Autor: MIRON MANEGA
Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 187

Boian Alexandrovici este un preot român ortodox din estul Serbiei (Timoc), paroh de Malainița și Remesiana, precum și protopop al Protopiatului Dacia Ripensis cu sediul la Negotin (hirotonit de episcopul român Daniil de la Vârșeț).
S-a născut în 1977 la Negotin, unde și-a petrecut copilăria. Descendent al unei familii de români timoceni. Actualmente, Boian Alexandrovici locuiește în Malainița, unde slujește în prima biserică ortodoxă în care limba liturgică este româna.
În 2003, Boian Alexandrovici a ridicat la Malainița, din fonduri proprii, pe un teren aflat în proprietatea sa, prima biserică ortodoxă română din Serbia de răsărit. Urmează un conflict îndelungat cu autoritățile sârbe, care cereau demolarea lăcașului, invocând ilegalitatea acestei construcții. Un oponent vehement al lui Alexandrovic este și Biserica Ortodoxă Sârbă care se teme să-și piardă influența în acest colț al Serbiei. Scandalul a ajuns să fie comentat în presa internațională. În aprilie 2005, incidentul a fost discutat și la adunarea Consiliului Europei. La sfârșitul anului 2006, ipodiaconul Boian Alecsandrovic a fost condamnat la două luni de inchisoare, cu suspendare.

În martie 2008 părintele Boian Alexandrovici a fost decorat de către ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Belgrad, Ion Macovei, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Comandor, distincție conferită de președintele României, Traian Băsescu. Înalta distincție a fost decernată „în semn de apreciere deosebită pentru atașamentul și angajamentul său constant față de promovarea identității culturale, lingvistice și religioase a românilor din Serbia”.
Cu toate acestea, atacurile Bisericii Ortodoxe Sârbe împotriva preotului român au continuat. Acesta fost caterisit, pe motiv că a oficiat slujbe în limba română într-o biserică din Serbia. Sentința de excomunicare, pronunțată pe 16 octombrie 2008 de către Iustin, episcopul ortodox sârb al Timocului, a fost comunicată și preotului Boian Alexandrovici, care a fost judecat în absență. În actul semnat de episcopul Iustin se arată următoarele: „Boian Aleksandrovici, fost cleric al episcopiei de Timoc, a disprețuit pe episcopul său competent și fără aprobare și acord al bisericii noastre a fost hirotonit în treapta preoției de către un episcop al Bisericii Ortodoxe Române. Ca urmare, pe presbiterul Boian Aleksandrovici îl caterisim din treapta preoției și îl întoarcem în rândul laicilor fără drepturi și funcții“.

Sinodul BOR, întrunit la 30 octombrie 2008 la București, a considerat „invalid actul de caterisire a părintelui Boian Alexandrovici de la Malainița (Valea Timocului) de către tribunalul bisericesc al Episcopiei Ortodoxe Sârbe de Timoc, deoarece preotul român nu este cleric al Bisericii Ortodoxe Sârbe. De asemenea, Membrii Sfântului Sinod au constatat faptul că Episcopia Ortodoxă Sârba a Timocului nu respectă cele convenite în cadrul Comisiei mixte de dialog a celor doua Biserici Ortodoxe, din aprilie 2006, adică asigurarea serviciilor religioase în limba română pentru comunitățile românești”.
Pe 21 ianuarie 2009, părintele Boian Alexandrovici, Protopop de Dacia Ripensis (Valea Timocului/Serbia), a primit o înștiințare ultimativă de la primaria din Negotin în care i se dă un termen de 15 zile pentru dărâmarea fundației celei de-a doua biserici românești în localitatea Malainița, fundație sfințită în martie 2008. Părintele Boian nu a respectat ultimatumul. Acum, în Valea Timocului Sârbesc, sunt în jur de 10 bisericuțe românești.
________________________
BOIAN ALEXANDROVICI. „Sparg geamurile asociațiilor românești și scriu pe pereți «Marș din Serbia!» sau «Moarte românilor!»”

„Noi suntem aici cu mult înainte de împăratul Traian și facem parte din populația românizată a anticei provincii Tribalia. Marele învățat Petre Țuțea ne-a numit „proto-români”. Din vremea Bizanțului și apoi a turcilor, până la jumătatea secolului al XIX-lea, înflorirea vieții culturale și bisericești a românilor din Timoc s-a făcut cu sprijinul și daniile domnilor români, care au construit aici biserici și mănăstiri. Începând cu 1833, Imperiul Otoman a lăsat administrarea teritoriilor în care locuiau românii timoceni în seama sârbilor. De îndată, li s-au luat toate drepturile. Sub presiunea Bisericii Ortodoxe Sârbe, românii s-au prefăcut în sârbi. Limba română a fost interzisă, școlile au fost desființate, preoții români au fost alungați și înlocuiți cu sârbi. În 1918, în timpul Conferinței de la Paris, profesorul și filosoful nostru, Atanasie Popovici, a condus o delegație din Timoc și a cerut marilor puteri unirea timocenilor cu România Mare. Nu au fost ascultați, iar deznaționalizarea a continuat în forță, pe tot parcursul secolului XX. Nici în ziua de azi situația nu s-a schimbat prea mult. Dacă Federația noastră găsește la Belgrad o oarecare înțelegere și dialog, la Bor nu ne ascultă nimeni. Sparg geamurile asociațiilor românești și scriu pe pereți „Marș din Serbia!” sau „Moarte românilor”. Bineînțeles, poliția nu-i găsește niciodată pe făptuitori. Dar noi suntem aici dintotdeauna, iar Serbia este patria noastră. Intoleranță unor cercuri naționaliste este înspăimântătoare, dar autoritățile locale închid ochii”. (Formula AS, 2008)
![]()
Domnului sa ne rugam! Sfinte Dumnezeule intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletele noastre, ale romanilor din necazul furtului Alegerilor din 18 Mai, acest an. Intru dreptatea Ta starpeste pe vrajmasii nostri, ai romanilor care ne doresc moartea ca sa se faca ei stapani pe tara noastre si fa se aleaga praful si pulberea cu viteza gandului de toti cei care au dat ordinul si au fraudat aceste alegeri. Intru dreptatea Ta usuca-i pe picioare pe toti acesti hoti asa cum Fiul Tau, Iisus Christos Nazariteanu a uscat smochinul cel neroditor. Ca noi, romanii suntem robii Tai. Asa sa fie, Gata, S-a implinit 142: “Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.”
Adevaratul rol a lui Calin Georgescu a fost acela de a calma masa mare a cetatenilor suveranisti furati la vot pentru ca acestia sa nu se revolte impotriva acelora care le-au furat voturile. Prin discursul lui taraganat, molcom si ritmic a indus in subconstientul romanilor suveranisti ideea a fi blanzi si a sta in casa tocmai ca mamaliga romaneasca sa nu explodeze. Dupa ce s-a facut datoria, conform ordinului pe unitate Calin Georgescu se retrage la Wiena ca un ascultator angajat al DIE inainte de 1989 si SIE dupa aceasta data. Asta-i adevarata meserie a celui ce chipurile a trezit in Constiinta poporul roman ca acesta sa accepte cu calm si nepasare toate Loviturile de Stat date din Octombrie 2024 si pana astazi de catre Statul Paralel, meseria de tradator a curentului suveranist.
Ce te ascunzi in anonimat si nu faci tu ceea ce ar trebui, leguma latratoare ce esti?