Autor: MANEA DUMITRU (Miron Manega)
Regret că n-am putut publica această scurtă analiză în numărul 176 (print) al CERTITUDINII, dar revista era dată deja la tipar…
Bref! Rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale a surprins pe toată lumea și, în primul rând, pe banaliștii de pe posturile tv, pe care, pur și simplu, i-a umilit.
Institutele de sondaje au fost și mai umilite, demonstrându-li-se inutilitatea și incompetența crasă: 18 sondaje s-au făcut și niciunul nu a sesizat existența reală, în competiție, a lui Călin Georgescu. Să ajungi de la 2 procente în „sondaje” pe locul 1 la prezidențiale era ceva de neimaginat. Și de suspect, în același timp. Să privim puțin în urmă…
Miercuri 13 noiembrie ora 18, deci cu zece zile înaintea primului tur de scrutin, la emisiunea „Tatulici la Fanatik”, moderatorul (Mihai Tatulici) îi spune ritos invitatului (Călin Georgescu): „Domnule Georgescu, nu veți ajunge președintele României!”. La care Călin Georgescu îi răspunde la fel de ritos: „Eu vă spun că am ajuns deja. Ce părere aveți de răspunsul ăsta?”. Cu obrăznicia-i caracteristică, Tatulici îi răspunde: „Cred că nu v-ați luat medicamentele la timp”.
Avea dreptate să gândească așa, dar nu avea cunoștință de ceea ce știa Călin Georgescu, anume că el chiar era desemnat să fie președinte. Cine l-a desemnat vom afla mai târziu. În orice caz de undeva de peste ocean, în niciun caz de peste Nistru…
Putem concluziona acum că pentru el a fost scoasă Diana Iovanovici Șoșoacă din competiție, nu pentru Ciolacu sau Ciucă. Aceștia din urmă au fost doar piese de unică folosință pentru aceiași „planificatori”. A fost, cu alte cuvinte, o eliminare cu dedicația precisă de a-i face drum liber lui Călin Georgescu, întrucât, practic, acesta are același discurs cu al Dianei, dar într-un alt registru. În fapt, Diana i-a făcut campanie la prezidențiale lui Călin Georgescu căci electoratul, neinformat, a identificat cele două mesaje ca fiind unul și același.
Făcătura globalistă a ieșit la iveală prin plasarea pe locul doi a Elenei Lasconi, useristă cu mesaj ambiguu, care încearcă să împace crucea cu curcubeul. Întrucât Călin Georgescu nu are partid („Partidul meu este poporul român” este o metaforă fără acopereire în contextul actual, căci un președinte suveranist cu un guvern LGBT-ist are mâinile legate).
Așadar, singurul partid cu care, volens-nolens, Călin Georgescu ar putea face echipă este S.O.S. România. Altfel, ne vom trezi la sfârșitul alegerilor, cu globaliștii (USR) aduși la putere de suveranistul Călin Georgescu. Planul, (venit, probabil, de peste mări și țări) este extrem de perfid, dar și extrem de inteligent, întrucât suveranismul, nemaiputând fi evitat ca realitate pregnantă, trebuia anihilat cumva, printr-o inginerie socială. Adică un fel de combinație „apa și uleiul”…
Deci, singura soluție de contracarare a globaliștilor în marșul lor spre Guvern, este votul masiv, la parlamentare, pentru S.O.S. România! Într-atâta încât acesta să întrunească numărul de voturi pentru a ajunge la guvernare. În acest fel, se poate transforma o nedreptate strigătoare la cer, cum a fost interzicerea Dianei la prezidențiale, într-o mare oportunitate politică, materializată în guvernarea S.O.S.
Să ne dea Dumnezeu inspirație la parlamentare!
CMF 11240027
7,742 total views, 66 views today
Dianei Iovanovici Șoșoacă i s-a atribuit de către arhitecţii şi inginerii sociali rolul de paratrăsnet, pentru stimularea alegătorilor frustraţi, dar şi pentru eliberarea drumului pentru Călin Georgescu.
Chiar în GpR erau manipulatorii care lucrau deja pentru aceasta variantă de mult timp, împingându-o adesea, prin denigrări sau încurajări ori împingere spre pericole, pe Diana S la sacrificare:
„În luna ianuarie anul acesta când l-am vizitat pe profesorul Corvin Lupu la casa sa de vacanță din Munții Făgăraș am fost uimit să aflu că prietenul lui Călin Georgescu își va anunța candidatura la președinție și va avea șansa să câștige prezidențialele. Sincer am fost mirat și nu am crezut asta. Iată că m-am înșelat. Călin Georgescu are șansa istorică ca pe 8 decembrie 2024 să devină președintele României. Îl vor vota acei români sătui de partidele tradiționale compromise de corupție, dar și de suveraniștii care au trădat idealul național pentru a vinde naționalismul pe tarabă.”
Ionuț Țene, 25.11.2024, in articolul „Călin Georgescu – noul suveranism dincolo de galerie!” in napocanewsro.
Diplomatia poate face puntea intre cei doi protagonisti.
Energiile ar trebui concentrate pe parlamentare si comunicarea cu CG. Postul de Prim-ministru i se potrivestedoamnei Diana Iovanovici Sosoaca. Sunteti o echipa puternica, care unita cu a domnului CG ati urni roata gripata a prezentului.
Adică alegerie-s măsluite, și se vede de la o poștă, dar mergeți la vot.
Saptamana asta ar trebui sa am informatii mai precise dar deocamdata a aparut confirmarea unei banuieli intr-un articol din presa romaneasca de provintzie : ,,Oficial: Echipa lui Donald Trump îl susține pe Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din turul II! Robert F. Kennedy Jr. vine în România.’’ https://www.bzi.ro/echipa-lui-donald-trump-il-sustine-pe-calin-georgescu-la-alegerile-prezidentiale-din-turul-ii-5122869#goog_rewarded
Acum legatura dintre Grupul 322 condus de satanistul Leo Zagami aflat la vila din Mar a Largo unde il consiliaza pe Mascatul D.Tramp. Doar daca esti Ciuca cel viteaz nu pricepi ca situatia este identica cu cea care a fost pusa in scena in Vacaria SUA: Circusul Mascatilor D.Tramp cu Mascatul Kabulu Haris, ambii oamenii lui Rochefeller si in Romanica prestidigitatia a la Houdini cu aparitia masonului ,,suveranist’’ C.Georgescu si la pachet Iezuita Lenutza mama de Lesbiutza.
Vaticanul fiind o cloaca de spurcati care i-a platit lui Sataniahu 100 de miliarde de dolari ca sa atace ambasada Iranului in scopul declansarii unui razboi atomic. In acelas timp, zeitza Vatica, care sustine lumea interlopa, este cea care patroneaza Vaticanul unde s-a creat ideologia comunista ( jidaneasca ).
Blasfemiile satanistului Papa Francisc Mascatul https://www.youtube.com/watch?v=Sg958Emvdf8
Papa Francisc Mascatul spune ca Iisus are mainile spurcate https://www.youtube.com/watch?v=-HdhI50JAac&pp=ygUkUGFwYSBzcHVuZSBjYSBMdWNpZmVyIGVzdGUgdGF0YWwgc2F1
Papa Satanistul Francisc Original pupa mana sionistilor nazisti Kisinger si Satanyahu https://www.youtube.com/watch?v=N96T6c4qkkE&pp=ygUkUGFwYSBzcHVuZSBjYSBMdWNpZmVyIGVzdGUgdGF0YWwgc2F1
Harta cu visul jidanilor din Ucraina nazista si din Ungaria hortista : Romania nu mai exista ! https://www.google.ro/url?esrc=s&q=&rct=j&sa=U&url=https://www.incorectpolitic.com/khazaria-dinastia-rothschild-noua-ordine-mondiala-ucraina/&ved=2ahUKEwivv-_rmauDAxWDVfEDHVh2BbEQqoUBegQIDRAB&usg=AOvVaw15XSnRpKsQSMT4Td4klZzy
Harta imperiului roman din anul 58 inainte de Cristos : unde sunt Ungaria si Ucraina ?
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/17/Cesare_prima_Gallia_58_a.C.jpg/1280px-Cesare_prima_Gallia_58_a.C.jpg
,, Guvernul Netanyahu vrea să interzica creștinismul în Israel. Propunerea halucinantă a unor deputați din Israel vine chiar în ajunul Săptămânii Mari, prin care se cere interzicerea promovării Evangheliei în Israel și răspândirea mesajului lui Iisus Hristos devine fapt penal.’’ https://www.incorectpolitic.com/guvernul-netanyahu-vrea-sa-interzica-crestinismul-in-israel/
,,30 august: DIKTATUL DE LA VIENA. Reînceperea CRIMELOR MAGHIARE asupra populației civile românești. ZI DE DOLIU NAȚIONAL. Trupele de ocupație ale hoardelor lui Horthy intrau în Cluj Napoca 30 august 2024 https://www.activenews.ro/cultura-istorie/30-august-DIKTATUL-DE-LA-VIENA.-Reinceperea-CRIMELOR-MAGHIARE-asupra-populatiei-civile-romanesti.-ZI-DE-DOLIU-NATIONAL.-Trupele-de-ocupatie-ale-hoardelor-lui-Horthy-intrau-in-Cluj-Napoca-124297
MINCIUNA Auschwitz 1 https://vk.com/video629036819_456239203
Auschwitz 2 https://vk.com/video629036819_456239204
Clonarea este de pe timpul khazarului Hitler : ,,Baietii din razilia’’
https://www.youtube.com/watch?v=PvG_ORNxrO8 Film din 1978
Oare de ce femeile se grabesc mereu sa ia decizii pe care apoi le regreta ?
Din nou TRADATORII din Grupul facator de NIMIC pentru Romania au indrumat-o gresit pe doamna Sosoaca… Cand te opui planului Lui Dumnezeu o iei in freza rau de tot !
Pentru ca romanii sa se trezesca cu adevarat trebuie sa treaca prin suferinta adevarata !
Mi-e scarba de TOATA politichia romaneasca de RAHAT ! Mi-am pierdut timpul la vot !
Georgescu fost Popescu, stiti, din Masonerie daca te retragi si mai si divulgi secretele (cum in interviuri cu R.Fuellmich), nu iesi viu. Tinem pumnii Dnului Georgescu sa construiasca o echipa suveranista cu ajutorul lui Bobby Kennedy (si el din gruparea R.Fullemich, si el ecologist) Tinem pumnii si partidului S.O.S sa cistige, asemeni lui CG, voturi ca prin minune (pentru ca doar asa poti sa dezradacinezi buruienile PSD si PNL de la sate si mici orase de provincie unde ideologia, fie ea si suveranista, patrunde mai greu.) Zarurile au fost aruncate?!
Stimati tovarasi alegatori OI si BERBECI vaxati !
Din harta de imprastiere a voturilor in comunele coloniei Romanica, reiese ca ,,surprinzatorul, inegalabilul, extraordinarul si SUPERcandidatul,, C.Georgescu este un al doilea Joianis, numai ca el stie sa vorbeasca si sa imbrobodeasca prostimea mai cu talent fata de Boul Incaltat.
ARGUMENTEZ : Din harta de imprastiere a voturilor la Tzaranoaia se vede ca ILUSTRUL NECUNOSCUT pentru Vandutii din Presa Deep State, C.Georgescu, este foarte cunoscut de babele, mosnegii si betzivii satului romanesc, dar anumite sate, adica cele conduse de primari PSDrai si PNLrai.
In 2014, cel dintai BOU al Sibiului a devenit cel dintai Bou al Romaniei, adica Joianis si Klaus, Vanzator de copii, datorita voturilor PSD pe care PUSCARIASUL Dragnea le-a plasat in cosul Retardatului la intelegere cu PNLraii, care i-au garantat spalarea dosarului penal al mustaciosului cu talent ascuns de Master Sef. Boul Incaltzat Joianis a ajuns la Cotroceni si drept rasplata bine-meritata, Dragnea a ajuns la Rahova, pentru ca asa este la spurcati si criminali.
Cu voturile PSD, Vanzatorul de copii Joianis a devenit Boul incaltat care a dormit incaltat timp 10 ani la Cotroceni. De vreo doi ani si ceva, Joianis original si tzoapa lui au fost lichefiati si inlocuiti cu doua Clone care nu ies din programarea setata de AI a Deep State, ca doi bioroboti ce sunt.
Din harta imprastierii voturilor la Tzaranoia se vede clar ca din stelitii nazistului E.Musk ca povestea cu TiKTok si alte asemenea metode de indoctrinare folosite de satanistul C.Georgescu, au contat in alegeri cat o frectie cu spirt la un picior de lemn. Babele, mosnegii si betzivii satului ,,nu stie’’ cu TikTok…
De aceea in UK s-au gasit voturile stampilate pe numele impostorului, voturi trimise de MAE al Guvernului Criminal PSD al Racolatului SRI Ciolanashu.
Concluzia este ca Deep State a vazut ca sansele celor doi CRETINI Ciuca cel Viteaz si Racolatul SRI Ciolanashu sunt din ce in ce mai mici in sondaje spre categoria ,,si altii’’,iar dosarele lor tot mai mari spre categoria Rahova, asa ca Leo Zgami, fostul sef al satanistului C.Georgescu in Clubul de la Roma, cel care a pus la cale reusita Mascatului D.Tramp, a ordonat PSDrailor si PNLrailor aceasta manevra déjà cunoscuta si folosita in Colonia Romanica. Faptul ca nu s-a suflast nici-o vorba despre voturile gata stampilate gasite in UK arata clar implicarea sclavilor PSD si a sclavilor PNL.
Vrajeala cu demonstratiile unor drogati din USR contra satanistului C.Georgescu precum ca a facut declaratii despre Zelea Codreanu, cat si luarea de pozitie a shobolanului paduchios VAXler, sunt manevre asemeni ,,asasinatelor’’ regizate impotriva Mascatului D.Tramp ca sa-i creasca punctajul, pentru ca Prostimea intotdeuna sare sa apere ,,victima’’.
Din pacate incep sa cred ca si Diana Ivanovici Sososaca face parte din acest joc, pentru ca desi il cunoaste pe impostorul C.Georgescu de 5 ani si stie ce-i poate pielea, abia acum spune ca in realitate ea a fost indepartata din joc de CCR pentru a-i face lui loc satanistului C.Georgescu. Pai… abia acum spui stimata doamna ? Si mai si sari la prima ora din baie sa anunti ca S.O.S. il va sustine pe IMPOSTOR in al doilea tur, iar pe la spate Simuion face aranjamentele cu satanistul ca sa fie Prim-ministru.
Ne-ati pacalit sa va votam in chenarul desenat cu pixul ca sa fie anulate alegerile, dar vad ca in realitate a fost doar o metoda de a vedea ce sustinere mai aveti, pentru ca BEC nu a spus nimic despre voturile anulate, pentru ca si BEC face parte din joc asa cum ne-am dat seama de mult timp.
Satana Yehova este un Golan prost si pervers si fara imaginatie, si nascoceste tot felul de viclenii pentru a-l lucra pe la spate pe OM, dar cand OMUL descopera ca a fost mana Satanei, atunci Golanul Satana si sclavii lui trebuie sa fuga cat ii tin picioarele fiindca in colonia Romania sunt multi ca Danila Prepeleac care i-a invins pe draci cu armele lor.
Dumnezeu a vazut toata manevra si va da gandul cel bun celor treziti la realitate, pentru ca restul nu conteaza, astfel ca Romania nu va cadea prada Satanei Yehova asa cum vad ca v-ati propus si dumneavoastra doamna Diana Ivanovici Sosoaca.
In timpul cat se desfasura pelerinajul la Sfanta Parascheva, tovarasu’ Nelu Cristoiu from Gagesti Deal, cu vitza veche de comunist dar bun ziarist, a scris un scurt articol in care spunea ca Diana Sosoaca este o buna actrita. Cica acum cativa ani ati declarat ca nu pupati oase – conform articolului, iar in prezent vreti sa pareti mai ortodoxa decat toti Sfintii Parinti la un loc – asta este interpretarea mea acum dupa recitirea articolului. Atunci am vazut aceasta afirmatie ca o rautate a vaccinatului si vaccinistului de Gagesti Deal, dar acum unesc punctele si imi iese imaginea unei IMPOSTOARE din OPOZITIA CONTROLATA.
Leo Zagami care il consiliaza pe Mascatul D.Tramp este membru al Ordinului Ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim care este dedicat unui război sfânt împotriva islamului – adica sunt antisemitii adevarati. Mama dumneavoastra stie despre acest ordin si pentru ca ce iese din pisica soareci prinde,
si dumneavoastra ati stiut pentru cine lucrati.
Primul lider mondial care l-a vizitat pe Mascatul D.Tramp la Mar a Largo este Satanistul Xavier Milei din Argentina, care sacrifică copii. Alte indicii nici nu mai sunt necesare pentru a ne lamuri ca spurcatul
Robert F.Kennedy va veni cu mesaj de sustinere de la Leo Zagami pentru C.Georgescu, ca din partea Mascatului D.Tramp.
Pesimistul spune : Mai rau de atat nu se poate !
Optimistul spune : Ba da, se poate !
Eu sunt optimist si spun ca inca mai avem de vazut de ce este capabil Satana Yehova, dar mizez pe Sfanta Fecioara care isi va apara Gradina sa de spurcaciuni, si pe Danila Prepeleac traitor printre romanii IDIOTI splati pe creier cu TEMBELIZORUL.
Nu mor ORTODOCSII pupatori adevarati de moaste, cand vor jivinele spurcate !
Un documentar revelator:
https://rumble.com/v11jksv-trumps-new-age-doctor-network-hugo-talks.html
Pentru cei care stiu Engleza un video mai vechi, interesant. Pentru cei care nu stiu, poza de inceput spune tot. In virful piramidei de doctori „new age” care au venit sa dea explicatii anti vaccin Covid, fara a spune adevarul, ca nu exista virusi, sta Bobby Kennedy. Toti din poza sint membrii clubului Lucis Trust, de sorginte masonica. Deci, am scapat de dracu si am dat de frate-su.
,,Forțele Speciale, au ARESTAT-O pe KAMALA HARRIS !
Forțele Speciale ale SUA au arestat-o luni pe criminala și fosta candidată la președinție Kamala Harris sub acuzația de trădare după ce a aterizat la Andrews, intoarsa din vacanta cu sotul ei petrecuta in Hawaii cu sotul ei, pentru a-si linge ranile dupa pierderea alegerilor.
Nici Harris, nici soțul ei nu știau că jumătate din serviciul ei de securitate a trădat-o și dădeau detalii despre mișcările și conversațiile ei către White Hats de pe continent.
Deși Harris rezervase apartamentul până marți, Serviciul Secret a convins-o să plece cu o zi mai devreme, folosind un truc pe care White Hats îl folosea anterior pentru a-i muta pe Deep Staterii, inventând amenințări inexistente la adresa siguranței lor. Ei au informat-o pe Harris că Michigan Militia, o organizație paramilitară cu sediul în Michigan, fondată în 1994 de Norman Olson, a descoperit stațiunea în care stătea ea și a venit în Hawaii să o răpească sau să o execute sumar. I-au spus ca cincizeci de membri ai miliției, însetați de sânge și iubitori de MAGA, se aflau în acel moment într-un zbor spre Hawaii.
Mai mult, au avertizat-o și au cerut ca ea și soțul ei să-și împacheteze lucrurile pentru o plecare imediată.
Multe ore mai târziu, când falsul Air Force Two a aterizat la Andrews, White Hats priveau și așteptau.
Sursele noastre nu au precizat cum Forțele Speciale au extras cuplul din Deep State Central, invocând securitatea operațională. El a spus că Harris și Emhoff se vor confrunta în cele din urmă cu un tribunal militar pentru trădare.’’
Concluzia este ca a inceput DERATIZAREA la nivel inalt si urmeaza sa intre in scena Curtea Martiala Internationala in scurt timp. Asadar, alegerile lui Peste Prajit masluite de Deep State in colonia Romanica vor fi anulate, si dupa ce Curtea Martiala isi va face treaba, se vor face alte alegeri corecte bazate pe alte reguli si principii cu adevarat democratice.
Auziti… ! Se aud ciocanele care construiesc eshafodusrile pentru Criminali si tradatori… !
Iarna-i grea, omatul mare, semne bune anul are !
Observ ca unele comentarii au termen de garantie, expira repede si sunt scoase de pe raft ca sa nu fie consummate de unele persoane mai sensibiloase, si sa le declanseze oaresce ALERGIE… la adevar !…
Pentru Alergia la ADEVAR exista un tratament SIGUR si BUN : STREANGUROL si LOPATIN !
Asteptam alta reactie de la ALERGICI, dar se pare ca doza de ADEVAR a fost foarte concentrata si greu de ingerat…
Pe lingurarul Simuion il vad activ ca da din coate, se agita, face valuri, innoata in mai multe stiluri …
Dar doamna Sosoaca este lipsa la apel… Face scufundari ?
Vad ca iepurashul Terhes se aburca sa anuleze alegerile, sa dea Dumnezeu sa reuseasca, dar despre cele peste 1, 8 meleoane de voturi anulate, plus votul meu, nu se face vorbire in niciun fel…
S-or fi lichefiat ca Joianis acum doi ani cand a fost inlocuit cu actuala Clona ?…
Ma intreb si eu ca un cetatean turmentat de atata politichie aburoasa… Eu cu cine votez duminica ?
Vad ca va fi soare si cald, asa cum v-am spus… ca Deep State are grija de sufragii si regleaza HAARP din Norvegia pe temperatura crescuta si soare. Azi a trecut pe langa mine in viteza o salvare, bulevardul era circulat, dar nu a sos un bazait. Si-a facut loc printre masini dar nu a folosit deloc sirena, ca sa nu deranjeze sufragiii, cum spuneam, ca ,,ei se concentreste pe cine sa voteze’’ ca doar sunt inconstienti la datorie… Duminica, care vine dupa sambata de Sfantul Andrei Ocrotitorul Romaniei, adicatelea, BOR il sarbatoreste cu cruce albastra pe Sf.Ierarh Andrei Shaguna, care din cate stiu eu a fost unul din marii tradatori ai neamului romanesc, alaturi de Iuliu Maniu si alte lichele… Se pare ca rezerva de licthele tradatoare este inepuizabila… Fara numar, fara numar…
Ei, daca nu stiu pe cin’ sa votez, nu mai votez ! Pen’ce ?
Cercul s-a inchis : Tata lucra pe tractor, mama cozonaci ne face, iar noi invatam cu spor ca s-ajungem pe tractor.
,,Si de-o fi s-o fi sa fie, mai Ilie Pintilie, spune, cum sa-ti spun eu tie :
Bonaparte Pintilie sau Napoleon Ilie ?
Cine-i harnic si Voteste, ori e prost ori nu gandeste !
Ca sa ascunda adervarul despre FURTUL pe FATA, Clona ZoiANUS face spectacol cu
Trdadatorii sai din CSAT, ca vezi Doamne ,,TikTokarii este periculosi,, pentru democratia satanista, si influenteaza negativ halejirili in Colonia Romanica.
Asta fiind directiva satanistilor din mUE, care l-au chemat pe seful TikTok sa-l traga de urechi dar l-au tras de altceva…
Voturile PSD si PNL au fost inlocuite cu voturi gata stampilate pentru C.Georgescu, asa cum s-au gasit in UK, un pachet de voturi trimise de Ministerul Afacerilor Externe din Guvernul Criminal condus de Racolatul SRI Marcel cel fara de liceu, care a jucat la offside, facandu-se ca isi da demisia, insa stiind ce va urma a ramas pe pozitie ca sa fie pe faza in cazul repetarii alegerilor, spre deosebire de Ciuca cel Viteaz care a fost aruncat ca o masea stricata si asteapta sa fie judecat pentru furtul banilor folositi in editarea cartii sale exceptionale si imprastierea pe tarlale coloniei a posterului de neam prost.
Acum s-a repetat episodul din 2014, cand peste noapte Boul incaltat Johanis a castigat al doilea tur in mod miraculos. Atunci au dat vina pe Diaspora, iar acum pe TikTok, dar BABELE SI MOSNEGII NU SE PRICEP LA TIKTOC. Baba si TikTokul ca Baba si mitraliera !
Mossadul si CIA au dat-o in bara cu aceasta minciuna ca in bancul cu spionul american in Rusia:
Un shpion American scolit bine sa devina un rus veritabil, de nerecunoscut nici de rusii autentici, mergea in piata de legume sa-si cumpere cele necesare pentru un bors rusesc, sa fie un rus sadea.
Precupeatza de la care tot cumpara aproape zilnic il serveste cu tot ce a vrut shipionul, si cand a primit banii i-a multumit : – Multumesc, dle shpion !
Surprins, shpionul se uita precaut in jur si in soapta o intreaba pe precupeazta : – Cum de ti-ai dat seama ca sunt spion ? Nu vorbesc bine limba rusa ?
Precupeatza : – Foarte bine
Spionul : – Nu ma imbrac la fel ca rusii ?
Precupeatza : – Ca un rus adevarat…
Spionul : – Atunci ce m-a dat de gol ?
Precupeatza : – Stii, domnule shpion, la noi nu sunt rusi negri…
Asa cum in Romanica, nu sunt babe TikTokare.
,,După Marea Britanie, unde au apărut într-un pachet de la MAE buletine preștampilate în favoarea lui Călin Georgescu, se reclamă fraudă electorală și în Franța, Germania și Moldova, cu peste 70 de sesizări. O reprezentantă PSD a votat de 4 ori cu Ciolacu.
Republica Moldova conduce topul tentativelor de fraudare la vot, susțin surse din BEC pentru Știripesurse…’’ https://www.activenews.ro/alegeri-2024/Dupa-Marea-Britanie-unde-au-aparut-intr-un-pachet-de-la-MAE-buletine-prestampilate-in-favoarea-lui-Calin-Georgescu-se-reclama-frauda-electorala-si-in-Franta-Germania-si-Moldova-cu-peste-70-de-sesizari.-O-reprezentanta-PSD-a-votat-de-4-ori-cu-Ciolac-193418
Nici Puscariasul Toni Grebla si nici Impotentii si Shtoarfele de la CCR nu vorbesc despre neregulile descoperite la vot, asta pentru ca toti sunt o apa si un Mossad.
ADEVARUL nu mai poate fi oprit !!! Minciuna fuge sa se ascunda de STREANG !!!
Asa cum v-am spus, ca sa ascunda adervarul despre FURTUL pe FATA, Clona ZoiANUS face spectacol cu
Trdadatorii sai din CSAT, ca vezi Doamne ,,TikTokarii este periculosi,, pentru democratia satanista, si influenteaza negativ halejirili in Colonia Romanica. Asta fiind directiva satanistilor din mUE.
Voturile PSD si PNL au fost inlocuite cu voturi gata stampilate pentru C.Georgescu.
,,După Marea Britanie, unde au apărut într-un pachet de la MAE buletine preștampilate în favoarea lui Călin Georgescu, se reclamă fraudă electorală și în Franța, Germania și Moldova, cu peste 70 de sesizări. O reprezentantă PSD a votat de 4 ori cu Ciolacu.
Republica Moldova conduce topul tentativelor de fraudare la vot, susțin surse din BEC pentru Știripesurse…’’ https://www.activenews.ro/alegeri-2024/Dupa-Marea-Britanie-unde-au-aparut-intr-un-pachet-de-la-MAE-buletine-prestampilate-in-favoarea-lui-Calin-Georgescu-se-reclama-frauda-electorala-si-in-Franta-Germania-si-Moldova-cu-peste-70-de-sesizari.-O-reprezentanta-PSD-a-votat-de-4-ori-cu-Ciolac-193418
Acum s-a repetat episodul din 2014, cand peste noapte Boul incaltat Johanis a castigat al doilea tur in mod miraculos. ZoiANUS stiind procedura pe care si el a folosit-o in 2014, a incercat sa abata atentia cu sedinta CSAT ca sa justifice FURTUL VOTURILOR pentru SATANISTUL C.Georgescu, omul Deep State.
In 2014 au dat vina pe Diaspora, iar acum pe TikTok, dar BABELE si MOSNEGII nu se pricep la TIKTOC. Baba si TikTokul ca Baba si mitraliera ! Acum este clar ca s-au basculat voturi de la PSD si PNL la satanistul C.Georgescu, sustinut si de Mascatul Satanist D.Tramp care este consiliat de Leo Zagami, fostul sef satanist al lui C.Georgescu in Clubul de la Roma.
,,După Marea Britanie, unde au apărut într-un pachet de la MAE buletine preștampilate în favoarea lui Călin Georgescu, se reclamă fraudă electorală și în Franța, Germania și Moldova, cu peste 70 de sesizări. O reprezentantă PSD a votat de 4 ori cu Ciolacu. Republica Moldova conduce topul tentativelor de fraudare la vot, susțin surse din BEC pentru Știripesurse…’’ https://www.activenews.ro/alegeri-2024/Dupa-Marea-Britanie-unde-au-aparut-intr-un-pachet-de-la-MAE-buletine-prestampilate-in-favoarea-lui-Calin-Georgescu-se-reclama-frauda-electorala-si-in-Franta-Germania-si-Moldova-cu-peste-70-de-sesizari.-O-reprezentanta-PSD-a-votat-de-4-ori-cu-Ciolac-193418
,,SCANDALUL TIK TOK – CSAT ESTE FABRICAT DIN CAPUL LOCULUI.
Compania TikTok contestă ”raportele înșelătoare și false” ale mass media din România iar George Simion acuză că se dă o lovitură de stat la adresa democrației.
Diagrama Expert Forum privind expunerea pe TokTok a candidaților la prezidențiale
https://www.activenews.ro/thumb-888?/articole/193557.jpg
În ciuda unui prim comunicat oficial al Administrației Prezidențiale, prin care se afirma pe baza informațiilor primite de la instituțiile responsabile, SRI, SIE STS, că nu există nici o influență și ingerență externă în campania și procesul electoral pentru președinție… Desfășurată în aceeași zi în care Curtea Constituțional a României (CCR) a decis renumărarea voturilor din cadrul primului tur de scrutin prezidențial, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Administrația Prezidențială a emis UN COMUNICAT BAZAT PE UN FALS, și anume, se scrie, în acesta, că „din analiza documentelor” – ce documente ? – a reieșit că „un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”… Însă, conform unei analize prezentate de profesorul Paul Dragoș Aligică încă din urmă cu trei zile, aceste date sunt contrazise de un studiu independent, citat de acesta.
„Aparent, conform unui studiu Expert Forum, agregarea principalelor hashtaguri pe TikTok, în perioada Ianuarie-Noiembrie, l-a avantajat pe George Simion care a strâns 396 milioane de vizualizări, urmat de Marcel Ciolacu cu 328 milioane, Elena Lasconi cu 202 milioane și Călin Georgescu cu 135 milioane…
STS, la rândul său, afirmă că procesul de vot nu a fost afectat iar TikTok contrazice la rândul său „rapoartele înșelătoare și false” privind activitatea sa în România, într-un comunicat oficial, din care cităm:
„Până în prezent, nu am găsit dovezi ale unei Operațiuni de Influență Secretă pe platforma noastră în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidențiale în curs din România, nici dovezi de influență străină.
• În raportul nostru lunar privind Operațiunile de Influență Secretă din septembrie, am dezvăluit că am destructurat o rețea care viza publicul român, deși aceasta era separată de campania lui Georgescu și nu a jucat niciun rol în promovarea acesteia.”
Liderul AUR, George Simion, a susținut azi, după decizia CCR, că în România se dă o „lovitură de stat în plină desfășurare”: „Lovitură de stat în plină desfășurare: oamenii noștri sunt chemați înapoi în BEJ-uri pentru renumărare. Poziția noastră: votați duminică. E singura cale să oprim lovitura de stat!”, a spus George Simion. Într-adevăr, asistăm la un scandal fabricat a cărui evoluție ridică mari semne de întrebare și riscuri de instabilitate. ‘’
https://www.activenews.ro/stiri/SCANDALUL-TIK-TOK-CSAT-ESTE-FABRICAT-DIN-CAPUL-LOCULUI.-Compania-TikTok-contesta-raportele-inselatoare-si-false-ale-mass-media-din-Romania-iar-George-Simion-acuza-ca-se-da-o-lovitura-de-stat-la-adresa-democratiei.-RISCURI-DE-INSTABILITATE-193557
Alergia la ADEVAR se trateaza cu STREANGUROL si LOPATIN !
O sa aveti parte de tratament gratuit.Sapun sa aveti ca funia este gratis !
De ce nu ati facut sesizare la BEC sau/si CCR in legatura cu cele peste 1,8 milioane de voturi stampilate in chenarul desenat cu numele ,,Diana Sososca Presedinte” despre care ne-ati povestit in direct ?
Ati facut pact cu Satanistul C.Georgescu ? Sau si dumneavoastra faceti parte din scenariul Deep State ca si dl Corvin Lupu, prietenul satanistului C.Georgescu, ca sa-l faceti presedinte pe usha din dos ?
Praful si pulberea se va aleage de SOS, AUR, PSD, PNL si de toti cei care au tradat Romania si poporul roman !!!
ADEVARUL nu mai poate fi oprit !!! Minciuna fuge sa se ascunda de STREANG !!!
Asa cum v-am spus, ca sa ascunda adervarul despre FURTUL pe FATA,
Clona ZoiANUS face spectacol cu Trdadatorii sai din CSAT, ca vezi Doamne ,,TikTokarii este periculosi,, pentru democratia satanista, si influenteaza negativ halejirili in Colonia Romanica. Asta fiind directiva satanistilor din mUE.
Daca ar fi contat TikTok atunci lingurarul Simuion ar fi castigat fluierand, urmat de Racolatul SRI Ciolacu, apoi Lenutza si al patrulea satanistul C.Georgescu.
Numai daca esti Ciuca cel IDIOT nu pricepi ca VOTURILE PSD SI PNL AU FOST INLOCUITE CU VOTURI GATA STAMPILATE PENTRU C.GEORGESCU , CA IN MAREA BRITANIE !!!
,,După Marea Britanie, unde au apărut într-un pachet de la MAE buletine preștampilate în favoarea lui Călin Georgescu, se reclamă fraudă electorală și în Franța, Germania și Moldova, cu peste 70 de sesizări. O reprezentantă PSD a votat de 4 ori cu Ciolacu.
Republica Moldova conduce topul tentativelor de fraudare la vot, susțin surse din BEC pentru Știripesurse…’’ https://www.activenews.ro/alegeri-2024/Dupa-Marea-Britanie-unde-au-aparut-intr-un-pachet-de-la-MAE-buletine-prestampilate-in-favoarea-lui-Calin-Georgescu-se-reclama-frauda-electorala-si-in-Franta-Germania-si-Moldova-cu-peste-70-de-sesizari.-O-reprezentanta-PSD-a-votat-de-4-ori-cu-Ciolac-193418
,,SCANDALUL TIK TOK – CSAT ESTE FABRICAT DIN CAPUL LOCULUI.
Compania TikTok contestă ”raportele înșelătoare și false” ale mass media din România iar George Simion acuză că se dă o lovitură de stat la adresa democrației.
Diagrama Expert Forum privind expunerea pe TokTok a candidaților la prezidențiale https://www.activenews.ro/thumb-888?/articole/193557.jpg
În ciuda unui prim comunicat oficial al Administrației Prezidențiale, prin care se afirma pe baza informațiilor primite de la instituțiile responsabile, SRI, SIE STS, că nu există nici o influență și ingerență externă în campania și procesul electoral pentru președinție… Desfășurată în aceeași zi în care Curtea Constituțional a României (CCR) a decis renumărarea voturilor din cadrul primului tur de scrutin prezidențial, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), Administrația Prezidențială a emis UN COMUNICAT BAZAT PE UN FALS, și anume, se scrie, în acesta, că „din analiza documentelor” – ce documente ? – a reieșit că „un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial pe care platforma TikTok l-a acordat acestuia prin faptul că nu l-a marcat drept candidat politic”… Însă, conform unei analize prezentate de profesorul Paul Dragoș Aligică încă din urmă cu trei zile, aceste date sunt contrazise de un studiu independent, citat de acesta.
„Aparent, conform unui studiu Expert Forum, agregarea principalelor hashtaguri pe TikTok, în perioada Ianuarie-Noiembrie, l-a avantajat pe George Simion care a strâns 396 milioane de vizualizări, urmat de Marcel Ciolacu cu 328 milioane, Elena Lasconi cu 202 milioane și Călin Georgescu cu 135 milioane…
STS, la rândul său, afirmă că procesul de vot nu a fost afectat iar TikTok contrazice la rândul său „rapoartele înșelătoare și false” privind activitatea sa în România, într-un comunicat oficial, din care cităm:
„Până în prezent, nu am găsit dovezi ale unei Operațiuni de Influență Secretă pe platforma noastră în ultimele săptămâni, legate de alegerile prezidențiale în curs din România, nici dovezi de influență străină.
• În raportul nostru lunar privind Operațiunile de Influență Secretă din septembrie, am dezvăluit că am destructurat o rețea care viza publicul român, deși aceasta era separată de campania lui Georgescu și nu a jucat niciun rol în promovarea acesteia.”
Liderul AUR, George Simion, a susținut azi, după decizia CCR, că în România se dă o „lovitură de stat în plină desfășurare”: „Lovitură de stat în plină desfășurare: oamenii noștri sunt chemați înapoi în BEJ-uri pentru renumărare. Poziția noastră: votați duminică. E singura cale să oprim lovitura de stat!”, a spus George Simion. Într-adevăr, asistăm la un scandal fabricat a cărui evoluție ridică mari semne de întrebare și riscuri de instabilitate. ‘’
https://www.activenews.ro/stiri/SCANDALUL-TIK-TOK-CSAT-ESTE-FABRICAT-DIN-CAPUL-LOCULUI.-Compania-TikTok-contesta-raportele-inselatoare-si-false-ale-mass-media-din-Romania-iar-George-Simion-acuza-ca-se-da-o-lovitura-de-stat-la-adresa-democratiei.-RISCURI-DE-INSTABILITATE-193557
De ce doamna Diana Sososca nu ati facut sesizare la BEC sau/si CCR in legatura cu cele peste 1,8 milioane de voturi stampilate in chenarul desenat cu numele ,,Diana Sososca Presedinte” despre care
ne-ati povestit in direct ? Daca ar fi contat TikTok atunci lingurarul Simuion ar fi castigat fluierand, urmat de Racolatul SRI Ciolacu, apoi Lenutza si al patrulea satanistul C.Georgescu. Diagrama privind expunerea pe TokTok a candidaților la prezidențiale. https://www.activenews.ro/thumb-888?/articole/193557.jpg VOTURILE PSD SI PNL AU FOST INLOCUITE CU VOTURI GATA STAMPILATE PENTRU C.GEORGESCU , CA IN MAREA BRITANIE !!! ,,După Marea Britanie, unde au apărut într-un pachet de la MAE buletine preștampilate în favoarea lui Călin Georgescu, se reclamă fraudă electorală și în Franța, Germania și Moldova, cu peste 70 de sesizări. O reprezentantă PSD a votat de 4 ori cu Ciolacu. Republica Moldova conduce topul tentativelor de fraudare la vot, susțin surse din BEC pentru Știripesurse…’’ https://www.activenews.ro/alegeri-2024/Dupa-Marea-Britanie-unde-au-aparut-intr-un-pachet-de-la-MAE-buletine-prestampilate-in-favoarea-lui-Calin-Georgescu-se-reclama-frauda-electorala-si-in-Franta-Germania-si-Moldova-cu-peste-70-de-sesizari.-O-reprezentanta-PSD-a-votat-de-4-ori-cu-Ciolac-193418 Acum s-a repetat episodul din 2014, cand peste noapte Johanis a castigat al doilea tur in mod miraculos. In 2014 au dat vina pe Diaspora, iar acum pe TikTok, dar BABELE si MOSNEGII nu se pricep la TIKTOC. Satanistul C.Georgescu este sustinut de Mascatul Satanist D.Tramp care este consiliat de Leo Zagami, fostul sef satanist al lui C.Georgescu in Clubul de la Roma.
Leo Zagami este un satanist care s-a ascuns in SUA sa nu fie judecat de justitia italiana.
Iata ce carti scrie spurcatul care il sustine pe C.Georgescu trimitandu-l in Romania pe spurcatul R.F.Kennedy, un alt lup imbracat in piele de oaie:
,,Pope Francis: The Last Pope?: Money, Masons and Occultism in the Decline of the Catholic Church’’ de Zagami, Leo Lyon https://www.abebooks.com/servlet/BookDetailsPL?bi=32034861760&cm_sp=SEARCHREC-_-WIDGET-R-_-BDP-L&searchurl=an%3Dleo%2520zagami%26cond%3Dan%2520fine%2520nf%2520vg%2520good%2520fair%2520poor%2520uns%26ds%3D30%26rollup%3Don%26sortby%3D20
,,Confessions of an Illuminati : Espionage, Templars and Satanism in the Shadows of the Vatican’’ de Zagami, Leo Lyon https://www.abebooks.com/servlet/BookDetailsPL?bi=30973722367&searchurl=an%3Dzagami%2Bleo%2Blyon%26ds%3D30%26rollup%3Don%26sortby%3D20&cm_sp=snippet-_-srp0-_-title6
https://www.abebooks.com/servlet/BookDetailsPL?bi=30973722367&searchurl=an%3Dzagami%2Bleo%2Blyon%26ds%3D30%26rollup%3Don%26sortby%3D20&cm_sp=snippet-_-srp0-_-title6
,,Zagami împinge din nou granițele cu această călătorie unică și personală în misterele lumii secrete a Cabalei Întunecate. În cea de-a treia carte a acestei serii apreciate, Zagami explorează o varietate de subiecte criptice care sunt întotdeauna verificate cu documentație. Aceasta nu este o lucrare de ficțiune, ci un instrument cu care cititorii pot înțelege subiecte care variază de la adevărul despre miticii Cavaleri Templieri …’’
Daca citesti in calendarul ortodox si vezi ce sarbatori sunt in duminicile alegerilor poti vedea ce s-a intamplat si ce va urma sa se intample.
Turul 1 Alegeri prezidentiale pe 24 Noiembrie : ,,Dregatorul cel bogat si pazirea poruncilor’’.
Dregatorul cel bogat C.Georgescu, a pazit poruncile in tinerete, dar dupa ani de activitate in posturi bine platite insa dubioase, strange avere si in realitate este vandut Satanei. Ca sa-l urmeze pe Mantuitor ar trebui sa renunte la avere ( relatiile sataniste), dar Satana nu-l lasa, si el face prestidigitatie cu voturile de la PNL si PSD pentru a parea ca il urmeaza pe Mantuitor dar fara sa imparta averea – sa renunte la relatiile sataniste obtinute pana acum. Satanistul Leo Zagami il sustine din Mar a Largo unde il consiliaza pe Mascatul Satanaist D.Tramp de 1,75 m inaltime fatsa de 1,9 m cat avea D.Trump original.
Alegeri Parlamentare pe 1 Decembrie : ,,Vindecarea orbului din Ierihon’’.
Pentru credinta sa in Iisus Cristos, orbul este vindecat si il urmeaza pe Mantuitor.
Pe 1 Decembrie Poporul roman Orb va fi vindecat pentru credinta sa in Mantuitorul Iisus Cristos pe care il va urma.
Turul 2 Prezidentiale pe 8 Decembrie : ,,Tamaduirea femeii garboave’’ dupa ce a suferit 17 ani datorita pacatelor sale.
Nu stim daca se va tine turul doi pentru Prezidentiale, dar Romania – Femeia Garboava, se va vindeca dupa cei 17 ani cat a fost in UE, incepand cu 2007.
15 Decembrie – posibil turul doi pentru Prezidentiale : ,,Pilda pentru cei poftiti la cina’’.
,,Domnul tocmai vindecase un bolnav. Unul dintre fruntasii fariseilor il roaga sa ia cina in casa lui. Mantuitorul raspunde chemarii si, luand seama cum ceilalti invitati isi alegeau locurile, foloseste prilejul si-i povatuieste: “Cand esti chemat impreuna cu altii la vreun ospat, nu te aseza in locul cel dintai, ca nu cumva sa fie chemat altul mai de cinste decat tine. Si venind cel care te-a chemat pe tine si pe el, iti va zice: Da acestuia locul. Atunci, cu rusine, te vei duce sa te asezi pe locul cel mai de pe urma… Tu asaza-te in cel din urma loc. Si vazandu-te cel ce te-a chemat, sa-ti zica: Prietene, muta-te mai sus” (Luca 14, 7-9).’’
Daca vor fi alegeri, cu siguranta vor fi rearanjari ai candidatilor la masa pentru ,,Cina de la Cotroceni’’.
Urmeaza 22 Decembrie : ,,Genealogia Mantuitorului’’ , adica implinirea a 14 generatii din genealogia Mantuitorului. Pentru Romania ar insemna 14 generatii de la Unirea Principatelor romane de catre Mihai Viteazul, cel asasinat in 9 August 1601 = (9 + 8 )+ (1 + 6 + 0 + 1) = 17 + 8 = 8 + 8 , o data satanica.
Dar 8 + 8 = 16 = 1 + 6 = 7, adica este timpul pentru VICTORIE !
Mie asa imi dau calculele, iar sprcatilor paduchiosi le da cu virgula !
Deratizarea a inceput si ZBATEREA din alegerile masluite in Colonia Romanica arata ca spurcatii paduchiosi sunt DISPERATI, un lucru cat se poate de FIRESC ! Spurcatii incep sa fie vanati, iar multi incep sa se manance intre ei. Satanyahu este mort de peste o luna, si pe sticla apare un mascat.
Vor aresta un mascat. Kabulu Haris a fost arestat si va primi streangul de la un tribunal militar.
Zelenski are zilele numarate. Barak Obama Hitler si nevastul sau Michael au fugit in Dubai.
Bill Gates s-a ascuns intr-un buncar personal in Japonia, dar politia l-a inconjurat si asteapta shobolanul sa iasa la suprafata. Spurcatul de la OMS a fost déjà arestat. Urmeaza sa fie arestata Ursula si alte spurcaciuni paduchioase. Pana pe 20 ianuarie lucrurile vor lua o directie clara si buna pentru OM.
Mantuitorul Iisus Cristos, nascut pe meleagurile Daciei din fecioara Maria care era gala – blonda cu ochi albastri, ca multi dintre locuitorii gali din Gaza. Iisus Cristos are grija de cei care cred in El.
Sfanta Fecioara, Maica Domnului Iisus Cristos nu-si lasa Gradina sa Romania in paragina !
La Cluj s-au gasit saci cu voturi fara sigiliu.
Militzia a inceput o acheta dar ,,pana acum nu au fost constatate nereguli” ?
Adicalea lipsa sigiliului nu este o neregula, si este normal sa fie rupte sigiliile ca voturile sa fie scoase de la unii si puse la altii, ori scoase de la cei care au primit voturi ( Lenutza Lesbiutza ) de la PNL ca sa iasa pe locul doi, iar Calin Georgescu de la PSD si PNL ca sa iasa pe locul 1, in locul Racolatului SRI Ciolacul ?
In Olt s-au gasit voturi mutate de la unii la altii, ca la piata de zarzavat: ia cateva voturi mai coapte si da-mi cateva dintre cele mai verzi, sa le pun la murat !
De aceea s-au speriat toti de renumararea voturilor.
Probabil ca satanistul C.Georgescu a avut oameni bine instruiti care au facut schimbul de ,,muraturi” fara sa lase urme, si de aceea sta linistit. Profesionisti instruiti de Leo Zagami !
Praful si pulberea sa se aleaga de toata clasa politica din Romania !
Sa-i mai voteze P… Spatarul !