Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 119
Prin anul 1994, un anume Vasile Voloşin, din satul ucrainean Poroşcovo, s-a întors acasă cu o „cutiuţă miraculoasă”. Era dintre primii localnici ce depăşeau hotarele aşezării, după destrămarea URSS. Săraci la limita supravieţuirii, sătenii s-au adunat în jurul acelei „căşcuţe” stranii, din care ieşeau voci străine din alte ţări. De-acolo, de la primul „tranzistor” pe care-l văzuseră vreodată în viaţa lor, au auzit ei, pe-un post numit „Radio România”, o limbă asemănătoare cu a lor. Şi cântece populare ce le înfierbântau inima şi cărora le pricepeau cuvintele. Clipa în care au aflat că există un neam pe pământ ce vorbeşte acelaşi grai pe care ei îl vorbeau de secole a fost un moment istoric al comunităţii de volohi din Poroşcovo. Cu toate astea, până acum câţiva ani, niciunul dintre ei nu ştia unde se află această ţară mamă, darămite să fi fost vreodată în ea…
Am ajuns cu greu la Poroshkovo, satul ascuns între culmile parcă îmblănite cu fagi ale Carpaţilor Păduroşi, despre care aflasem că e o adevărată „capitală” a volohilor din Transcarpatia. La drumul mare, în „ţenter”, nimeni nu-ţi poate spune dacă-n preajmă ar putea fi… români […]. Acolo, la sfârşitul caselor de piatră, într-o curbă a drumeagului noroios, ne aşteaptă un anume Vasile Lacatuş, pitit în umbra unor salcâmi, temător parcă să facă orice pas spre noi, în partea ucraineană a aşezării. E îmbrăcat sărăcăcios, într-o hăinuţă de piele roasă şi-un pantalon de costum peticit. Coborâm şi ne îndreptăm spre el, stânjeniţi, încercând un „Bună ziua!” în româneşte. Imediat, omuleţul ne răspunde, cu următoarele cuvinte: „Sănătoooşi! Să fiţi sănătoooşi! Bună ziua şi binele aţi venit! Ne îmbucurăm că aţi vinit, fraţi!…”. Ne face semne grăbite s-o luăm după el, pe uliţă, care după colţ se lărgeşte brusc, pornind spre un noian nesfârşit de case scunde şi pricăjite, din chirpici sau cărămidă netencuită, învălmăşite una în alta, de parcă s-ar fi fortificat, cândva, înaintea unei primejdii.
„Eştem volohi de la început, am păzit limba nostră”
Rămânem încremeniţi în mijlocul drumului. Înaintea noastră, o vânzoleală ca de Ev Mediu. De-a lungul acestui drum, plin de oameni, se întinde o sărăcie teribilă, amestecată c-o bucurie exuberantă, ce efectiv îţi copleşesc simţurile. Trec cai, căruţe, latră câini slăbănogi, se zbenguie copii, nefiresc de mulţi copii mici, desculţi şi năuciţi de sărăcie – zeci, sute – venind spre noi, ca înspre o minune. 2.000 de „rumâni” trăiesc înaintea ochilor noştri! […]. Şi suntem uluiţi de cât de bine ne înţelegem cu aceşti oameni. „E!, grăim rumâneşte, na cum să nuuu?! – ne zice Vasile Lacatuș. Am păzit limba nostră…. Eştem volohi de la început, de la moşii şi didu (bunicii) noşti!… Numa işi al fo’, n-am plecat arindinea (în altă parte)”.
Un miracol al supravieţuirii
„Îmi zice Mariţa Voloşin, mă duc pă cinzeşitrii de ai şi işi m-am născut. Av tresiprezeci cupii şi douăşapte de onucúri (nepoţi)!… Mama, tata, bunicii, tot pravitu’ (neamul) nostru tot işi o fo’. După a meu vom, mă scriu tot Voloşin… Noi am păzit limba, c-am grăit noi între noi aca’ (acasă). Noi n-am ştiut că îs şi alţii rumâni care grăiesc în rumână, numa’ până şe-o vint aicea rumânii, aşa ca voi… Na, vovă plaşe-ve cum grăim noi? Pricepeţi oarecă cevare?…”
Mariţa arată întocmai ca o gospodină de-a noastră, îmbrobodită, c-un sfeter pe spate, cam mult îmbătrânită, după cele 13 naşteri şi multele necazuri, trăite la fel ca toate femeile volohe. Dar e atât de veselă, de exuberantă, înconjurată de nepoţii ei blonzi şi pistruiaţi, încât, stând doar puţin între aceşti oameni, îţi dai seama că toate greutăţile pot, pur şi simplu, să nu mai existe. Aşa s-a fixat o lege a pământului – îmi explică Vasile Lacatuş – ca femeile să „rodească” mulţi prunci. Sub blestem, să nu îi lepede nicicând. „Aşa s-o vrut moşii noşti, ca să nu pierim”, zice. Un instinct ca de trib, al păstrării seminţiei, ca să statornicească pe loc cât mai mulţi urmaşi, lăsând cu jurământ ca toţi – absolut toţi! – să-şi înveţe copiii în casă limba română şi să nu se amestece cu alte neamuri. N-au avut altă soluţie, în acest pinten de Ucraină, înfipt între trei ţări străine. Ca să nu dispară. Ca să se ştie de ei.
Astăzi, din cei peste 2.000 de volohi din Poroşcovo, 1.200 sunt copii. O medie de opt-zece copii la o casă – satul cu cea mai mare natalitate din Ucraina, o adevărată ciudăţenie a mapamondului […]. O altă lege, lăsată „de la moşi” – cununiile să nu se desfacă. Foarte rar vreun voloh a divorţat sau s-a recăsătorit vreodată. Dacă o familie are mai puţin de patru copii, înseamnă că ori n-au apucat să îi facă, ori unul dintre soţi a murit. Un vechi cod moral stăpâneşte relaţiile dintre ei, înăuntrul tuturor satelor volohe. Să nu se înşele în interiorul comunităţii. Să se ajute necondiţionat. Să se ţină aproape.
S-au descoperit până acum 11 sate româneşti în împrejurimile Poroşcovului (care e cel mai mare şi însemnat). Unele destul de departe, la aproape 100 de kilometri. Toate având, însă, aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi legi ale lor. Un adevărat miracol al supravieţuirii unei comunităţi şi a unei limbi, după cum s-au pronunţat toţi specialiştii cu care am vorbit.
Abia ştiind astea, când îi priveşti pe aceşti oameni sărmani, ce vin spre tine pe uliţa cea mare, te înfiori: de-adevăratelea, fiecare dintre ei este un erou. Un supravieţuitor. Fiindcă au păzit atâta vreme limba asta, care nu le-a adus altceva decât necazuri […]…
Bătrânul Mihai Canaloş, înţeleptul din Poroşcovo, ne-a zis, înainte de plecare, sărutându-ne, c-ar vrea ca toţi românii să vină aici, la el, în căsuţa aceea scundă, cu două odăi, în care-au trăit bunicii şi părinţii săi, în care a crescut apoi unsprezece copii şi optzeci de nepoţi şi strănepoţi. Întocmai acestea sunt cuvintele sale, la despărţire, cu care-aveam să rămânem în suflet încă mult timp: „Să ziceţi acolo, la Rumânia, că toţi românii să vină aici, la Mihai Canaloş, şi-ntr-o casă toţi om trăi! Să ziceţi că sânjele-a lu’ meu îi rumânesc. Numa’ rumânesc îi. No, aşe. Sânjele a lu’ meu n-o fost rusesc nigda (niciodată)!”
Bogdan Lupescu / Ciprian Rus
Sursă: arhiva.formula-as.ro
1,398 total views, 2 views today
Extraordinar Dumnezeu și Măicuța Domnului să vă binecuvinteze 🙏☦️