Autor: VASILE ZĂRNESCU
În mai multe articole [1] de-ale mele [2] am precizat că noţiunea „jidan/jidani” este forma fonetică deformată, dar istorică şi ştiinţifică, provenită din germanicul din „Das Jüden”. În limba română, foarte multe neologisme de origine academică latină care încep cu „j” sau care-l conţin pe „j” se pronunţă ca atare, „j”: just, justiţie, justiţiar, justiţiabil, justiţialist, injust/ă, injustiţie, Justinian/Iustinian; majestate/maiestate; majestuos/maiestuos.
Sunetul semnificat de litera nemţească „ü” – redat în scrierile mai vechi şi prin litera „y” – pronunţat prin diftongul „iu”, s-a aglutinat, prin eliminarea vocalei u, în sunetul „i”. Astfel că germanicul „Jüden” – care în germană se pronunţă „iúden” – a dat în româneşte pe „jidani“, consemnat ca atare şi în Dicţionarul lui Lazăr Şăineanu, care era jidan şi care nu se ruşina de acest cuvânt.
De fapt, cuvântul „jidan“ este adaptarea în limba română a cuvântului „Jüden“, care a fost preluat din celelalte limbi cu pronunţie fonetică a scrierii din ţările Europei Centrale şi de Est – din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Rusia etc. – de unde au venit jidanii în Ţările Române: Moldova, Transilvania şi Muntenia.
Diferenţierea dintre „evreu”[3] şi „jidan” se face şi lingvistic, la fel ca în limba română, inclusiv în alte limbi: în limba franceză, „evreu” = „hébreu”, unde sunetul „v“ a devenit „b”, de unde şi „limba ebraică“, pentru „limba evreiască”, dar „jidan” = „juif”; în limba spaniolă, „evreu” = „hebreo”, dar „jidan” = „judio”; în limba rusă, „evreu” = „еврей”, dar „jidan“ = „jid“, sufixat cu -ov (jidov, preluat şi în limba română!); în limba italiană, „evreu” = „ebreo”; în limba engleză, „jidan” = „jew”; în limba germană, „jidan” = „Jüde”; etc. Aşadar, în limbile engleză şi germană, pentru „evreu” nici nu există, în uzul curent, varianta biblică şi europeană „evreu”, „hébreu“/hebrew, ci doar „jidan” = jew, Jüde! Şi aceasta, deoarece în Marea Britanie şi Germania, fiind mai îndepărtate de Palestina, evreii autentici nu prea au ajuns, ci doar jidanii, veniţi din Europa de Est: din Rusia, Polonia (Galiţia), Cehoslovacia (Boemia-Moravia), Ungaria şi, fireşte, Germania, căci doar treceau Canalul Mânecii.
Ceea ce este curios, dar şi favorabil cercetării mele, fiind în consens cu cele pe care le susţin aici, este faptul că, dacă foloseşti motorul de căutare şi de traducere Google, atunci când ceri traducerea în engleză şi franceză a expresiei „Evrei de vânzare”, apar sintagmele „Hebrew for Sale” şi „Hébreu à vendre”. Dar dacă ceri găsirea titlului „Yehuda Bauer Hebrew for Sale?” şi „Yehuda Bauer Hébreu à vendre?”, se afişează numai „Jews for sale? by Yehuda Bauer“ şi, respectiv, „Juifs à vendre?: les négociations entre nazis et Juifs”. Cu alte cuvinte, şi motorul Google, contemporan nouă şi abia inventat – dar „cult în cap”, cum zice Marian Vanghelie, un veritabil self-made man al ţiganilor – ştie că Hitler a avut de vânzare nu evrei, ci jidani: nu a avut de vândut un milion de „Hebrews/Hébreus” pe zece mii de camioane, ci un milion de „Jews/Juifs” – din cele şase milioane pe care le exterminase, dar, care rămăseseră tot şase milioane, conform unei caricaturi care-l reprezintă pe Albert Einstein scăzând 3.000.000 din 6.000.000 şi dându-i la rest tot… 6.000.000!
Desigur, în literatura de specialitate, apar sporadic şi formele „hébreu”/hebrew, mai ales în denumirea unor ziare, cum voi arăta mai în continuare. În mod evident, prin forţa lucrurilor, în literatura problemei – exprimată, îndeosebi, în limbile franceză şi engleză, dar, de aici, prin inerţie şi mimetism, în alte limbi – s-a preluat forma proprie a cuvântului avută în conotaţia noţiunii germane, Das Jüden, adică „Jews/Juifs“, care, în limba română trebuie tradusă prin termenul general „iudei“, dar trebuie avută în vedere lecţiunea particulară redată prin grafia „jidani“, întrucât noţiunea generală şi ambiguă de „iudei“ îi desemnează atât pe „evrei“, cât şi pe jidani. Ca atare, în textul cercetării mele, când a fost vorba de traducerea textelor din engleză sau franceză, noţiunile „Jews/Juifs” le-am tradus, în funcţie de contextul istoric şi geografic, prin „iudei”, îndeosebi când era vorba de evreii de până la anul 740, e.n. – când khazarii au devenit jidani, prin adoptarea subită, la ordinul lui Bulan, a religiei mozaice, cu rugămintea ca cititorul să facă această reservatio mentalis, anume că autorii străini nu fac distincţia între „evrei” şi jidani – deci îi consideră pe toţi ca fiind iudei, tratându-i după forma cultului religios adoptat, iudaismul, şi nu după neam, după matricea lor genetică, turco-mongolă şi nu semită, adică după sânge, deşi, conform paremiologiei româneşti, „sângele apă nu se face!”.
O altă dovadă istorică irefutabilă care atestă că jidanii nu sunt evrei decât prin însuşirea religiei mozaice este faptul că iudeii khazari nu au cunoscut niciodată limba „ebraică”. Ei şi-au format, în decursul secolelor de convieţuire cu popoarele europene pe care le-au păcălit să-i suporte, limba idiş[4], grafiată şi idish sau yiddish[5]: un amestec indistinct de cuvinte din limbile germană, polonă, rusă, „ucraineană“ (care ea însăşi era o aglutinare de dialecte ale etniilor trăitoare pe teritoriul respectiv, denumit imprecis u kraina, însemnând „la margine”, unde se refugiau cei ce voiau să scape de pedepsele consemnate de legile ţărilor vecine sau de persecuţia unor satrapi locali) etc.
Elocvent este că pe site-ul Wikipedia, unde este postat link-ul pentru „Yiddish language“, la începutul textului este pus avertismentul: „Not to be confused with Hebrew language”[6]! „A nu se face confuzie cu limba ebraică“. Nu, nu facem această confuzie! Tocmai de aceea explicăm, pe îndelete, că jidanii sunt una, iar „ebraicii“, „evreii“ alta. Iudeii din Europa (de la Atlantic până în Munţii Urali şi până dincolo de ei, în republica ex-sovietică Birobidjan[7], unde s-a încercat concentrarea lor din vestul Uniunii Sovietice!) vorbesc limba idiş, care este o corcitură, ca şi „cultura idiş“, ce conţine elemente preluate din limbile popoarelor principale pe care le-au parazitat – german, rus, polon, maghiar, ceh, lituanian etc. – şi de unde au emigrat (au „aliat“) în Palestina, transformată în Israel. Dar aici, ca să fie cât mai repede şi mai autentic transformaţi în „evrei“, sunt obligaţi să înveţe rapid limba ebraică, pe care ei, jidanii, întrucât sunt descendenţii khazarilor, nu au ştiut-o niciodată, fiindcă nu erau evrei! Şi, deşi este notoriu faptul că nu cunosc limba ebraică şi nu vorbesc decât limba idiş, nu i-a întrebat nimeni, pe ei sau pe vreun lider de-al lor – de exemplu, pe impostorul Elie Wiesel, sau pe Şerban Leibovici: „De ce nu ştii evreieşte, dacă pretinzi că eşti evrei?!”. Mai mult, aşa cum recunoaşte şef-rabinul Moses Rosen, Şerban Leibovici, jidanul comunist participant la Congresul Mondial Evreiesc (de fapt, Jidănesc), ţinut la Montreux, în 1948, nu ştia nici limba idiş: „Limba idiş, singura în care Şerban s-ar fi putut înfăţişa, îi era cam necunoscută!“ (cf. „Primejdii, încercări, miracole“, pag. 70). Conchidem, deci, că toţi participanţii „evreilor” la acel congres vorbeau numai idiş ca limbă numitor-comun de comunicare; limba „ebraică“ le era necunoscută aproape tuturor!
Totodată, sociologia limbii mai oferă un argument esenţial dat de logica intrinsecă a limbii. Întrucât khazarii şi-au însuşit, prin directiva conducătorului, cultul iudaic, au fost numiţi „iudei” – nu „evrei”. Dintre ţările Europei, ei au dus-o cel mai bine în Germania. Ca atare, limba germană a constituit unul dintre ingredientele de bază la formarea limbii idiş. De aceea s-a împământenit germanicul Das Jüden, iudei, care a luat forma jew/jews, cu derivatele sale, în arealul anglo-saxon şi juif/juives în limba franceză, cu variantele sale în limbile neoromanice, şi care a devenit jidan/jidani în limba română, preluat, cum am relevat la început, din limbile popoarelor din Europa Centrală şi de Est, de unde ne-au invadat jidanii, începând de pe la anul 1830. Dar forma „iudeo“, chiar dacă este pronunţată ca atare, este grafiată şi „judeo-…“ în unele cuvinte compuse: „judeo-bolşevic”, „judeo-maghiar”, „judeo-comunist” etc., dar este pronunţată în ambele variante, „judeo-bolşevic“ sau „iudeo-bolşevic“, „judeo-comunist” sau „iudeo-comunist”.
Elocvent este şi faptul esenţial, pe care trebuie să-l ştiţi şi să îl reţineţi: că „evreii“ autentici, zişi de neam, sefarzii – numiţi aşa fiindcă în limba ebraică Spania era numită Sefard, şi, de aceea, mai sunt numiţi şi sefardimi, care au fost foarte puţini în România şi au rămas şi mai puţini, fiindcă au fost excedaţi de jidani, de aşchenazi – le poartă o ură deplină şi definitivă jidanilor şi nu vor să se amestece cu ei nici sub pământ! În Bucureşti, de exemplu, există trei cimitire „evreieşti“: unul este cimitirul sefard, mai mic – lângă Cimitirul Bellu -, iar celelalte două, uriaşe, sunt ale ashkenazilor: unul pe Bulevardul Ion Mihalache (fost „1 Mai”) şi altul pe Şoseaua Giurgiului. Dar şi mai elocvente sunt aserţiunile făcute de reputatul psiholog american Kevin MacDonald, în formidabila sa carte „Influența evreilor în lume”: „Marea majoritate a jidanilor (Jews) din S.U.A. sunt jidanii aşchenazi”[8]. Şi încă: «Jidanii au fost unici, ca grup american de imigranţi, prin ostilitatea lor faţă de cultura creştină a Americii şi prin eforturile lor agresive de a schimba această cultură”. După opinia lui Ford, din cartea sa, „Jidovul internațional”, Statele Unite importaseră, în decursul a patruzeci de ani, 3.500.000 de imigranţi jidani cu un puternic simţ al identităţii lor şi vorbitori de idiş. În timpul unei foarte scurte etape, jidanii au avut o influenţă imensă asupra societăţii americane, mai ales în ceea ce priveşte eforturile lor de a elimina expresiile creştine din viaţa publică, eforturi începute încă din 1899-1900, când au încercat să elimine cuvântul „creştin“ din Proiectul de Legi al Virginiei: „Hotărârea jidanilor de a şterge din viaţa publică orice urmă a caracterului predominant creştin al S.U.A. este, în prezent, singura formă activă de intoleranţă religioasă din ţară»” (op. cit., pag. 68 – s.n., V.I.Z.).
Aici şi în celelalte citate, indicii bibliografici notaţi la exponent aparţin textului din cartea lui MacDonald, nu textului meu, care, cum s-a văzut, sunt trecuţi între paranteze drepte, în grafie normală.
Henry Ford şi-a publicat studiile sale antijidăneşti în 1920; deci, cele patru decenii la care se referă sunt cuprinse în intervalul 1880-1920. Din cele 3,5 milioane de jidani imigraţi în S.U.A. şi număraţi de către Ford trebuie să-i scădem pe cei vreo 300 şi ceva care s-au întors în Rusia, împreună cu Leon Troţki, în calitate de „revoluţionari de profesie”, şi care veniseră pentru a fi puşi în funcţii de conducere a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, formând nucleul dur al jidănimii acaparatoare a conducerii viitoarei U.R.S.S.!
Acelaşi comportament agresiv au manifestat de când s-au infiltrat în România, ocupând şi aici posturile de conducere, şi la fel de agresiv procedează şi acum, după „democraţia” instalată în decembrie 1989. Presiunea făcută de jidanii conduşi de escrocul vamal[9] Marco Maximilian Katz – care a avut impertinenţa să înfiinţeze un centru de monitorizare a presei româneşti pentru depistarea „antisemitismului“ – , de către cei de la „institutul” „naţional” „Elie Wiesel” – care ne denigrează pe banii noştri şi, de aceea, trebuie denumit „antinaţional” – , de către cei de la centrul altui impostor, tardiv-răposatul Simon Wiesenthal -, care, toţi, au ţipat la Academia Română şi au cerut eliminarea cuvântului jidan din vocabulary, pentru că ar fi insultător, este absolut condamnabilă, iar concesiile făcute de Academia Română din cauza acestei presiuni sunt ruşinoase, antinaţionale şi antiromâneşti. Ar trebui să-şi schimbe numele în Academia jidovită din România. Aceleaşi presiuni intolerante şi inadmisibile au comis aceleaşi stabilimente în cazul difuzării la TVR3 a unui străvechi colind românesc, categorisit ca „antisemit”.
De aceea, pentru a respecta adevărul istoric şi pentru a-i respecta pe „evrei”, pe evrei (câţi mai sunt ca număr, câţi mai sunt „evrei” ca religie mozaică străveche şi nu s-au jidănit şi ei, prin influenţa rabinilor aşchenazi talmudişti, şi câţi mai sunt „evrei” ca genom, ca matrice genetică!) să-i denumim ca atare, evrei – sau, mai corect istoric şi etimologic, iudei -, iar pe așkenazi, jidani. Cu o precizare: în limba română, cuvântul „jidov” – însemnând şi „uriaş”, prin nu ştiu care etimologie – este mult străvechi românesc, spre deosebire de omonimul său omograf „jidov”, împrumutat de la ruşi, care înseamnă jidan, care l-a dat şi pe „jidovit”, cu sensul de „jidănit”[10].
______________________________
http://islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=2060
[2] Vasile I. Zărnescu, „Problema holocaustului (2)”, AlterMedia, 28 octombrie 2008, pe http://www.altermedia.info/romania/2008/10/28/problema-holocaustului-2/
idem, „Holocau$tul, jidanii şi palestinienii”, AlterMedia, 22 ianuarie 2009, pe http://www.altermedia.info/romania/2009/01/22/holocautul-jidanii-si-palestinienii/
[3] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Evrei#Etimologie – vezi şi Paul Goma, Săptămâna Roşie 28 iunie-3 iulie 1940 sau Basarabia şi evreii, Editura Vicovia, 2009, pag. 425-426.
[4] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_idi%C8%99
[5] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Yiddish_language
[6] Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Hebrew_language
[7] Cf. http://ro.wikipedia.org/wiki/Regiunea_Autonom%C4%83_Evreiasc%C4%83.
[8] Kevin MacDonald, INFLUENŢA EVREILOR ÎN LUME. Editura Vicovia, Bacău, 2006, pag. 53; https://archive.org/details/UnderstandingJewishInfluence_355
http://www.amazon.com/Understanding-Jewish-Influence-Kevin-MacDonald/dp/1593680171
[9] Cf. http://www.ziaristionline.ro/2011/02/21/cine-este-acuzatorul-parintelui-justin-parvu-marco-maximilian-katz-implicat-intr-o-spaga-de-25-milioane-euro-pentru-guvernul-nastase/
http://www.ziaristionline.ro/2011/08/11/academia-romana-jidanul-ramane-in-dex-katz-nu-este-de-acord-document/ [10] https://ris.org.rs/diferenta-dintre-evreu-iudeu-si-jidan/
_______________________
Sursă: art-emis.ro
3,709 total views, 2 views today
Păţânia liderului sovietic Hruşciov cu „jidzii” / jidanii, în Ucraina:
Da, zhydo, pronunțat jido în tot arealul slav, cu referire la iudaici, a dat în mod firesc în limba română jidov/i, căci din Ucraina de azi s-au trezit românii cu iudeii khazari pe cap, aceştia venind cu tot cu numele lor.
În Rusia, însă, pentru aceeaşi etnici se folosea mai mult cuvântul yevreyi (evrei), probabil văzut ca fiind mai „cultural“ în mediile sociale mai simandicoase.
Dar, mergând la un congres comunist în Ucraina, la Lvov (sau Lviv, în epicentrul galiţian al vechiului Kahal iudaic), liderul sovietic Nikita Hruşciov a văzut cu mirare că yevreyi (iudaicii) se numesc singuri cu un apelativ despre care credea că este peiorativ, adică yidzi sau jidzi (jidani), numai că aceştia – avea să arate liderul sovietic în memoriile sale – l-au asigurat că numele nu are nimic insultător, cum credea el că auzise, ci este doar mai vechi, ceea ce Hruşciov ar fi verificat şi a văzut şi personal în vechile manuscrise ucrainene ca fiind adevărat (după Nikita Khrushchev, Khrushchev Remembers. New York 1971, p. 145).
Pentru conformitate, cartea lui Hruşciov se poate descărca în format PDF de aici:
https://dokumen.pub/khrushchev-remembers-first-edition-uk-0233963383-9780233963389.html
Textul este în engleză, dar se poate face o traducere lejeră în română, astfel:
„Mai a fost ceva care m-a surprins în Lvov și în alte orașe din vestul Ucrainei și asta era atitudinea populației evreiești locale… Unii evrei, alături de ucraineni, aparțineau unei organizații naționaliste antipolone numită Partidul Comunist pentru Apărarea Ucrainei. Îmi amintesc că, odată, am invitat ucraineni, evrei și polonezi – în mare parte muncitori, dar și unii intelectuali – la o întâlnire în opera din Lvov. Mi s-a părut foarte ciudat să-i aud pe vorbitorii evrei de la această întâlnire referindu-se la ei înșiși ca «yids» [jids – n.m.] Ei se exprimau de genul: «Noi yids [jidzii] prin prezenta ne declarăm în favoarea a cutare sau cutare».
În hol, după întâlnire, i-am oprit pe unii dintre aceștia şi i-am certat: «Cum îndrăznești să folosești cuvântul yid [jid]? Nu știi că este un termen foarte ofensator, o insultă la adresa națiunii evreiești?». «Ba aici, în vestul Ucrainei, este exact opusul», mi-au explicat ei. «Ne numim yids [jids] și considerăm cuvântul evreu o insultă». Se pare că ceea ce au spus ei era adevărat. Dacă te întorci la literatura ucraineană – să luăm de exemplu pe Gogol – vei vedea că «yid» [jid] nu este folosit în mod derizoriu sau jignitor…“
Domnule Zărnescu, citesc că d-ta consideri că noi, romii, „Înnegresc ţiganii imaginea României?“
Așa e? Despre IDIȘ, că limba vie, ați auzit? Că ebraica, fiind limbă moartă, pt unele comunități evreiești, încă de pe vremea traducerii Septuagintei, a fost reînviată după înființarea statului Israel. De unde să știe evreii de azi ebraica, dacă limba a fost moartă timp de aproape 2000 de ani?
[…] Via Certitudinea: […]