Autor: MIRON MANEGA

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 122

Mi-au atras atenția, în cursul săptămânii trecute, două evenimente pe care eu le consider de rang egal ca importanță reflexivă. Adică sunt în egală măsură teme de gândire, atât separat, cât și împreună.

Prima este declarația Dianei Iovanovici Șoșoacă la emisiunea Gabrielei Calitescu de la Nașul Tv, „Să vorbim despre tine”. Știrea este, ce-i drept, mai veche, din 6.07.2022, dar mi-a parvenit documentar abia acum. La această emisiune, Diana Șoșoacă a rostit, printre altele, aceste două fraze: „Deși niciodată, atenție, românii nu au fost antisemiți, niciodată! Dar există o lege, care induce ideea că românii ar urî evreii… haideți să fim serioși!”. Gabriela Calitescu nu numai că nu a contrazis-o, ci chiar i-a întărit spusele: „Niciodată. Eu am prieteni evrei, Radu are prieteni evrei, ba chiar avem nora în România”…

La o săptămână, Nașul Tv a primit de la CNA o notificare prin care moderatoarei i se atrăgea, imputabil, atenția că nu a corectat-o pe invitată.

CONCLUZIE SCURTĂ. În această țară, nu numai că nu avem dreptul de a fi antisemiți, dar nici să spunem că NU suntem antisemiți nu avem voie! Că ne calcă legea!

În contradictoriu cu vigilența demnă de o cauză mai bună a CNA-ului, avem discursul stupefiant al lui Eduard Helvig la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj. Și este stupefiant pentru că Directorul SRI, care a fost unul dintre regizorii implementării globalismului antiromânesc, face pur și simplu apologia românismului și a valorilor identitare. Acest discurs pare inspirat, până la limita plagiatului, din articolele „naționaliste” apărute în CERTITUDINEA. Iată câteva mostre:

• „Una din provocările prezentului se referă la discuția despre identitate. Despre cine suntem, ca oameni dar și ca popor, și despre cât de mândri suntem în legătură cu identitatea noastră. Nu vreau să vă dau lecții, și vă rog să luați frazele următoare drept gânduri pe care vi le transmite un absolvent de științe politice.
• Creșteți deja într-o societate în care se construiește o teză falsă, a unei dispute artificiale între identitatea națională și cea europeană sau globală. Identitatea noastră națională este un motiv de mândrie, la fel ca și apartenența la o societate deschisă, tolerantă și preocupată de drepturi globale. Pentru că ambele sunt cele care ne diferențiază de societățile în care nu sunt posibile alegerile libere, egalitatea în fața legii, libertățile economice sau libertatea de mișcare pe care astăzi le considerăm firești.
• În această lume, naționalismul nu ar trebui să fie doar apanajul unor discursuri sau abordări extreme, ci și un tip de instinct pe care să-l aibă și cei cu gândire democratică, liberală, care astăzi au tendința greșită de a se îndepărta de subiecte precum patriotism sau tradiții.
• Ca o părere personală, cred că un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit și recultivat și de cei care au gândire democratică și echilibrată în statele occidentale, inclusiv in România viitorului”

La un asemenea discurs, Ion Cristoiu și Robert Turcescu au comentat că frații Muraru s-ar putea să fi făcut infarct și că n-ar fi exclus să fie internați amândoi la terapie intensivă…

În ceea ce mă privește, n-o să cred nicio clipă că pe Eduard Helvig l-ar fi apucat brusc naționalismul și nevoia imperioasă de valori identitare. Cred, mai degrabă, că a primit ordine în acest sens. Și mai cred că aici e vorba de o schimbare fundamentală de strategie a UE-NATO. Cred că statisticienii și sociologii lor au constatat că represiunea naționalismelor și a suveranismului în general a generat recrudescența acestora. Și s-au gândit, probabil, după experiența cu Italia, Ungaria sau Polonia, că e mult mai constructiv și mai puțin costisitor să lărgească lațul și să mimeze susținerea valorilor identitare. Nu pentru a le lăsa în pace, ci pentru a le confisca mai ușor și a le băga în propria ogradă. Mai ales că tandemul NATO/UE ajunsese, prin războiul Ucrainei cu Rusia, la o contradicție flagrantă. Adică, pe de o parte, făcea propagandă globalismului, iar pe de altă parte susțineau suveranismul Ucrainei.

În altă ordine de idei, prin pledoaria amintită, prin care naționalismul are voie să existe, Serviciul Român de Informații poate oricând crea unul sau sau mai multe partide (pseudo)naționaliste, ca supape la presiunea naționalismului autentic. Dacă nu cumva partidele cu pricina sunt deja create. În acest caz, am temerea că unul din acele partide este AUR. Să dea Dumnezeu să mă înșel! Unul din „markerii tumorali” ai „organismului” AUR , care mă îndeamnă să dau crezare „suspiciunii rezonabile” a lui IOAN ROȘCA, este faptul că niciodată „unionistul” George Simion nu a vorbit despre teritoriile răpite României și aflate acum în „ograda” Ucrainei (patru cincimi din Maramureș, nordul Bucovinei, Herța și județele din sudul Basarabiei). Ele nu merită să revină la țara-mamă, măcar la nivel de discurs?

Revin acum la cazul Dianei Iovanovici Șoșoacă, despre care cred că e o victimă programată, ale cărei excese retorice, derapaje comportamentale sau greșeli gramaticale vor fi vânate și analizate cu lupa, pentru ca în final să fie executată mediatic și electoral. Căci, dacă electoratul naționalist s-ar împărți, de pildă, între „naționaliștii SRI” și cei ai S.O.S. (partidul Dianei), iar cei dintâi nu vor întruni scorul preconizat (și chiar dacă-l vor întruni), vinovată va fi, desigur, Diana Șoșoacă, pentru că a „spart” electoratul naționalist care, din cuza ei, nu s-a putut coagula în partea „cealaltă”. Scopul final al lucrăturii este înecarea în mocirla ridicolului și compromiterea definitivă a ideii de unire, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută la mitingul din Piața Victoriei, unde orice martor onest a putut observa că nu Diana Șoșoacă a provocat scandalul, ci George Simion. A fost doar un exercițiu de teren pentru „spectacolele” ce vor urma…

Nu sunt avocatul Dianei Iovanovici Șoșoacă (eu nu pot fi nici propriul meu avocat, tocmai am pierdut un proces legat de propria pensie), deși mă simt un pic responsabil pentru funcția sa parlamentară. Dar nu pot trece cu vederea curajul „incorrect politic” al senatoarei. A fost SINGURA VOCE, în Parlamentul României, care a pus problema teritoriilor românești din Ucraina. Iată ce spunea, în declarația sa politică din 2.03.2022: „După încheierea Primului Război Mondial, prin japcă ne-au furat teritoriile românești: Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa, Ţinutul Hotin, precum şi judeţele din sudul Basarabiei. La data de 29 noiembrie 1991 Parlamentul României a dat o declarație publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 243 din 29.11.1991, prin care cerea autorităților de la Kiev începerea unui dialog în vederea examinării, împreună, a problemelor […] legate de teritoriile românești mai sus amintite, rupte din trupul ţării noastre […]. La data de 01.03.2022, așa, ca un cadou de primăvară al trădării, Parlamentul României adoptă o Declarație prin care autoritățile române recunosc suveranitatea și granițele Ucrainei, trădând interesul național […], ignorând total declarația Parlamentului României din 29 noiembrie 1991 […]. Recunoașterea suveranității unui popor nu se poate face prin renunțarea la suveranitatea propriei tale țări [cedând teritoriile] despre care, în anul 2020, președintele Ucrainei spunea că au fost ocupate cu forța de către români, fără ca vreun oficial sau politician român să ia poziție. Doar poziția ghiocelului”.

Mai știți vreun parlamentar care să fi adoptat o asemenea atitudine? Eu, nu!

CONCLUZIE GENERALĂ. Nu s-a produs nicio schimbare de azimut în politica europeană, nici în cea națională. S-a schimbat doar strategia de aducere a oilor în țarc. În sensul că e mai ieftin să le faci să intre de bunăvoie, decât să le bagi cu forța.

Diana Iovanovici Șoșoacă este însă un caz mai special. Ea trebuie să rămână singură. Și, probabil, va rămâne, căci vorbește prea tare.