Autor: MIRON MANEGA

Citesc, în libertatea.ro, un articol cu titlu apocaliptic: „Extrema dreaptă din România își serbează azi centenarul, glorificându-și noii și vechii „eroi”. Din stradă în Parlament, ne întoarcem în anii ’20?”. Articolul îmi face onoarea de a mă nominaliza și pe mine pe lista antisemiților fioroși, alături de profesorul Ion Coja sau parlamentarul Sorin Lavric .

Singurul lucru folositor în articol este, după părerea mea, informația din prima jumătate de frază a textului: „Pe 4 martie se împlinesc 100 de ani de la înființarea Ligii Apărării Național-Creștine (LANC)”. Mulțumesc pentru informație, nu știam. Sau, mai exact, nu am stat să mă gândesc la asta. Pentru mine, 4 martie înseamnă cutremurul din 1977.

„Momentul este celebrat în multe medii, unele direct conectate la politica parlamentară din România” – detaliază articolul. În care medii, stimată autoare? Concret, în care medii, că eu n-am găsit? În orice caz, ați făcut un mare serviciu nostalgicilor Ligii Apărării Național-Creștine (LANC) care uitaseră de această dată (presupunând că printre cititorii de Libertatea există așa ceva).

Autoarea textului este Adina Marincea, „cercetător la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și doctor în Comunicare”, după cum e prezentată sub semnătură. Nu știu dacă are legătură cu căpitanul Ovidiu Marincea, fost jurnalist la Realitatea Tv, actualmente purtător de cuvânt al SRI, dar n-ar fi exclus, mai ales că Institutul Wiesel și Serviciul Român de Informații sunt oarecum înrudite…

Prima observație pe care aș face-o este că site-ul pe care a publicat articolul este inadecvat demersului: textul este prea lung pentru cititorii de Libertatea, care sunt obișnuiți mai mult cu pozele. Deci, din punct de vedere al comunicării (în care autoarera e doctor!) este un eșec.

În al doilea rând, morga textului e subminată de trimiteri specifice tradiției ziarului, care întrerup lectura, și așa dificilă: „Andreea Perju nu vrea să rămână singură după divorț: „Nu vreau să mă duc la mănăstire. Nu m-am despărțit ca să mă călugăresc”; „Anamaria Prodan îi transmite lui Laurențiu Reghecampf că îl așteaptă acasă: „Este dorința mea și a copiilor”; „Dintr-o relație abuzivă se fuge, nu se pleacă” etc. Nu prea cadrează, nu?

În privința fondului, domnișoară/doamnă/tovarășă, vă las pe mâna cititorilor de CERTITUDINEA, să vă judece. Ei sunt familiarizați cu textele lungi, pe care le și citesc. Și sunt și mai documentați în privința lucrurilor despre care dumneavoastră nu știți nimic, dar despre care scrieți cu inconștientă îndârjire. Vă ofer, așadar, șansa unei confruntări reale cu cititorii. Un singur lucru aș mai adăuga în încheiere, ca o sugestie pentru viitor: acele cuvinte din „Povestea porcului” de Ion Creangă, pe care soțul din poveste (care era ziua porc, iar noaptea prinț) i le adresează soției înainte de a o părăsi: „Dacă te-a învățat cineva, rău te-a învățat, iar dacă ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut!”…

Lectură fructuoasă, tuturor!

Extrema dreaptă din România își serbează azi centenarul, glorificându-și noii și vechii „eroi”. Din stradă în Parlament, ne întoarcem în anii ’20?

Pe 4 martie se împlinesc 100 de ani de la înființarea Ligii Apărării Național-Creștine (LANC), unul dintre cele mai radical antisemite și fasciste partide politice din interbelic. Momentul este celebrat în multe medii, unele direct conectate la politica parlamentară din România. „PR-ul bun trece primejdia rea” este tactica adoptată de urmașii extremei drepte.

Se comercializează la liber tricouri cu criminali de război responsabili pentru Holocaust, cu citate din Zelea Codreanu, insigne cu Garda de Fier. 
Rapperi celebri sau mai puţin cunoscuţi fac piese şi concerte în care elogiază explicit legionari şi criminali de război ori idei ale extremei drepte interbelice.

La 100 de ani de la punerea ȋn mișcare a radicalismului ultranaționalist și antisemit ȋn România constatăm, după o perioadă de relativă liniște, o ȋntoarcere în atmosfera anilor 20. 

Reabilitarea legionarilor

Ceea ce vedem astăzi este o ștergere și rescriere a trecutului prin reabilitarea, de la cele mai ȋnalte tribune, a protagoniștilor ei.   Se fac aproape lunar parastase şi comemorări pentru tot soiul de legionari cărora li se iartă vorbele şi faptele pentru care au fost odinioară condamnaţi. Peste noapte sunt declaraţi „sfinţi”. Sunt pictaţi cu aură prin biserici sau mănăstiri. Sunt pomeniţi la slujbe unde politica intră în casa Domnului sau chiar de varii indivizi și politicieni lăsaţi să-şi predice în biserică ideologiile.  Se fac chete publice pentru muzee legionare, se-mbracă unii în uniformă verde legionară şi se pozează făcând salutul tipic, sfidător, în faţa unor instituţii publice ce ar trebui să reprezinte justiția și memoria unor istorii tragice. 

Victimele sunt, din nou, victime Criminalii de război sunt rebranduiți ca mituri, iar victimele sunt încă o dată terfelite şi expuse urii. Senatori ultranaţionalişti dau buzna în şcoli şi alte instituţii să intimideze şi să rescrie istoria, mână-n mână cu cei mai convinşi antisemiţi negaţionişti, şi cheamă la luptă oamenii, instigă, chiar de la tribuna Parlamentului, sub oblăduirea imunităţii lor. Presa (inclusiv televiziunea publică) le ţine isonul. 

Ce spune legea

Şi pentru toate astea, nimeni nu păţeşte nimic, nu există consecinţe. Deşi există cadru legal (ex. OUG 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război), el nu este aplicat.  Una din 50 de plângeri a ajuns în instanță Şi asta, împreună cu semnalele de la mai-marii senatori din Parlament, încurajează şi mai mult cetăţenii de la firul ierbii să-şi dea curs liber la ură, la radicalizare. În medie, doar 2% anual, adică în total 18 în 19 ani, din plângerile pe OUG 31/2002 în perioada 2002-2022 au ajuns în instanță și până acum știm doar de o singură condamnare, şi aia anulată (calculele proprii, bazate pe datele oficiale, cu excepția anului 2019). 

Deși numărul plângerilor a crescut semnificativ de la începutul ordonanței și mai ales după 2013, numărul trimiterilor în judecată e chiar mai scăzut în 2022 decât în 2015 și a rămas constant aproape de 0 (3 din 109 cazuri în doi ani, 2021-2022, comparativ cu 5 din 66 în 2015). Graficul nu include date pentru anul 2019. Numărul anual de cazuri include și pe cele rămase nesoluționate din anul precedent.

„PR-ul bun trece primejdia rea”

Nu putem schimba trecutul, dar putem învăţa ceva din el, pentru a nu-l repeta. Fascismul românesc nu a venit peste noapte, el a germinat în ani. Înainte de a deveni omniprezent, s-au împins şi testat limite, s-au făcut abuzuri.  Extrema dreaptă de azi, mai „cizelată” ca acum 100 de ani, foloseşte însă tactici similare: instigarea, victimizarea, violenţa (chiar dacă momentan primează cea verbală), acțiuni la limita legii şi motivarea lor printr-o pretinsă superioritate morală. 
Extrema dreaptă este legitimată şi ajutată, iar şi iar, de politicieni cu putere parlamentară, de părţi ale presei, de personalităţi intelectuale, artistice, culturale. Intervin pentru ea straturi fundamentaliste ale Bisericii sau lideri civili autoproclamaţi. E iubită de ultraşi ultranaţionalişti ideologizaţi și încurajată de instituţii care nu-şi fac treaba. 

Hore, nunți și intelectuali de seamă

În anii 20, instituţiile statului care ar fi trebuit să asigure justiţia au girat crimele şi violenţele incipiente ale antisemiţilor din mişcarea studenţească. 
Poliţia şi justiţia au închis ochii sau chiar s-au prins în horă, până când lucrurile au scăpat de sub control. Şi apoi au răspuns la violenţă cu violenţă excesivă, chiar ilegală, cu abuzuri care i-au transformat pe agresori în „martiri” a căror memorie deformată ne bântuie încă şi azi.  La fel ca în anii 20, asistăm la o prea comodă pasivitate, uneori chiar complicitate, a unor instituţii ale statului care ar trebui să sancţioneze din timp astfel de derapaje. Paza bună trece primejdia rea, zice proverbul, şi asta s-ar traduce în tâlc istoric cam aşa: sancţiunile democratice, legale, de azi, ne feresc de „martirii” antidemocrați de mâine. 

Centenarul LANC

Pe 4 martie se ȋmplinesc 100 de ani de la ȋnființarea Ligii Apărării Național-Creștine (LANC), partid politic de extremă dreapta, printre cele mai radical și militant antisemite grupări interbelice. Ceremonia de ȋnființare a avut loc chiar ȋn Aula Universității din Iași, unde era profesor la Drept Alexandru C. Cuza – președintele LANC. Sigla partidului era tricolorul cu o svastică ȋn mijloc.

Delegați din 42 de județe

Din LANC au făcut parte și vicepreședintele Nicolae Paulescu – unul dintre fondatori, susținător al antisemitismului biologic, și chiar Corneliu Zelea Codreanu, pe atunci lider al studențimii radicale antisemite, numit ȋn LANC șef cu organizarea. Codreanu și-a făcut apoi propria mișcare ȋn 1927 – Legiunea Arhanghelului Mihail, ȋnceputul Mișcării Legionare. 

Conform istoricului Armin Heinen („Legiunea Arhanghelului Mihail”, p. 108), LANC reunea profesori și studenți din patru universități și delegații din 42 de județe.  Avea o politică explicit antisemită – ceea ce ȋi și unea pe Cuza, Paulescu și Codreanu, care prevedea segregarea ȋnvățământului și aplicarea principiului „numerus clausus” (limitarea numărului de evrei în diferite domenii ale vieții publice, proporțional cu numărul lor în întreaga populație), eliminarea evreilor din administrație și alte măsuri menite să ȋi alunge din România (vezi H. Bozdoghină, „Antisemitismul lui A.C. Cuza ȋn politica românească”).  

Astăzi ar părea de neconceput astfel de manifestări, dar chiar așa să fie oare? La o privire mai atentă, putem vedea că atitudinile anilor 20 nu au dispărut, ci s-au transformat. Ele sunt cosmetizate astfel ȋncât să pară compatibile cu cadrul democratic de astăzi. Să vedem care sunt mecanismele și cine ar putea fi cuziștii, codreniștii, pauliștii de astăzi.

Trista amintire scoasă de la naftalină

Care sunt modelele de astăzi ale extremei drepte ultranaționaliste? Putem deduce citind presa vremii și canalele principalelor grupări active ȋn România la momentul actual.  Dacă până nu de mult, liderul AUR, George Simion, era văzut drept aliat, acesta a căzut ȋn dizgrație anul trecut după reacția la scandalurile cu Călin Georgescu și comunicatul AUR ȋn care era minimalizat Holocaustul. 

Încercările lui de a reabilita imaginea AUR i-au atras din rândul ultranaționaliștilor antisemiți eticheta de „filosemit” (poreclit „Șimon Salomon”) și suspiciunea că e fie „trădător”, fie omul serviciilor, în pofida încercărilor lui de a recâștiga simpatiile lor prin ocheade prolegionare precum nunta în stil codrenist.  Ideologii AUR Claudiu Târziu și Sorin Lavric nu au avut însă aceeași soartă, rămânând printre favoriții grupărilor prolegionare și de extremă dreapta.

Pentru fasciști, Sorin Lavric se aseamănă cu A.C. Cuza

Să cercetăm unul dintre cele mai explicit prolegionare, antisemite și, dacă ne luăm după imaginile postate, naziste canale. E denumit după legionarii care l-au asasinat pe prim-ministrul României I.G. Duca, „cuib” pe mediile sociale care-și întâmpină utilizatorii noi cu „Hail Codreanu ??☦️”. Aici găsim o comparație, sub formă de memă, între fondatorul LANC – profesorul A.C. Cuza, și fondatorul AUR, profesorul Sorin Lavric.

Lavric îi acuză pe evrei

Ce i-ar putea determina pe antisemiții duri de la firul ierbii să facă o astfel de comparație care și unora dintre ei li se pare exagerată, conform reacțiilor? Găsim câteva indicii chiar în discursurile și acțiunile lui Lavric. Mai mult sau mai puțin voalat, Lavric repune în circulație idei, prejudecăți antisemite și de extremă dreapta pe care le speram îngropate în interbelic. Câteva exemple: 

„Partidul AUR le va strica socotelile masoreților marxiști: se va opune planului diabolic cu care urmăresc hegemonia planetară. Nu ne mai puteți păcăli, nu ne mai puteți opri. Sîntem în Parlament, și de pe băncile lui vă vom face zile negre, apărîndu-i pe români de flagelul egalitarist cu care vreți să distrugeți cultura europeană” (1 martie 2021, FB Sorin Lavric) 

În această postare, Sorin Lavric reia o serie de stereotipuri antisemite comune discursului interbelic: masoretul este un exeget evreu care examinează critic texte biblice. Formula „masoret marxist”, pe care Lavric o reia în diferite ocazii, face aluzie la așa-numitul „iudeo-bolșevism”, adică acuzația că evreii ar fi adus comunismul în România. Michael Shafir și alții arată că ea nu are suficientă bază în realitate. În plus, această idee e folosită adesea pentru a justifica sau trivializa ororile Holocaustului, argumentându-se implicit sau explicit că victimele și-ar fi meritat soarta. 

Lavric: „Plagă iudaică”

Un astfel de exemplu îl regăsim chiar la Sorin Lavric, care spune într-o emisiune la un podcast semiobscur că „pe lângă Holocaust și suferințele prin care au trecut și pe care nu le contestă nimeni, ar trebui să existe un capitol despre rolul covârșitor pe care evreii l-au jucat în născocirea, în răspândirea și în maturarea comunismului. Pentru că comunismul la origine a fost o plagă iudaică […]” (min. 14.35). 
„E un rasism nici măcar mascat, o încredințare că etniile dictează comportamente și că etniile inferioare, care poartă plăgi, se comportă pe măsura presupusei lor inferiorități”. 

Și tot la același podcast online Lavric mai are o intervenție în 2021, în care reabilitează legionari și criminali de război precum Valeriu Gafencu și Mircea Vulcănescu, spunând: „Evreii s-au obişnuit ca să li se cânte în strună. Foarte mulţi intelectuali le fac jocul, se gudură pe lângă ei, şi atunci, în acest climat în care s-au obişnuit să fie privilegiaţi, dacă întâmpină o reacţie de împotrivire, cum a fost a mea, din privilegiaţi se simt brusc persecutaţi şi de aici toată această lamentaţie pe care o ştim foarte bine, cu acest şiretlic psihologic de a invoca, tot timpul, antisemitismul când cineva are o cu totul altă părere decât a lor. În sine Mișcarea Legionară nu a fost criminală […]”.

În replică, realizatorul emisiunii, Mircea Șerban, spune: „chiar dacă au fost asemenea cazuri, au fost făcute tot de evrei” (min. 59), reiterând acest mecanism de dat vina pe victime. 

Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești: cazul Coja

Lavric a acceptat invitația la acest episod alături de trei cunoscuți antisemiți, dintre care cel puțin doi sunt și dintre cei mai vehemenți negaționiști ai Holocaustului: 

Ion Coja (fost conferențiar universitar, fost senator și lider al filialei București a organizației ultranaționaliste de extremă dreapta Uniunea Vatra Românească) 

Miron Manega (jurnalist, redactor-șef al ziarului neolegionar antisemit „Certitudinea”, vicepreședinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – UZPR și premiat la Gala UZPR din 2022 difuzată pe TVRi, unde și vorbește de „Certitudinea”). 

În același episod este făcută apologia mareșalului Ion Antonescu prin vocea lui Shimon Peres, fost prim-ministru al Israelului, care în 2010, la București, a mulțumit României și, implicit, regimului Antonescu că ar fi salvat 400.000 de vieți evreiești. Declarația politicianului israelian e mai degrabă o gafă politică și o dovadă de ignoranță istorică, ea fiind criticată dur la vremea respectivă de Centrul Wiesenthal – o renumită organizație de apărare a drepturilor evreilor și de combatere a antisemitismului.  Însă negaționiștii antisemiți români încă o folosesc drept argument pentru apologia criminalului de război Ion Antonescu și negarea Holocaustului săvârșit de autoritățile române. 

Mai mult, Ion Coja pretinde în același episod că nici Holocaustul nazist german n-ar fi tocmai adevărat, susținând în mod fals că nu există dovezi și că, de fapt, s-ar fi născut câteva mii de copii la Auschwitz. 
Asta arată, susține Coja, cât de bine o duceau evreii închiși în lagăr, tratați „incomparabil mai omenos” decât deținuții anticomuniști și legionari din închisorile românești (min. 15.50). 

„Curățarea terenului” 

Dincolo de dimensiunea revoltătoare a unor astfel de afirmații, argumentul lui Coja e unul vechi și slab: faptul că nu au fost emise ordine scrise explicite privind exterminarea evreilor de către naziști nu înseamnă că nu sunt suficiente dovezi istorice materiale ale realizării ei.
Este cunoscut faptul că discursul nazist folosea numeroase eufemisme și formule ambigue precum „soluția finală” pentru a-și ascunde adevăratele intenții sau a le face mai ușor de acceptat. În mod similar, autoritățile române în timpul Holocaustului vorbeau de „curățarea terenului”. 

Până și cele mai radical violente regimuri au avut nevoie să-și codifice limbajul. Cu atât mai mult se poate spune asta astăzi, după condamnarea cel puțin formală a ororilor fascismului. În replică, Miron Manega merge chiar mai departe cu antisemitismul, afirmând că „nemernicul rabin Moses Rosen” a afișat pe Templul Coral din București aceeași cifră cu altă semnificație – numărul de victime evreiești în Holocaust. Afirmație, de altfel, adevărată, conform datelor din raportul Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului în România. 

Asta dovedește, continuă Manega, că „evreii sunt de două categorii: jidani și evrei”, unde „jidanii” sunt „diabolici”, și aici dă exemplu pe deputatul Siviu Vexler, iar „evreii” sunt „angelici”, și aici dă exemplu pe Shimon Peres și pe Nicolae Steinhardt – evreu convertit la creștinism care, de asemenea, laudă România pentru acțiunile ei (min. 1:19:40). 

„Evreii buni” și cei „satanici”

Deci evreii buni sunt, conform lui Manega, cei care-și neagă suferințele istorice și susțin narațiunile ultranaționaliștilor români despre pretinsa nevinovăție a României în Holocaust. Eventual, ei se leapădă de propria credință. Iar evreii răi, satanici sunt cei care-și mărturisesc și apară istoria. La fel cum rasiștii își argumentează intoleranța spunând că „au prieteni romi” sau invocând alte persoane de culoare care le susțin opiniile rasiste, la fel și antisemiții aduc la înaintare pe alese afirmațiile puținilor evrei care le confirmă spusele.  Mai mult, diabolizarea evreilor e un procedeu des întâlnit la antisemiții interbelici cei mai radicali, inclusiv A.C. Cuza sau Paulescu, fondatorii LANC (vezi Peter Manu și Horia Bozdoghină, „Polemica Paulescu”, și Bozdoghină, „Antisemitismul lui A.C. Cuza”).

Radio Certitudinea

De ce și-ar pierde timpul un senator cu interviuri pentru podcasturi obscure cu doar câteva sute de urmăritori ar putea părea neclar. Lucrurile se clarifică însă odată ce aflăm că acest podcast numit Radio Certitudinea, care e relativ inactiv de un an, este conectat direct cu ziarul Certitudinea. Certitudinea e expres antisemit și neolegionar, subiectul scandalului de la TNB din 2022, când ziarul a fost distribuit fără autorizare la un eveniment al lui Dan Puric.  De altfel, Dan Puric este trecut drept colaborator al ziarului, alături de Cătălin Berenghi, devenit faimos pentru carcasele de porci îngropate pe terenul moscheii.  Cu Partidul Dac al lui Berenghi și Partidul România Noastră al altui ultranaționalist cu state vechi, Gheorghe Funar, a încheiat Diana Șoșoacă pe 24 ianuarie 2023 un protocol de colaborare cu al său nou partid, SOS România.

„Problema evreiască” e, de fapt, problema antisemită

Pe Radio Certitudinea găsim secțiuni și materiale de tristă amintire numite „Chestiunea evreiască”, demne de cele mai radical și explicit antisemite website-uri (alt website cunoscut pentru antisemitism și negarea Holocaustului are o secțiune numită „Chestiunea jidănească”).  Amintim aici că „Problema evreiască” era și denumirea unui capitol din programul politic al LANC din 1934 care țintea excluderea evreilor din societate (Doctrina Naționalistă de A.C. Cuza. Programul Ligii Apărării Național-Creștine, Cluj, Tipografia Națională, 1934, în Ana Bărbulescu, „A.C. Cuza, evreii și lupta împotriva lui Satan”). 

Deducem de aici o anumită loialitate ideologică, aceeași care ar putea explica și motivația altor personalități politice, precum senatoarea Diana Șoșoacă de a accepta invitația la același podcast obscur. 

Semnalul se dă de la tribuna Parlamentului

Acest episod profund antisemit și negaționist vine ca urmare a reacției din 8 martie 2021 a deputatului Silviu Vexler la proiectele de lege pentru indemnizaţiile foştilor legionari şi urmaşii criminalilor de război și la omagiile lui Sorin Lavric din Parlamentul României din februarie și martie 2021 la adresa criminalului de război Mircea Vulcănescu și a legionarului Valeriu Gafencu, definiți ca presupuși „martiri”. 

Beneficiind de imunitate parlamentară pentru declarațiile politice, în calitate de senator, Sorin Lavric profită de acest statut pentru a încuraja, de la cel mai înalt nivel al politicii electorale, idei și manifestări neolegionare și de extremă dreapta. 

Acesta dă semnalul că dacă el poate, în cel mai reprezentativ for al democrației reprezentative, să facă apologia unor criminali de război și militanți ai legionarismului, asta în pofida mai multor legi, fără nicio consecință, atunci e liber pentru toată lumea la astfel de manifestări. Semnal ce poate ușor să încurajeze grupuri mai radicale sau predispuse spre radicalizare pe modelul „faptă, nu vorbă”, de la firul ierbii.

Faptul că e un moment de cotitură istorică în politica democratică post-89 îl recunoaște și ultranaționalistul antisemit Ion Coja în același podcast amintit mai sus. El îl felicită pe „de mult așteptatul Lavric” pentru intervenția sa în Parlament care, crede el, marchează o „schimbare de macaz”, întrucât atacă ceea ce ei numesc „legi antiromânești”, adică tocmai legea care interzice propaganda legionară și extremistă (așa-zisa „Lege antilegionară”). 

Politica mesianică

Prin urmare, Lavric a primit atât critici, cât și aplauze pentru intervențiile apologetice din Parlament, primele de acest fel. Acesta a fost doar începutul unui lung șir de astfel de reabilitări, la care au achiesat multe alte organizații și alți lideri politici și nu numai.   Atât A.C. Cuza, cât și Nicolae Paulescu, ambii fondatori ai LANC, au instrumentalizat religia în scop politic. Ei și-au fundamentat antisemitismul virulent pe o bază pretins științifică.

Aceasta a fost, de fapt, o citire selectivă și o interpretare complet subiectivă și decontextualizată a textelor biblice și talmudice (Vezi Ana Bărbulescu, „A.C. Cuza, evreii și lupta împotriva lui Satan” și Horia Bozdoghină, „Polemica Paulescu”) . 

Ambii s-au folosit de aceste texte pentru a demonstra că evreii sunt satanici, că iudaismul și așa-numitul „iudeo-bolșevism” sunt dușmanul absolut, Antihristul. Iar creștinii au o misiune divină de a elimina acest rău diabolic.  Ambii s-au văzut, pe ei înșiși și formațiunea lor politică, drept profeți naționaliști într-un pretins război sfânt cu iudaismul. Așa au pus bazele legitimării genocidului antisemit care a urmat.

Un secol mai târziu, Lavric și coideologul AUR Claudiu Târziu se văd pe sine într-un rol similar politic-mesianic și reîncălzesc aceeași ciorbă interbelică antisemită și anticomunistă, e drept, mult mai voalat.

„Catehon”

În podcastul pe care îl începuseră cei doi în 2022, Sorin Lavric preia din teologia politică a juristului și intelectualului nazist Carl Schmitt conceptul de „Catehon”. Acesta afirmă că „Antihristul este neomarxismul devastator” (pentru care, am văzut deja, Lavric îi învinovățește pe evrei), iar partidul AUR este „Catehonul României care împiedică venirea Antihristului”. 

Teoria unui „Catehon” pur, forță care luptă cu Antihristul, este ceea ce susțin înalții ierarhi supuși politicii Kremlinului. Apologeții lui Putin sunt complementari în suportul fondator al fanatismului cu Sorin Lavric.

Claudiu Târziu îl completează pe Lavric, spunând că „nu poate exista pace” până nu este eliminat Răul. Iar în acest război pretins divin, Târziu, asemenea tradiției legionare, face apel la spiritul de jertfă, pregătindu-și ascultătorii pentru luptă: „nu vă cere nimeni viaţa pentru partid sau ţară. Nu vă cere nimeni ACUM. Poate că va veni momentul în care vom fi siliţi să optăm: trăim în genunchi sau mergem mai departe în picioare, cu orice risc. Chiar cu riscul de a ne pierde viaţa. Dar nu e acum acel moment. Trebuie să avem însă în vedere, să avem şi această perspectivă, să ne gândim că se poate ajunge şi acolo”. Unde acolo, vom vedea în Libertatea de mâine.

ADINA MARINCEA

cercetător la Institutul Național pentru

Studierea Holocaustului din România

„Elie Wiesel” și doctor în Comunicare