Category: INFO

„Am fost și eu cioplitor de himere”

La venerabila vârstă de 96 de ani (împliniți la 18 aprile a.c.), inima celui care a fost DUMITRU POPESCU, supranumit în cercul apropiaților „Dumnezeu”, a încetat să mai bată. Publicist conștient de valoarea și puterea cuvântului scris, în perioada 1965 – 1968 a pus bazele noii școli de gazetărie, puternic distanțată de constrângerile de gândire…

Loading


TELEMOLDOVA PLUS. Manea Dumitru (Miron Manega) candidat la Senat: „Voi continua să lupt pentru a împiedica înstrăinarea Spitalelor CFR”

CMF 11240027

Loading


Mergeți la vot orice-ar fi, dar nu uitați: fără PSD, PNL, USR, UDMR, Forța Dreptei și Grupul minorităților naționale!

Comunicatul nr. 33 al GRUPULUI PENTRU ROMÂNIA Cetățeni ai României, Grupul pentru România se adresează din nou opiniei publice din România privitor la apropiatele alegeri parlamentare și prezidențiale.  În prima parte a anului acesta, prin comunicatele nr. 3 și nr. 17, am atras atenția asupra nevoii imperioase ca cetățenii să sancționeze modul în care a fost…

Loading


Doliu în „Cantemir”!

     Cu multă tristețe și suflet cernit anunțăm că astăzi, 16 noiembrie 2024, profesorul emerit IACOB HADÂRCĂ a ales să meargă într-o altă dimensiune a veșniciei alături de colegii cantemiriști adormiți întru Domnul!       Vreme de 39 de ani a contribuit la formarea științifică și spirituală a zecilor de promoții de liceeni militari, iar timp…

Loading


Conform Inteligenței Artificiale, România se află pe locul 6 în topul țărilor trădătoare

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 172 Întrucât s-a încetățenit stereotipul că România e o țară de trădători și că trădarea este în gena românilor, am solicitat unui arbitru neutru, AI (Inteligența artificială) să facă un top al țărilor care s-au remarcat în istorie prin trădare și înaltă trădare. Iată ce răspuns a dat „domnul” AI:…

Loading


COMUNICAT DE PRESĂ. Dau în judecată Guvernul României pentru Lez Națiune!

Autor: LAURIAN STĂNCHESCU Proces intentat Guvernului României – pentru discriminare istorică, civică și politică a propriei identități patrimoniale! Singura cale de a vă opri delirul politic și setea patologică de putere politică și de a jefui memoria identitară a propriei națiuni este să vă aduc sub incidența legii de Lez Națiune… (Crimă de ofensă adusă…

Loading


O mare pierdere pentru medicina românească…

A plecat dintre noi, în urma unei grele suferințe, Conf. Dr. Gabriela Gheorghe, medic primar de cardiologie și medicină internă, specialist cardiolog, doctor în medicină, șef de lucrari la Catedra de Medicina Interna a Spitalului Prof. Dr. Th. Burghele, secretară a Filialei București a Societății Române de Cardiologie și redactor al revistei „Foaie de Informare”….

Loading


IULIANA GOREA COSTIN: „Dumnezeu să binecuvânteze alegerea noastră!”

Dragi compatrioți! Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, Drumul nostru spre recunoașterea calității de cetățean european a fost unul nespus de anevoios. Pentru atingerea acestui obiectiv firesc au căzut mulți dintre cei mai destoinici fii și fiice a acestui meleag, despre care poetul martir Dumitru Matcovschi scria: „Trecută  prin foc și prin sabie, furată, trădată mereu,…

Loading


Batjocura unui sperjur sfidător: „Jur să respect și să apăr Constituția…” (!?)

Autor: Conf. Univ. ALEXANDRU AMITITELOAIE Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 173 Pentru mine nu este o noutate dictatul curții constituționale, prin care i s-a interzis președintelui SOS, Diana Iovanovici Șoșoacă, să-și exercite un drept constituțional, respectiv de a candida pentru funcția de președinte al României. N-am folosit întâmplător cuvântul „dictat”. Toată lumea, indiferent de orientările…

Loading


GPR. România pare a fi deja îngropată pentru totdeauna

Comunicatul nr. 31 al GRUPULUI PENTRU ROMÂNIA privind Hotărârea Curții Constituționale din 5 octombrie 2024   Grupul pentru România dezaprobă ferm abuzul de putere realizat de Curtea Constituțională a României în pronunțarea Hotărârii nr. 2 din 5 octombrie 2024 privind contestarea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.      …

Loading