Autor: ELLA GHERASIM

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 214

Există obiecte care depășesc condiția de simplu veșmânt și devin simboluri ale unui popor. Pentru români, ia este unul dintre acestea. Nu este doar o cămașă femeiască împodobită cu broderii. Este o carte de identitate țesută cu acul, o memorie cusută pe pânză, o poveste care traversează aproape două milenii de istorie.

În fiecare an, la 24 iunie, de Sânziene, când România sărbătorește Ziua Universală a Iei, această piesă vestimentară revine în centrul atenției publice. Dar adevărata ei poveste începe cu mult înainte ca numele de „ie” să fie consemnat în documente.

O moștenire venită din adâncul timpului

Originea iei românești se pierde în negura veacurilor. Numeroși istorici ai costumului au remarcat asemănările dintre cămășile tradiționale românești și reprezentările vestimentare ale dacilor de pe Columna lui Traian. Bărbații și femeile dacilor poartă tunici simple, albe, cu croială dreaptă și mâneci largi, surprinzător de apropiate de structura fundamentală a cămășii românești de mai târziu.

După cucerirea romană și apoi în perioada Bizanțului, acest tip de îmbrăcăminte continuă să existe în spațiul carpato-dunărean. Unele dintre cele mai vechi reprezentări iconografice care amintesc de cămașa românească apar în faimoasele mozaicuri bizantine de la Basilica San Vitale din Ravenna, realizate în secolele V-VI. Istoricii costumului au remarcat că anumite personaje feminine poartă tunici albe bogat decorate cu motive geometrice și benzi ornamentale dispuse pe mâneci și la piept, într-o manieră ce amintește izbitor de structura iei tradiționale.

Nu putem vorbi încă despre „ia românească” în sensul actual al termenului, dar putem identifica o continuitate culturală și estetică remarcabilă.

Cămașa care vorbește despre om

În satul românesc, ia nu era un simplu obiect de îmbrăcăminte. Ea reprezenta o biografie.

După felul cusăturilor se putea afla regiunea de proveniență, starea socială, vârsta și chiar statutul marital al femeii care o purta. Fiecare zonă și-a dezvoltat propriul limbaj ornamental.

În Oltenia dominau motivele geometrice și cromatica sobră. În Argeș și Muscel apăreau broderii extrem de fine, realizate cu fir metalic. În Vrancea și Buzău întâlnim motive solare și vegetale. În Bucovina, ia devine aproape o bijuterie textilă. În Maramureș și Oaș, contrastele cromatice puternice exprimă vitalitatea comunității.

Nicio ie nu era întâmplătoare. Fiecare cusătură avea un sens. Crucea, rombul, spirala, zvastica, arborele vieții, steaua sau spicul de grâu erau simboluri care transmiteau protecție, fertilitate, prosperitate și credință. Ia era, în același timp, artă și rugăciune.

Regina Maria și renașterea iei

Secolul XX aduce o transformare spectaculoasă. Dacă până atunci ia fusese asociată în principal lumii rurale, Regina Maria a României îi schimbă destinul. Fascinată de cultura populară românească, regina începe să poarte frecvent costume tradiționale și ii autentice. Numeroase fotografii oficiale o înfățișează îmbrăcată astfel, inclusiv în contexte diplomatice și ceremoniale. Prin exemplul său, iia pătrunde în saloanele aristocrației europene și devine un simbol al identității românești moderne. Nu întâmplător, în perioada interbelică, numeroase doamne din înalta societate românească adoptă ia ca element elegant al garderobei lor.

Fascinația marilor artiști

Povestea universală a iei începe însă cu adevărat atunci când aceasta intră în atenția marilor artiști ai lumii. Cel mai celebru exemplu este, fără îndoială, Henri Matisse. În 1940, marele maestru francez realizează celebra lucrare „La Blouse Roumaine”, considerată una dintre capodoperele ultimei sale perioade de creație. Tabloul prezintă o femeie purtând o ie românească, iar artistul transformă broderiile și motivele tradiționale într-un univers cromatic spectaculos. Pentru Matisse, ia nu era doar un costum exotic. Ea reprezenta o sinteză perfectă între simplitate și rafinament.

Puțini știu că pictorul descoperise ia prin intermediul prietenilor săi români și al colecțiilor de artă populară care circulau la Paris în perioada interbelică. Mai târziu, influența acestei lucrări avea să se răspândească în întreaga lume artistică.

De asemenea, Paul Poiret și alți mari creatori ai începutului de secol XX s-au inspirat din croiala și ornamentica costumului românesc.

Iar dacă vorbim despre fascinația marilor artiști moderni pentru ia românească, numele lui Amedeo Modigliani este aproape obligatoriu. Căci fascinația marilor artiști pentru ia românească nu s-a limitat la Henri Matisse. În Parisul începutului de secol XX, când avangarda europeană descoperea arta tradițională a popoarelor din estul continentului, și Amedeo Modigliani a intrat în contact cu universul estetic al costumului românesc. Unii istorici ai artei consideră că influența costumului popular românesc asupra lui Modigliani este vizibilă în simplificarea liniilor și în accentul pus pe verticalitatea figurii feminine. Deși nu există o lucrare emblematică echivalentă cu „La Blouse Roumaine” a lui Matisse, există suficiente indicii pentru a afirma că artistul italian a cunoscut și apreciat estetica acestui veșmânt. Modigliani nu a realizat lucrări consacrate explicit iei românești, dar a pictat multe portrete de femei îmbrăcate în bluze cu ornamentică și croială foarte apropiate de ia românească.

Un merit uriaș în recunoașterea internațională a iei, îi revine scriitoarei Elena Văcărescu, care a promovat costumul românesc în cercurile aristocratice și culturale ale Parisului, contribuind indirect la interesul artiștilor occidentali pentru această piesă vestimentară. De altfel, fără comunitatea intelectuală românească din capitala Franței, este puțin probabil ca Matisse, Modigliani și alți artiști ai Școlii de la Paris să fi descoperit atât de devreme farmecul iei românești.

Cum a cucerit iia marile case de modă

În ultimele decenii, influența iei asupra modei internaționale a devenit evidentă. Case celebre precum Yves Saint Laurent, Jean Paul Gaultier, Christian Dior sau Tom Ford au reinterpretat în diverse colecții elemente inspirate din cămașa tradițională românească. Mânecile ample, croiala lejeră și broderiile geometrice au devenit surse permanente de inspirație pentru designeri. Uneori, această inspirație a stârnit și controverse, atunci când elementele tradiționale românești au fost preluate fără menționarea originii lor culturale. Dar chiar și aceste controverse au avut un efect benefic: au atras atenția lumii asupra patrimoniului românesc.

Ia și Hollywood-ul

Poate cea mai spectaculoasă victorie culturală a iiei a fost intrarea sa în universul cinematografiei și al celebrităților. În decursul timpului, numeroase vedete internaționale au purtat ii românești sau piese inspirate direct din acestea.

Elizabeth Taylor a fost fotografiată purtând o ie românească. Sophia Loren a apreciat de asemenea estetica acestui tip de vestimentație. Audrey Hepburn, Brigitte Bardot, Raquel Welch, Ali McGraw (Love Story), fetele de la ABBA etc. au purtat, de asemenea, bluze inspirate de modelul românesc.

În epoca contemporană, interesul a continuat. Adele, Emma Watson, Kate Moss sau Nicole Kidman au apărut în diferite contexte purtând creații inspirate de cămașa tradițională românească.

Însă poate cea mai frumoasă recunoaștere rămâne aceea că marile vedete nu au fost atrase de ia românească pentru că era la modă, ci pentru că este frumoasă. Iar frumusețea autentică nu are nevoie de traducere.

O ambasadoare a României

Astăzi, ia este prezentă în muzee, pe podiumuri de modă, în colecții private și în garderobele femeilor din întreaga lume. Ea a devenit un ambasador cultural al României. Într-o epocă dominată de producția de serie și de uniformizarea gusturilor, ia continuă să vorbească despre unicitate, răbdare și identitate.

Fiecare ie autentică reprezintă sute de ore de muncă. Fiecare model poartă memoria generațiilor care l-au transmis. Fiecare cusătură spune o poveste. De aceea, atunci când vedem o ie, nu privim doar o piesă vestimentară, ci un fragment de istorie. O moștenire care a traversat Imperiul Roman, Bizanțul, Evul Mediu, epoca modernă și globalizarea fără să-și piardă sufletul. Iar acesta este, poate, cel mai mare miracol al iei românești: faptul că, după două mii de ani, continuă să vorbească lumii despre frumusețea unui popor care și-a cusut identitatea cu acul și cu firul.