Month: May 2022

Presa din România este căpuşată de forţe politice şi economice într-un procent de peste 50%

Autor: DORU DINU GLĂVAN Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 111 A trecut, iată, și pomenirea de șase luni a celui care a fost, timp de două mandate și jumătate, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Doru Dinu Glăvan. Performanțele pe care le-a avut Uniunea sub conducerea sa sunt fără precedent. Și dacă Eminescu ziaristul rămâne…

Loading


COMUNICAT DE PRESĂ. Renașterea Naționala și Reîntregirea României

În  cadrul  alegerilor noii conduceri a Partidului Corectei Guvernări, Iuliana Gorea Costin a fost aleasă cu vot unanim în calitate de Președinte  al partidului,  urmând să pregătească procesul de fuziune.  Mulțumind delegaților pentru încrederea acordată, Iuliana Gorea Costin a afirmat: „Consider alegerea mea o onoare și o responsabilitate, noțiuni strâns legate între ele, urmând  să-mi subordonez…

Loading


APELUL membrilor Parlamentului ‘90 de la Chișinău, pentru REUNIREA Basarabiei cu România

Apelul e adresat următorilor: KLAUS VERNER JOHANNIS, Președintele României, Comandant al Forțelor Armate și Președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării;FLORIN CÎȚU, Președintele Senatului României;NICOLAE IONEL CIUCĂ, Prim-ministrul României;MAIA SANDU, Președintele Republicii Moldova, Comandantul Suprem al Forțelor Armate, Președintele Consiliului Suprem de Securitate;IGOR GROSU, Președintele Parlamentului Republicii Moldova;NATALIA GAVRILIȚA, Prim-ministrul Republicii Moldova Excelențe,Războiul sângeros…

Loading


CERTITUDINEA nr. 111. România cumpără cu un miliard de dolari o licență pe care a dat-o gratis în 2008!

DIN SUMAR ● MIHAI EMINESCU. Huțulii, rutenii și volohii ● Autoritățile din Cernăuți dărâmă un monument care atestă originea românească a orașului! ● DENIS BUICAN. „Frântură de soare, spărtură de flaut” ● ION CORNEANU / MIRCEA PÂRLEA. Chipul neștiut al lui Petru Groza ● CONSTANTIN 7 GIURGINCA. Arhivele transcendente. Muntele Dichiu și muntele Blana ●…

Loading


Combaterea „antisemitismului” foloseşte subjugării românilor? (XVII)

Autor: IOAN ROȘCA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 110 4. Despăgubiri pentru cei care au militat împotriva României 4.5 Jaful „reparatoriu” cuprinde România Am urmărit, în numărul  trecut, filiera germană a industriei holocaustului, pentru a înțelege cum funcționează aceasta în România şi ca să intuim jocul FDGR/FCER. Adică stornarea unei părţi stoarse iniţial de evrei de…

Loading


Recunosc dechis, în fața națiunii, că n-am bască!

Autor: Miron Manega Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 110 Să ne înțelegem: războiul din Ucraina nu este un război între state, ci între două forțe uriașe, în egală măsură criminale, în egală măsură devastatoare: NATO și Rusia. E un război geopolitic. E un război între două tornade și e absurd să te situezi de partea…

Loading


Dublul paradox al Basarabiei și „rețeta” lui Eminescu

Autor: Miron Manega Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 110 Vecinătatea otrăvită a imperiului de la răsărit (Rusia/URSS) a generat  situația paradoxală ca o țară (România) să aibă relații externe cu o parte din ea însăși (Moldova de dincolo de Prut). Cealaltă față a monedei este aceea că, având relații diplomatice cu Republica Moldova, România are,…

Loading


Cum justifică Serghei Lavrov declanșarea războiului din Ucraina

Autor: SERGHEI LAVROV Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 109 Extras din interviul ministrului de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, acordat postului de televiziune Al-Jazeera – miercuri, 2 martie 2022 Povestea războiului din Ucraina îşi are începutul în anii 1990, atunci când URSS a încetat să mai existe. Liderilor sovietici (mai târziu ruși) Boris N….

Loading


Ordinea post-globală. Inevitabilul

Autor: AECSANDR DUGHIN Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 109 Criza cu care se confruntă umanitatea în legătură cu pandemia de coronavirus a căpătat deja o asemenea amploare globală, încât revenirea la situația care a existat în ajunul epidemiei este pur și simplu imposibilă. Dacă, în virtutea anumitor circumstanțe, răspândirea virusului nu va putea fi oprită…

Loading


Nazism și denazificare. Subtexte evreiești în Ucraina

Autor: ANDREW JOICE Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 109 În 2015, un studiu fascinant din Japonia a constatat nu numai că șobolanii „vor parasi o navă care se scufundă”, în conformitate cu maxima omniprezentă, dar se vor implica și într-un comportament extrem de altruist față de șobolanii prinși în capcană pentru a-i ajuta să scape….

Loading