunci când devenise clar că drona nu mai putea fi distrusă în totalitate printr-o uriașă deflagrație, a comunicat părții române prezența acesteia doar cu câteva zeci de minute înainte de a fi explodată și parțial distrusă.
Se impune de urgență declanșarea unei ample anchete de către autoritățile statului român, în parteneriat cu autoritățile statelor aliate din NATO, pentru ca, în final, scenariul pe care l-am invocat mai sus să poată fi confirmat sau infirmat. Cu toate consecințele decurgând din asta.
CORECTNews”
Delir pe banda rulata marca ‘gelu’ and comp Scaraotzki Ltd!
Singurul punct de vedere coerent si rational articulat este cel al generalului (r) SRI Aurel Rogojan:
“Așa-zisa derivă a dronelor navale din Portul Constanța este expresia disperării Ucrainei. A fost un act de agresiune militară disimulat împotriva României. Granița NATO și UE, perforată.
Prin Operațiunea de la Constanța ni s-a demonstrat că granița este perforată. Mai mult cei ce trebuie să o securizeze, se derobează de îndatoriri.
Drona a defilat câteva ore în zona Oil Terminal, până s-a autodetonat. Asta a fost o demonstrație umilitoare pentru cei care aveau obligația să nu permită intrarea în apele teritoriale !
Evenimentul de vineri dimineață, adică respectiv așa zisa derivă a dronelor maritime navale, soldate cu explozie și consecințele de proporție din Portul Constanța, este expresia exacerbării, disperării Ucrainei in fața desolidarizării falșilor ei susținători, care au instigat-o la provocarea Federației Ruse în declanșarea reacției militare, care a condus la războiul proxi al NATO cu Rusia prin intermediul Ucrainei.
Actul de agresiune militară disimulat împotriva României a survenit la scurt timp după reacția președintelui Vladimir Putin la scrisoarea lui Volodimir Zelenski prin care i s-a condiționat întâlnirea solicitată cu Vladimir Putin.
Ce semnifică acest fapt?
În disperare de cauză, Zelenski, iresponsabil, își asumă riscul regionalizării conflictului cu Rusia și al implicării, de această dată explicită, a NATO în război cu Federația Rusă.
Zelenski s-a lansat în această diversiune, pretext de angqajare a NATO intr-un război cu Rusia, nu fără a avea cât de cât un impuls moral, dacă nu chiar o susținere neechivocă din partea cancelarului Germaniei, care pare tentat de conntinuarea și reluarea aventurii geopolitice globale in care Germania s-a lansat, provocând Al Doilea Război Mondial.
Orbii politici care ne guvernează nu pricep nimic din ce ni se întâmplă și continuă să doarmă în fotoliile puterii, amețiți de drogurile promisiunilor NATO, că fiecare cm din teritoriul alianței va fi strașnic apărat.
Azi ne-a fost dat să vedem nulitatea acestor promisiuni.
Nu întâmplător, în cronica acestor evenimente planificate s-a înscris demiterea, prin moțiune de cenzură, a guvernului și decapitarea conducerii armatei române.
Ce va urma? Mila lui Dumnezeu, dacă nu își va întoarce și El fața de la România. Momentan, numai El ne-a salvat.
Gen. brg. (r.) SRI Aurel Rogojan”