Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 83

Profesorul, traducătorul, eseistul și dizidentul George Pișcoci-Dănescu este cel care a fondat Librăria Românească Antitotalitară (LAR) din Paris, după ce a fost expulzat din România în 1982, pentru activitate anti-comunistă în învățământ. Demisionat din PCR, a cărui politică a demascat-o prin viu grai, prin scris și prin faptă, Profesorul Pișcoci-Dănescu a fost declarat, de autoritățile vremii, în frunte cu Securitatea, incompatibil cu misiunea de profesor și educator în România. Fostul student al Universității București și-a continuat însă activitatea la Paris, devenind Doctor al Universității Sorbona. Mai întâi într-o Sorbonă bolșevizată, puțin susceptibilă de a rămâne la înălțimea gloriei trecute. Apoi, pentru a-și păstra libertatea de gândire și de expresie, pentru a continua activitatea științifică din România, Pișcoci-Dănescu a fondat LAR, trăind pe picioarele lui, refuzând subvențiile Franței, României, ale binefăcătorilor gen Soros! Ajuns la o anumită vârstă, Dl. Pișcoci-Dănescu continuă să creadă în ADEVĂR. De aceea, POLIȚIILE GÂNDIRII din România și Franța îl persecută și anchetează de zeci de ani, prin agresiuni și atentate împotriva sa, a familiei sale și a librăriei sale și a Librăriei Românești Antitotalitare. Interviul de față datează din anul 2013.

– Domnule profesor, sunteţi traducătorul, editorul şi autorul câtorva cărţi ce au entuziasmat pe unii şi revoltat pe alţii. Aţi tradus şi publicat în franceză filosofia lui Lucian Blaga, dar ați publicat şi cartea lui Roger Garaudy, „Miturile fondatoare ale lui Israel” şi altele asemenea. În mai multe rânduri, dvs. şi librăria dvs. aţi fost ţinta unor atacuri cu caracter terorist.

– Atacurile s-au produs după apariţia cărţii amintite, „Miturile fondatoare ale lui Israel”, ce continuă să deranjeze oameni şi instituţii, inclusiv statul sionist israelian. Viaţa este o luptă pe toate planurile. À la guerre, comme à la guerre. Viaţa a fost şi rămâne o luptă. Aceasta însă trebuie dusă după anumite reguli, fără de care lumea civilizată decade în sălbăticie […].

Cele ce se petrec astăzi în Occident, faptul că în Franţa, Germania, Elveţia sau Statele Unite oamenii sunt persecutaţi şi închişi pentru ideile lor, reprezintă o cădere în barbarie ce nu poate fi nici explicată, nici atenuată, nici scuzată de relativa opulenţă materială. Occidentul va pieri, probabil, înaintea Orientului. Viitorul omului ca om necesită pieirea cadavrului de minciună şi putrefacţie care a devenit Occidentul. Bătălia constă nu în a săpa groapa Occidentului, dimpotrivă: acesta poate, trebuie şi merită să fie salvat. Ameninţarea însă este reală, efectivă şi imediată, traversând inima şi mintea fiecăruia dintre noi. Numele ei este Minciună! Trăim într-o lume de minciună. În ciuda eforturilor depuse, vreme de zeci de ani, de către nedemnii câştigători ai ultimului război mondial, de către multele guverne şi regimuri de maimuţoi Aliaţi, realitatea celor trei ani şi două luni de război românesc antisovietic just, de război antibolşevic şi anti-minciună nu a putut fi ştearsă din inima, nici din minţile românilor. Războiul nostru anti-minciună sovieto-franco-anglo-americană nu a încetat, de fapt, nici o clipă. El nu poate înceta decât prin dispariţia românilor ca popor de sine stătător. Ajungem astfel la problema revizionismului istoric contemporan.

– În ce constă revizionismul istoric?

–  […] O lege precum OUG 31/2002, ce instituie obligativitatea idolatriei holocaustice şi transformă poporul român într-o bandă de asasini, este expresia minciunăriei instituite în lume de către nedemnii provocatori şi câştigători ai ultimului război mondial. A revizui aceste lucruri, a repune istoria pe făgaşul adevărului este de datoria oricărui om sănătos la minte. Cam asta ar fi revizionismul istoric la modul foarte general […]. Orice om normal este un revizionist. Revizioniştii sunt oameni care vor să ştie dacă ceea ce se spune este adevărat sau neadevărat. În istorie, în ştiinţă, în viaţa de toate zilele problema adevărului nu se pune în termeni de dogmă, de credinţă oarbă şi necondiţionată. Revizionismul istoric nu este o religie, precum creştinismul, nici o ideologie, precum liberalismul! Este o metodă de observare a realităţii, metodă perfectibilă şi ajustabilă precum viaţa şi experienţa, cu care se cam confundă […].

Revizionismul s-a practicat şi se practică în ştiinţă, în artă, în literatură, în filosofie, în istorie, în toate domeniile de activitate. În sensul de revizionism istoric, termenul s-a impus în a doua jumătate a sec. al XIX-lea. Învăţăm toată viaţa, adică revizuim permanent. Împăratul Nero a fost acuzat că a dat foc Romei, la o cercetare mai atentă, istoricii au descoperit că nu Nero este autorul acestui fapt, ci cu totul altcineva. La fel stau lucrurile cu împăratul francez Napoleon I, acuzat de a fi incendiat Moscova cu ocazia nefericitei campanii din 1812; istoricii au dovedit ulterior că nu împăratul Napoleon a dat foc Moscovei, ci contele rus Rostopcin.

Procesul lui Corneliu Zelea-Codreanu a fost revizuit. Oribila crimă iudeo-bolşevică a asasinării ultimului ţar rus a fost şi ea revizuită: ţarul Nicolae al II-lea a fost proclamat sfânt de Biserica Ortodoxă Rusă. Într-o bună zi va fi revizuit procesul mareşalului Antonescu […].

– Există istorici revizionişti ce se consacră altor perioade istorice decât ultimele două războaie mondiale?

– Revizionismul este prezent în orice domeniu de activitate. Istoria este prin excelenţă terenul pe care revizionismul este mai acasă decât oriunde. Istoricii, chiar cei «proşti» sau «mincinoşi», fac un permanent revizionism. La sfârşitul anilor ‘40, în prima perioadă a comunismului, se vorbea despre Stalin, Lenin, poporul rus care «libertate și fericire ne-ar fi adus» […].

Revizionismul acesta – de faţadă însă – se practică chiar şi de Uniunea Scribălăilor sau de Institutul de Istorie Recentă, dar este mai curând un fel de «retuşism». Nici politrucilor din diversele institute de Istorie, nici baronilor din Uniunea Scribălăilor nu le este caracteristică cinstea, corectitudinea, promptitudinea intelectuală. După o viaţă de ploconeli, piruete şi graţioase pupincurisme, nimeni nu devine campion revizionist […].

Se impune o trezire a opiniei publice româneşti, înecată sub valurile de Coca-Cola şi poşircă NATO ce ne-au inundat după 1989.

Se impune ca orice român responsabil, orice intelectual sau faţă bisericească să aprofundeze cele petrecute în anii ultimului război mondial.

Nici guvernele trădătoare de la Bucureşti, nici Europa prostitutantă, globalizantă, bastardizantă şi mulatrizantă nu ne vor putea convinge că prezenţa noastră la Stalingrad şi la Cotul Donului ar reprezenta o «crimă contra umanităţii».

Părinţii şi bunicii noştri au pierdut războiul mai ales ca urmare a trădării de la 23 august 1944.

Am ajuns la convingerea că 23 august 1944 a reprezentat prima zi din sclavia ce continuă să apese pe umerii poporului român. Faptul că tovarăşii comisari ruşi de atunci, sau domnii comisari europo-americani de astăzi, ne indică ce trebuie să credem sau să nu credem despre ultimul război mondial, constituie pentru mine dovada clară că România şi poporul român traversează o perioadă de sclavie totală, materială şi spirituală. Aspectul material al acesteia nu constituie un secret pentru nimeni.

Dacă în decembrie 1989 Ceauşescu ar fi fost înlocuit cu un guvern românesc, unirea Basarabiei, a Bucovinei de Nord, a ţinutului Herţa şi chiar a Insulei Şerpilor cu România, ar fi fost o simplă formalitate. Astfel de ocazii se vor prezenta însă şi în viitor. În vederea acestui viitor trebuie să ne pregătim.

Istoria însă va fi scrisă într-o zi. Minciunile vor cădea la pământ. Ele nu vor cădea însă singure. Pentru ca acest lucru să aibă loc peste 20, 50 sau 100 de ani, ceva trebuie făcut de pe acum. Să nu lăsăm pe seama altora ceea ce putem face noi înşine, să nu lăsăm pe mâine ceea ce putem face azi.

Şcoala de istorie revizionistă reprezintă creierul şi coloana vertebrală a ceea ce a rezistat eroziunii semite, a ceea ce nu a putut fi corupt din cultura popoarelor Europei. Învăţământul, ştiinţa, arta, întreaga cultură şi viaţă publică actuală se concentrează în jurul unor monstruoase liturghii negre şi a altor servicii idolatrice pe altar holocaustic.

Legiunea a cultivat sfinţenia cu o mână şi eroismul cu cealaltă. În vremurile pe care le trăim nu putem fi ţârcovnici cuminţi printre sfinţi, pe pereţii bisericilor. Grija schitului las-o arhimandritului, spune Eminescu.

Duşmanul nu mai vine din Turcia. Trăieşte printre noi. Ne face legi, ne pune biruri, vorbeşte filosofie. Ne taie felie după felie […].

Trezirea se merită, se cucereşte prin luptă de fiecare clipă. Dumnezeu ne-o dă, dar nu ne-o bagă în traistă.

Suntem un popor care, de peste şaptezeci de ani trăim în moarte, nu în viaţă: noaptea Sf. Andrei 1938, 23 august 1944, Aiudul, Piteştii, Canalul, minciunile insultătoare ce ne îmbâcsesc minţile şi viaţa nu ne-au căzut din senin pe grumaz […].

Tatăl meu şi o mulţime de oameni pe care i-am cunoscut în copilărie şi în tinereţe au luptat la Stalingrad, la Odesa, la Cotul Donului, în Crimeea.

Interesul generaţiei actuale şi al generaţiilor viitoare pentru epopeea glorioasă trăită de părinţii şi de bunicii lor în anii ultimului război mondial este normal. Este normal ca războiul antisovietic să ne preocupe mai mult decât războaiele lui Decebal, Ştefan cel Mare sau Mihai Viteazul.

Uniunea Sovietică, Statele Unite, Anglia şi Franţa s-au dezonorat, au dezonorat justiţia. Pieirea lor este o chestiune de timp. Imperiul colonial englez ca şi cel francez au pierit.

Statele Unite vor cunoaşte o implozie similară celei sovietice. Chiar şi fără asta, puterea americană se sprijină pe buricul a 200 de milioane de obezi. Nu există nici computer, nici bombă atomică sau altă armă care să-i scape de deznodământul ce-i paşte încet şi sigur, ca destinul!

Revizionismul nu este o ideologie, de stânga sau de dreapta. El este o metodă. Este vorba de întoarcerea la metodele normale şi obişnuite, a căror valoare a fost demonstrată de-a lungul istoriei […].

Infamologia este noua ştiinţă pe cale să se constituie pentru studiul unor astfel de fenomene. Lectura proceselor staliniste, lectura proceselor legionare începând cu cel al lui Codreanu din 1938, lectura proceselor Nurnberg până la ultimele pe rol într-o ţară sau alta din Europa, inclusiv România, constituie o bună introducere în ştiinţa infamologiei. La Nurnberg, vreme de o zi şi aproape trei sferturi s-a discutat despre asasinarea chipurile, de către nemţi, a ofiţerilor polonezi de la Katyn. Toată lumea ştia de pe atunci că adevăraţii autori ai acestei crime sunt ruşii, după cum Gorbaciov a recunoscut la 45 de ani după proces. Acuzaţii germani nu au avut la Nurnberg dreptul de a utilize, pentru disculparea lor, concluziile Comisiei Internaţionale ce examinase la faţa locului cum stau lucrurile cu asasinarea miilor de ofiţeri polonezi.

La 16 decembrie 1987, Tribunalul din Paris a recunoscut că expozeul tezelor revizioniste în revista „Annales d’Histoire révisionniste” şi controversele pe această temă ţin de libera expresie a ideilor şi opiniilor, de o dezbatere publică între istorici. Justiţia nu poate şi nu trebuie să controleze sau să se amestece în această dezbatere ştiinţifică […].

Cine caută adevărul trebuie să ştie un lucru teribil: într-o zi, va sfârşi prin a-l găsi. Este el pregătit să plătească preţul, să suporte acest adevăr? Adevărul ne va face liberi, spune Christos. Suntem pregătiţi să suportăm libertatea, să zburăm cu propriile aripi? Nu cumva suntem fluturaşi de noapte, ce ne ardem aripioarele la lumina orbitoare a felinarelor stinse…?

Interviu realizat de Nicoleta Codrin (fragment)

Sursă: arhiva-romanilor.blogspot.com

Titlul original: „Despre revisionism, cu Prof. George Dănescu Pișcoci”

CLIK pe imagine, pentru a deschide PETIȚIA

 532 total views,  31 views today