Autor: DAN CULCER

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 174

Comunităţile Europei de Est sunt mai fragile ca niciodată. Între 1945 şi 1990 ele au fost supuse unei aculturaţii violente din partea sistemului de propagandă sovietic, cu scopul asigurării controlului politic, social şi economic al acestor teritorii şi state. După 1990 ele nu au putut să respire liber nici o clipă, invadate de droguri, şomaj, înfometare endemică, import excesiv.

În vreme ce reformele inadecvate, avortate sau amânate au generat aurolacii, şomerii, pensionarii muribunzi, sindicaliştii manipulaţi de serviciile secrete şi mafioţii ce finanţează asociaţii umanitare şi turnee de tenis open (vezi cazul relativ recent al excrocului Sever Mureşan, care îl invitase ca umbrelă – probabil bine remunerată, precum directorul întreprinderii de coarne şi copite din romanul lui Ilf şi Petrov – pe Bush – tatăl la Bucureşti pentru un turneu de tenis open, în care vânzarea spaţiului publicitar, la preţuri extraordinare, se negocia, în Franţa, pe un număr de telefon mobil, în numele unei agenţii nedeclarate), pentru spălarea banilor scoşi din prostituţie masculină şi feminină, pedofilie organizată,  export de copii înfiaţi, comerţ  de droguri şi trafic de influenţă.

Ziarele sunt pline de probe că a avut loc lichidarea, în numele economiei de piaţă, a bunurilor sociale care mai aveau o oarecare valoare, de fapt transferul pe nimica toată a acestor bunuri în mâinile unor excroci (Băncile noi, falimentate cu acordul BNR, excrocii care obţin împrumuturi imense fără garanţii şi acoperire: Sever Muresan şi atâţia alţii) şi export de beneficii, fără reinvestirea lor în teritoriul neo-colonial, complet dependent.

Comunitatea românească din România este victima acestor agresiuni contra duhului, contra materiei psihice adică, din care suntem formaţi, contra sentimentului de apartenenţă, de mândrie, de continuitate, de solidaritate. Se atacă încă o dată bazele civilizaţiei româneşti însăşi. Iar uneltele sunt extrase din arsenalul de elemente clasice dintre cele mai superficiale ale „modernităţii târzii” până la sistematica propagandei şi manipulării, interdicţia recuperării integrale a tradiţiei, deformarea acesteia prin propagandă, impunerea unei autocritici excesive şi dezechilibrate în raport cu practicile comunităţilor limitrofe sau integrate (unguri, ucrainieni, ruşi, sârbi, bulgari, polonezi, germani sau evrei) şi modelatoare (francezi, americani, ruşi, greci, turci), în numele intereselor acestor altor comunităţi, ca şi prin crearea artificială a bazei pentru o culpabilizare colectivă, în numele memoriei şi justiţiei celor tari (dulăilor) aplicată doar celor slabi (căţeilor).

Denigrarea valorilor comunităţii româneşti, care au crescut şi s-au definit din chiar necesităţile de existenţă ale acesteia, se realizează sub diferite pretexte, dintre care cele mai curente sunt aşa-zisa stare de xenofobie tradiţională, inventarea unui antisemitism metafizic, anistoric şi intrinsec, a unor pogromuri şi acţiuni genocidare care, deşi au responsabili juridic şi moral definiţi, sunt extinse la scara comportamentului comunitar; a rarităţii sau a lipsei de contribuţii „semnificative” (cine le defineşte dacă sunt sau nu sunt astfel?) la cultura universală.

Există chiar o amară şi radicală „demonstraţie” a lui Ioan Petru Culianu, un strigăt de disperare prost plasată în context european, lamentare pe baza unui imens complex de superioritate-inferioritate, plângere nu complet inutilă, ci doar prost interpretată de cei care o cunosc), etc., etc.

Realităţile istorice, de genul celor mai sus înşirate, nu sunt explicate, ci recadrate, încadrate anacronic, analizate doar din unghiul actualităţii, adică din perspectiva decalogului pseudo-umanitarist, a corectitudinii politice, a aşa-zisei apărări a drepturilor omului, a dreptului minorităţilor (îndreptate ele însele în acest fel spre ghetoizări forţate, în numele ideologiei solidarităţii etnice – sub lozinca „Înainte de toate suntem…”) şi a supravieţuirii, ca şi cum deciziile şi acţiunile respective nu ar fi avut cauze, cronologii şi nu s-ar fi încadrat în serii istorice şi sociale similare cu cele ale altor comunităţi şi cu comportamentele altor clase politice. Nu este vorba de a evita o judecată istorică şi morală, ci de a evita anacronismul şi prejudecata, ca şi moralismul unor superiorităţi inexistente.

Complexele de inferioritate pe care ni le-am inculcat noi înşine, prin intelectualii noştri de serviciu, sunt exploatate cu minuţie de propaganda altor neamuri.

Ar fi ridicol să cădem în ghearele unei paranoia naţionale. Nu vedem aici un complot împotriva poporului roman, ci o conjuncţie de fenomene complexe al căror sens şi semnificaţie trebuie analizate lucid, dar ale căror efecte nocive trebuie stopate urgent prin cea mai inteligentă şi ieftină metodă: reciclarea şi revalorizarea miturilor. Pentru toate celelalte soluţii: reforma economică, lupta împotriva corupţiei, recuperarea instinctului de creaţie prin muncă, blocarea exportului de capital, reconstituirea şi moralizarea clasei politice, contra-propaganda, cercetarea ştiintifică fundamentală şi aplicată etc, trebuiesc bani, mulţi bani. De unde?

Suntem în faţa necesităţii de a recunoaşte în reciclarea miturilor un act de autoapărare, de supravieţuire, de cultivare a minţii şi a ţarinii spirituale, fără de care recădem în starea de animale. Doar spiritul este universal. Dar el se întrupează în identităţi. Nu există identitate umană globală, ci doar identităţi regionale sau statale, comunităţile etnice adică, singurele care pot fi cuprinse, înţelese şi menţinute în echilibru, pentru moment, singurele în care individul, liber şi înspăimîntător de singur, se poate simţi solidar şi protejat. Protejat de morbul pierderii fiinţei. Estimp, adică în acest spaţiu şi în acest timp.

          De aceea se cuvine să cunoaşteţi tradiţia, adică Legea nescrisă, şi să faceţi Legile în acest spirit, să le respectaţi apoi în litera şi spiritul lor, căci ele sunt instrumentele Rezistenţei şi Reconstrucţiei.

          Deveniţi astfel slujitori şi apărători ai Duhului, intelectuali adevăraţi, creatori de spirit în respectul Materiei, care e spirit întrupat. Şi muncitorii, şi ţăranii sunt, cînd îi ajută mintea, nu cartea ci memoria, înţelepţi, adică adevăraţi intelectuali.

Suntem toţi fiii Ţărânei şi ai Apelor deasupra căreia a suflat Duhul, ca furtuna deasupra feţei Mării.

Titlul original: „Cuvinte pentru urmași”, 21 martie 2003 (extras)

 2,370 total views,  4 views today