Category: Opinii

Hora sclavilor și averea Bubulinei

Autor: MIRON MANEGA Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 173 Nu știu câți dintre dumneavoastră își mai amintesc filmul Zorba Grecul, în care genialul actor Anthony Quinn a jucat rolul lui Alexis Zorba, personajul principal. Există în acest film o fază devastatoare care se adresează direct nimicniciei umane din toate timpurile, fază pe care am revăzut-o…

Loading


Batjocura unui sperjur sfidător: „Jur să respect și să apăr Constituția…” (!?)

Autor: Conf. Univ. ALEXANDRU AMITITELOAIE Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 173 Pentru mine nu este o noutate dictatul curții constituționale, prin care i s-a interzis președintelui SOS, Diana Iovanovici Șoșoacă, să-și exercite un drept constituțional, respectiv de a candida pentru funcția de președinte al României. N-am folosit întâmplător cuvântul „dictat”. Toată lumea, indiferent de orientările…

Loading


Curaj, Diana! Piticaniile te-au făcut eroină națională!

Autor: G-ral. Av. RADU THEODORU Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 172 Diana Șoșoacă a fost și este vocea puternică a românității ajunsă ținta conjurației globaliste și a slugilor acesteia. Neînfricată, fanatică a adevărului, a redat demnitatae unui parlament bicisnic, care nu reprezintă interesele românilor, precum nu le reprezintă nici guvernanții, nici șeful slugo-statului. Este inadmisibil…

Loading


Vin în scaunul cu rotile la poarta Guvernului!

Autor: LAURIAN STĂNCHESCU Memorandumul Culturii și Istoriei Naționale! Domnule Premier Marcel Ciolacu! Sunt Laurian Stănchescu, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, membru titular al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România! Președinte al Asociației Culturale „Trăiască Nația și Societatea Transilvană Carpații 24.01.1882 Sus cu Dânsa – Mihai Eminescu”.Sunt autorul proiectelor Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan,…

Loading


CERTITUDINEA TV. Neconstituționalitatea Curții Constituționale

Ediția din 9.10.2024 a emisiunii COLOCVIILE ARS VERBA Tema emisiunii: Neconstituționalitatea Curții Constituționale Invitat special: Ioan ROȘCA, cercetător interdisciplinar Invitat permanent: Miron MANEGA – certitudinea.com Realizator: Daniela GÎFU

Loading


Mâlul însuși…

Autor: SERGIU ANDON Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 172 O știre pe nedrept ignorată. Avea legătură cu inundațiile din zona Vaslui-Galați. Dar cine să mai tresară după viitura de reluări redundante și reluări în buclă ale acelorași idei și imagini, cu sate înecate de ape mâloase, oameni năuciți că au pierdut totul într-o clipă de…

Loading


Alegerea stăpânului este ultimul drept de care dispune omul liber înainte de a deveni slugă

Autor: ADRIAN SEVERIN Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 171 Cineva mi-a atras atenția asupra unui raport secret german datat 4 noiembrie 1940.Documentul, probabil redactat de un expert al NSDAP (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei), propunea strategia Germaniei naziste față de recentul său aliat român. Fotocopia originalului se găsește la Arhivele Naționale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola…

Loading


„Decența” voastră de azi va fi blestemată de generații întregi

Autor: DAN DIACONU Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 171 În 36 de ani PIB-ul României a scăzut cu 25% Tot aud și văd ode obscene ridicate Occidentului în general și Uniunii Europene în special. Propagandiștii frenetici repetă aceeași mantră a bunăstării pe care ne-a adus-o nouă impersonala Uniune Europeană. Și, în același ritm, ni se…

Loading


Din scaunul cu rotile către scaunul de la Cotroceni

Autor: LAURIAN STĂNCHESCU Scriitorul și jurnalistul Laurian Stănchescu (membru al USR și UZPR), cel căruia i se datorează legea declarării zilei de 19 februarie (data nașterii lui Constantin Brâncuși) zi de sărbătoare națională, legea prin care Avram Iancu a fost declarat erou al națiunii Române și, în cele din urmă, legea prin care au fost…

Loading


Şic, șoc şi uau

Autor: SERGIU ANDON Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 169 Ceea ce au intenţionat organizatorii Olimpiadei 2024 s-a obţinut cu vârf şi îndesat. Din nefericire. Tocmai asta nu trebuia să se întâmple.       Au urmărit în primul rând să rupă gura planetei. Dorinţa nu e nouă, până la un punct e normală şi benefică. Metropolele cu…

Loading